Având în vedere prevederile art. 148, 165 şi 169 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (4) şi (5) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 75 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României emite următorul ordin: ART. 1 Prezentul ordin stabileşte forma şi conţinutul formularelor de raportare aferente cerinţelor minime de capital (COREP) la nivel individual şi, după caz, consolidat, care vor fi transmise de către instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 3, instituţiile de credit prevăzute la art. 1 transmit Băncii Naţionale a României formularele de raportare ce fac obiectul prezentului ordin, în format electronic, prin reţeaua de comunicaţii interbancare (RCI), prin fişiere Excel, precum şi în format letric la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere, după cum urmează: a) pentru raportările transmise la nivel individual, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la sfârşitul perioadei pentru care acestea se întocmesc; b) pentru raportările transmise la nivel consolidat, pentru sfârşitul exerciţiului financiar, până la data de 15 mai a exerciţiului financiar următor; c) pentru raportările transmise la nivel consolidat, întocmite pentru sfârşitul primului semestru al exerciţiului financiar, până la data de 30 septembrie a respectivului exerciţiu financiar. (2) În sensul alin. (1), de la data expirării termenului prevăzut la art. 17 alin. (3) din Norma Băncii Naţionale a României nr. 15/2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit transmit Băncii Naţionale a României raportările în format electronic exclusiv prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României - SIRBNR. ART. 3 (1) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 vor transmite Băncii Naţionale a României, atât electronic, cât şi letric, partea aferentă fondurilor proprii din cadrul Formularului de sinteză privind adecvarea capitalului la riscuri (formularul CA), potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/112/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 vor transmite Băncii Naţionale a României, atât electronic, cât şi letric, prima raportare, la nivel individual, aferentă rândurilor 3.3, 3.3.a), 3.4, 3.4.1 şi 3.4.2 din cadrul Formularului de sinteză privind adecvarea capitalului la riscuri (formularul CA) la sfârşitul lunii februarie 2011. ART. 4 (1) Instituţiile de credit care, potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/111/2006, cu modificările ulterioare, trebuie să îndeplinească la nivel individual cerinţele referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, includ în cadrul Formularului de sinteză privind adecvarea capitalului la riscuri, întocmit la nivel individual potrivit frecvenţei de raportare prevăzute în anexa nr. III, şi informaţiile de sinteză referitoare la excedentul/deficitul de capital ca urmare a evaluărilor interne (rândurile 3.4, 3.4.1 şi 3.4.2), precum şi pe cele referitoare la excedentul/deficitul de fonduri proprii, respectiv indicatorul de solvabilitate, rezultate în urma ultimei verificări efectuate de Banca Naţională a României [rândurile 3.3 şi 3.3.a)]. (2) Instituţiile de credit care, potrivit prevederilor art. 5, 6, art. 9 alin. (1)-(2), art. 12 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 17/22/2006, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/111/2006, cu modificările ulterioare, trebuie să îndeplinească la nivel consolidat cerinţele referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri includ în cadrul Formularului de sinteză privind adecvarea capitalului la riscuri, întocmit la nivel consolidat potrivit frecvenţei de raportare prevăzute în anexa nr. III, şi informaţiile de sinteză referitoare la excedentul/deficitul de capital ca urmare a evaluărilor interne (rândurile 3.4, 3.4.1 şi 3.4.2), precum şi pe cele referitoare la excedentul/deficitul de fonduri proprii, respectiv indicatorul de solvabilitate, rezultate în urma ultimei verificări efectuate de Banca Naţională a României [rândurile 3.3 şi 3.3.a)]. ART. 5 În cazul în care, ca urmare a aprobării situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor, nivelul fondurilor proprii sau cel al unor elemente componente care intră în calculul indicatorilor de prudenţă bancară calculaţi în funcţie de fondurile proprii pentru data de 31 decembrie se modifică, raportările aferente fondurilor proprii şi respectivilor indicatori de prudenţă bancară afectaţi de modificări, întocmite pentru ultima lună a exerciţiului financiar precedent şi pentru fiecare lună din perioada scursă de la începutul anului în curs şi până la data aprobării situaţiilor financiare anuale, vor fi refăcute şi retransmise Băncii Naţionale a României, în termen de 20 de zile calendaristice de la data aprobării situaţiilor financiare anuale, dar nu mai târziu de data de 15 mai. ART. 6 Casele centrale ale cooperativelor de credit completează formularele de raportare prevăzute în anexa nr. I atât pe bază individuală, cât şi la nivelul reţelei cooperatiste de credit din care fac parte. ART. 7 În ceea ce priveşte raportarea aferentă riscului de credit, în contextul utilizării abordării standard, instituţiile de credit transmit: a) câte un formular CR SA pentru fiecare dintre cele 15 clase de expuneri prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-l) şi n)-p) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 11/108/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) un formular CR SA Total care agregă ansamblul expunerilor ce fac obiectul abordării standard pentru riscul de credit. ART. 8 În ceea ce priveşte raportarea aferentă riscului de credit, în contextul utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, instituţiile de credit transmit: a) câte un formular CR IRB pentru fiecare dintre următoarele clase şi subclase de expuneri potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, descrise în anexa nr. II - Tabel referinţe formular 3: CR SA: 1. administraţii centrale sau bănci centrale; 2. instituţii, din care: 2.1. instituţii de credit şi firme de investiţii; 3. societăţi, din care: 3.1. entităţi mici şi mijlocii; 3.2. finanţări specializate; 4. retail, din care: 4.1. garantate cu un bun imobiliar; 4.2. reînnoibile eligibile; 4.3. alte expuneri de tip retail; 4.4. entităţi mici şi mijlocii; b) un formular CR IRB Total care agregă ansamblul expunerilor ce fac obiectul abordării bazate pe modele interne de rating, mai puţin expunerile din titluri de capital - care se raportează în formularul CR EQU IRB -, poziţiile din securitizare - care se raportează potrivit art. 9 - şi activele, altele decât cele care reprezintă creanţe de natura creditelor - care se raportează în formularul CA; c) formularele CR SA şi CR SA Total pentru expunerile supuse abordării standard pentru riscul de credit. În acest caz, formularele CR SA se completează având în vedere clasele şi subclasele de expuneri potrivit abordării bazate pe modele interne de rating prevăzute în anexa nr. II - Tabel referinţe formular 3: CR SA, chiar dacă, pentru determinarea cerinţei de capital, respectivelor expuneri li se aplică regulile specifice abordării standard. ART. 9 În ceea ce priveşte raportarea aferentă riscului de credit provenind din poziţiile din securitizare, instituţiile de credit transmit: a) câte un formular CR SEC SA pentru totalul operaţiunilor de securitizare, pentru expunerile din securitizare care fac obiectul abordării standard pentru riscul de credit; b) câte un formular CR SEC IRB pentru totalul operaţiunilor de securitizare, pentru expunerile din securitizare care fac obiectul abordării bazate pe modele interne de rating pentru riscul de credit. ART. 10 În ceea ce priveşte raportarea aferentă riscului operaţional, instituţiile de credit transmit cu frecvenţa indicată în anexa nr. III: a) Formularul 13: OPR - Riscul operaţional, în contextul utilizării abordării de bază; b) Formularul 13: OPR - Riscul operaţional şi Formularul 14: OPR Details - Riscul operaţional: Valori brute ale pierderilor pe linii de activitate şi categorii de evenimente în ultimul an, în contextul utilizării abordării standard sau a abordării standard alternative; c) Formularul 13: OPR - Riscul operaţional, Formularul 14: OPR Details - Riscul operaţional: Valori brute ale pierderilor pe linii de activitate şi categorii de evenimente în ultimul an şi Formularul 15: OPR LOSS Details - Pierderi majore din riscul operaţional înregistrate în ultimul an sau care sunt încă deschise, în contextul utilizării abordării avansate de evaluare. ART. 11 (1) În cadrul formularelor de raportare prevăzute în anexa nr. I, instituţiile de credit completează şi raportează doar poziţiile care nu au fost evidenţiate în gri sau haşurate, corespunzătoare rândurilor şi coloanelor care au etichetele evidenţiate în alb. (2) În cadrul raportării Formularului de sinteză privind adecvarea capitalului la riscuri (formularul CA): a) rândurile precedate de indicativul C vor fi completate exclusiv în cadrul raportării la nivel consolidat; b) rândurile precedate de indicativul N nu vor fi completate (nici la nivel individual, nici la nivel consolidat); c) rândurile cărora nu le corespunde niciun indicativ vor fi completate atât în cadrul raportării la nivel individual, cât şi în cadrul celei întocmite pentru nivelul consolidat. ART. 12 Referinţele aferente informaţiilor explicative incluse în anexa nr. II sunt trimiteri la prevederile considerate ca fiind cele mai relevante în raport cu conţinutul fiecărui element solicitat. În cazul în care există prevederi care nu au fost indicate în mod explicit, dar care au impact asupra determinării unui element, acestea vor fi luate în considerare la determinarea şi raportarea sa. ART. 13 Anexele nr. I-III*) fac parte integrantă din prezentul ordin.---------- *) Anexele nr. I-III se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. ART. 14 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 12/2007 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 şi 703 bis din 18 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 15 (1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 31 decembrie 2010. (2) Primele raportări conforme prezentului ordin se întocmesc şi se transmit Băncii Naţionale a României de către instituţiile de credit pentru data de 31 decembrie 2010. ART. 16 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 26 octombrie 2010. Nr. 22. ANEXA I DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: Formular 1: CA Adecvarea capitalului la riscuri
┌─────────┬────────────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Indicativ│ Nr. Crt. │ Eticheta │Valoare│ Referinţe şi comentarii │
│ │ │ │ (LEI) │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1 │FONDURI PROPRII TOTALE │ │= 1.1+1.2+1.3+1.6+1.7 │
│ │ │ │ │= 1.4+1.5+1.6+1.7 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1 │FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 │ │Elemente de capital eligibile pentru includerea în fondurile │
│ │ │ │ │proprii de nivel 1 = 1.1.1.+1.1.2+1.1.3+1.1.4+1.1.5 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1. │Capital eligibil │ │= 1.1.1.1+1.1.1.2+1.1.1.3+1.1.1.4 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.*** │din care: instrumente pari passu │ │Art. 4 lit. a) şi art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │acţiunilor ordinare │ │18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de │
│ │ │ │ │credit şi ale firmelor de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare. │
│ │ │ │ │Instrumente ce sunt considerate conform legislaţiei naţionale │
│ │ │ │ │ca fiind capital social subscris, au acelaşi rang de prioritate │
│ │ │ │ │la plată în timpul lichidării cu acţiunile ordinare şi acoperă │
│ │ │ │ │pierderile în întregime, pari passu cu acţiunile ordinare, în │
│ │ │ │ │condiţii de asigurare a continuităţii activităţii. │
│ │ │ │ │Se raportează atât valoarea nominală vărsată a instrumentelor │
│ │ │ │ │cât şi primele ataşate acestora. │
│ │ │ │ │Se exclud acele instrumente care conferă drepturi │
│ │ │ │ │preferenţiale la plata dividendelor pe bază necumulativă (vezi │
│ │ │ │ │elementul 1.1.1****) │
│ │ │ │ │Se includ acele instrumente emise de cooperativele de credit │
│ │ │ │ │sau alte instituţii similare care sunt considerate echivalente │
│ │ │ │ │cu acţiunile ordinare din punct de vedere al caracteristicilor │
│ │ │ │ │lor de capital. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.**** │din care: instrumente care conferă │ │Art. 4 lit. a) şi art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │drepturi preferenţiale la plata │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │dividendelor pe o bază necumulativă│ │Instrumente care conferă drepturi preferenţiale la plata │
│ │ │ │ │dividendelor pe bază necumulativă cu condiţia să fie │
│ │ │ │ │considerate conform legislaţiei naţionale (Art. 22 din │
│ │ │ │ │Directiva 86/635/CEE privind conturile anuale şi conturile │
│ │ │ │ │consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, │
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare) ca fiind capital │
│ │ │ │ │social subscris, să aibă acelaşi rang de prioritate la plată │
│ │ │ │ │ca şi acţiunile ordinare în caz de lichidare şi să acopere în │
│ │ │ │ │întregime pierderile, pari passu cu acţiunile ordinare, în │
│ │ │ │ │condiţii de asigurare a continuităţii activităţii. │
│ │ │ │ │Se raportează atât valoarea nominală vărsată a instrumentelor │
│ │ │ │ │cât şi primele ataşate acestora. │
│ │ │ │ │Se exclud acele instrumente similare acţiunilor ordinare care │
│ │ │ │ │nu conferă drepturi preferenţiale la plata dividendelor pe bază │
│ │ │ │ │necumulativă (vezi elementul 1.1.1***). │
│ │ │ │ │Se includ acele instrumente emise de cooperativele de credit │
│ │ │ │ │sau alte instituţii similare care sunt considerate echivalente │
│ │ │ │ │cu instrumentele care asigură drepturi preferenţiale la plata │
│ │ │ │ │dividendelor pe bază necumulativă cu condiţia să fie │
│ │ │ │ │considerate ca fiind capital social subscris conform │
│ │ │ │ │legislaţiei naţionale (Art. 22 din Directiva 86/635/CEE, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare), să aibă acelaşi rang │
│ │ │ │ │de prioritate la plată ca şi acţiunile ordinare în caz de │
│ │ │ │ │lichidare şi să acopere în întregime pierderile în condiţii de │
│ │ │ │ │asigurare a continuităţii activităţii, pari passu cu acţiunile │
│ │ │ │ │ordinare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.1 │Capital social subscris şi vărsat │ │Art. 4 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP: - Capital vărsat │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.2 │(-) Acţiuni proprii │ │Art. 5 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP: - <Acţiuni proprii> │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.3 │Prime de capital │ │Art. 4 lit. a) din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu modificările │
│ │ │ │ │şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 9 din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP: - Prime de capital │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.1.4 │Alte instrumente de capital │ │Art. 4 lit. a), art. 9 şi art. 27 (1) lit. c) din Regulamentul │
│ │ │eligibile │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare chiar dacă instrumentele sunt clasificate ca şi │
│ │ │ │ │datorii potrivit regulilor contabile de tip IFRS │
│ │ │ │ │= FINREP: include elemente precum: │
│ │ │ │ │Capital social rambursabil la cerere (ex. în cazul │
│ │ │ │ │organizaţiilor cooperatiste de credit sau al existenţei unor │
│ │ │ │ │clauze speciale privind capitalul) │
│ │ │ │ │şi │
│ │ │ │ │Alte capitaluri proprii: Alte instrumente de capitaluri proprii │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2 │Rezerve eligibile │ │= 1.1.2.1+1.1.2.2.+1.1.2.3+1.1.2.4a+1.1.2.4b+1.1.2.5+1.1.2.6 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.1 │Rezerve │ │= 1.1.2.1.01+1.1.2.1.02 │
│ │ │ │ │Art. 4 lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 5 lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Prevederile art. 6 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, │
│ │ │ │ │referitoare la profitul ultimului exerciţiu financiar │
│ │ │ │ │înregistrat în rezultatul reportat │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 7 (1) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 10 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 26 (3) lit. b) şi 26 (4) lit. a) şi b) şi 26 (5) din │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP - Rezerve (inclusiv rezultatul reportat) şi Rezerve │
│ │ │ │ │din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare aferente (se │
│ │ │ │ │exclud diferenţele de evaluare cuprinse la 1.1.2.6) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.1.01 │Rezerve (inclusiv diferenţe din │ │= FINREP: Rezerve+Rezerve din reevaluare │
│ │ │evaluare) │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.1.02 │Parte a rezervelor care urmează să │ │Componentă a rezervelor care face obiectul filtrelor │
│ │ │fie ajustată potrivit filtrelor │ │prudenţiale │
│ │ │aplicate diferenţelor din evaluare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.2 │Interes minoritar │ │= 1.1.2.2.01+1.1.2.2.02+1.1.2.2.03 │
│ │ │ │ │Art. 26 (3) lit. a) şi art. 26 (5) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP -Interese minoritare (se exclud diferenţele din │
│ │ │ │ │evaluare cuprinse la 1.1.2.6) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.2***01│din care: Instrumente de capital │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │hibride ce trebuie să fie │ │Art. 26 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 21 alin. (1^1) lit. │
│ │ │convertite în situaţii de urgenţă │ │a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările │
│ │ │ │ │şi completările ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite │
│ │ │ │ │condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe │
│ │ │ │ │privind instrumentele de capital hibride", precum şi cele │
│ │ │ │ │menţionate la art. 15 lit. a), lit. c) - lit. e) şi art. 17 din │
│ │ │ │ │acest regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.2***02│din care: Instrumente de capital │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │hibride (emise pe durată │ │Art. 26 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 21 alin. (1^1) lit. │
│ │ │nedeterminată, care nu sunt │ │b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │prevăzute cu stimulent de │ │completările ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite │
│ │ │răscumpărare) │ │condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe │
│ │ │ │ │privind instrumentele de capital hibride", precum şi cele │
│ │ │ │ │menţionate la art. 15 lit. a), lit. c)-lit. e) şi art. 17 din │
│ │ │ │ │acest regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.2***03│din care: Instrumente de capital │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │hibride (emise pe durată │ │Art. 26 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 21 alin. (1^1) lit. │
│ │ │determinată sau prevăzute cu │ │c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │stimulent de răscumpărare) │ │completările ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite │
│ │ │ │ │condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe │
│ │ │ │ │privind instrumentele de capital hibride", precum şi cele │
│ │ │ │ │menţionate la art. 15 lit. a), lit. c)-lit. e) şi art. 17 din │
│ │ │ │ │acest regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.2***04│din care: Instrumente de capital │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │hibride care fac obiectul │ │Instrumente care nu sunt prevăzute cu stimulent de răscumpărare,│
│ │ │prevederilor tranzitorii şi nu sunt│ │sunt emise indirect şi fac obiectul prevederilor tranzitorii ale│
│ │ │prevăzute cu stimulent de │ │art. 35^1 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, precum şi │
│ │ │răscumpărare supus limitării │ │instrumente care nu respectă condiţiile prevăzute în cadrul │
│ │ │ │ │secţiunii 1.1. 1 "Cerinţe privind instrumentele de capital │
│ │ │ │ │hibride", precum şi cele menţionate la art. 15 lit. a), lit. c) │
│ │ │ │ │lit. e) şi art. 17 din acest regulament şi care fac obiectul │
│ │ │ │ │prevederilor tranzitorii ale art. 35^2 din acelaşi regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.2***05│din care: Instrumente de capital │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │hibride care fac obiectul │ │Instrumente care sunt prevăzute cu stimulent de răscumpărare, │
│ │ │prevederilor tranzitorii şi sunt │ │sunt emise indirect şi fac obiectul prevederilor tranzitorii ale│
│ │ │prevăzute cu stimulent de │ │art. 35^1 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │răscumpărare supus limitării │ │modificările şi completările ulterioare, precum şi instrumente │
│ │ │ │ │care nu respectă condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. │
│ │ │ │ │^1 "Cerinţe privind instrumentele de capital hibride", precum şi│
│ │ │ │ │cele menţionate la art. 15 lit. a), lit. c) - lit. e) şi art. 17│
│ │ │ │ │din acest regulament şi care fac obiectul prevederilor │
│ │ │ │ │tranzitorii ale art. 35^2 din acelaşi regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.2.01 │Interes minoritar (inclusiv │ │= FINREP: Interes minoritar │
│ │ │diferenţe din evaluare) │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.2.02 │Parte a interesului minoritar care │ │Componentă a interesului minoritar care face obiectul filtrelor │
│ │ │urmează să fie ajustată potrivit │ │prudenţiale │
│ │ │filtrelor aplicate diferenţelor din│ │ │
│ │ │evaluare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.2.03 │(-) Ajustări la interesul minoritar│ │Parte a interesului minoritar care nu este eligibilă pentru │
│ │ │ │ │includerea în fondurile proprii de nivel 1 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.3 │Rezultatul net curent reprezentând │ │= 1.1.2.3.01+1.1.2.3.02 │
│ │ │profit interimar │ │Prevederile art. 6 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006,│
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la │
│ │ │ │ │profitul interimar, cu condiţia respectării cerinţei prevăzute │
│ │ │ │ │în cadrul acestuia. A se vedea şi prevederile art. 6 (2). Art. 9│
│ │ │ │ │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.3.01 │Profit auditat din anul curent │ │= FINREP - Partea corespunzătoare din (rezultatul pozitiv al │
│ │ │ │ │anului curent - dividendele interimare, potrivit legislaţiei în │
│ │ │ │ │vigoare) verificată de persoanele responsabile cu auditarea │
│ │ │ │ │situaţiilor financiare în conformitate cu prevederile art. 6 │
│ │ │ │ │(1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările │
│ │ │ │ │şi completările ulterioare. │
│ │ │ │ │Prevederile art. 6 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006,│
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la │
│ │ │ │ │profitul interimar, cu condiţia respectării cerinţei prevăzute │
│ │ │ │ │în cadrul acestuia. A se vedea şi prevederile art. 6 (2). │
│ │ │ │ │Art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările│
│ │ │ │ │şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.3.02 │Parte a profitului auditat din anul│ │Componentă a profitului auditat din anul curent care face │
│ │ │curent, care urmează să fie │ │obiectul filtrelor prudenţiale menţionate la pct. 1.1.2.6 │
│ │ │ajustată potrivit filtrelor │ │(1.1.2.6.07 şi 1.1.2.6.11) │
│ │ │aplicate diferenţelor din evaluare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.4a │(-) Pierderea anului financiar │ │= Min [ (1.1.2.4a.01 + 1.1.2.4a.02), 0] conform art. 5 lit. e) │
│ │ │curent │ │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.4a.01 │Rezultatul neauditat (pozitiv) din │ │Prevederile art. 6 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006,│
│ │ │anul curent │ │cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la │
│ │ │ │ │profitul interimar, atunci când sumele respective nu respectă │
│ │ │ │ │condiţiile prevăzute în cadrul acestuia. A se vedea şi │
│ │ │ │ │prevederile art. 6 (2). │
│ │ │ │ │Art. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările│
│ │ │ │ │şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP - FIN1.3: 7. (Partea corespunzătoare din) Rezultatul │
│ │ │ │ │anului curent - dividende interimare, potrivit legislaţiei în │
│ │ │ │ │vigoare, când condiţiile de la art. 6 (1) din Regulamentul │
│ │ │ │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare nu sunt îndeplinite şi suma nu a fost verificată de │
│ │ │ │ │persoanele responsabile cu auditarea situaţiilor financiare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.4a.02 │Parte a rezultatului neauditat din │ │Componentă a rezultatului neauditat din anul curent care face │
│ │ │anul curent, care urmează să fie │ │obiectul filtrelor prudenţiale menţionate la pct. 1.1.2.6 │
│ │ │ajustată potrivit filtrelor │ │(1.1.2.6.07 şi 1.1.2.6.11) │
│ │ │aplicate diferenţelor din evaluare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.4.b │Rezultatul net al exerciţiului │ │= 1.1.2.4b.01 + 1.1.2.4b.02 │
│ │ │financiar curent reprezentând │ │În cazul unei valori pozitive se vor avea în vedere condiţiile │
│ │ │profit sau pierdere interimară │ │prevăzute la art. 6 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare; în cazul│
│ │ │ │ │unei valori negative se vor avea în vedere prevederile art. 5 │
│ │ │ │ │lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.4.b.01│(-) Pierderea curentă │ │Art. 5 lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Vezi prevederile art. 6 (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 10 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP - Rezultatul anului curent (negativ) - dividendele │
│ │ │ │ │interimare, potrivit legislaţiei în vigoare, când suma a fost │
│ │ │ │ │verificată de persoane responsabile pentru auditarea situaţiilor│
│ │ │ │ │financiare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.4.b.02│Parte a rezultatului negativ din │ │Componentă a pierderii din anul curent supusă filtrelor │
│ │ │anul curent ce urmează să fie │ │prudenţiale menţionate la pct. 1.1.2.6 (1.1.2.6.07 şi │
│ │ │ajustată potrivit filtrelor │ │1.1.2.6.11) │
│ │ │aplicate diferenţelor din evaluare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.2.5 │(-) Câştiguri nete din │ │Art. 8 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările│
│ │ │capitalizarea profiturilor │ │şi completările ulterioare │
│ │ │viitoare din active ce fac obiectul│ │ │
