Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 228 din 20 decembrie 2024  pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 262/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor militare, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 228 din 20 decembrie 2024 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 262/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor militare, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor

EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1321 din 30 decembrie 2024
    În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
    ART. I
    Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 262/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor militare, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 28 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Cadrele militare, în limita echivalentului valoric al cotei-părţi anuale, pot primi:
    a) numai echipament;
    b) echipament pentru completarea uniformei şi diferenţă în bani;
    c) numai bani.
    (2) Încadrarea la drepturi de echipament se face pe baza funcţiei din statul de organizare al unităţii în care este prevăzut şi încadrat fiecare cadru militar. Şefii de unităţi vor stabili la începutul fiecărui an, prin ordin de zi pe unitate, încadrarea personalului din subordine la drepturi de echipament, pe formaţiuni, compartimente sau locuri de muncă.
    (3) Anual, până la data de 15 octombrie, cadrele militare completează şi transmit, electronic, rapoartele de echipament, prin intermediul aplicaţiei informatice de gestionare a acestora, prin care solicită articolele de echipament pentru anul următor, care să le asigure o uniformă completă şi regulamentară aferentă sezonului cald şi sezonului rece, necesară îndeplinirii sarcinilor de serviciu, certificând astfel datele completate.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), cadrele militare pot completa scriptic rapoartele de echipament, certificând datele completate prin semnătură, în baza unui raport justificativ aprobat de şeful unităţii.
    (5) Rapoartele de echipament se întocmesc după cum urmează:
    a) cadrele militare încadrate la categoria «numai echipament» pot solicita echipamentul necesar până la echivalentul integral al valorii cotei-părţi anuale la care au dreptul;
    b) cadrele militare încadrate la categoria «echipament pentru completarea uniformei şi diferenţa în bani» pot solicita echipamentul necesar pentru completarea uniformei, iar diferenţele valorice rezultate prin nesolicitarea unor articole de echipament se achită în bani;
    c) cadrele militare încadrate la categoria «numai bani» vor completa raportul fără a solicita echipament, cu condiţia să deţină uniformă completă şi regulamentară, aferentă sezonului cald şi sezonului rece, necesară îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
    (6) Prin rapoartele de echipament se pot solicita numai articole de echipament specifice corpului din care fac parte cadrele militare respective, în cantităţi corespunzătoare nevoilor reale de serviciu şi potrivit datelor antropometrice, fără a depăşi echivalentul valoric al cotei-părţi anuale.
    (7) Rapoartele de echipament pentru anul următor se analizează şi se avizează de şeful nemijlocit al structurii din care fac parte cadrele militare, se aprobă de şeful unităţii, iar după înregistrarea lor se transmit structurilor logistice.
    (8) Pe timpul perioadei de avizare şi aprobare a rapoartelor de echipament, şefii ierarhici şi/sau nemijlociţi sunt obligaţi să verifice fizic uniforma pe care o deţine cadrul militar, inclusiv prin consultarea rapoartelor individuale pentru cel puţin ultimii 5 ani. În cazul constatării unor deficienţe, şefii ierarhici şi/sau nemijlociţi vor dispune imediat măsuri de remediere, iar cadrele militare au obligaţia de a se conforma în îndeplinirea respectivelor măsuri.
    (9) Inspectoratele generale şi unităţile necuprinse în structura acestora pot stabili pentru toate unităţile din subordine/ coordonare, după caz, prin dispoziţii proprii, articolele de echipament din compunerea uniformelor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice postului, precum şi articolele de echipament ce se vor asigura şi distribui în mod obligatoriu cadrelor militare pe parcursul anului de echipare.
    (10) Inspectoratele generale şi unităţile necuprinse în structura acestora stabilesc, până la data de 30 noiembrie a anului în curs, necesarul de echipament ce se achiziţionează şi se distribuie în anul următor, pe baza centralizării solicitărilor transmise de unităţile din subordine sau a rapoartelor de echipament, pentru efectivele proprii."

    2. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Drepturile de echipament în bani se acordă lunar, în cuantum de 1/12 din valoarea acestora."



    ART. II
    Cadrele militare care nu au completat rapoartele de echipament pentru anul 2025 până la data intrării în vigoare a prezentului ordin le completează şi le transmit potrivit dispoziţiilor prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Marian-Cătălin Predoiu

    Bucureşti, 20 decembrie 2024.
    Nr. 228.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016