│ │ │operaţiunilor de securitizare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6 │Diferenţe din evaluare eligibile ca│ │Σ 1.1.2.6.i, i = 01 la 16 │
│ │ │fonduri proprii de nivel 1 │ │Pentru scopul raportării toate diferenţele din evaluare trebuie │
│ │ │ │ │incluse în cadrul acestui element. Totuşi aceasta nu împiedică │
│ │ │ │ │transferarea întregii valori a unui element în categoria │
│ │ │ │ │fondurilor proprii de nivel 2 │
│ │ │ │ │Rubricile aferente pct. 1.1.2.6.i includ şi sumele respective │
│ │ │ │ │care sunt aferente interesului minoritar │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.01 │Diferenţe din evaluarea │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │instrumentelor de capitaluri │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │proprii clasificate în categoria │ │Include şi diferenţele din evaluare provenite din operaţiunile │
│ │ │activelor financiare disponibile │ │de acoperire a fluxurilor de trezorerie legate de instrumentele │
│ │ │pentru vânzare │ │de capitaluri proprii clasificate în categoria activelor │
│ │ │ │ │financiare disponibile pentru vânzare (a se vedea şi 1.1.2.6.09)│
│ │ │ │ │Sumele se consideră cu semnul + dacă sunt solduri creditoare şi │
│ │ │ │ │cu semnul - dacă sunt solduri debitoare │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare aferente + │
│ │ │ │ │Interese minoritare: Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe │
│ │ │ │ │de evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.02 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. a) propoziţia 2 coroborat cu Art. 27 (2) lit. │
│ │ │evaluarea instrumentelor de │ │a) şi lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │capitaluri proprii clasificate în │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │categoria activelor financiare │ │ │
│ │ │disponibile pentru vânzare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.03 │Diferenţe din evaluarea creditelor │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │şi creanţelor înregistrate în │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │categoria activelor financiare │ │Include şi diferenţele din evaluare provenite din operaţiunile │
│ │ │disponibile pentru vânzare │ │de acoperire a fluxurilor de trezorerie legate de creditele şi │
│ │ │ │ │creanţele înregistrate în categoria activelor financiare │
│ │ │ │ │disponibile pentru vânzare (a se vedea şi 1.1.2.6.09) Sumele se │
│ │ │ │ │consideră cu semnul + dacă sunt solduri creditoare şi cu │
│ │ │ │ │semnul - dacă sunt solduri debitoare │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare aferente + │
│ │ │ │ │Interese minoritare: Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de│
│ │ │ │ │evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.04 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. a) propoziţia 2 coroborat cu art. 27 (2) lit. │
│ │ │evaluarea creditelor şi creanţelor │ │b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │înregistrate în categoria activelor│ │completările ulterioare │
│ │ │financiare disponibile pentru │ │Sumele se consideră cu semnul schimbat faţă de semnul sumei de │
│ │ │vânzare │ │la linia precedentă (se neutralizează şi soldurile creditoare │
│ │ │ │ │şi cele debitoare) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.05 │Diferenţe din evaluarea altor │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │active înregistrate în categoria │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │activelor financiare disponibile │ │Include şi diferenţele din evaluare provenite din operaţiunile │
│ │ │pentru vânzare │ │de acoperire a fluxurilor de trezorerie legate de alte active │
│ │ │ │ │înregistrate în categoria activelor financiare disponibile │
│ │ │ │ │pentru vânzare (a se vedea şi 1.1.2.6.09) │
│ │ │ │ │Sumele se consideră cu semnul + dacă sunt solduri creditoare şi │
│ │ │ │ │cu semnul - dacă sunt solduri debitoare │
│ │ │ │ │- FINREP: Partea corespunzătoare din: Rezerve din reevaluare │
│ │ │ │ │şi alte diferenţe de evaluare aferente + Interese minoritare: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.06 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. a) propoziţia 2 coroborat cu art. 27(2) lit. b)│
│ │ │evaluarea altor active înregistrate│ │din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările│
│ │ │în categoria activelor financiare │ │ulterioare │
│ │ │disponibile pentru vânzare │ │Sumele se consideră cu semnul schimbat faţă de semnul sumei │
│ │ │ │ │de la linia precedentă (se neutralizează şi soldurile │
│ │ │ │ │creditoare şi cele debitoare) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.07 │Diferenţe din evaluarea datoriilor │ │Art. 26 (2) din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │financiare la valoarea justă │ │completările ulterioare │
│ │ │determinate de modificarea propriei│ │Sumele se consideră cu semnul + dacă sunt solduri creditoare │
│ │ │calităţi de credit │ │şi cu semnul - dacă sunt solduri debitoare │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din: │
│ │ │ │ │Rezultatul anului curent + │
│ │ │ │ │Rezerve (inclusiv rezultatul reportat)+ │
│ │ │ │ │Interese minoritare: alte elemente (în legătură cu rezultatul) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.08 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. b) Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │evaluarea datoriilor financiare la │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │valoarea justă determinate de │ │Sumele se consideră cu semnul schimbat faţă de semnul sumei de │
│ │ │modificarea propriei calităţi de │ │la linia precedentă (se neutralizează şi soldurile creditoare │
│ │ │credit │ │şi cele debitoare) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.09 │Diferenţe din evaluare provenite │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │din operaţiuni de acoperire a │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │fluxurilor de trezorerie privind │ │De regulă operaţiunile de acoperire a fluxurilor de trezorerie │
│ │ │activele care nu sunt înregistrate │ │legate de activele financiare disponibile pentru vânzare sunt │
│ │ │în categoria activelor financiare │ │excluse de la această poziţie. Cu toate acestea, în cazul │
│ │ │disponibile pentru vânzare │ │neutralizării diferenţelor din evaluare a activelor financiare │
│ │ │ │ │disponibile pentru vânzare de care sunt legate operaţiunile de │
│ │ │ │ │acoperire a fluxurilor de trezorerie, aceste operaţiuni de │
│ │ │ │ │acoperire a fluxurilor de trezorerie sunt incluse în acest │
│ │ │ │ │element. │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din Rezerve din reevaluare şi │
│ │ │ │ │alte diferenţe de evaluare aferente + Interese minoritare: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.10 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. a) propoziţia 1 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │evaluare determinate de operaţiuni │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │de acoperire a fluxurilor de │ │ │
│ │ │trezorerie │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.11 │Diferenţe din evaluarea │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │investiţiilor imobiliare │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din: Rezultatul anului curent +│
│ │ │ │ │Rezerve (inclusiv rezultatul reportat) + Interese minoritare: │
│ │ │ │ │alte elemente (în legătură cu rezultatul) │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.12 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. d) din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │evaluarea investiţiilor imobiliare │ │modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.13 │Diferenţe din evaluarea │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │imobilizărilor corporale │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │(construcţii, terenuri şi │ │= FINREP: Partea corespunzătoare diferenţelor pozitive privind │
│ │ │echipamente) │ │reevaluarea imobilizărilor corporale din: Rezerve din reevaluare│
│ │ │ │ │şi alte diferenţe de evaluare aferente + Interese minoritare: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.14 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │evaluarea imobilizărilor corporale │ │cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │(construcţii, terenuri şi │ │ │
│ │ │echipamente) │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.15 │Alte diferenţe din evaluare care │ │Art. 26 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │afectează rezervele eligibile │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │= FINREP: Partea corespunzătoare din: Rezerve din reevaluare │
│ │ │ │ │şi alte diferenţe de evaluare aferente + Interese minoritare: │
│ │ │ │ │Rezerve din reevaluare şi alte diferenţe de evaluare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.2.6.16 │Ajustări la alte diferenţe din │ │Art. 28 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │evaluare care afectează rezervele │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │eligibile │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.1.3 │Fonduri pentru riscurile bancare │ │Legislaţia contabilă din România nu permite instituţiilor de │
│ │ │generale │ │credit să recunoască ca şi element de pasiv un element de │
│ │ │ │ │natura fondului pentru riscuri bancare generale în înţelesul │
│ │ │ │ │dat de art. 38 din Directiva 86/635/EEC │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4 │Alte fonduri proprii de nivel 1 │ │= 1.1.4.1a+1.1.4.3+1.1.4.4 │
│ │ │inclusiv cele specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a │Instrumente de capital hibride │ │1.1.4.1a.01+1.1.4.1a.02+1.1.4.1a.03+1.1.4.1a.04+1.1.4.1a.05^(b) │
│ │ │ │ │Acest element trebuie să includă nu numai instrumentele de │
│ │ │ │ │capital hibride emise direct ci şi pe cele emise indirect care, │
│ │ │ │ │urmare faptului că sunt clasificate ca şi datorii din punct de │
│ │ │ │ │vedere contabil, nu dau naştere la interese minoritare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a.01 │Instrumente de capital hibride ce │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │trebuie să fie convertite în │ │Art. 4 lit. d) şi art. 21 alin. (1^1) lit. a) din Regulamentul │
│ │ │situaţii de urgenţă │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute │
│ │ │ │ │în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe privind instrumentele de │
│ │ │ │ │capital hibride", precum şi cele menţionate la art. 15 lit. a), │
│ │ │ │ │lit. c) lit. e) şi art. 17 din acest regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a.02 │Instrumente de capital hibride │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │(emise pe durată nedeterminată, │ │Art. 4 lit. d) şi art. 21 alin. (1^1) lit. b) din Regulamentul │
│ │ │care nu sunt prevăzute cu stimulent│ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │de răscumpărare) │ │ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute │
│ │ │ │ │în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe privind instrumentele de │
│ │ │ │ │capital hibride", precum şi cele menţionate la art. 15 lit. a), │
│ │ │ │ │lit. c) - lit. e) şi art. 17 din acest regulament │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a.03 │Instrumente de capital hibride │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │(emise pe durată determinată sau │ │Art. 4 lit. d) şi art. 21 alin. (1^1) lit. c) din Regulamentul │
│ │ │prevăzute cu stimulent de │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │răscumpărare) │ │ulterioare, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute │
│ │ │ │ │în cadrul secţiunii 1.1. ^1 "Cerinţe privind instrumentele de │
│ │ │ │ │capital hibride", precum şi cele menţionate la art. 15 lit. a), │
│ │ │ │ │lit. c)-lit. e) şi art. 17 din acest regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a.04 │Instrumente de capital hibride │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │care fac obiectul prevederilor │ │Instrumente prevăzute la art. 4 lit. a) şi lit. d) din │
│ │ │tranzitorii şi nu sunt prevăzute cu│ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │stimulent de răscumpărare supus │ │completările ulterioare, care nu sunt prevăzute cu stimulent │
│ │ │limitării │ │de răscumpărare şi fac obiectul prevederilor tranzitorii ale │
│ │ │ │ │art. 35^1, precum şi instrumente care nu respectă condiţiile │
│ │ │ │ │prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. 1 "Cerinţe privind │
│ │ │ │ │instrumentele de capital hibride", precum şi cele menţionate │
│ │ │ │ │la art. 15 lit. a), lit. c)-lit. e) şi art. 17 din │
│ │ │ │ │regulamentul mai sus menţionat şi care fac obiectul │
│ │ │ │ │prevederilor tranzitorii ale art. 35^2 din acelaşi regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.4.1a.05 │Instrumente de capital hibride │ │Vezi elementul 1.1.5.2a │
│ │ │care fac obiectul prevederilor │ │Instrumente prevăzute la art. 4 lit. a) şi lit. d) din │
│ │ │tranzitorii şi sunt prevăzute cu │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/14.12.2006, cu modificările şi │
│ │ │stimulent de răscumpărare supus │ │completările ulterioare, care sunt prevăzute cu stimulent de │
│ │ │limitării │ │răscumpărare şi fac obiectul prevederilor tranzitorii prevăzute │
│ │ │ │ │de art. 35^1, precum şi instrumente care nu respectă condiţiile │
│ │ │ │ │prevăzute în cadrul secţiunii 1.1. 1 "Cerinţe privind │
│ │ │ │ │instrumentele de capital hibride", precum şi cele menţionate la │
│ │ │ │ │art. 15 lit. a), lit. c)-lit. e) şi art. 17 din regulamentul mai│
│ │ │ │ │sus menţionat şi care fac obiectul prevederilor tranzitorii ale │
│ │ │ │ │art. 35^2 din acelaşi regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.1.4.3 │Filtru prudenţial pozitiv adoptat │ │Nu s-a implementat un astfel de filtru prudenţial │
│ │ │la aplicarea pentru prima dată a │ │ │
│ │ │IFRS │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.1.4.4 │Alte filtre prudenţiale │ │Include acele filtre prudenţiale neprecizate anterior care │
│ │ │ │ │conduc la creşterea fondurilor proprii de nivel 1 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5 │(-) Alte deduceri din fondurile │ │= 1.1.5.1+1.1.5.2a+1.1.5.4 │
│ │ │proprii de nivel 1 │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.1 (-) │Imobilizări necorporale │ │Art. 5 lit. f) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Include orice fond comercial nededus deja (diferenţa din prima │
│ │ │ │ │consolidare) în cadrul 1.1.2.1 Rezerve │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.2a │(-) Sume ce depăşesc limitele │ │= 1.1.5.2a.01+1.1.5.2a.02+1.1.5.2a.03+1.1.5.2a.04 │
│ │ │stabilite pentru instrumentele de │ │Este rezultatul aplicării limitelor prevăzute de art. 21 alin. │
│ │ │capital hibride │ │(1^1) lit. a)-lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare şi al prevederilor │
│ │ │ │ │art. 35^1 şi art. 35^2 asupra instrumentelor la care se face │
│ │ │ │ │referire la poziţiile 1.1.2.2***01 la 1.1.2.2.***05 şi 1.1.4.1a │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.2a.01 │(-) Instrumente de capital hibride │ │Art. 21 alin. (1^1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ce trebuie să fie convertite fie în│ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │situaţii de urgenţă │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.2a.02 │(-) Instrumente de capital hibride │ │Art. 21 alin. (1^1) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │(emise pe durată nedeterminată, │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │care nu sunt prevăzute cu stimulent│ │ │
│ │ │de răscumpărare) │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.2a.03 │(-) Instrumente de capital hibride │ │Art. 21 alin. (1^1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │(emise pe durată determinată sau │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │prevăzute cu stimulent de │ │ │
│ │ │răscumpărare) │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.2a.04 │(-) Sume ce depăşesc limitele │ │Rezultatul aplicării prevederilor art. 35^1 şi art. 35^2 din │
│ │ │stabilite pentru instrumentele de │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │capital hibride ce fac obiectul │ │completările ulterioare asupra instrumentelor la care se face │
│ │ │prevederilor tranzitorii │ │referire la poziţiile 1.1.2.2***04, 1.1.2.2.***05 şi │
│ │ │ │ │1.1.4.1a.04, 1.1.4.1a.05. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.4 │(-) Alte deduceri specifice │ │= 1.1.5.4.1+1.1.5.4.2 │
│ │ │României din fondurile proprii de │ │ │
│ │ │nivel I │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.1.5.4.1 │(-) Filtru prudenţial negativ │ │Nu s-a implementat un astfel de filtru prudenţial │
│ │ │adoptat la aplicarea pentru prima │ │ │
│ │ │data a IAS │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.1.5.4.2 │(-) Alte deduceri │ │Art. 5 lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 5 lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 5 lit. g) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 10 lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Art. 127^2(4) din Regulamentul BNR nr. 18/2009 privind cadrul de│
│ │ │ │ │administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul │
│ │ │ │ │intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi │
│ │ │ │ │condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Include acele filtre prudenţiale neprecizate anterior care │
│ │ │ │ │conduc la reducerea fondurilor proprii de nivel I - pentru │
│ │ │ │ │nivelul consolidat │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2 │FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 │ │Elemente de capital eligibile pentru includerea în fondurile │
│ │ │ │ │proprii de nivel 2 = 1.2.1+1.2.2+1.2.3 │
│ │ │ │ │Vezi art. 21(1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1 │Fonduri proprii de nivel 2 de bază │ │Elemente de capital eligibile pentru includerea în fondurile │
│ │ │ │ │proprii de nivel 2 de bază = │
│ │ │ │ │1.2.1.1.+1.2.1.2+1.2.1.3+1.2.1.4+1.2.1.5+1.2.1.6+1.2.1.7+1.2.1.8│
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.1 │Suma ce excede limitele stabilite │ │Instrumentele de capital hibride eligibile pentru includerea în │
│ │ │pentru fondurile proprii de nivel │ │fondurile proprii de nivel 1, ce exced limitele stabilite │
│ │ │1, inclusă în fondurile proprii de │ │potrivit art. 21 alin. (1^1) lit. a)-lit. c) din Regulamentul │
│ │ │nivel 2 de bază │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006 cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare şi instrumentele ce depăşesc limitele prevăzute de │
│ │ │ │ │art. 35^1 şi art. 35^2 din regulamentul mai sus menţionat (vezi │
│ │ │ │ │elementul 1.1.5.2a), care pot fi incluse în fondurile proprii │
│ │ │ │ │de nivel 2 de bază = 1.1.5.2a │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2 │Ajustări efectuate asupra │ │ │
│ │ │diferenţelor din evaluare din │ │ │
│ │ │fondurile proprii de nivel 1 şi │ │Σ 1.2.1.2.i, i = 01 la 05 │
│ │ │incluse în fondurile proprii de │ │ │
│ │ │nivel 2 de bază │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2.01 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (2) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │evaluarea instrumentelor de │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │capitaluri proprii clasificate în │ │Partea corespunzătoare din suma prevăzută la pct. 1.1.2.6.02 │
│ │ │categoria activelor financiare │ │ │
│ │ │disponibile pentru vânzare incluse │ │ │
│ │ │în fondurile proprii de nivel 2 de │ │ │
│ │ │bază │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2.02 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27(2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │evaluarea altor active înregistrate│ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │în categoria activelor financiare │ │Suma sau partea din suma de la 1.1.2.6.06 │
│ │ │disponibile pentru vânzare incluse │ │ │
│ │ │în fondurile proprii de nivel 2 de │ │ │
│ │ │bază │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2.03 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │evaluarea investiţiilor imobiliare │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │incluse în fondurile proprii de │ │Partea corespunzătoare din suma prevăzută la 1.1.2.6.12 │
│ │ │nivel 2 │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2.04 │Ajustări la diferenţele din │ │Art. 27 (1) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │evaluarea imobilizărilor corporale │ │cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │(construcţii, terenuri şi │ │Partea corespunzătoare din suma prevăzută la 1.1.2.6.14 │
│ │ │echipamente) incluse în fondurile │ │ │
│ │ │proprii de nivel 2 │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │1.2.1.2.05 │Alte ajustări la diferenţele din │ │Art. 28 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │evaluare care afectează rezervele │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │eligibile, incluse în fondurile │ │Suma sau partea din suma prevăzută la pct. 1.1.2.6.16 şi orice │
│ │ │proprii de nivel 2 de bază │ │alte ajustări care nu sunt menţionate în mod explicit mai sus │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.3. │Rezerve din reevaluare │ │Art. 12(2) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Rezervele din reevaluare, mai puţin diferenţele din evaluare │
│ │ │ │ │rezultate din aplicarea IFRS care au fost deja incluse şi │
│ │ │ │ │ajustate cu filtre prudenţiale la nivelul fondurilor proprii de │
│ │ │ │ │nivel 1, unele dintre ele fiind incluse în fondurile proprii de │
│ │ │ │ │nivel 2 de bază (elementul 1.2.1.2) - pentru nivelul consolidat │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.2.1.4 │Ajustări de valoare a poziţiilor │ │Nu au fost implementate întrucât opţiunea naţională prevăzută │
│ │ │de risc de credit în abordarea │ │la art. 37(2) din Directiva 86/635/EEC nu a fost implementată │
│ │ │standard │ │în legislaţia contabilă naţională │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.5 │Alte elemente │ │Art. 12 (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia "... │
│ │ │ │ │inclusiv elementele prevăzute la art. 14 alin. (3)" coroborat │
│ │ │ │ │cu art. 14 (1) şi art. 14 (2) din cadrul aceluiaşi regulament │
│ │ │ │ │Art. 13 (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.6 │Titluri pe durată nedeterminată │ │Art. 12 (2) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │şi alte instrumente: │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 13(1) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 15 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.7 │Excedent de provizioane în cazul │ │Art. 14 (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │utilizării abordării bazate pe │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │modele interne de rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.1.8 │Fonduri proprii de nivel 2 de │ │Potrivit prevederilor cadrului legislativ, dacă este cazul │
│ │ │bază specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.2 │Fonduri proprii de nivel 2 │ │Elemente de capital eligibile pentru includerea în fondurile │
│ │ │suplimentar │ │proprii de nivel 2 suplimentar = │
│ │ │ │ │1.2.2.1+1.2.2.2+1.2.2.3+1.2.2.4+1.2.2.5 │
│ │ │ │ │Vezi condiţia menţionată la art. 21(1) lit. b) din Regulamentul │
│ │ │ │ │BNR-CNVM nr. 18/23/2006. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.2.2.1 │Angajamente ale membrilor │ │Nu au fost implementate în legislaţia naţională │
│ │ │instituţiilor de credit înfiinţate │ │ │
│ │ │ca şi societăţi cooperatiste │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.2.2 │Acţiuni preferenţiale cumulative │ │Art. 12 (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │pe durată determinată │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 13 (1) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 16 (1) şi art. 16 (2) din │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.2.3 │Împrumuturi subordonate │ │Art. 12 (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │A se vedea şi prevederile art. 16(1) şi art. 16 (2) din cadrul │
│ │ │ │ │aceluiaşi regulament, acordându-se atenţie prevederilor art. 16 │
│ │ │ │ │(2) lit. c) ale căror implicaţii în timp au fost luate în │
│ │ │ │ │considerare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.2.4 │Fonduri proprii de nivel 2 │ │Potrivit prevederilor cadrului legislativ, dacă este cazul │
│ │ │suplimentar, specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.2.5 │(-) Suma ce excede limitele │ │Art. 21 (1) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │prevăzute pentru nivelul fondurilor│ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │proprii de nivel 2 suplimentar │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.3 │(-) Deduceri din fondurile proprii │ │= 1.2.3.1+1.2.3.2 │
│ │ │de nivel 2 │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.3.1 │(-) Suma ce excede limitele │ │Art. 21 (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │prevăzute pentru nivelul │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │fondurilor proprii de nivel 2 │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.2.3.2 │(-) Alte elemente deductibile din │ │Art. 12 (4) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │fondurile proprii de nivel 2 │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │suplimentar, specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3 │(-) ELEMENTE DEDUCTIBILE DIN │ │Σ 1.3.i, i = 1 la 11 │
│ │ │FONDURILE PROPRII DE NIVEL 1 ŞI 2 │ │ │
│ │ │ │ │Σ = 1.3.T1* + 1.3.T2* │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3 T1* │Din care: │ │Art. 22 (1), 22 (2) şi art. 22 (3) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │(-) Din fondurile proprii de │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │nivel 1 │ │Elementele deductibile din nivelul fondurilor proprii de nivel │
│ │ │ │ │1 (elementul 1.1) reprezintă, cel puţin, 50% din (1.3-1.3.11) │
│ │ │ │ │(vezi elementul 1.3.T2*). Se va avea în vedere la calculul │
│ │ │ │ │elementului 1.4. │
│ │ │ │ │În cazul elementului 1.3.11, Banca Naţională a României poate │
│ │ │ │ │decide să aplice deduceri din fondurile proprii de nivel 1 │
│ │ │ │ │sau 2, în conformitate cu art. 23 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3 T2* │(-) Din fondurile proprii de │ │Art. 22 (1), 22 (2) şi art. 22 (3) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │nivel 2 │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Când 50% din elementul 1.3 depăşeşte nivelul elementului 1.2, │
│ │ │ │ │suma aflată în exces va fi de asemenea dedusă din valoarea │
│ │ │ │ │elementului 1.1, fiind astfel inclusă în elementul 1.3.T1*. Se │
│ │ │ │ │va avea în vedere la calculul elementului 1.5. │
│ │ │ │ │În cazul elementului 1.3.11, Banca Naţională a României poate │
│ │ │ │ │decide să aplice deduceri din fondurile proprii de nivel 1 │
│ │ │ │ │sau 2, în conformitate cu art. 23 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │ │ │nr. 18/23/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.1 │(-) Valoarea acţiunilor şi a altor │ │Art. 22 (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │titluri de capital deţinute în alte│ │cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │instituţii de credit sau │ │ │
│ │ │financiare, care depăşesc 10% │ │ │
│ │ │din capitalul social al acestora │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.2 │(-) Creanţe subordonate şi alte │ │Art. 22 (1) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, │
│ │ │instrumente înregistrate în │ │cu modificările şi completările ulterioare │
│ │ │instituţii de credit şi financiare │ │ │
│ │ │în care sunt înregistrate deţineri │ │ │
│ │ │de acţiuni şi alte titluri de │ │ │
│ │ │capital ce depăşesc 10% din │ │ │
│ │ │capitalul social al acestora │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.3 │(-) Suma ce excede limita stabilită│ │Art. 22 (1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │pentru deţinerile de acţiuni şi │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │alte titluri de capital, creanţe │ │ │
│ │ │subordonate şi alte elemente │ │ │
│ │ │înregistrate în instituţii de │ │ │
│ │ │credit şi financiare în care sunt │ │ │
│ │ │înregistrate deţineri de acţiuni şi│ │ │
│ │ │alte titluri de capital de până la │ │ │
│ │ │10% din capitalul social al │ │ │
│ │ │acestora. │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.4 │(-) Participaţii deţinute în │ │Art. 22 (1) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │societăţi de asigurare, societăţi │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │de reasigurare, societăţi holding │ │ │
│ │ │de asigurare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.5 │(-) Alte instrumente deţinute în │ │Art. 22 (1) lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │societăţi de asigurare, societăţi │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │de reasigurare, societăţi holding │ │ │
│ │ │de asigurare în care este │ │ │
│ │ │menţinută o participaţie │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.6 │(-) Elemente deductibile din │ │Art. 22 (1) lit. h) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │fondurile proprii de nivel 1 şi 2, │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.EM │Element memorandum │ │= 1.1.+(1.2-1.2.1.7)+1.3.1+1.3.2+1.3.3+1.3.4+1.3.5+1.3.6 │
│ │ │Fonduri proprii relevante pentru │ │Vezi prevederile art. 24 din Regulamentul nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │limitele aplicate expunerilor mari │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │atunci când nu se utilizează │ │ │
│ │ │fonduri proprii de nivel 2 pentru │ │ │
│ │ │acoperirea riscurilor de piaţă şi │ │ │
│ │ │pentru limitele stabilite │ │ │
│ │ │participaţiilor calificate │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.7 │(-) Anumite expuneri aferente │ │Art. 22 (1) lit. g) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │poziţiilor din securitizare │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │neincluse în activele ponderate │ │ │
│ │ │la risc │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.8 │(-) În cazul utilizării abordării │ │Art. 22 (1) lit. f) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu│
│ │ │bazate pe modele interne de │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │rating, deficitul de provizioane şi│ │Vezi şi elementul 1.8.1. │
│ │ │valoarea pierderii aşteptate │ │ │
│ │ │aferente creanţelor provenind │ │ │
│ │ │din titluri de capital. │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.9 │(-) Participaţii calificate în │ │Art. 143 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 │
│ │ │instituţii din afara sectorului │ │privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, │
│ │ │financiar │ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, │
│ │ │ │ │cu modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.10 │(-) Tranzacţii incomplete aflate în│ │Anexa II, pct. 2, Tabelul 2, coloana 4 din Regulamentul │
│ │ │perioada cuprinsă în intervalul de │ │BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului │
│ │ │la 5 zile lucrătoare după al doilea│ │instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, cu │
│ │ │segment al tranzacţiei │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │(reprezentând plată/livrare │ │ │
│ │ │contractuală) şi până la stingerea │ │ │
│ │ │tranzacţiei │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.3.11 │(-) Alte elemente deductibile din │ │Art. 23 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │fondurile proprii de nivel 1 şi 2, │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.4 │TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 │ │= 1.1+1.3.T1* │
│ │ │PENTRU SCOPURI DE SOLVABILITATE │ │ │
│ │ │GENERALĂ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.5 │TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 │ │= 1.2+1.3.T2* │
│ │ │PENTRU SCOPURI DE SOLVABILITATE │ │ │
│ │ │GENERALĂ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6 │TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 │ │= 1.6.1+1.6.2+1.6.3+1.6.4+1.6.5+1.6.6+1.6.7 │
│ │ │SPECIFICE PENTRU ACOPERIREA │ │ │
│ │ │RISCURILOR DE PIAŢĂ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.1 │Suma ce excede limitele stabilite │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │pentru fondurile proprii de nivel │ │completările ulterioare, art. 5(5) corelat cu alin. (2) lit. c).│
│ │ │2, transferată la total fonduri │ │Suma ce excede limitele stabilite pentru fondurile proprii de │
│ │ │proprii de nivel 2 specifice │ │nivel 2 (a se vedea elementul 1.2.3.1), pentru care este │
│ │ │pentru acoperirea riscurilor de │ │obţinută aprobarea de a fi considerată eligibilă pentru │
│ │ │piaţă │ │includerea la fondurile proprii de nivel 2 specifice pentru │
│ │ │ │ │acoperirea riscurilor de piaţă. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.2 │Profituri nete aferente │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │portofoliului de tranzacţionare │ │completările ulterioare art. 5(2) lit. b). │
│ │ │ │ │Se includ profiturile/pierderile care rezultă din ajustările/ │
│ │ │ │ │rezervele aferente evaluării, după cum este prevăzut în │
│ │ │ │ │Regulamentul nr. 22/27/2006, Anexa VI, Partea B, pct. 14-15. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.3 │Capital sub formă de împrumut │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │subordonat pe termen scurt │ │completările ulterioare art. 5(2) lit. c). │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.6.4 │(-) Active nelichide │ │Opţiune naţională neexercitată │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.5 │(-) Suma ce excede limitele │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │stabilite pentru fondurile proprii │ │completările ulterioare art. 5(4) corelat cu art. 6. │
│ │ │specifice pentru acoperirea │ │ │
│ │ │riscurilor de piaţă │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.EM │Element memorandum: │ │= 1.3.EM+1.3.9+1.3.10+1.6.1+1.6.2+1.6.3+1.6.5 │
│ │ │Fonduri proprii totale relevante │ │ │
│ │ │pentru limitele expunerilor mari în│ │ │
│ │ │situaţia în care sunt utilizate │ │ │
│ │ │fonduri proprii de nivel 2 pentru │ │ │
│ │ │acoperirea riscurilor de piaţă │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.6.6 │(-) Elemente deductibile din │ │Potrivit prevederilor cadrului legislativ, dacă este cazul │
│ │ │Fondurile proprii specifice │ │ │
│ │ │pentru acoperirea riscurilor de │ │ │
│ │ │piaţă, specifice României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.6.7 │(-) Elemente neutilizate dar │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │eligibile pentru includerea în │ │completările ulterioare art. 5(2) │
│ │ │fondurile proprii specifice pentru │ │= -Max[1.6.1+1.6.2+1.6.3+1.6.4+1.6.5+1.6.6 - 2.3; 0] │
│ │ │acoperirea riscurilor de piaţă │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.7 │(-) DEDUCERI DIN TOTAL FONDURI │ │= 1.7.1+1.7.2 │
│ │ │PROPRII │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.7.1 │(-) Elemente deductibile din │ │Elemente deductibile din fondurile proprii, specifice României, │
│ │ │total fonduri proprii, specifice │ │nealocate fondurilor proprii de nivel 1, 2 sau 3 │
│ │ │României │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │1.7.2 │(-) Participaţii în entităţi de │ │Nu s-a implementat această opţiune │
│ │ │asigurare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8 │Elemente Memorandum: │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1 │Excedent/Deficit de provizioane │ │= 1.8.1.1+1.8.1.2 │
│ │ │în cazul utilizării abordării │ │ │
│ │ │bazată pe modele interne de │ │ │
│ │ │rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1.1 │Valoarea provizioanelor în cazul │ │Ajustările de valoare şi provizioanele aferente expunerilor │
│ │ │utilizării abordării bazate pe │ │menţionate la art. 65 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 │
│ │ │modele interne de rating │ │privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de │
│ │ │ │ │credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe │
│ │ │ │ │modele interne de rating, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1.1* │Din care: │ │= FINREP: Provizioane/Ajustări pentru deprecieri identificate │
│ │ │Provizioane/Ajustări pentru │ │la nivelul grupurilor de active financiare (includ │
│ │ │deprecieri identificate la nivelul │ │provizioane/ajustări pentru pierderi generate dar neraportate) │
│ │ │grupurilor de active financiare │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1.1** │Din care: │ │= FINREP: Provizioane/Ajustări specifice pentru deprecieri │
│ │ │Provizioane/Ajustări specifice │ │identificate la nivel individual │
│ │ │pentru deprecieri identificate la │ │ │
│ │ │nivel individual │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1.1*** │Din care: │ │Cuprinde orice provizion sau ajustare de valoare inclus(ă) în │
│ │ │Ajustări de valoare şi provizioane │ │calculul excedentului (+)/deficitului (-) de provizioane │
│ │ │specifice României precum şi alte │ │prevăzut la art. 65 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, │
│ │ │ajustări şi provizioane incluse în │ │cu modificările şi completările ulterioare, neraportate în │
│ │ │calculul excedentului │ │cadrul elementelor 1.8.1.1* sau 1.8.1.1** │
│ │ │(+)/deficitului (-) de provizioane │ │ │
│ │ │în cazul aplicării abordării bazate│ │ │
│ │ │pe modele interne de rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.1.2 │(-) Valoarea pierderii aşteptate, │ │Valoarea pierderilor aşteptate calculate în conformitate cu │
│ │ │determinată potrivit abordării │ │prevederile art. 59, 60 şi 64 din cadrul Regulamentului │
│ │ │bazate pe modele interne de rating │ │BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare, după cum se menţionează la art. 65 din cadrul │
│ │ │ │ │aceluiaşi regulament. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.2 │Valoarea brută a împrumuturilor │ │Fără a se lua în calcul reducerea sumei eligibile pe │
│ │ │subordonate │ │parcursul ultimilor cinci ani înainte de scadenţă. Art. 16(2) │
│ │ │ │ │lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │1.8.3 │Capitalul iniţial minim solicitat │ │Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 11 │
│ │ │ │ │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2 │CERINŢE DE CAPITAL │ │= 2.1+2.2+2.3+2.4+2.5+2.6 │
│ │ │ │ │În cazul firmelor de investiţii prevăzute la art. 11 (2) şi art.│
│ │ │ │ │13 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare = Max [2.1+2.2+2.3+2.6, 2.5] │
│ │ │ │ │În cazul firmelor de investiţii prevăzute la art. 11 (3) şi art.│
│ │ │ │ │14 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare = 2.1+2.2+2.3+2.5+2.6 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │2a │Din care: Firme de investiţii │ │În cazul firmelor de investiţii prevăzute la art. 11 (2) şi art.│
│ │ │prevăzute la art. 11 (2) şi art. 13│ │13 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare = Max [2.1+2.2+2.3+2.6, 2.5] │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │2b │Din care: Firme de investiţii │ │În cazul firmelor de investiţii prevăzute la art. 11 (3) şi art.│
│ │ │prevăzute la art. 11 (3) şi art. 14│ │14 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare = 2.1+2.2+2.3+2.5+2.6 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1 │TOTAL CERINŢE DE CAPITAL PENTRU │ │= 2.1.1+2.1.2 │
│ │ │RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT │ │ │
│ │ │AL CONTRAPARTIDEI, RISCUL DE │ │ │
│ │ │DIMINUARE A VALORII CREANŢEI ŞI │ │ │
│ │ │PENTRU TRANZACŢII INCOMPLETE │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1 │Abordarea standard │ │Formularul CR SA la nivelul expunerilor totale. │
│ │ │ │ │= (2.1.1.1a sau 2.1.1.1b)+2.1.1.2 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a │Clasele de expuneri potrivit │ │Formularul CR SA la nivelul expunerilor totale. │
│ │ │abordării standard cu excepţia │ │Clasele de expuneri potrivit abordării standard sunt cele │
│ │ │poziţiilor din securitizare │ │prevăzute la art. 4 (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru │
│ │ │ │ │instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit │
│ │ │ │ │abordării standard, cu modificările şi completările ulterioare, │
│ │ │ │ │cu excepţia poziţiilor din securitizare. │
│ │ │ │ │Σ 2.1.1.1a.i, i = 1 to 15 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.01 │Administraţii centrale sau bănci │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
│ │ │centrale │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.02 │Administraţii regionale sau │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
│ │ │autorităţi locale │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.03 │Organisme administrative şi │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
│ │ │entităţi fără scop lucrativ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.04 │Bănci multilaterale de dezvoltare │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.05 │Organizaţii internaţionale │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.06 │Instituţii │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.07 │Societăţi │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.08 │De tip retail │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.09 │Garantate cu proprietăţi imobiliare│ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.10 │Elemente restante │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.11 │Elemente ce aparţin categoriilor │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
│ │ │reglementate ca având risc ridicat │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.12 │Obligaţiuni garantate │ │Formularul CR SA. Creanţe │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.13 │Creanţe pe termen scurt faţă de │ │Formularul CR SA. │
│ │ │instituţii şi societăţi │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.14 │Creanţe sub forma titlurilor de │ │Formularul CR SA. Creanţe │
│ │ │participare deţinute în organismele│ │ │
│ │ │de plasament colectiv │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1a.15 │Alte elemente │ │Formularul CR SA │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b │Clasele de expuneri potrivit │ │Formularul CR SA la nivelul expunerilor totale +2.1.1.1b.06 │
│ │ │abordării bazate pe modele │ │Σ 2.1.1.1b.i, i = 1 to 6 │
│ │ │interne de rating cu excepţia │ │ │
│ │ │poziţiilor din securitizare │ │Vezi comentariul aferent elementului 2.1.1. În vederea punerii │
│ │ │ │ │în corespondenţă a claselor de expuneri aferente abordării │
│ │ │ │ │standard cu cele aferente abordării bazate pe modele interne de │
│ │ │ │ │rating se va acorda atenţie deosebită art. 14 - art. 15, │
│ │ │ │ │art. 17 - art. 18, art. 20 art. 21 şi art. 23 din Regulamentul │
│ │ │ │ │BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.01 │Administraţii centrale sau bănci │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
│ │ │centrale │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.02 │Instituţii │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.03 │Societăţi │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.04 │Retail │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.05 │Titluri de capital │ │Formularul CR SA. Creanţe sau creanţe potenţiale │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.1b.06 │Active, altele decât cele care │ │Nicio conexiune. De principiu cerinţa de capital va fi 8% din │
│ │ │reprezintă creanţe de natura │ │expunerea din active,altele decât cele care reprezintă creanţe │
│ │ │creditelor │ │de natura creditelor (vezi art. 56 şi art. 112 din Regulamentul │
│ │ │ │ │BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.1.2 │Poziţii din securitizare potrivit │ │Formularul CR SEC SA │
│ │ │abordării standard │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2 │Abordarea bazată pe modele │ │= 2.1.2.1+2.1.2.2+2.1.2.3+2.1.2.4+2.1.2.5 │
│ │ │interne de rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.1 │Abordări bazate pe modele interne │ │Formularul CR IRB │
│ │ │de rating atunci când nu sunt │ │ │
│ │ │utilizate estimările proprii ale │ │ │
│ │ │pierderii în caz de nerambursare şi│ │ │
│ │ │nici ale factorilor de conversie │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.1.01 │Administraţii centrale sau bănci │ │Formularul CR IRB │
│ │ │centrale │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.1.02 │Instituţii │ │Formularul CR IRB │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.1.03 │Societăţi │ │Formularul CR IRB │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.2 │Abordări bazate pe modele interne │ │Formularul CR IRB │
│ │ │de rating atunci când sunt │ │ │
│ │ │utilizate estimările proprii ale │ │ │
│ │ │pierderii în caz de nerambursare │ │ │
│ │ │şi/sau ale factorilor de conversie │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.2.01 │Administraţii centrale sau bănci │ │Formularul CR IRB │
│ │ │centrale centrale │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.2.02 │Instituţii │ │Formularul CR IRB │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.2.03 │Societăţi │ │Formularul CR IRB │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.2.04 │Retail │ │Formularul CR IRB │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.3 │Expuneri din titluri de capital │ │Formularul CR EQU IRB │
│ │ │potrivit abordării bazate pe │ │ │
│ │ │modele interne de rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.4 │Poziţii din securitizare potrivit │ │Formularul CR SEC IRB │
│ │ │abordării bazate pe modele │ │ │
│ │ │interne de rating │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.1.2.5 │Active, altele decât cele care │ │Nicio conexiune. De principiu cerinţa de capital va fi 8% din │
│ │ │reprezintă creanţe de natura │ │expunerea din active, altele decât cele care reprezintă creanţe │
│ │ │creditelor │ │de natura creditelor. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.2 │RISC DE DECONTARE/LIVRARE │ │Formularul CR TB SETT │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3 │CERINŢE TOTALE DE CAPITAL PENTRU │ │= 2.3.1+2.3.2 │
│ │ │RISCUL DE POZIŢIE, RISCUL VALUTAR │ │ │
│ │ │ŞI RISCUL DE MARFĂ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.1 │Riscurile de poziţie, valutar şi de│ │= 2.3.1.1+2.3.1.2+2.3.1.3+2.3.1.4 │
│ │ │marfă potrivit abordării standard │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.1.1 │Riscul de poziţie aferent │ │Formularul MKR SA TDI │
│ │ │titlurilor de creanţă │ │ │
│ │ │tranzacţionate │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.1.2 │Riscul de poziţie aferent │ │Formularul MKR SA EQU │
│ │ │titlurilor de capital │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.1.3 │Riscul valutar │ │Formularul MKR SA FX │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.1.4 │Riscul de marfă │ │Formularul MKR SA COM │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.3.2 │Riscurile de poziţie, valutar şi de│ │= MKR IM │
│ │ │marfă potrivit modelelor interne │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.4 │TOTAL CERINŢE DE CAPITAL PENTRU │ │= 2.4.1+2.4.2+2.4.3 │
│ │ │RISCURILE OPERAŢIONALE │ │În cazul firmelor de investiţii prevăzute la art. 11 (2), art. │
│ │ │ │ │11 (3), art. 13 - art. 14 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, acest │
│ │ │ │ │element va fi egal cu zero. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.4.1 │Abordarea de bază │ │Vezi formularul OPR │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.4.2 │Abordarea standard/Abordarea │ │Vezi formularul OPR │
│ │ │standard alternativă │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.4.3 │Abordarea avansată de evaluare │ │Vezi formularul OPR │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │2.5 │CERINŢE DE CAPITAL AFERENTE │ │Se aplică doar în cazul firmelor de investiţii prevăzute la art.│
│ │ │CHELTUIELILOR GENERALE FIXE │ │11 (2), art. 11 (3), art. 13 - art. 14 din Regulamentul BNR-CNVM│
│ │ │ │ │nr. 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. A se│
│ │ │ │ │vedea de asemenea art. 12 din regulamentul anterior menţionat. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.6 │ALTE CERINŢE DE CAPITAL ŞI CERINŢE │ │= 2.6.1+2.6.2+2.6.3 │
│ │ │DE CAPITAL TRANZITORII │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.6.1 │Cerinţe complementare pragului │ │Include cerinţe complementare pragului general stabilit pentru │
│ │ │general stabilit pentru cerinţele │ │cerinţele de capital ce decurg din prevederile art. 4 alin. │
│ │ │de capital │ │(1) - alin. (7), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. a), b), d), e), │
│ │ │ │ │art. 6 alin. (2), art. 7 - art. 10, art. 15 alin. (3) - alin. │
│ │ │ │ │(4) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind │
│ │ │ │ │determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de│
│ │ │ │ │credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi completările│
│ │ │ │ │ulterioare şi art. 421 alin. (2) - (3) din Ordonanţa de urgenţă │
│ │ │ │ │nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Fără │
│ │ │ │ │conexiune cu un anumit formular. ≥ 0 │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ N │2.6.2 │Cerinţe complementare pragului │ │Opţiunea nu a fost exercitată în legislaţia naţională │
│ │ │general stabilit pentru cerinţele │ │ │
│ │ │de capital, în cazul firmelor de │ │ │
│ │ │investiţii prevăzute la art. 46 din│ │ │
│ │ │Directiva 2006/49/CE │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │2.6.3 │Alte cerinţe de fonduri proprii │ │Potrivit prevederilor cadrului legislativ, dacă este cazul │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3 │ELEMENTE MEMORANDUM: │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.1 │Excedent (+) / Deficit (-) de │ │= 1-(2-2.6) │
│ │ │fonduri proprii înaintea aplicării │ │Art. 2 din Regulamentul nr. 13/18/2006, cu modificările şi │
│ │ │altor cerinţe de capital şi a │ │completările ulterioare. │
│ │ │cerinţelor de capital tranzitorii │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.1.a │Indicatorul de solvabilitate (%) │ │= 1/(2-2.6) x 8% │
│ │ │înaintea aplicării altor cerinţe de│ │ │
│ │ │capital şi a cerinţelor de capital │ │ │
│ │ │tranzitorii │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.2 │Excedent (+) / Deficit (-) de │ │= 1-2 │
│ │ │fonduri proprii │ │Art. 2 din Regulamentul nr. 13/18/2006, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.2.a │Indicatorul de solvabilitate (%) │ │= 1/2 x 8% │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.3 │Excedent (+) / Deficit (-) de │ │Se are în vedere efectul ultimei verificări şi evaluări │
│ │ │fonduri proprii luând în │ │realizate de Banca Naţională a României, după cum se menţionează│
│ │ │considerare ultima verificare │ │la art. 166 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, │
│ │ │efectuată de Banca Naţională a │ │cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 16 - 18 │
│ │ │României │ │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 23/28/2006 privind criteriile │
│ │ │ │ │tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor, │
│ │ │ │ │precum şi criteriile tehnice utilizate de autorităţile │
│ │ │ │ │competente pentru verificarea şi evaluarea acestora, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare. Se iau în considerare │
│ │ │ │ │în mod corespunzător cerinţele specifice de fonduri proprii │
│ │ │ │ │prevăzute la art. 226 (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului │
│ │ │ │ │nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.3.a │Indicatorul de solvabilitate │ │Total fonduri proprii/ cerinţe de capital x 100%. │
│ │ │luând în considerare ultima │ │Ambele cifre sunt cele utilizate pentru determinarea │
│ │ │verificare efectuată de │ │excedentului (+) / deficitului (-) prevăzut la pct. 3.3 │
│ │ │autoritatea competentă. │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.4 │Excedent (+)/Deficit (-) de capital│ │= 3.4.1-3.4.2 │
│ │ │ca urmare a evaluărilor interne ale│ │ │
│ │ │instituţiilor de credit. │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.4.1 │Evaluarea internă a capitalului │ │Art. 148 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare şi art. 75 din │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR nr. 18/2009, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare. │
├─────────┼────────────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │3.4.2 │Evaluarea internă a necesităţilor │ │Art. 148 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│ │ │de capital │ │modificările şi completările ulterioare şi art. 75 din │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR nr. 18/2009, cu modificările şi completările │
│ │ │ │ │ulterioare. │
├─────────┴────────────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Convenţie asupra semnelor: Orice sumă care determină creşterea fondurilor proprii sau a cerinţelor de capital va fi raportată ca o │
│valoare pozitivă. │
│Orice sumă care determină reducerea totalului fondurilor proprii sau al cerinţelor de capital, va fi raportată ca o valoare │
│negativă. Atunci când semnul (-) precede eticheta unei celule, în cadrul respectivei celule nu se vor raporta decât valori │
│negative. │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
....................... .........................
(numele, prenumele şi telefonul) (numele, prenumele şi funcţia)
Orice referire la FINREP, IFRS şi IAS trebuie înţeleasă ca fiind făcută în contextul Ordinului BNR nr. 6/2007 privind situaţiilefinanciare consolidate conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, solicitate instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţială. Formular 2: Detalii privind solvabilitatea la nivel de grup Detalii privind solvabilitatea la nivel de grup: Informaţii privind entităţile reglementate şi sub-grupurile incluse în consolidare
- LEI -
┌──────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ ENTITĂŢI │ │ │ │ │
│ REGLEMENTATE │ │ │ │ │
│ ŞI │ │ │ │ │
│ SUB-GRUPURI │ │ │ │ │
│ INCLUSE ÎN │ │ │ │EXCEDENT (+)/│
│ CONSOLIDARE │ │ │ │ DEFICIT (-) │
├────────┬─────────┼───────────────┬──────────┬─────────┬───────────┬───────────┐ │ ┌─────────────┤ │ DE FONDURI │
│ │ │Cerinţe totale │ │ Cerinţe │ │ │ │ │ │ │ PROPRII │
│ │ │de capital │ │totale de│ │ │CERINŢE│FONDURI│ │EXCEDENT (+)/│ LUÂND ÎN │
│ │ │pentru riscul │ │ capital │ │ Alte │ DE │PROPRII│ │ DEFICIT (-) │ CONSIDERARE │
│ │ │de credit, ris-│ Risc de │ pentru │ │cerinţe de │CAPITAL│TOTALE │ DIN CARE: │ DE FONDURI │ VERIFICAREA │
│ NUME │ COD │cul de credit │decontare/│riscul de│ Riscul │capital şi │ │ │TOTAL FONDURI│ PROPRII │EFECTUATĂ DE │
│ │ │al contraparti-│ livrare │poziţie, │operaţional│cerinţe de │ │ │ PROPRII DE │ │ BANCA │
│ │ │dei, riscul de │ │ riscul │ │ capital │ │ │ NIVEL 1 │ │ NAŢIONALĂ A │
│ │ │diminuare a va-│ │ valutar │ │tranzitorii│ │ │ │ │ ROMÂNIEI │
│ │ │lorii creanţei │ │şi riscul│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │şi pentru │ │de marfă │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │tranzacţiile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │incomplete │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼─────────┼───────────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────┼───────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 = 9 - 8 │ 12 │
├────────┴─────────┼───────────────┴──────────┴─────────┴───────────┴───────────┴───────┼───────┴─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
├──────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────┴─────────────┤
│... │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
........................ .............................. ...............................
(numele, prenumele şi telefonul) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 3: CR - SA RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ŞI TRANZACŢIILE INCOMPLETE: APLICAREA ABORDĂRII STANDARD ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL
Clasa de expunere potrivit ┌───────────┐
Abordării standard/ │ │
Clasa de expunere potrivit │ │
Abordării bazate pe modele │ │
interne de rating: └───────────┘ - LEI -
┌─────────────┬───────────┬─────┬─────┬───────────────────────────────────┬─────┬──────────────┬─────┬─────────────────┬─────┬─────┬─────┐
│ │EXPUNEREA │ │ │ TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI │EXPU-│TEHNICILE DE │ │ DESCOMPUNEREA │ │ │ │
│ │INIŢIALĂ │ │ │DE CREDIT CU EFECTE DE SUBSTITUIRE │NEREA│DIMINUARE A │ │VALORII EXPUNERII│ │ │ │
│ │ÎNAINTE DE │ │ │ A EXPUNERII │NETĂ │RISCULUI DE │ │AJUSTATE INTEGRAL│ │ │ │
│ │APLICAREA │ │ │ │DUPĂ │CREDIT CU IM- │ │AFERENTĂ ELEMEN- │ │ │ │
│ │FACTORILOR │ │ │ │EFEC-│PACT ASUPRA │ │TELOR DIN AFARA │ │ │ │
│ │DE CONVER- │ │ │ │TELE │VALORII EXPU- │VA- │BILANŢULUI ÎN │ │ │ │
│ │SIE │ │ │ │DE │NERII: PROTEC-│LOA- │FUNCŢIE DE FACTO-│ │ │ │
│ │ │(-) │ │ │SUBS-│ŢIA FINANŢATĂ │REA │RII DE CONVERSIE │ │ │ │
│ │ │AJUS-│EXPU-│ │TITU-│A CREDITULUI. │EXPU-│ │ │ │ │
│ │ │TĂRI │NEREA│ │IRE │METODA EXTIN- │NERII│ │ │ │ │
│ │ │DE │NETĂ │ │ALE │SĂ A GARAN- │AJUS-│ │ │ │ │
│ │ │VA- │DE │ │TEH- │ŢIILOR FINAN- │TATĂ │ │ │ │ │
│ │ │LOARE│AJUS-│ │NI- │CIARE │INTE-│ │ │ │ │
│ │ ┌─────┤ŞI │TĂRI ├───────────┬───────────┬───────────┤CILOR├────┬─────────┤GRAL ├───┬───┬───┬─────┤ │ │ │
│ │ │DIN │PRO- │DE │PROTECŢIA │ PROTECŢIA │SUBSTITUI- │DE │A- │(-) │(E*) │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │CARE:│VIZI-│VA- │NEFINANŢATĂ│ FINANŢATĂ │REA EXPUNE-│DIMI-│JUS-│GA- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │AFE- │OANE │LOARE│A CREDITU- │ A │RII CA UR- │NUARE│TĂRI│RAN- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │RENTĂ│AFE- │ŞI │LUI: VALORI│CREDITULUI │MARE A A- │A │DE │ŢIA │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │RIS- │RENTE│PRO- │AJUSTATE │ │PLICĂRII │RIS- │VO- │FI- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │CULUI│EXPU-│VIZI-│ (Ga) │ │TEHNICILOR │CULUI│LA- │NAN- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │DE │NERII│OANE │ │ │DE DIMINUA-│DE │TI- │CIA- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │CRE- │INI- │ │ │ │RE A RISCU-│CRE- │LI- │RĂ: │ │ │ │ │ │ │VA- │ │
│ │ │DIT │ŢIALE│ │ │ │LUI DE CRE-│DIT │TATE│VA- │ │ │ │ │ │ │LOA- │CE- │
│ │ │AL │ │ │ │ │DIT │ŞI │A- │LOA- │ │ │ │ │ │VA- │REA │RIN- │
│ │ │CON- │ │ ├─────┬─────┼─────┬─────┼─────┬─────┤ÎNA- │PLI-│RE ┌────┤ │ │ │ │ │LOA- │EXPU-│ŢELE │
│ │ │TRA- │ │ │GA- │IN- │GA- │ALTE │(-) │TOTAL│INTE │CATE│A- │(-) │ │ │ │ │ │REA │NERII│DE │
│ │ │PAR- │ │ │RAN- │STRU-│RAN- │FORME│TOTAL│FLU- │DE │EX- │JUS-│A- │ │0% │20%│50%│100% │EXPU-│PON- │CAPI-│
│ │ │TIDEI│ │ │ŢII │MENTE│ŢIA │DE │FLU- │XURI │APLI-│PU- │TATĂ│JUS-│ │ │ │ │ │NERII│DE- │TAL │
│ │ │ │ │ │PER- │FI- │FI- │PRO- │XURI │DE │CAREA│NE- │Cvam│TĂRI│ │ │ │ │ │ │RATĂ │ │
│ │ │ │ │ │SO- │NAN- │NAN- │TEC- │DE │IN- │FAC- │RII │ │DE │ │ │ │ │ │ │LA │ │
│ │ │ │ │ │NALE │CIARE│CIA- │ŢIE │IE- │TRARE│TO- │ │ │VO- │ │ │ │ │ │ │RISC │ │
│ │ │ │ │ │ │DERI-│RĂ: │FI- │ŞIRE │(+) │RILOR│ │ │LA- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │VATE │ME- │NAN- │ │ │DE │ │ │TI- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │DE │TODA │ŢATĂ │ │ │CON- │ │ │LI- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │CRE- │SIM- │A │ │ │VER- │ │ │TATE│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │DIT │PLĂ │CRE- │ │ │SIE │ │ │ŞI │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │DI- │ │ │ │ │ │SCA-│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │TULUI│ │ │ │ │ │DEN-│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ŢĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼───┼───┼───┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ 1 │ 2 │ 3 │4=1+3│ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │11=4+│ 12 │ 13 │ 14 │15= │16 │17 │18 │ 19 │20= │ 21 │ 22 │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │9+10 │ │ │ │11+12│ │ │ │ │15-16│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │+13 │ │ │ │ │-0,8x│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │17- │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │0,5 x│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │18 │ │ │
├─────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┼─────┼────┴────┴────┼─────┼───┴───┴───┴─────┼─────┼─────┼─────┤
│TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│EXPUNERI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───────────────────────────────────┴─────┴──────────────┴─────┴─────────────────┴─────┴─────┴─────┤
│DESCOMPUNEREA TOTALULUI EXPUNERILOR PE TIPURI DE EXPUNERI: │
├─────────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬───────────────────────────────────┬─────┬──────────────┬─────┬─────────────────┬─────┬─────┬─────┤
│Elemente bi- │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│lanţiere │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ ├─────────────────┤ │ │ │
│ │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Elemente din │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│afara bilan- │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ţului │ │▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├─────┤ │ │ │ │ │ ├─────────────────┤ │ │ │
│Tranzacţii de│ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│finanţare pe │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│bază de ti- │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│tluri & Tran-│ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│zacţii cu │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│termen lung │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│de decontare │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│Instrumente │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│financiare │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│derivate │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│Din acorduri │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│de compensare│ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│contractuală │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│încrucişată │ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
├─────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───────────────────────────────────┴─────┴──────────────┴─────┴─────────────────┴─────┴─────┴─────┤
│DESCOMPUNEREA TOTALULUI EXPUNERILOR PE PONDERI DE RISC: │
├─────────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬───────────────────────────────────┬─────┬──────────────┬─────┬───┬───┬───┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ 0% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 10% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 20% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 35% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 50% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care:res-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ tante(a)│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│pentru care │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│nu este dis- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ponibil un │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│rating furni-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│zat de o ins-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│tituţie ex- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ternă de eva-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│luare a cre- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ditului nomi-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│nalizată │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│garantate cu │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ipoteci asu- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│pra proprie- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│tăţilor imo- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│biliare co- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│merciale (a) │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 75% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 100% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care:res-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ tante(a)│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│pentru care │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│nu este dis- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ponibil un │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│rating furni-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│zat de o ins-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│tituţie ex- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ternă de eva-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│luare a cre- │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ditului nomi-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│nalizată │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│garantate cu │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│proprietăţi │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│imobiliare(a)│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 150% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care:res-│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ tante(a)│ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 200% │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│Alte ponderi │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
│de risc │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴────────────────────────────────────────────────────────┴─────┴───┴───┴───┴─────┴─────┴─────┴─────┘
(a) Aceste rânduri se completează în cazul în care instituţia raportează date potrivit claselor de expuneri specifice abordării bazate pe
modele interne de rating precum şi pentru totalul claselor de expuneri.
Întocmit Semnătura autorizată
.............................. ...............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 4: CR IRB RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ŞI TRANZACŢIILE INCOMPLETE: APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL-------------- NOTĂ(CTCE) Formularul 4: CR IRB se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 bis din 24 noiembrie 2010, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată). DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 5: CR EQU IRB RISCUL DE CREDIT: TITLURI DE CAPITAL - APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL
- LEI -
┌─────────────────┬────────┬───────┬───────────────────────────┬─────────────────┬──────────────┬────────┬──────┬───────┬───────────────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│SISTEMUL│ │▒▒TEHNICI DE DIMINUARE A▒▒▒│EXPUNEREA▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │▒▒▒ELEMENTE▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│INTERN │ │▒▒▒RISCULUI DE CREDIT CU▒▒▒│DUPĂ EFEC-▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │▒▒MEMORANDUM▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│DE │EXPUNE-│▒▒EFECTE DE SUBSTITUŢIE A▒▒│TELE DE▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │VALOAREA│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│RATING │REA │▒▒▒▒▒▒▒▒EXPUNERII▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│SUBSTI-▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │MEDIE │VALOA-│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │INIŢI- ├──────────────┬────────────┤TUIRE ALE▒▒▒▒▒▒▒▒│ │PONDERA-│REA │ ├──────┬────────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ALĂ │PROTECŢIA NE-▒│SUBSTITUIREA│TEHNICILOR▒▒▒▒▒▒▒│VALOAREA │TĂ ÎN │PONDE-│CERINŢE│VALOA-│(-)▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ÎNAINTE│FINANŢATĂ A▒▒▒│EXPUNERII CA│DE DIMI-▒▒▒▒▒▒▒▒▒│EXPUNERII │FUNCŢIE │RATĂ │ DE │REA▒▒▒│AJUSTĂRI│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │DE │CREDITULUI▒▒▒▒│URMARE A A- │NUARE A▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │DE EXPU-│LA │CAPITAL│PIER-▒│DE VA-▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │APLICA-│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│PLICĂRII │RISCULUI▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │NERE A │RISC A│ │DERII▒│LOARE ŞI│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │REA │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│TEHNICILOR │DE CREDIT▒▒▒▒▒▒▒▒│ │PIERDE- │EXPU- │ │AŞTEP-│PROVIZI-│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │FACTO- │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│DE DIMINUARE│ŞI ÎNAINTE▒▒▒▒▒▒▒│ │RII ÎN │NERII │ │TATE▒▒│OANE▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │RILOR │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│A RISCULUI │DE APLICA-▒▒▒▒▒▒▒│ │CAZ DE │ │ │(EL)▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │DE │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│DE CREDIT │REA FACTO-▒▒▒▒▒▒▒│ │NERAM- │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├────────┤CONVER-├──────┬───────┼──────┬─────┤RILOR DE ┌───────┤ ┌───────┤BURSARE │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│PROBABI-│SIE │▒▒▒▒▒▒│INSTRU-│(-) │TOTAL│CONVERSIE│DIN▒▒▒▒│ │DIN▒▒▒▒│(LGD)(%)│ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│LITATEA │ │▒▒▒▒▒▒│MENTE▒▒│TOTAL │FLU- │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│CARE:▒▒│ │CARE:▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│DE NE- │ │GARAN-│FINAN-▒│FLU- │XURI │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ELEMEN-│ │ELEMEN-│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│RAMBUR- │ │ŢII▒▒▒│CIARE▒▒│XURI │DE │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│TE DIN▒│ │TE DIN▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│SARE(PD)│ │PERSO-│DERIVA-│DE │IN- │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│AFARA▒▒│ │AFARA▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ATRIBU- │ │NALE▒▒│TE DE▒▒│IEŞIRE│TRARE│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│BILAN-▒│ │BILAN-▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ITĂ CLA-│ │▒▒▒▒▒▒│CREDIT▒│ │ (+) │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ŢULUI▒▒│ │ŢULUI▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│SEI DE │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│RATING │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│A DEBI- │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│TORILOR │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ (%) │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├────────┼───────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼──────┼───────┼──────┼────────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ 1 │ 2 │▒▒▒3▒▒│▒▒▒4▒▒▒│ 5 │ 6 │▒▒▒7▒▒▒▒▒│▒▒▒8▒▒▒│ 9 │▒▒10▒▒▒│ 11 │ 12 │ 13 │▒▒14▒▒│▒▒▒15▒▒▒│
├─────────────────┼────────┼───────┼──────┴───────┴──────┴─────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼──────┼───────┼──────┼────────┤
│TOTAL EXPUNERI │▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │Celulă │▒▒▒▒▒▒│ │
│DIN TITLURI DE │▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │legată │▒▒▒▒▒▒│ │
│CAPITAL TRATATE │▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │de for-│▒▒▒▒▒▒│ │
│CONFORM ABORDĂRII│▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │mularul│▒▒▒▒▒▒│ │
│BAZATE PE MODELE │▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │CA │▒▒▒▒▒▒│ │
│INTERNE DE RATING│▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│ │
├─────────────────┼────────┼───────┼───────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼──────┼───────┼──────┼────────┤
│1. METODA BAZATĂ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
│PE PROBABILITATEA│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
│DE NERAMBURSARE/ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
│PIERDERA ÎN CAZ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
│DE NERAMBURSARE │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
│(PD/LG):TOTAL │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┴────────┴───────┴───────────────────────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴──────┴───────┴──────┴────────┤
│DESCOMPUNEREA PE CLASE DE RATING ALE DEBITORILOR A TOTALULUI EXPUNERILOR TRATATE CONFORM METODEI BAZATE PE PROBABILITATEA DE NERAMBUR- │
│SARE/PIERDEREA ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (PD/LGD) │
├─────────────────┬────────┬───────┬───────────────────────────┬─────────┬───────┬──────┬───────┬────────┬──────┬───────┬──────┬────────┤
│ CLASA DE RATING│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
│ A DEBITORILOR │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
│ (a): 1│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
│ 2│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
│ ...│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
│ N│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │
├─────────────────┼────────┼───────┼───────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼──────┼───────┼──────┼────────┤
│2. METODA SIMPLĂ │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│DE PONDERARE LA │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│RISC: │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│TOTAL │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
├─────────────────┴────────┴───────┴───────────────────────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴──────┴───────┴──────┴────────┤
│DESCOMPUNEREA PE PONDERI DE RISC A TOTALULUI EXPUNERILOR TRATATE CONFORM METODEI SIMPLE DE PONDERARE LA RISC: │
├─────────────────┬────────┬───────┬───────────────────────────┬─────────┬───────┬──────┬───────┬────────┬──────┬───────┬──────┬────────┤
│PONDEREA DE RISC:│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│ 190%│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│ 290%│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
│ 370%│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │
├─────────────────┼────────┼───────┼───────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼──────┼───────┼──────┼────────┤
│3. METODA BAZATĂ │▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│ │
│PE MODELE INTERNE│▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│ │
└─────────────────┴────────┴───────┴───────────────────────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴──────┴───────┴──────┴────────┘
(a) În ordine, de la cea mai mică valoare până la cea mai mare, conform probabilităţilor de nerambursare (PD) atribuite clasei de
rating a debitorilor.
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
........................ .............................. ...............................
(numele, prenumele şi telefonul) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 6: CR SEC SA RISCUL DE CREDIT: APLICAREA ABORDĂRII STANDARD ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL PENTRU EXPUNERILE DIN SECURITIZARE--------------- NOTĂ(CTCE) Formularul 6: CR SEC SA se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 bis din 24 noiembrie 2010, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată). DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 7: CR SEC IRB RISCUL DE CREDIT: APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL PENTRU EXPUNERILE DIN SECURITIZARE--------------- NOTĂ(CTCE) Formularul 7: CR SEC IRB se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 bis din 24 noiembrie 2010, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată). DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 8: MKR SA TDI RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL DE POZIŢIE AFERENT TITLURILOR DE CREANŢĂ TRANZACŢIONATE
┌───────────────────────────────┐
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│
Moneda: └───────────────────────────────┘ - LEI -
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ Poziţii │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░├────────────┬─────────────┬────────────┬──────────────┬───────┤░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ Toate │(-)░EFECTUL░░│POZIŢII NETE│(-) REDUCERI░░│POZIŢII│CERINŢĂ│CERINŢE│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ poziţiile │DE REDUCERE░░│ │AFERENTE POZI-│SUPUSE │░░DE░░░│ DE │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │AL POZIŢIILOR│ │ŢIILOR DIN░░░░│CERIN- │CAPITAL│CAPITAL│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │░░AFERENTE░░░│ │PORTOFOLIUL DE│ŢELOR │░░(%)░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ANGAJAMENTE-░│ │TRANZACŢIONARE│DE │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │LOR DE PRELU-│ │ACOPERITE PRIN│CAPITAL│░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ARE FERMĂ░░░░│ │DERIVATE DE░░░│ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │░░░░░░░░░░░░░│ │CREDIT░░░░░░░░│ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░├─────┬──────┤░░░░░░░░░░░░░├─────┬──────┼──────┬───────┤ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│LUNGI│SCURTE│░░░░░░░░░░░░░│LUNGI│SCURTE│PENTRU│PENTRU │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │░░░░░░░░░░░░░│ │ │POZI- │POZI- │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │░░░░░░░░░░░░░│ │ │ŢIILE │ŢIILE │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │░░░░░░░░░░░░░│ │ │NETE │NETE │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │░░░░░░░░░░░░░│ │ │LUNGI │SCURTE │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼───────┤
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ (1) │ (2) │░░░░░(3)░░░░░│ (4) │ (5) │░(6)░░│░░(7)░░│ (8) │░░░░░░░│ (9) │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼───────┤
│TITLURI DE CREANŢĂ TRANZACŢIONATE, DIN PORTOFOLIUL DE │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│Celulă │
│TRANZACŢIONARE │ │ │ │ │ ├──────┼───────┤ │░░░░░░░│legată │
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│de for-│
│ 1 Risc general. Abordarea pe baza scadenţei │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│mularul│
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│CA │
│ 1.1 Zona 1 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒├───────┤░░░░░░░├───────┤
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░0 ≤ 1 lună░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░> 1 ≤ 3 luni░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░> 3 ≤ 6 luni░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░> 6 ≤ 12 luni░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 1.2 Zona 2 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 1 ≤ 2 (1,9 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 2 ≤ 3 (> 1,9 ≤ 2,8 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 3 ≤ 4 (> 2,8 ≤ 3,6 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 1.3 Zona 3 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 4 ≤ 5 (> 3,6 ≤ 4,3 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 5 ≤ 7 (> 4,3 ≤ 5,7 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 7 ≤ 10(> 5,7 ≤ 7,3 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 10≤ 15(> 7,3 ≤ 9,3 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 15≤ 20(> 9,3 ≤10,6 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░> 20░░░░(> 10,6≤12,0 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░(> 12,0≤20,0 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░(> 20 pentru cupon de mai puţin de 3%)ani │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┤▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒├───────┤░10,00░├───────┤
│ 1.a Poziţie ponderată pusă în corespondenţă în toate │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ benzile de scadenţă │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.b Poziţie ponderată pusă în corespondenţă din zona 1 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░40,00░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.c Poziţie ponderată pusă în corespondenţă din zona 2 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░30,00░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.d Poziţie ponderată pusă în corespondenţă din zona 3 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░30,00░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.e1 Poziţie ponderată pusă în corespondenţă între │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░40,00░│ │
│ zonele 1 şi 2 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.e2 Poziţie ponderată pusă în corespondenţă între │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░40,00░│ │
│ zonele 2 şi 3 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.f Poziţie ponderată pusă în corespondenţă între │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │150,00░│ │
│ zonele 1 şi 3 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 1.g Poziţii ponderate reziduale nepuse în corespondenţă │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │100,00░│ │
│ ├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┤▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 2 Risc general. Abordarea pe baza duratei │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒├───────┤░░░░░░░├───────┤
│ 2.1 Zona 1 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.2 Zona 2 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.3 Zona 3 │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ ├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┤▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒├───────┤░░░░░░░├───────┤
│ 2.a Poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în cores- │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░2,00░│ │
│ pondenţă pentru fiecare zonă │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 2.b1 Poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în cores- │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░40,00░│ │
│ pondenţă între zonele 1 şi 2 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 2.b2 Poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în cores- │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░40,00░│ │
│ pondenţă între zonele 2 şi 3 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 2.c Poziţia ponderată pe baza duratei, pusă în cores- │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │150,00░│ │
│ pondenţă între zonele 1 şi 3 │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 2.d Poziţii reziduale ponderate pe baza duratei, │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │100,00░│ │
│ nepuse în corespondenţă ├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼──────┼───────┤ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3 Risc specific │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3.1 Titluri de creanţă conform primei categorii din │ │ │ │ │ │ │ │ │░░0,00░│ │
│ Tabelul 1 (Anexa I, pct. 14 din Regulamentul 22/27/2006│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ şi al firmelor de investiţii, cu modificările şi com- │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ pletările ulterioare) │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│░░░░3.2.a Cu durata reziduală ≤ 6 luni░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░0,25░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│░░░░3.2.b Cu durata reziduală > 6 luni şi ≤ 24 luni░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░1,00░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│░░░░3.2.c Cu durata reziduală > 24 luni░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░1,60░│ │
│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3.3 Titluri de creanţă conform celei de-a treia catego-│ │ │ │ │ │ │ │ │░░8,00░│ │
│ rii din Tabelul 1 (Anexa I, pct. 14 din Regulamentul │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare)│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3.4 Titluri de creanţă conform celei de-a patra catego-│ │ │ │ │ │ │ │ │░12,00░│ │
│ rii din Tabelul 1 (Anexa I, pct. 14 din Regulamentul │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare)│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3.5 Expuneri rezultate din securitizare supuse unei │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ ponderări de 1250% sau supuse unei deduceri şi facili- │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ tăţi de trezorerie pentru care nu există rating │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ ├──────┼───────┤ │░░░░░░░│ │
│ 4 Abordare specială pentru riscul aferent poziţiilor pe │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ OPC │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 5 Abordare pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe bursă │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 6 Abordare pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe OTC │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ ├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┤▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒├───────┤░░░░░░░│ │
│ 7 Riscuri aferente opţiunilor, altele decât riscul delta│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────┴─────┴──────┴─────────────┴─────┴──────┴──────┴───────┴───────┴───────┴───────┘
Întocmit Semnătura autorizată
.............................. ...............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 9: MKR SA EQU RISC DE PIAŢĂ: ABORDAREA STANDARD PENTRU RISCUL DE POZIŢIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL
┌───────────────────────────────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
Piaţa naţională: └───────────────────────────────┘ - LEI -
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ Poziţii │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├────────────┬─────────────┬────────────┬───────┤░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ Toate │(-) EFECTUL▒▒│POZIŢII NETE│POZIŢII│CERINŢĂ│CERINŢE│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ poziţiile │DE REDUCERE▒▒│ │SUPUSE │░░DE░░░│ DE │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │AL POZIŢIILOR│ │CERIN- │CAPITAL│CAPITAL│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒AFERENTE▒▒▒│ │ŢELOR │░░(%)░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ANGAJAMENTE-▒│ │DE │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │LOR DE PRELU-│ │CAPITAL│░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ARE FERMĂ▒▒▒▒│ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┬──────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┬──────┤ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│LUNGI│SCURTE│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│LUNGI│SCURTE│ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │░░░░░░░│ │

│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼───────┼───────┼───────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ (1) │ (2) │▒▒▒▒▒(3)▒▒▒▒▒│ (4) │ (5) │ (6) │░░░░░░░│ (7) │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼───────┼───────┼───────┤
│TITLURI DE CAPITAL DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACŢIONARE │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│Celulă │
│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│legată │
│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│de for-│
│ 1 Risc general │ │ │ │ │ │ │░░8,00░│mularul│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│CA │
│▒▒1.1 Contracte futures pe indici bursieri cu o largă▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒diversificare, tranzacţionate pe bursă, supuse unei▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒abordări speciale▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒1.2 Titluri de capital, altele decat contractele▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒futures pe indici bursieri cu o largă diversificare▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒tranzacţionate pe bursă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 2 Risc specific │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒2.1 Portofolii diversificate, lichide şi de foarte▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░2,00░│ │
│▒▒bună calitate, supuse unor cerinţe de capital reduse▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒2.2 Titluri de capital, altele decât portofoliile▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒diversificate, lichide şi de foarte bună calitate▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░4,00░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 3 Abordare specială pentru riscul de poziţie aferent │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ OPC-urilor │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 4 Abordare pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe bursă │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 5 Abordare pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe OTC │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ ├─────┼──────┼─────────────┼─────┼──────┼───────┤░░░░░░░│ │
│ 6 Riscuri aferente opţiunilor, altele decât riscul delta│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────┴─────┴──────┴─────────────┴─────┴──────┴───────┴───────┴───────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.............................. ............................... ..............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 10: MKR SA FX RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL VALUTAR
- LEI -
┌──────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────┬───────────────────┬───────────────────┬───────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ TOATE POZIŢIILE │ │POZIŢII SUPUSE CE- │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┬──────┬────────────┤ │RINŢELOR DE CAPITAL│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒Elemente▒▒│ │(Inclusiv redistri-│░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │memorandum:▒│ │buirea poziţiilor │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│LUNGI│SCURTE│Poziţii de▒▒│POZIŢII NETE│nepuse în corespon-│CERINŢĂ DE CAPITAL░│CERINŢE│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │acoperire▒▒▒│ │denţă pe valutele │░░░░░░░░(%)░░░░░░░░│ DE │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │pentru sco-▒│ │care sunt supuse │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│CAPITAL│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │pul indica-▒│ │tratamentului spe- │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │torului de▒▒│ │cial pentru pozi- │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │capital▒▒▒▒▒│ │ţiile puse în co- │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │respondenţă) │░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┬──────┼─────┬──────┼─────┬──────┬──────┼─────┬──────┬──────┤ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │Lungi│Scurte│LUNGI│SCURTE│LUNGI│SCURTE│PUSE │LUNGI│SCURTE│PUSE░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │ÎN │░░░░░│░░░░░░│ÎN░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │CORES-│░░░░░│░░░░░░│CORES-│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │PON- │░░░░░│░░░░░░│PON-░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │ │DENŢĂ │░░░░░│░░░░░░│DENŢĂ░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ (1) │ (2) │▒(3)▒│▒(4)▒▒│ (5) │ (6) │ (7) │ (8) │ (9) │░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│ (10) │
├──────────────────────────────────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┤
│POZIŢII TOTALE ÎN VALUTE, ALTELE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│Celulă │
│DECÂT MONEDA DE RAPORTARE │ │ │ │ │ │ ├─────┼──────┤ │░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│legată │
│ 1 Valute în a 2-a etapă a UEM │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ 1,6 │de for-│
│ 2 Valute supuse acordurilor │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│mularul│
│ interguvernamentale │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│CA │
│ 3 Valute strâns corelate │ │ │ │ │ │ ├─────┼──────┤ │░░░░░│░░░░░░│░4,00░│ │
│ 4 Toate celelalte valute(inclusiv│ │ │ │ │ │ │ │ ├──────┤░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│ │
│OPC-uri tratate ca valute diferite│ │ │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒│░8,00│░8,00░│░░░░░░│ │
│ 5 Aur ├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │ │▒▒▒▒▒▒│░8,00│░8,00░│░░░░░░│ │
│ 6 Riscuri aferente opţiunilor, │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│ │
│altele decât riscul delta │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│ │
│Elemente memorandum: Poziţii pe▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┤▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░├───────┤
│valute▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒Euro▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒monede ERM2▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒DKK▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒EEK▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒LTL▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒SIT▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒CYP▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒LVL▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒MTL▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒SKK▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒GBP▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒SEK▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒CHF▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒Alte monede EEA▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒USD▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒CAD▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒AUD▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒JPY▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒Alte monede decât cele ale EEA │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒OPC-uri tratate ca valute▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒distincte▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│░░░░░│░░░░░░│░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
└──────────────────────────────────┴─────┴──────┴─────┴──────┴─────┴──────┴─────┴──────┴──────┴─────┴──────┴──────┴───────┘
Întocmit Semnătura autorizată
.............................. ...............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 11: MKR SA COM RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL DE MARFĂ
┌───────────────────────────────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
Marfa: └───────────────────────────────┘ - LEI -
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ TOATE POZIŢIILE │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┬──────┬────────────┬────────────┬───────┤░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│LUNGI│SCURTE│ELEMENTE▒▒▒▒│POZIŢII NETE│POZIŢII│CERINŢĂ│CERINŢE│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │MEMORANDUM:▒│ │SUPUSE │░░DE░░░│ DE │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │CERIN- │CAPITAL│CAPITAL│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │Poziţii care│ │ŢELOR │░░(%)░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │sunt în▒▒▒▒▒│ │DE │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │adevăratul▒▒│ │CAPITAL│░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │sens▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │finanţări de│ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │stocuri▒▒▒▒▒│ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ ├─────┬──────┼─────┬──────┤ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │LUNGI│SCURTE│LUNGI│SCURTE│ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼───────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ (1) │ (2) │▒(3)▒│▒(4)▒▒│ (5) │ (6) │ (7) │░░░░░░░│ (8) │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼───────┤
│POZIŢII TOTALE PE MĂRFURI │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│Celulă │
│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│legată │
│ 1 Abordarea pe benzi de scadenţă │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│de for-│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│mularul│
│▒▒1.1 Banda de scadenţă ≤ 1 an▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│CA │
│▒▒▒▒▒▒0 ≤ 1 lună▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ ├───────┤░░░░░░░├───────┤
│▒▒▒▒▒▒> 1 ≤ 3 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 3 ≤ 6 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 6 ≤ 12 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒1.2 Banda de scadenţă > 1 an şi ≤ 3 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 1 ≤ 2 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 2 ≤ 3 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 1.3 Banda de scadenţă > 3 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼───────┤░░░░░░░├───────┤
│▒▒1.a Poziţii lungi şi scurte puse în corespondenţă▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░1,50░│ │
│▒▒pentru fiecare bandă de scadenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒1.b Poziţii puse în corespondenţă între două benzi de▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░0,60░│ │
│▒▒scadenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒1.c Poziţii reziduale nepuse în corespondenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░15,00░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │░░░░░░░│ │
│ 2 Abordarea extinsă pe benzi de scadenţă │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ ├───────┤░░░░░░░├───────┤
│▒▒2.1 Banda de scadenţă ≤ 1 an▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒0 ≤ 1 lună▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 1 ≤ 3 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 3 ≤ 6 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 6 ≤ 12 luni▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.2 Banda de scadenţă > 1 an şi ≤ 3 ani │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 1 ≤ 2 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒> 2 ≤ 3 ani▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.3 Banda de scadenţă > 3 ani │ │ │ │ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒│░░░░░░░│▒▒▒▒▒▒▒│
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼───────┤░░░░░░░├───────┤
│▒▒2.a Poziţii lungi şi scurte puse în corespondenţă▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒pentru fiecare bandă de scadenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒2.b Poziţii puse în corespondenţă între două benzi de▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒scadenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒2.c Poziţii reziduale nepuse în corespondenţă▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │░░░░░░░│ │
│ 3 Abordarea simplificată: Toate poziţiile │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │░░░░░░░│ │
│▒▒3.a Poziţii nete▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░15,00░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│▒▒3.b Poziţii brute▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░3,00░│ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │░░░░░░░│ │
│ 4 Abordarea pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe bursă │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ 5 Abordarea pe bază de marjă pentru futures şi opţiuni │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ tranzacţionate pe OTC │ │ │ │ │ │ │ │░░░░░░░│ │
│ ├─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┤ │░░░░░░░│ │
│ 6 Riscuri aferente opţiunilor, altele decât riscul delta│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
│ 7 Risc de criză de lichiditate │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒│ │░░░░░░░│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────┴─────┴──────┴─────┴──────┴─────┴──────┴───────┴───────┴───────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.............................. ............................... ..............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 12: MKR IM RISC DE PIAŢĂ: MODELE INTERNE
- LEI -
┌─────────────────────┬──────────┬───────┬────────┬─────────┬─────────┬──────────────────┐
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│FACTORUL │VaR-ul │CERINŢĂ │CERINŢĂ │ CERINŢE │ Elemente │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│DE MULTI- │AFERENT│SUPLI- │SUPLIMEN-│ DE │ memorandum: │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│PLICARE x │ZILEI │MENTARĂ │TARĂ │ CAPITAL ├─────────┬────────┤
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│MEDIA │PRECE- │PENTRU │PENTRU │ │Număr de │Factor │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│VaR-urilor│DENTE │RISCUL │RISCUL DE│ │depăşiri │ de │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ZILNICE │ │SPECIFIC│NERAMBUR-│ │aferente │multi- │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│DIN ULTI- │ │ │SARE │ │ultimelor│plicare │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│MELE 60 DE│ │ │ADIŢIONAL│ │250 de │ │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ZILE LU- │ │ │ │ │zile lu- │ │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│CRĂTOARE │ │ │ │ │crătoare │ │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░├──────────┼───────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │(5)=Max │ (6) │ (7) │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │[(1),(2)]│ │ │
│▒░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░│ │ │ │ │+(3)+(4) │ │ │
├─────────────────────┼──────────┼───────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│POZIŢII TOTALE │ │ │░░░░░░░░│ │Celulă │ │ │
│ │ │ │░░░░░░░░│ │legată de│ │ │
│ │ │ │░░░░░░░░│ │formula- │ │ │
│ │ │ │░░░░░░░░│ │rul CA │ │ │
├─────────────────────┼──────────┼───────┼────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┤
│Elemente memorandum: │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│descompunere pe com- │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ponentele riscului │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│de piaţă │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ├──────────┼───────┼────────┬─────────┐▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│1 Titluri de creanţă │ │ │░░░░░░░░│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│tranzacţionate │ │ │░░░░░░░░│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ ├────────┴─────────┘▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ 1.1 TCT - Risc │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│general │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ 1.1 TCT - Risc │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│specific │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ ├────────┬─────────┐▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│2 Titluri de capital │ │ │░░░░░░░░│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ ├────────┴─────────┘▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.1 Titluri de │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│capital- Risc general│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ 2.2 Titluri de │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│capital-Risc specific│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│3 Risc valutar │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│4 Risc de marfă │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│5 Totalul riscului │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│general │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│6 Totalul riscului │ │ ├────────┬─────────┐▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│specific │ │ │░░░░░░░░│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
└─────────────────────┴──────────┴───────┴────────┴─────────┴────────────────────────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
............................ .............................. ........................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia) (numele,prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 13: OPR RISCUL OPERAŢIONAL
- LEI -
┌───────────────────────────────────┬──────────────┬──────────────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────┐
│ │ INDICATORUL │ CREDITE ŞI │ │ ELEMENTE MEMORANDUM AMA DE RAPORTAT DACĂ │
│ │ RELEVANT │ AVANSURI │ │ ESTE CAZUL │
│ │ │(ÎN CAZUL UTI-│ │ │
│ │ │LIZĂRII ASA) │ │ │
│ ACTIVITĂŢI ├────┬────┬────┼────┬────┬────┤CERINŢE┌─────────┼────────┬─────────┬─────────────────┬────────┤
│ │ANUL│ANUL│ANUL│ANUL│ANUL│ANUL│ DE │DIN CARE:│CERINŢE │(-) REDU-│(-) REDUCEREA │EXCEDENT│
│ │ 3 │ 2 │TRE-│ 3 │ 2 │TRE-│CAPITAL│DATORITĂ │DE CAPI-│CEREA CE-│CERINŢELOR DE │AL MECA-│
│ │ │ │CUT │ │ │CUT │ │UNUI │TAL ÎNA-│RINŢELOR │CAPITAL DATORITĂ │NISMELOR│
│ │ │ │ │ │ │ │ │MECANISM │INTE DE │DE CAPI- │MECANISMELOR DE │DE │
│ │ │ │ │ │ │ │ │DE │REDUCE- │TAL DATO-│TRANSFER AL │TRANSFER│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ALOCARE │REA DA- │RITĂ │RISCULUI │AL RIS- │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │TORATĂ │PIERDERII│ ┌─────────┤CULUI │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │PIERDE- │AŞTEPTATE│ │DIN CARE:│PESTE │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │RII AŞ- │REFLECTA-│ │DATORITĂ │LIMITA │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │TEPTATE │TE ÎN │ │ASIGURĂ- │DE REDU-│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ŞI MECA-│PRACTI- │ │RILOR │CERE A │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │NISMELOR│CILE │ │ │CAPITA- │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │DE │INTERNE │ │ │LULUI │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │TRANSFER│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │AL RIS- │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │CULUI │ │ │ │ │
│ ├────┼────┼────┼────┼────┼────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼────────┤
│ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │
├───────────────────────────────────┼────┴────┴────┼────┴────┴────┼───────┼─────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴────────┤
│1. TOTAL ACTIVITĂŢI CE FAC OBIECTUL│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│Celula │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ABORDĂRII DE BAZĂ (BIA) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│legată │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│de for-│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│mularul│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│CA │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
├───────────────────────────────────┼──────────────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├───────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│2. TOTAL ACTIVITĂŢI CE FAC OBIECTUL│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│Celula │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ABORDĂRII STANDARD (STA)/ABORDĂRII │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│legată │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│STANDARD ALTERNATIVE (ASA) │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│de for-│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ OBIECTUL STA: │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│mularul│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ------------ ├──────────────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│CA │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ FINANŢE COOPERATISTE (PC) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├───────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ TRANZACŢIONARE ŞI VÂNZĂRI (TV) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ BROKERAJ DE RETAIL (BR) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ACTIVITATE BANCARĂ COMERCIALĂ(ABC)│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ACTIVITATE BANCARĂ DE RETAIL (ABR)│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ PLĂŢI ŞI DECONTĂRI (PD) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ SERVICII DE AGENT (AG) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ADMINISTRAREA ACTIVELOR (AA) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ├──────────────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ OBIECTUL ASA: │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ------------- ├──────────────┼──────────────┤▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ACTIVITATE BANCARĂ COMERCIALĂ(ABC)│ │ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ACTIVITATE BANCARĂ DE RETAIL (ABR)│ │ │▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
├───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────┼─────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬────────┤
│3. TOTAL ACTIVITĂŢI CE FAC OBIECTUL│ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│Celula │ │ │ │ │ │ │
│ABORDĂRII AVANSATE DE EVALUARE AMA │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│legată │ │ │ │ │ │ │
│(a) │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│de for-│ │ │ │ │ │ │
│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│mularul│ │ │ │ │ │ │
│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│CA │ │ │ │ │ │ │
└───────────────────────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────┴─────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.............................. ............................... ..............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 14: OPR Details RISCUL OPERAŢIONAL: VALORI BRUTE ALE PIERDERILOR PE LINII DE ACTIVITATE ŞI CATEGORII DE EVENIMENTE ÎN ULTIMUL AN
- LEI -
┌────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬───────────┐
│ │ │ │ ELEMENT │
│ │ │ │MEMORANDUM:│
│ │ CATEGORII DE EVENIMENTE │ │PRAG UTILI-│
│ │ │ │ZAT ÎN CO- │
│ ALOCAREA PIERDERILOR PE LINII DE │ │ TOTAL │LECTAREA DE│
│ ACTIVITATE │ │CATEGORII │ DATE │
│ ├──────┬──────┬─────────┬─────────┬──────────┬─────────────┬────────────┤ DE ├─────┬─────┤
│ │FRAUDĂ│FRAUDĂ│PRACTICI │CLIENŢI, │ PAGUBE │ÎNTREBUINŢA- │EXECUTAREA, │EVENIMENTE│ │ │
│ │IN- │EX- │DE ANGA- │PRODUSE │ ASUPRA │REA ACTIVITĂ-│LIVRAREA ŞI │ │ │ │
│ │TERNĂ │TERNĂ │JARE ŞI │ŞI PRAC- │ACTIVELOR │ŢII ŞI FUNC- │GESTIUNEA │ │MINIM│MAXIM│
│ │ │ │SIGURANŢĂ│TICI CO- │CORPORALE │ŢIONAREA NE- │PROCESELOR │ │ │ │
│ │ │ │LA LOCUL │MERCIALE │ │ADECVATĂ A │ │ │ │ │
│ │ │ │DE MUNCĂ │ │ │SISTEMELOR │ │ │ │ │
│ ├──────┼──────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │
├────────────────────┬───────────────────┼──────┴──────┴─────────┴─────────┴──────────┴─────────────┴────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│FINANŢE CORPORATISTE│Valoare totală a │ │ │ │ │
│ [FC] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ TRANZACŢIONARE ŞI │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ VÂNZĂRI [TV] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ BROKERAJ DE RETAIL │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ [BR] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ ACTIVITATE BANCARĂ │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ COMERCIALĂ [ABC] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ ACTIVITATE BANCARĂ │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ DE RETAIL [ABR] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │ │ │
│ │maximă │ │ │ │ │
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│PLĂŢI ŞI DECONTĂRI │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ [PD] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ SERVICII DE AGENT │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ [SA] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ ADMINISTRAREA │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ ACTIVELOR [AA] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ ELEMENTE │Valoare totală a │ │ │ │ │
│ CORPORATISTE [EC] │pierderilor │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┼─────┤
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒│
├────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────┴─────┤
│ │Număr de evenimente│ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ TOTAL LINII DE │Valoare totală a │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ACTIVITATE │pierderilor │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ ├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │Pierdere singulară │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
│ │maximă │ │ │▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│
└────────────────────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴───────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.............................. ............................... ..............................
(numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 15: OPR LOSS Details PIERDERI MAJORE DIN RISCUL OPERAŢIONAL ÎNREGISTRATE ÎN ULTIMUL AN SAU CARE SUNT ÎNCĂ DESCHISE
- LEI -
┌───────┬───────────────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬──────────────────────────────┐
│ │ │ │ │PIER- │PIER- │ │DESCOMPUNEREA VALORII BRUTE A PIER-│ │ DATE RELEVANTE PENTRU │
│ │ │ │PIER- │DEREA │DEREA │ │ DERII (%) PE LINII DE ACTIVITATE │ CATE- │ EVENIMENTE │
│ │ ┌───────┤ │DEREA │RECU- │POSI- │ RELA- ├───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┤ GORIA ├──────┬─────┬─────────┬───────┤
│ NUMĂR │VALOA- │ DIN │STATUS:│RECU- │PERATĂ│BIL DE│ŢIONATĂ│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ DE │ │ │ PRIMA │CEA MAI│
│ REFE- │REA │ CARE: │ FINA- │PERATĂ│DEJA │RECU- │CU "RC"│ │ │ │ │ │ │ │ │ │EVENI- │ │ │PLATĂ DIN│RECENTĂ│
│ RINŢĂ │BRUTĂ │VALOA- │LIZATĂ?│ DEJA │DIN │PERAT │SAU"RP"│ │ │ │ │ │ │ │ │ │MENTE │PRODU-│RECU-│MECANISME│PLATĂ │
│INTERNĂ│A PIER-│ REA │ DA/NU │ÎN MOD│MECA- │ÎN MOD│ │FC │TV │BR │ABC│ABR│PD │SA │AA │EC │(NUMĂR)│ CERE │NOAŞ-│ DE │DIN │
│ │DERII │NEÎNRE-│ │DIRECT│NISME │DIRECT│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │TERE │TRANSFER │MECA- │
│ │ │ GIS- │ │ │DE │SAU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ AL │NISME │
│ │ │ TRATĂ │ │ │TRANS-│DIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │RISCULUI │DE │
│ │ │ │ │ │FER AL│MECA- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │TRANS- │
│ │ │ │ │ │RIS- │NISME │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │FER AL │
│ │ │ │ │ │CULUI │DE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │RIS- │
│ │ │ │ │ │ │TRANS-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │CULUI │
│ │ │ │ │ │ │FER AL│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │RIS- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │CULUI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────┼──────┼─────┼─────────┼───────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │10 │11 │12 │13 │14 │15 │16 │16a│ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │ 21 │
├───────┼───────┴───────┼───────┼──────┴──────┴──────┼───────┼───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┼───────┼──────┴─────┴─────────┴───────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────┴───────────────┴───────┴────────────────────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴──────────────────────────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.................................. ................................ ...............................
(numele, prenumele şi telefonul) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................. DATA RAPORTĂRII: ......../......../................ Formular 16: CR TB SETT Riscul de decontare/livrare în portofoliul de tranzacţionare
┌─────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬──────────────┬────────────────┐
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ Expunere din │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│Tranzacţii rămase│ diferenţa de │ Cerinţe │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒nedecontate, la▒│preţ, datorată│ de capital │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒preţul de▒▒▒▒│tranzacţiilor │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒decontare▒▒▒▒│ rămase │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ nedecontate │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒├─────────────────┼──────────────┼────────────────┤
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│▒▒▒▒▒▒▒(1)▒▒▒▒▒▒▒│ (2) │ (3) │
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼──────────────┼────────────────┤
│1. Totalul tranzacţiilor rămase nedecontate în │ │ │Celulă legată de│
│portofoliul de tranzacţionare │ │ │ formularul CA │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ ├────────────────┤
│1.1 Tranzacţii rămase nedecontate până la 4 zile,▒▒▒▒│ │ │ │
│inclusiv▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│1.2 Tranzacţii rămase nedecontate între 5 şi 15 zile▒│ │ │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│1.3 Tranzacţii rămase nedecontate între 16 şi 30 zile│ │ │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│1.4 Tranzacţii rămase nedecontate între 31 şi 45 zile│ │ │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│1.5 Tranzacţii rămase nedecontate timp de 46 de zile▒│ │ │ │
│sau mai mult▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
│▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒│ │ │ │
└─────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴──────────────┴────────────────┘
Întocmit Semnătura autorizată Semnătura autorizată
.............................. .............................. ..............................
(numele, prenumele şi telefonul) (numele, prenumele şi funcţia) (numele, prenumele şi funcţia)
ANEXA II Tabel referinţe formular 2: Detalii privind solvabilitatea la nivel de grup Detalii privind solvabilitatea la nivel de grup: Informaţii privind entităţile reglementate şi sub-grupurile incluse în consolidare
┌────┬───────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Eticheta │ Referinţe şi comentarii │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├────┬───────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ENTITĂŢI REGLEMENTATE ŞI SUB-GRUPURI │Acest formular are ca obiectiv principal strângerea de informaţii despre instituţiile de│
│ │INCLUSE ÎN CONSOLIDARE │credit şi alte instituţii financiare reglementate precum şi despre sub-grupurile incluse│
│ │ │în subconsolidare care, făcând obiectul supravegherii pe bază consolidată (Art. 19 │
│ │ │alin. (2) - alin. (4),art. 20, art. 22 - art. 23 din Regulamentul nr. 17/22/2006 privind│
│ │ │supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii,│
│ │ │cu modificările ulterioare) sunt efectiv supuse cerinţelor de solvabilitate la nivel │
│ │ │individual sau sub-consolidat. În cazul consolidării proporţionale a participaţiilor │
│ │ │sumele aferente cerinţelor de capital şi şi fondurilor proprii vor reflecta această │
│ │ │proporţionalitate. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Nume │Numele sub-grupului inclus în consolidare sau al entităţii reglementate. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Cod │Codul atribuit sub-grupului inclus în consolidare sau entităţii reglementate. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Cerinţe totale de capital pentru riscul de │Vezi formularul CA. │
│ │credit, riscul de credit al contrapartidei,│ │
│ │riscul de diminuare a valorii creanţei şi │ │
│ │pentru tranzacţiile incomplete │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Risc de decontare/livrare │Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Cerinţe totale de capital pentru riscul de │Vezi formularul CA. │
│ │poziţie, riscul valutar şi riscul de marfă │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Riscul operaţional │Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Alte cerinţe de capital şi cerinţe de │Vezi formularul CA. │
│ │capital tranzitorii │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Cerinţe de capital │Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │Fonduri proprii totale │Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │Din care: fonduri proprii de nivel 1 │Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │Excedent (+)/deficit (-) de fonduri proprii│Vezi formularul CA. │
├────┼───────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Excedent (+)/deficit (-) de fonduri proprii│Vezi formularul CA. │
│ │luând în considerare verificarea efectuată │ │
│ │ de Banca Naţională a României │ │
└────┴───────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 3: CR SA RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ŞI TRANZACŢIILE INCOMPLETE: APLICAREA ABORDĂRII STANDARD ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL
┌─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│crt. │ │ │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Expunerea iniţială înainte de aplicarea │Art. 3 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor│
│ │factorilor de conversie │minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările│
│ │ │şi completările ulterioare. Se raportează valoarea expunerii, fără a lua în considerare │
│ │ │ajustările de valoare şi provizioanele, factorii de conversie şi efectul tehnicilor de │
│ │ │diminuare a riscului de credit, având în vedere următoarele cerinţe menţionate în │
│ │ │Capitolul I, secţiunea a 2-a, art. 3 alin. (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 │
│ │ │privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de │
│ │ │investiţii potrivit abordării standard, cu modificările şi completările ulterioare: │
│ │ │Pentru instrumentele financiare derivate, tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de │
│ │ │dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţiile cu termen lung de decontare şi │
│ │ │tranzacţiile de creditare în marjă care fac obiectul Regulamentului BNR-CNVM nr. │
│ │ │20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul │
│ │ │instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor │
│ │ │de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de │
│ │ │decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, sau care fac obiectul pct. 5 corelat cu pct. 6 din Anexa II la Regulamentul │
│ │ │BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al │
│ │ │firmelor de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare, expunerea iniţială │
│ │ │va corespunde valorii expunerii pentru riscul de credit al contrapartidei calculată │
│ │ │potrivit metodelor prevăzute în Capitolele III-VII din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │20/25/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │În cazul acordurilor cadru de compensare ce acoperă tranzacţii de răscumpărare şi/sau │
│ │ │operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni │
│ │ │ajustate la condiţiile pieţei care fac obiectul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 │
│ │ │privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit │
│ │ │şi firmele de investiţi, cu modificările şi completările ulterioare, va fi luat în calcul│
│ │ │efectul protecţiei finanţate a creditului sub forma acordurilor cadru de compensare, după│
│ │ │cum este prevăzut la art. 81 alin. (2) din ultimul regulament menţionat. │
│ │ │Valoarea expunerilor din operaţiuni de leasing ce fac obiectul art. 721 din Regulamentul │
│ │ │BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Din care: aferentă riscului de credit al │Pentru instrumente financiare derivate, tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de │
│ │contrapartidei │dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţiile cu termen lung de decontare şi │
│ │ │tranzacţiile de creditare în marjă care fac obiectul Regulamentului BNR-CNVM nr. │
│ │ │20/25/2006, cu modificările şi completările ulterioare, expunerea iniţială va │
│ │ │corespunde valorii expunerii pentru riscul de credit al contrapartidei calculată │
│ │ │potrivit metodelor prevăzute în Capitolele III-VII de regulamentul anterior menţionat. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │(-) Ajustări de valoare şi provizioane │Ajustările de valoare şi provizioanele recunoscute potrivit prevederilor reglementărilor │
│ │aferente expunerii iniţiale │contabile aplicabile c u impact asupra evaluării activelor şi elementelor din afara │
│ │ │bilanţului conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006│
│ │ │privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi │
│ │ │firmele de investiţii, cu completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Expunerea netă de ajustări de valoare şi │Coloanele 1+3 │
│ │provizioane │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-10 │TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT│Tehnicile de diminuare a riscului de credit, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (6) │
│ │CU EFECTE DE SUBSTITUIRE A EXPUNERII │pct. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, care reduc riscul de credit aferent unei/unor expuneri prin intermediul │
│ │ │substituirii expunerilor aşa cum este definită mai jos la Fluxuri de intrare şi Fluxuri │
│ │ │de ieşire. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5-6 │Protecţia nefinanţată a creditului:valori│Art. 136 - 138 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ajustate (Ga) │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Garanţii personale │Protecţia nefinanţată a creditului aşa cum este definită la art. 2 alin. (6) pct. 4 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare, alta │
│ │ │decât cea furnizată prin intermediul instrumentelor financiare derivate de credit. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Instrumente financiare derivate de credit│Art. 31 şi art. 32 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi│
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7-8 │Protecţia finanţată a creditului │Art. 2 alin. (6) pct. 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare şi art. 11, art. 14 - art. 19, art. 26 din acelaşi regulament, │
│ │ │excluzându-se astfel acordurile cadru de compensare (incluse deja în Expunerea │
│ │ │iniţială înainte de aplicarea factorilor de conversie). Instrumentele de tipul │
│ │ │credit linked note şi compensarea bilanţieră conform Capitolului IV din regulamentul │
│ │ │mai sus menţionat sunt tratate ca şi garanţii reale sub formă de numerar. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Garanţia financiară: metoda simplă │Art. 83 - art. 84 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Alte forme de protecţie finanţată a │Art. 129-131 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │creditului │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9-10 │SUBSTITUIREA EXPUNERII CA URMARE A │Art. 85, art. 136 - 137 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A │completările ulterioare. Fluxurile de ieşire corespund părţii acoperite a EXPUNERII NETE │
│ │RISCULUI DE CREDIT │DE AJUSTĂRI DE VALOARE ŞI PROVIZIOANE, care se deduce din clasa de expuneri aferentă │
├─────┼─────────────────────────────────────────┤debitorului şi, când este relevant, din ponderea de risc sau ratingul debitorului şi │
│ 9 │(-) Total fluxuri de ieşire │ulterior se atribuie clasei de expuneri aferentă furnizorului de protecţie şi, când este │
│ │ │relevant, ponderii de risc sau ratingului debitorului. Această suma va fi considerată ca │
├─────┼─────────────────────────────────────────┤şi flux de intrare în clasa de expuneri aferentă furnizorului de protecţie şi, când este │
│ 10 │Total fluxuri de intrare (+) │relevant, în ponderile de risc sau ratingurile debitorului. Fluxurile de intrare şi de │
│ │ │ieşire din cadrul aceleiaşi clase de expuneri, şi când este relevant, din cadrul │
│ │ │aceleiaşi ponderi de risc sau aceluiaşi rating al debitorului, trebuie de asemenea să │
│ │ │fie raportate. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │EXPUNEREA NETĂ DUPĂ EFECTELE DE SUBSTI- │Expunerea încadrată în clasa de expuneri şi ponderea de risc corespunzătoare după luarea │
│ │TUIRE ALE TEHNICILOR DE DIMINUARE A │în considerare a fluxurilor de intrare şi de ieşire datorate TEHNICILOR DE DIMINUARE A │
│ │RISCULUI DE CREDIT ŞI ÎNAINTE DE APLICA- │RISCULUI DE CREDIT CU EFECTE DE SUBSTITUIRE A EXPUNERII. │
│ │REA FACTORILOR DE CONVERSIE │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│12-14│TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE │Art. 89 - art. 118 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │CREDIT CU IMPACT ASUPRA VALORII EXPUNE- │completările ulterioare. Sunt incluse de asemenea instrumentele de tipul credit linked │
│ │RII: PROTECŢIA FINANŢATĂ A CREDITULUI. │note (art. 64 din regulamentul anterior menţionat). │
│ │METODA EXTINSĂ A GARANŢIILOR FINANCIARE │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Ajustări de volatilitate aplicate │Art. 92 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │expunerii (+) │ulterioare. Suma ce urmează să fie raportată este dată de impactul ajustării în funcţie │
│ │ │de volatilitate a expunerii (Eva-E) = E x He. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │(-) Garanţia financiară: valoare ajustată│Art. 147 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │(Cvam) │ulterioare. În cazul operaţiunilor aferente portofoliului de tranzacţionare în această │
│ │ │categorie sunt incluse garanţiile financiare şi mărfurile, eligibile pentru expunerile │
│ │ │aferente portofoliului de tranzacţionare în conformitate cu prevederile Anexei II pct. │
│ │ │6 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. Suma ce urmează să fie raportată corespunde valorii Cvam = │
│ │ │C*(1-Hc-Hfx)*(t-t*)/(T-t*), unde pentru definiţii aferente lui C, Hc, Hfx, t, T şi t* │
│ │ │se vor vedea Capitolele IV şi V din primul regulament menţionat. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │(-) AJUSTĂRI DE VOLATILITATE ŞI SCADENŢĂ │Art. 89 - art. 91 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare şi art. 147 din acelaşi regulament. Suma de raportat reprezintă │
│ │ │impactul comun/reunit al ajustărilor de volatilitate şi scadenţă │
│ │ │(Cvam-C) = C*[(1-Hc-Hfx)*(t-t*)/(T-t*)-1], unde impactul ajustării de │
│ │ │volatilitate este (Cva-C) = C*[(1-Hc-Hfx)-1] şi impactul ajustării de │
│ │ │scadenţă este (Cvam-Cva) = C*(1-Hc-Hfx)*[(t-t*)/(T-t*)-1]. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │Valoarea expunerii ajustate integral (E*)│Art. 81 alin. (2), art. 92, art. 119 alin. (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, │
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│16-19│Descompunerea valorii expunerii ajustate │Art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările │
│ │integral aferentă elementelor din afara │şi completările ulterioare, şi art. 2 pct. 5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 │
│ │bilanţului în funcţie de factorii de │privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de │
│ │conversie │investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. A se vedea de asemenea prevederile art. 119 alin. (2) şi ale │
│ │ │art. 85 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │Valoarea expunerii │Capitolul IV din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. Valoarea expunerii după luarea în considerare a ajustărilor de valoare, a │
│ │ │tuturor tehnicilor de diminuare a riscului de credit şi factorilor de conversie, care │
│ │ │urmează să fie încadrată pe ponderi de risc în conformitate cu prevederile art. 5, art. │
│ │ │21 şi ale Capitolului II din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/200, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Valoarea expunerii ponderată la risc │Art. 5 şi art. 21 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │Cerinţele de capital │Art. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, şi Capitolul I secţiunile 2-5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 21 din cadrul ultimului │
│ │ │regulament menţionat. │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente bilanţiere │Activele la care se face referire la art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare, şi neincluse în altă categorie. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente din afara bilanţului │Elemente incluse în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare, cu excepţia celor incluse ca şi Tranzacţii de finanţare pe bază │
│ │ │de titluri & Tranzacţii cu termen lung de decontare sau a celor din Acorduri de │
│ │ │compensare contractuală încrucişată. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Tranzacţii de finanţare pe bază de │Tranzacţiile de finanţare pe bază de titluri (tranzacţii a căror valoare se bazează pe │
│ │titluri & Tranzacţii cu termen lung de │evaluări de piaţă şi care fac frecvent obiectul contractelor în marjă) incluzând: (i) │
│ │decontare │Acordurile repo şi reverse repo precum şi operaţiunile de dare/luare de titluri/mărfuri │
│ │ │cu împrumut după cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. g) şi lit. h) din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare; (ii) │
│ │ │tranzacţiile de creditare în marjă aşa cum definite la art. 2 alin. (5) pct. 4 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Tranzacţiile cu termen lung de decontare aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (5) │
│ │ │pct. 3 din ultimul regulament menţionat. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Instrumente financiare derivate │Elemente incluse în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Din acorduri de compensare contractuală │Expunerile care datorită existenţei unui acord de compensare contractuală încrucişată │
│ │încrucişată │(definit la art. 2 alin. (5) pct. 12 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare) nu pot fi încadrate în categoria Instrumentelor │
│ │ │financiare derivate sau a Tranzacţiilor de finanţare pe bază de titluri & Tranzacţiilor │
│ │ │cu termen lung de decontare, vor fi incluse în această categorie. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Din care: restante │Art. 4 alin. (1) lit. j din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Pentru care nu este disponibil un rating │A se vedea art. 6 şi Capitolele II-IV din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu │
│ │furnizat de o instituţie externă de eva- │modificările şi completările ulterioare. │
│ │luare a creditului nominalizată │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Garantate cu proprietăţi imobiliare │Expunerile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. i) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │14/19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cărora li se aplică o pondere │
│ │ │de risc de 100%. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Garantate cu ipoteci asupra proprietă- │Art. 40 - art. 45 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu modificările şi │
│ │ţilor imobiliare comerciale │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Alte ponderi de risc │Se vor raporta acele expuneri cărora nu li se aplica ponderile de risc prevăzute în │
│ │ │formatul de raportare. │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │CLASE DE EXPUNERI POTRIVIT ABORDĂRII │Clasele de expuneri potrivit abordării standard le vor cuprinde pe cele menţionate la │
│ │STANDARD │art. 4 alin. (1) lit. a)-l) şi n)-p) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare, plus "Total". De principiu, pentru instituţiile │
│ │ │de credit care aplică abordarea standard tuturor expunerilor supuse cerinţelor minime de │
│ │ │capital pentru riscul de credit, se va proceda la descompunerea claselor de expuneri │
│ │ │potrivit acestei abordări. Se va proceda la descompunerea expunerilor pe clase potrivit │
│ │ │prevederilor art. 7 din prezentul ordin. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │CLASE DE EXPUNERI POTRIVIT ABORDĂRII │Clasele de expuneri potrivit abordării bazate pe modele interne de rating le cuprind pe │
│ │BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING │cele mai jos menţionate plus "Total". Pentru instituţiile de credit care aplică abordarea│
│ │ │standard doar pentru o parte din expuneri, se procedează la descompunerea expunerilor pe │
│ │ │clasele de expuneri potrivit abordării bazate pe modele interne de rating. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ADMINISTRAŢII CENTRALE SAU BĂNCI CENTRALE│Art. 13 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │INSTITUŢII │Art. 13 lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările│
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │DIN CARE: INSTITUŢII DE CREDIT & FIRME │Pentru definiţia instituţiei de credit, a se vedea prevederile art. 7 alin. (1) pct. 10 │
│ │DE INVESTIŢII │din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. Pentru definiţia firmei de investiţii, a se vedea prevederile art. 1 alin. │
│ │ │(8) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │SOCIETĂŢI │Art. 13 lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările│
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │DIN CARE: FINANŢĂRI SPECIALIZATE │Art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ENTITĂŢI MICI ŞI MIJLOCII │Entităţile mici şi mijlocii reprezintă societăţile în cazul cărora criteriile pentru │
│ │ │ajustarea de dimensiune prevăzute la art. 35 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu│
│ │ │modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │RETAIL │Art. 13 lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările│
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │GARANTATE CU UN BUN IMOBILIAR │Art. 40 - art. 46 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │REÎNNOIBILE ELIGIBILE │Art. 40 - art. 46 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ALTE EXPUNERI DE TIP RETAIL │Art. 40 - art. 46 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │DIN CARE: ENTITĂŢI MICI ŞI MIJLOCII │Art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TITLURI DE CAPITAL │Art. 13 lit. e) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările│
│ │ │ulterioare. │
└─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 4: CR IRB RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ŞI TRANZACŢIILE INCOMPLETE: APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL
┌─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Descriere │ Referinţe şi comentarii │
│crt. │ │ │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │SISTEMUL INTERN DE RATING │Art. 32 alin. (1), art. 113 şi art. 114 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care instituţia de credit raportoare aplică un sistem de rating unic sau │
│ │ │poate să raporteze conform unei scale interne uniforme internal master scale -, în │
│ │ │scopul raportării se folosesc categoriile de risc aferente acestora. În orice alt caz, │
│ │ │sistemele de rating diferite trebuie unificate şi ordonate conform următorului criteriu: │
│ │ │Clasele de rating sau grupele de risc ale debitorilor din cadrul sistemelor de rating │
│ │ │diferite trebuie centralizate şi ordonate de la cea mai mică la cea mai mare valoare a │
│ │ │probabilităţii de nerambursare (PD) atribuite fiecărei clase de rating sau grupe de risc │
│ │ │a debitorilor. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE (PD) │Art. 174-187 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │CLASEI DE RATING SAU GRUPEI DE RISC A │ulterioare. │
│ │DEBITORILOR (%) │Pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc trebuie raportată probabilitatea de │
│ │ │nerambursare (PD) atribuită clasei specifice de rating sau grupei specifice de risc a │
│ │ │debitorilor. │
│ │ │Pentru valorile corespunzătoare unei agregări a claselor de rating sau grupelor de risc │
│ │ │ale debitorilor (de exemplu, 1. Total expuneri, Elemente bilanţiere, Elemente din afara │
│ │ │bilanţului, ..., 1.1 Expuneri alocate pe clase de rating ale debitorilor, 1.5 Riscul de │
│ │ │diminuare a valorii creanţei) trebuie raportată media ponderată în funcţie de expunere a │
│ │ │probabilităţilor de nerambursare (PD) atribuite claselor de rating sau grupelor de risc │
│ │ │ale debitorilor incluse în agregare. Pentru calcularea mediilor ponderate în funcţie de │
│ │ │expunere se utilizează valoarea expunerii (coloana 11). │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │EXPUNEREA INIŢIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA │Art. 3 alin. (1) şi (11) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu modificările şi │
│ │FACTORILOR DE CONVERSIE │completările ulterioare. Valoarea expunerii fără a lua în considerare ajustările de │
│ │ │valoare şi provizioanele, factorii de conversie şi efectul tehnicilor de diminuare a │
│ │ │riscului de credit, cu excepţia protecţiei finanţate a creditului sub forma acordurilor │
│ │ │cadru de compensare. │
│ │ │Art. 99-112 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, cu excepţia: art. 102 (efectul compensării bilanţiere trebuie raportat │
│ │ │separat ca protecţie finanţată a creditului), art. 108, art. 109 şi art. 110 (aplicarea │
│ │ │factorilor de conversie trebuie raportată separat). │
│ │ │Expunerile care constituie obiectul tratamentului dublei nerambursări se clasifică │
│ │ │conform probabilităţii de nerambursare (PD) a debitorului. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │DIN CARE: REZULTATĂ DIN RISCUL DE CREDIT │A se vedea formularul CR SA. │
│ │AL CONTRAPARTIDEI │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4-8 │TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT│Tehnicile de diminuare a riscului de credit, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (6) │
│ │CU EFECTE DE SUBSTITUIRE A EXPUNERII │pct. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, care reduc riscul de credit aferent unei/unor expuneri prin intermediul │
│ │ │substituirii expunerilor, aşa cum este definită mai jos la Fluxuri de intrare şi │
│ │ │Fluxuri de ieşire. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │GARANŢII PERSONALE │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD), trebuie furnizată valoarea ajustată a protecţiei creditului (GA), aşa cum este │
│ │ │definită la art. 139-141 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD), se aplică art. 211-217 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare, şi trebuie raportată valoarea nominală a garanţiei. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT│În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD), trebuie furnizată valoarea ajustată a protecţiei creditului (GA), aşa cum este │
│ │ │definită la art. 139-141 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD), se aplică art. 211-219 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. Trebuie raportată valoarea nominală a instrumentelor │
│ │ │financiare derivate de credit. │
│ │ │În cazul în care nu s-a efectuat ajustarea în pierderea în caz de nerambursare (LGD), │
│ │ │instrumentele financiare derivate de credit se raportează în coloana 5. În cazul în care │
│ │ │s-a efectuat ajustarea în pierderea în caz de nerambursare (LGD), se utilizează coloana │
│ │ │14. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │ALTE FORME DE PROTECŢIE FINANŢAT A │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │CREDITULUI │(LGD): art. 129-131 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD), se au în vedere acei diminuatori ai riscului de credit care îndeplinesc criteriile│
│ │ │de la art. 53 şi art. 54 din regulamentul menţionat anterior. Raportarea se face în │
│ │ │coloana 6 în cazul în care nu s-a efectuat ajustarea în pierderea în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD). În cazul în care s-a efectuat ajustarea în pierderea în caz de nerambursare (LGD),│
│ │ │se utilizează coloana 15. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7-8 │SUBSTITUIREA EXPUNERII CA URMARE A │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A │(LGD): art. 139 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările│
│ │RISCULUI DE CREDIT │ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): pentru expunerile faţă de administraţii centrale sau bănci centrale, instituţii şi│
│ │ │societăţi, a se vedea art. 71 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. Pentru expunerile de tip retail, a se vedea art. 90 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │(-) TOTAL FLUXURI DE IEŞIRE │Fluxurile de ieşire corespund părţii garantate din expunerea iniţială înainte de │
│ │ │aplicarea factorilor de conversie, care se deduce din clasa de expuneri a debitorului şi,│
│ │ │atunci când este relevant, din ponderea de risc sau din clasa de rating sau grupa de risc│
│ │ │a debitorilor, şi este alocată ulterior clasei de expuneri a furnizorului de protecţie │
│ │ │şi, atunci când este relevant, ponderii de risc sau clasei de rating sau grupei de risc a│
│ │ │debitorilor. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │TOTAL FLUXURI DE INTRARE (+) │Această valoare trebuie considerată ca un flux de intrare pentru clasa de expuneri a │
│ │ │furnizorului de protecţie şi, atunci când este relevant, pentru ponderile de risc sau │
│ │ │pentru clasele de rating sau grupele de risc ale debitorilor. │
│ │ │Trebuie, de asemenea, luate în considerare fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire │
│ │ │din cadrul aceloraşi clase de expuneri şi, atunci când este relevant, aceloraşi ponderi │
│ │ │de risc, clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │EXPUNEREA DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUIRE │Expunerea alocată clasei de rating sau grupei de risc a debitorilor şi clasei de expuneri│
│ │ALE TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE│corespunzătoare după luarea în considerare a fluxurilor de ieşire şi a fluxurilor de │
│ │CREDIT ŞI ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR│intrare datorate TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECTE DE SUBSTITUIRE A │
│ │DE CONVERSIE │EXPUNERII. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10, │DIN CARE: ELEMENTE DIN AFARA BILANŢULUI │A se vedea referinţele şi comentariile pentru rânduri. │
│ 12 │ │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │VALOAREA EXPUNERII │Cap. IV, cu excepţia art. 111 şi art. 112, din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare, şi art. 125 alin. (3) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13-19│TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT│Exclude tehnicile de diminuare a riscului de credit care au impact asupra pierderilor în │
│ │LUATE ÎN CONSIDERARE ÎN ESTIMĂRILE │caz de nerambursare (LGDs) ca rezultat al aplicării efectului de substituire al │
│ │PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (LGD) │tehnicilor de diminuare a riscului de credit luat în considerare în coloanele de la 6 la │
│ │EXCLUZÂND TRATAMENTUL DUBLEI NERAMBURSĂRI│10. │
│ │ │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 119 alin. (3), art. 125 alin. (2) şi art. 128 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): │
│ │ │- în ceea ce priveşte protecţia nefinanţată a creditului, pentru expunerile faţă de │
│ │ │administraţii centrale sau bănci centrale, instituţii şi societăţi: art. 75 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru expuneri de tip retail, art. 93 din ultimul regulament menţionat. │
│ │ │- în ceea ce priveşte protecţia finanţată a creditului, garanţiile reale luate în │
│ │ │considerare în estimările pierderii în caz de nerambursare (LGD), conform art. 192 şi │
│ │ │art. 193 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │GARANŢII PERSONALE │A se vedea coloana 4. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT│A se vedea coloana 5. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │ALTE FORME DE PROTECŢIE FINANŢAT A │A se vedea coloana 6. │
│ │CREDITULUI │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │GARANŢII FINANCIARE ELIGIBILE │Pentru operaţiunile care aparţin portofoliului de tranzacţionare, garanţiile financiare │
│ │ │eligibile includ instrumente financiare şi mărfuri eligibile pentru expunerile aferente │
│ │ │portofoliului de tranzacţionare, conform Anexei II, pct. 9 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Instrumentele de tip credit │
│ │ │linked note şi compensarea bilanţieră sunt tratate ca şi garanţii reale sub formă de │
│ │ │numerar, conform Cap. IV din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 14-20 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare, se raportează valoarea ajustată [C(VAM)], aşa cum este prevăzută│
│ │ │în art. 92 din ultimul regulament menţionat. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD), se raportează garanţiile financiare luate în considerare în estimările pierderii │
│ │ │în caz de nerambursare (LGD), conform art. 192 şi art. 193 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea de raportat trebuie să │
│ │ │fie valoarea de piaţă estimată a garanţiei reale. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│17-19│ALTE GARANŢII REALE ELIGIBILE │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 21-25 şi art. 121-123 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): alte garanţii reale luate în considerare în estimările pierderii în caz de │
│ │ │nerambursare (LGD), conform art. 192 şi art. 193 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │PROPRIETĂŢI IMOBILIARE │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 22 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. Leasingul financiar pe proprietăţi imobiliare trebuie inclus de asemenea aici│
│ │ │(a se vedea art. 25 din regulamentul menţionat anterior). A se vedea, de asemenea, art. │
│ │ │121-123 din regulamentul menţionat anterior. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): valoarea de raportat trebuie să fie valoarea de piaţă estimată. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │ALTE CATEGORII DE GARANŢII CORPORALE │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 24 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. Leasingul financiar pe alte proprietăţi decât cele imobiliare trebuie inclus │
│ │ │de asemenea aici (a se vedea art. 25 din regulamentul menţionat anterior). A se vedea, de│
│ │ │asemenea, art. 123 din regulamentul menţionat anterior. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): valoarea de raportat trebuie să fie valoarea de piaţă estimată a garanţiei reale. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │CREANŢE │În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare│
│ │ │(LGD): art. 23 şi art. 122 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare │
│ │ │(LGD): valoarea de raportat trebuie să fie valoarea de piaţă estimată a garanţiei reale. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT│Garanţiile personale şi instrumentele financiare derivate de credit care acoperă │
│ │SUPUSE TRATAMENTULUI DUBLEI NERAMBURSĂRI:│expunerile supuse tratamentului dublei nerambursări. A se vedea art. 30 şi art. 61 din │
│ │PROTECŢIA NEFINANŢATĂ A CREDITULUI │Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. A se │
│ │ │vedea, de asemenea, referinţele şi comentariile pentru garanţiile personale şi │
│ │ │instrumentele financiare derivate de credit. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCŢIE DE │Trebuie luat în considerare impactul total al tehnicilor de diminuare a riscului de │
│ │EXPUNERE A PIERDERII ÎN CAZ DE │credit asupra valorilor pierderii în caz de nerambursare (LGD), aşa cum este prevăzut în │
│ │NERAMBURSARE (LGD) (%) │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi în │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În │
│ │ │cazul expunerilor supuse tratamentului dublei nerambursări, pierderea în caz de │
│ │ │nerambursare (LGD) de raportat corespunde valorii selectate conform art. 76 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru expunerile aflate în stare de nerambursare, trebuie luate în considerare │
│ │ │prevederile stabilite la art. 195 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru calcularea valorilor medii ponderate în funcţie de expunere se utilizează │
│ │ │valoarea expunerii (coloana 11). │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCŢIE DE │Art. 77-86 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │EXPUNERE A SCADENŢEI (EXPRIMATĂ ÎN ZILE) │ulterioare. Pentru calcularea valorilor medii ponderate în funcţie de expunere se │
│ │ │utilizează valoarea expunerii (coloana 11). │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │VALOAREA PONDERATĂ LA RISC A EXPUNERII │Pentru administraţii centrale sau bănci centrale, societăţi şi instituţii, a se vedea │
│ │ │art. 33 şi art. 34 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. Pentru retail, a se vedea art. 40 din regulamentul menţionat │
│ │ │anterior. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │CERINŢE DE CAPITAL │Art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │VALOAREA PIERDERII AŞTEPTATE (EL) │Pentru definiţia pierderii aşteptate (EL), a se vedea art. 2 pct. 6 din Regulamentul │
│ │ │BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar pentru │
│ │ │calcularea pierderii aşteptate (EL), a se vedea art. 58-64 din regulamentul menţionat │
│ │ │anterior. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │(-) AJUSTĂRI DE VALOARE ŞI PROVIZIOANE │Art. 65 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │NUMĂRUL DEBITORILOR │Art. 130, art. 133 şi art. 135 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente bilanţiere │A se vedea formularul CR SA. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente din afara bilanţului │A se vedea formularul CR SA. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Tranzacţii de finanţare pe bază de ti- │A se vedea formularul CR SA. │
│ │tluri & Tranzacţii cu termen lung de │ │
│ │decontare │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Instrumente financiare derivate │A se vedea formularul CR SA. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Din acorduri de compensare contractuală │A se vedea formularul CR SA. │
│ │încrucişată │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │EXPUNERI ALOCATE PE CLASE DE RATING SAU │Pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii şi administraţii centrale sau bănci │
│ │GRUPE DE RISC ALE DEBITORILOR │centrale, a se vedea art. 119 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. Pentru expunerile de tip retail, a se vedea art. 125 din │
│ │ │regulamentul menţionat anterior. Pentru expunerile care rezultă din creanţe │
│ │ │achiziţionate, a se vedea art. 105 din regulamentul menţionat anterior. │
│ │ │Expunerile pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate│
│ │ │nu trebuie raportate pe clasele de rating sau grupele de risc ale debitorilor, ci trebuie│
│ │ │raportate pe rândul RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANŢEI: TOTAL CREANŢE ACHIZIŢIONATE. │
│ │ │În cazul în care instituţia de credit utilizează un număr mare de clase de rating sau │
│ │ │grupe de risc, Banca Naţională a României poate accepta să fie raportat un număr redus de│
│ │ │clase de rating sau grupe de risc. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │CRITERII DE ÎNCADRARE A EXPUNERILOR │Art. 36 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │PROVENIND DIN FINANŢĂRI SPECIALIZATE │ulterioare. Se aplică doar în cazul clasei de expuneri faţă de societăţi. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Din care: în categoria 1 │Art. 36, Tabelul 1 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.3 │TRATAMENTUL ALTERNATIV: GARANTAREA CU │Art. 4-10 şi art. 127 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi │
│ │PROPRIETĂŢI IMOBILIARE │completările ulterioare. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.4 │EXPUNERI DIN TRANZACŢII INCOMPLETE CĂRORA│Expunerile rezultate din tranzacţii incomplete pentru care se aplică tratamentul │
│ │LI SE APLICĂ PONDERI DE RISC CONFORM │alternativ prevăzut în Anexa II, pct. 3, primul paragraf, ultima teză din Regulamentul │
│ │TRATAMENTULUI ALTERNATIV SAU O PONDERE DE│BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru care se │
│ │RISC DE 100% ŞI ALTE EXPUNERI SUPUSE │aplică o pondere de risc de 100% conform Anexei II, pct. 3, ultimul paragraf din │
│ │PONDERĂRII LA RISC │regulamentul menţionat anterior. Instrumentele financiare derivate de credit pentru care │
│ │ │nu este disponibil un rating prevăzute la art. 39 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi orice alte expuneri supuse │
│ │ │ponderării la risc care nu au fost incluse în alt rând trebuie raportate în acest rând. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.5 │RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANŢEI: │Pentru o definiţie a riscului de diminuare a valorii creanţei, a se vedea art. 2 pct. 1 │
│ │TOTAL CREANŢE ACHIZIŢIONATE │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru calcularea ponderii de risc pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, a se │
│ │ │vedea art. 57 din regulamentul menţionat anterior. │
├─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├─────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Clase de expuneri potrivit abordării │A se vedea formularul CR SA. Clasa de expuneri din titluri de capital nu se raportează în│
│ │bazate pe modele interne de rating │cadrul acestui formular. │
├─────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Estimări proprii ale pierderii în caz de │Art. 13-21 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările │
│ │nerambursare (LGD) şi/sau ale factorilor │ulterioare. În cazul în care instituţia de credit a primit aprobarea pentru a utiliza │
│ │de conversie │estimările proprii pentru clasa de expuneri corespunzătoare, se raportează DA. Dacă o │
│ │ │instituţie de credit sau un grup utilizează o combinaţie de abordări pentru estimarea │
│ │ │pierderii în caz de nerambursare (LGD) pentru anumite clase de expuneri, trebuie │
│ │ │furnizate raportări diferite pentru fiecare abordare. Astfel, nu trebuie furnizate │
│ │ │raportări combinate privind estimările proprii ale pierderilor în caz de nerambursare │
│ │ │(LGDs) şi privind pierderile în caz de nerambursare (LGDs) reglementate. │
└─────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 5: CR EQU IRB RISCUL DE CREDIT: TITLURI DE CAPITAL - APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL
┌────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Descriere │ Referinţe şi comentarii │
│Crt.│ │ │
├────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │SISTEMUL INTERN DE RATING │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE (PD) │A se vedea "Probabilitatea de nerambursare (PD) atribuită clasei de rating sau grupei de │
│ │ATRIBUIT CLASEI DE RATING A DEBITORILOR │risc a debitorilor" din formularul CR IRB. Pentru calcularea mediilor ponderate în funcţie │
│ │ │de expunere se utilizează valoarea expunerii (coloana 9). │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │EXPUNEREA INIŢIAL ÎNAINTE DE APLICAREA │Pentru metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de │
│ │FACTORILOR DE CONVERSIE │nerambursare (PD/LGD) şi pentru metoda simplă de ponderare la risc, a se vedea art. 111 │
│ │ │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru metoda simplă de ponderare la risc, a se vedea de asemenea art. 49 din │
│ │ │regulamentul menţionat anterior. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3-6 │TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE │A se vedea formularul CR IRB şi art. 50, art. 53 şi art. 55 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │CREDIT CU EFECTE DE SUBSTITUIRE A │15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │EXPUNERII │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │GARANŢII PERSONALE │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE │A se vedea formularul CR IRB. │
│ │CREDIT │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-6 │SUBSTITUIREA EXPUNERII CA URMARE A │A se vedea formularul CR IRB. │
│ │APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A │ │
│ │RISCULUI DE CREDIT │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │(-) TOTAL FLUXURI DE IEŞIRE │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │TOTAL FLUXURI DE INTRARE (+) │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │EXPUNEREA DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUIRE │A se vedea formularul CR IRB. │
│ │ALE TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI │ │
│ │DE CREDIT ŞI ÎNAINTE DE APLICAREA │ │
│ │FACTORILOR DE CONVERSIE │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│8,10│DIN CARE: ELEMENTE DIN AFARA BILANŢULUI │A se vedea formularul CR SA. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │VALOAREA EXPUNERII │Pentru metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de │
│ │ │nerambursare (PD/LGD), a se vedea art. 111 şi art. 53 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru metoda simplă de ponderare la risc, a se vedea art. 111, art. 49 şi art. 50 din │
│ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │VALOAREA MEDIE PONDERAT ÎN FUNCŢIE DE │A se vedea art. 96 şi art. 97 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │EXPUNERE A PIERDERII ÎN CAZ DE │şi completările ulterioare. Pentru calcularea valorilor medii ponderate în funcţie de │
│ │NERAMBURSARE (LGD) (%) │expunere se utilizează valoarea expunerii (coloana 9). │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │VALOAREA PONDERAT LA RISC A EXPUNERII │Pentru metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de │
│ │ │nerambursare (PD/LGD), a se vedea art. 51-53 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru metoda simplă de ponderare la risc, a se vedea art. 48-50 din regulamentul │
│ │ │menţionat anterior. │
│ │ │Pentru metoda bazată pe modele interne, a se vedea art. 54 din regulamentul menţionat │
│ │ │anterior. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │CERINŢE DE CAPITAL │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │VALOAREA PIERDERII AŞTEPTATE (EL) │Pentru metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de │
│ │ │nerambursare (PD/LGD), a se vedea art. 62 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, │
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Pentru metoda simplă de ponderare la risc, a se vedea art. 61 din regulamentul menţionat │
│ │ │anterior. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │(-) AJUSTĂRI DE VALOARE ŞI PROVIZIOANE │A se vedea formularul CR IRB. │
├────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Metoda bazată pe probabilitatea de │A se vedea art. 51-53 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │nerambursare/pierderea în caz de │completările ulterioare. │
│ │nerambursare (PD/LGD) │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Clasa de rating a debitorilor │A se vedea "Clasa de rating sau grupa de risc a debitorilor" din formularul CR IRB. Pentru │
│ │ │determinarea probabilităţii de nerambursare (PD) în metoda bazată pe probabilitatea de │
│ │ │nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) potrivit metodelor utilizate │
│ │ │pentru expunerile faţă de societăţi, a se vedea art. 95 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Metoda simplă de ponderare la risc │A se vedea art. 48 şi art. 49 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Metoda bazată pe modele interne │A se vedea art. 54 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
└────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 6: CR SEC SA RISCUL DE CREDIT: APLICAREA ABORDĂRII STANDARD ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL PENTRU EXPUNERILE DIN SECURITIZARE
┌──────┬──────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬──────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │VALOAREA TOTALĂ A │Instituţiile de credit iniţiatoare trebuie să raporteze toate expunerile curente din securitizare iniţiate în │
│ │EXPUNERILOR DIN │cadrul tranzacţiei de securitizare, indiferent de deţinătorii poziţiilor. │
│ │SECURITIZARE │Astfel, trebuie raportate expunerile bilanţiere din securitizare (de exemplu: obligaţiuni, împrumuturi │
│ │INIŢIATE │subordonate), precum şi expunerile din afara bilanţului (de exemplu: linii de credit subordonate, facilităţi de│
│ │ │lichiditate, contracte swap pe rata dobânzii, instrumente de tip Credit Default Swap, etc.) care au fost │
│ │ │iniţiate în cadrul tranzacţiei de securitizare. │
│ │ │În cazul poziţiilor care se suprapun, aşa cum este prevăzut la art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010│
│ │ │privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi poziţiilor din securitizare (de │
│ │ │exemplu facilităţi de lichiditate care se suprapun), trebuie raportată doar poziţia sau partea din poziţie care│
│ │ │produce valoarea ponderată la risc a expunerii cea mai ridicată. │
│ │ │În cazul rândului care conţine totalul elementelor bilanţiere, valoarea raportată în această coloană corespunde│
│ │ │valorii curente a expunerilor securitizate, aşa cum este menţionat în răspunsul la întrebarea 127, furnizat de │
│ │ │CRDTG (Grupul de lucru pentru transpunerea Directivei privind cerinţele de capital) din cadrul Comisiei UE. │
│ │ │În cazul în care există clauze de amortizare anticipată, instituţiile de credit trebuie să specifice valoarea │
│ │ │"interesului investitorilor", în sensul art. 54 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2-4 │SECURITIZĂRI SIN- │Art. 25, art. 26, art. 27 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Potrivit acestor prevederi, protecţia │
│ │TETICE: PROTECŢIA │creditului aferentă expunerilor securitizate trebuie luată în considerare ca şi cum nu ar exista decalaj de │
│ │CREDITULUI AFE- │scadenţă. │
│ │RENTĂ EXPUNERILOR │ │
│ │SECURITIZATE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │(-) PROTECŢIA FI- │Art. 92 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate │
│ │NANŢATĂ A CREDI- │de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │TULUI (Cva) │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │(-) VALORILE AJUS-│Art. 133 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │TATE ALE PROTEC- │ │
│ │ŢIEI NEFINANŢATE A│ │
│ │CREDITULUI (G*) │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │VALOAREA NOŢIONALĂ│La calcularea valorii reţinute sau răscumpărate a protecţiei creditului, nu trebuie să se ţină cont de efectul │
│ │REŢINUTĂ SAU RĂS- │ajustărilor reglementate corespunzătoare protecţiei creditului. │
│ │CUMPĂRATĂ A PRO- │ │
│ │TECŢIEI CREDITULUI│ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │POZIŢII DIN SECU- │Poziţiile din securitizare deţinute de instituţia de credit raportoare, calculate potrivit prevederilor art. │
│ │RITIZARE:EXPUNEREA│37, art. 38, art. 40 şi art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a aplica factorii de conversie │
│ │INIŢIALĂ, ÎNAINTE │şi înainte de deducerea ajustărilor de valoare şi a provizioanelor. │
│ │DE APLICAREA FAC- │Compensarea este relevantă numai în ceea ce priveşte instrumentele financiare derivate multiple, furnizate │
│ │TORILOR DE CON- │aceleiaşi entităţi special constituite în scopul securitizării, acoperite de un acord eligibil de compensare. │
│ │VERSIE │În cazul clauzelor de amortizare anticipată, instituţiile de credit trebuie să specifice valoarea "interesului │
│ │ │investitorilor", aşa cum este definit la art. 54 alin. (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │ │În cazul securitizărilor sintetice, poziţiile din securitizare deţinute de instituţia de credit iniţiatoare sub│
│ │ │forma elementelor bilanţiere şi/sau a interesului investitorilor (amortizare anticipată), vor fi rezultatul │
│ │ │însumării coloanelor: (1)+(2)+(3)+(4). │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │(-) AJUSTĂRI DE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │VALOARE ŞI PROVI- │ │
│ │ZIOANE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │EXPUNEREA NETĂ DE │Poziţiile din securitizare potrivit prevederilor art. 37, art. 38, art. 40 şi art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM│
│ │AJUSTĂRI DE VALOA-│nr. 18/16/2010, fără a aplica factorii de conversie. │
│ │RE ŞI PROVIZIOANE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8-11 │TEHNICI DE DIMINU-│A se vedea formularul CR SA. │
│ │ARE A RISCULUI DE │ │
│ │CREDIT CU EFECTE │ │
│ │DE SUBSTITUIRE A │ │
│ │EXPUNERII │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │VALORILE AJUSTATE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │ALE PROTECŢIEI │ │
│ │NEFINANŢATE A │ │
│ │CREDITULUI (Ga) │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │PROTECŢIA FINANŢA-│A se vedea formularul CR SA. │
│ │TĂ A CREDITULUI │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │(-) TOTAL FLUXURI │A se vedea formularul CR SA. │
│ │DE IEŞIRE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │TOTAL FLUXURI DE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │INTRARE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │EXPUNEREA NETĂ │A se vedea formularul CR SA. │
│ │DUPĂ EFECTELE DE │ │
│ │SUBSTITUIRE CA UR-│ │
│ │MARE A APLICĂRII │ │
│ │TEHNICILOR DE DI- │ │
│ │MINUARE A RISCULUI│ │
│ │DE CREDIT ŞI ÎNA- │ │
│ │INTE DE APLICAREA │ │
│ │FACTORILOR DE CON-│ │
│ │VERSIE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │(-) TEHNICILE DE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │DIMINUARE A RIS- │ │
│ │CULUI DE CREDIT CU│ │
│ │IMPACT ASUPRA VA- │ │
│ │LORII EXPUNERII: │ │
│ │VALOAREA AJUSTATĂ │ │
│ │A PROTECŢIEI FI- │ │
│ │NANŢATE A CREDITU-│ │
│ │LUI, DETERMINATĂ │ │
│ │PRIN METODA EXTIN-│ │
│ │SĂ A GARANŢIILOR │ │
│ │FINANCIARE (Cvam) │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │VALOAREA EXPUNERII│Poziţiile din securitizare potrivit prevederilor art. 37, art. 38 lit. (a) şi (b), art. 39, art. 40 şi art. 41 │
│ │AJUSTATE INTEGRAL │din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a aplica factorii de conversie prevăzuţi la art. 38 lit. (c) din│
│ │(E*) │acelaşi regulament. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15-18 │DESCOMPUNEREA VA- │Art. 38 lit. (c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │LORILOR EXPUNERI- │ │
│ │LOR AJUSTATE INTE-│ │
│ │GRAL (E*), AFEREN-│ │
│ │TE ELEMENTELOR DIN│ │
│ │AFARA BILANŢULUI, │ │
│ │PE FACTORI DE CON-│ │
│ │VERSIE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │VALOAREA EXPUNERII│Poziţiile din securitizare potrivit prevederilor art. 37-41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │(-) VALOAREA EXPU-│Art. 67 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │NERII DEDUS DIN │ │
│ │FONDURILE PROPRII │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │VALOAREA EXPUNERII│ │
│ │SUPUS PONDERĂRII │= 19+20 │
│ │LA RISC │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│'22-26│EXPUNERI CARE BE- │Art. 2 alin. (7) lit. q) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │NEFICIAZĂ DE │ │
│ │RATING │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │EXPUNERI CARE NU │Art. 2 alin. (7) lit. p) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │BENEFICIAZĂ DE │ │
│ │RATING │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │EXPUNERI PENTRU │Art. 45 - 48 şi art. 59 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Coloanele 'look-through' cuprind toate │
│ │CARE PONDEREA DE │cazurile de expuneri care nu beneficiază de rating, unde ponderea de risc este obţinută pe baza portofoliului │
│ │RISC ESTE DETERMI-│de expuneri suport (ponderea de risc medie a portofoliului de expuneri, cea mai mare pondere de risc din │
│ │NATĂ PE BAZA POR- │portofoliul de expuneri sau utilizarea unui coeficient de concentrare). │
│ │TOFOLIULUI DE │ │
│ │EXPUNERI SUPORT │ │
│ │(LOOK-THROUGH) │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │DIN CARE: POZIŢII │Valoarea expunerii care face obiectul tratamentului prevăzut la art. 47 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │DINTR-O TRANŞĂ │18/16/2010. │
│ │CARE SUPORTĂ A │ │
│ │DOUA PIERDERE ÎN │ │
│ │CADRUL UNUI │ │
│ │PROGRAM ABCP │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 30 │VALOAREA PONDERAT │Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a ţine cont de prevederile art. 44 sau ale art. 57 │
│ │LA RISC A EXPUNE- │din acelaşi regulament cu privire la valorile ponderate la risc maxime ale expunerilor şi excluzând orice │
│ │RII │valoare ponderată la risc a expunerii corespunzătoare expunerilor redistribuite via fluxuri de ieşire către │
│ │ │alte formulare. Pentru securitizările sintetice cu decalaje de scadenţă, valoarea care trebuie raportată în │
│ │ │această coloană nu trebuie să ţină cont de niciun decalaj de scadenţă. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│30tris│EFECTUL GLOBAL │Art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │(AJUSTARE) CA UR- │ │
│ │MARE A ÎNCĂLCĂRII │ │
│ │PREVEDERILOR PRI- │ │
│ │VIND OBLIGAŢIA DE │ │
│ │DILIGENŢĂ │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│30 bis│AJUSTAREA VALORII │Pentru securitizările sintetice, în cazul decalajelor de scadenţă, trebuie inclusă diferenţa "RW*-RW(SP)", │
│ │PONDERATE LA RISC │potrivit prevederilor art. 27 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, cu excepţia tranşelor ponderate cu │
│ │A EXPUNERII PENTRU│1250% în cazul cărora valoarea care trebuie raportată este zero. Trebuie avut în vedere faptul că RW(SP) │
│ │DECALAJE DE │include atât valorile ponderate la risc ale expunerilor raportate în coloana 30, cât şi valorile ponderate la │
│ │SCADENŢĂ │risc ale expunerilor corespunzătoare expunerilor redistribuite via fluxuri de ieşire către alte formulare. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │CERINŢE DE CAPITAL│Cerinţele de capital corespunzătoare valorii ponderate la risc a expunerilor, fără a ţine cont de prevederile │
│ │TOTALE ÎNAINTE DE │art. 44 sau ale art. 57 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, cu privire la valoarea maximă ponderată la │
│ │APLICAREA NIVELU- │risc a expunerilor. │
│ │LUI MAXIM AL CE- │ │
│ │RINŢELOR DE CAPI- │ │
│ │TAL │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │ELEMENT MEMORAN- │Cerinţele de capital care provin din expunerile redistribuite către furnizorul de diminuare a riscului de │
│ │DUM: CERINŢE DE │credit, calculate în formularul corespunzător şi care sunt luate în considerare la determinarea nivelului maxim│
│ │CAPITAL CORESPUN- │al cerinţelor de capital pentru poziţiile din securitizare. │
│ │ZĂTOARE FLUXURILOR│ │
│ │DE IEŞIRE DIN CLA-│ │
│ │SA POZIŢIILOR DIN │ │
│ │SECURITIZARE TRA- │ │
│ │TATE POTRIVIT │ │
│ │ABORDĂRII STAN- │ │
│ │DARD, CĂTRE ALTE │ │
│ │CLASE DE EXPUNERI │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │CERINŢE DE CAPITAL│Cerinţele de capital totale potrivit tratamentului aferent operaţiunii de securitizare, după aplicarea │
│ │TOTALE DUPĂ APLI- │nivelului maxim al cerinţelor de capital conform prevederilor art. 44 sau ale art. 57 din Regulamentul │
│ │CAREA NIVELULUI │BNR-CNVM nr. 18/16/2010. (33 = 30+30bis+30tris)x 8% │
│ │MAXIM AL CERINŢE- │ │
│ │LOR DE CAPITAL │ │
├──────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬──────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │INIŢIATOR │Art. 2 alin. (7) lit. f) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │INVESTITOR │Instituţia de credit care deţine poziţii din securitizare într-o tranzacţie de securitizare, pentru care nu │
│ │ │este nici iniţiator, nici sponsor. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │din care: │Art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │iniţiate şi în ra-│ │
│ │port cu care au │ │
│ │calitatea de spon-│ │
│ │sor entităţile │ │
│ │care nu fac obiec-│ │
│ │tul art. 14-21 │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │SPONSOR │Art. 2 alin. (7) lit. g) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Dacă un sponsor, de asemenea, securitizează │
│ │ │propriile active, acesta trebuie să completeze liniile corespunzătoare iniţiatorului, cu informaţii referitoare│
│ │ │la propriile active securitizate. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ELEMENTE BILAN- │A se vedea formularul CR SA şi art. 38 lit. a) şi b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │ŢIERE │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ELEMENTE DIN AFARA│Poziţii din securitizare din afara bilanţului care fac obiectul aplicării unui factor de conversie potrivit │
│ │BILANŢULUI ŞI IN- │art. 38 lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 şi poziţii din securitizare provenind dintr-un │
│ │STRUMENTE FINAN- │instrument financiar derivat prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul │
│ │CIARE DERIVATE │riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de │
│ │ │răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de│
│ │ │decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │În cazul facilităţilor de lichiditate, al facilităţilor de credit, al avansurilor în numerar furnizate de │
│ │ │administratorul de credite, instituţiile de credit trebuie să furnizeze valoarea sumei netrase. În cazul │
│ │ │contractelor swap pe rata dobânzii şi pe valută, instituţiile de credit trebuie să furnizeze valoarea expunerii│
│ │ │conform art. 39 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, aşa cum este prevăzut în formularul "CR SA". │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA DE CEL MAI │Art. 78 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │ÎNALT RANG │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA MEZANIN │Toate tranşele care nu se încadrează în categoriile tranşa de cel mai înalt rang sau tranşa care suportă prima │
│ │ │pierdere, vor fi încadrate în această categorie. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA CARE SUPOR-│Poziţiile din tranşele unei operaţiuni de securitizare (Art. 2 alin. (7) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │TĂ PRIMA PIERDERE │nr. 18/16/2010) care suportă prima pierdere (de exemplu: reducerile rambursabile acordate la achiziţionare, │
│ │ │împrumuturile subordonate sau protecţia creditului furnizată unor astfel de tranşe). │
│ │ │Cu toate acestea, dacă această tranşă nu furnizează o îmbunătăţire semnificativă a calităţii creditului │
│ │ │(potrivit art. 48 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010) tranşei imediat superioare din cadrul │
│ │ │securitizării, şi aceasta din urmă va fi considerată drept tranşă care suportă prima pierdere. Această │
│ │ │evaluare a îmbunătăţirii calităţii creditului furnizată de tranşe diferite va fi repetată până când │
│ │ │îmbunătăţirea calităţii creditului furnizată de tranşa sau tranşele care suportă prima pierdere se dovedeşte a │
│ │ │fi semnificativă. │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │AMORTIZARE ANTICI-│Art. 12 alin. (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Este relevant numai pentru iniţiatorii │
│ │PAT │operaţiunilor de securitizare a expunerilor reînnoibile cu clauze de amortizare anticipată. │
├──────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬──────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Tipul securitiză- │Descompunerea pe tipuri de securitizare: totală, tradiţională şi sintetică, aşa cum sunt definite mai jos. │
│ │rii: │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Securitizare tra- │Art. 2 alin. (7) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │diţională │ │
├──────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Securitizare sin- │Art. 2 alin. (7) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │tetică │ │
└──────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 7: CR SEC IRB TABEL REFERINŢE FORMULAR RISCUL DE CREDIT: APLICAREA ABORDĂRII BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING ÎN VEDEREA DETERMINĂRII CERINŢELOR MINIME DE CAPITAL PENTRU EXPUNERILE DIN SECURITIZARE
┌──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │VALOAREA TOTALĂ A │Instituţiile de credit iniţiatoare trebuie să raporteze toate expunerile curente din securitizare │
│ │EXPUNERILOR DIN SECURITIZARE│iniţiate în cadrul tranzacţiei de securitizare, indiferent de deţinătorii poziţiilor. │
│ │INIŢIATE │Astfel, trebuie raportate expunerile bilanţiere din securitizare (de exemplu: obligaţiuni,împrumuturi│
│ │ │subordonate) precum şi expunerile din afara bilanţului (de exemplu: linii de credit subordonate,faci-│
│ │ │lităţi de lichiditate, contracte swap pe rata dobânzii, instrumente de tip Credit Default Swap, etc.)│
│ │ │care au fost iniţiate în cadrul tranzacţiei de securitizare. │
│ │ │În cazul poziţiilor care se suprapun, aşa cum este prevăzut la art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │18/16/2010 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi poziţiilor din │
│ │ │securitizare (de exemplu facilităţi de lichiditate care se suprapun), trebuie raportată doar poziţia │
│ │ │sau partea din poziţie care produce valoarea ponderată la risc a expunerii cea mai ridicată. │
│ │ │În cazul rândului care cuprinde totalul elementelor bilanţiere, valoarea raportată în această coloană│
│ │ │corespunde valorii curente a expunerilor securitizate, aşa cum este menţionat în răspunsul la între- │
│ │ │barea 127, furnizat de CRDTG (Grupul de lucru pentru transpunerea Directivei privind cerinţele de │
│ │ │capital) din cadrul Comisiei UE. │
│ │ │În cazul în care există clauze de amortizare anticipată, instituţiile de credit trebuie să specifice │
│ │ │valoarea "interesului investitorilor", în sensul art. 98 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2-4 │SECURITIZĂRI SINTETICE: │Art. 25, art. 26, art. 27 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Potrivit acestor prevederi, pro- │
│ │PROTECŢIA CREDITULUI │tecţia creditului aferentă expunerilor securitizate trebuie luată în considerare ca şi cum nu ar │
│ │AFERENTĂ EXPUNERILOR │exista decalaj de scadenţă. │
│ │SECURITIZATE │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │(-) PROTECŢIA FINANŢATĂ A │Art. 92 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit │
│ │CREDITULUI (Cva) │utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │(-) VALORILE AJUSTATE ALE │Art. 133 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │PROTECŢIEI NEFINANŢATE A │ │
│ │CREDITULUI (G*) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │VALOAREA NOŢIONALĂ REŢINUTĂ │La calcularea valorii reţinute sau răscumpărate a protecţiei creditului, nu trebuie să se ţină cont │
│ │SAU RĂSCUMPĂRATĂ A │de efectul ajustărilor reglementate corespunzătoare protecţiei creditului. │
│ │PROTECŢIEI CREDITULUI │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │POZIŢII DIN SECURITIZARE: │Poziţiile din securitizare deţinute de instituţia de credit raportoare, calculate potrivit prevederi-│
│ │EXPUNEREA INIŢIALĂ, ÎNAINTE │lor art. 37, art. 38, art. 40 şi art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a aplica fac-│
│ │DE APLICAREA FACTORILOR DE │torii de conversie şi înainte de deducerea ajustărilor de valoare şi a provizioanelor. │
│ │CONVERSIE │Compensarea este relevantă numai în ceea ce priveşte instrumentele financiare derivate multiple, fur-│
│ │ │nizate aceleiaşi entităţi special constituite în scopul securitizării, acoperite de un acord eligibil│
│ │ │de compensare. │
│ │ │În cazul clauzelor de amortizare anticipată, instituţiile de credit trebuie să specifice valoarea │
│ │ │"interesului investitorilor", aşa cum este definit la art. 98 alin. (3) din Regulamentul BNR-CNVM nr.│
│ │ │18/16/2010. │
│ │ │În cazul securitizărilor sintetice, poziţiile din securitizare deţinute de instituţia de credit ini- │
│ │ │ţiatoare sub forma elementelor bilanţiere şi/sau a interesului investitorilor (amortizare anticipată)│
│ │ │vor fi rezultatul însumării coloanelor: (1)+(2)+(3)+(4). │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6-9 │TEHNICI DE DIMINUARE A │A se vedea formularul CR SA. │
│ │RISCULUI DE CREDIT CU EFECTE│ │
│ │DE SUBSTITUIRE A EXPUNERII │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │VALORILE AJUSTATE ALE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │PROTECŢIEI NEFINANŢATE A │ │
│ │CREDITULUI (Ga) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │PROTECŢIA FINANŢATĂ A │A se vedea formularul CR SA. │
│ │CREDITULUI │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │(-) TOTAL FLUXURI DE IEŞIRE │A se vedea formularul CR SA. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │TOTAL FLUXURI DE INTRARE │A se vedea formularul CR SA. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │EXPUNEREA DUPĂ EFECTELE DE │A se vedea formularul CR SA. │
│ │SUBSTITUIRE CA URMARE A │ │
│ │APLICĂRII TEHNICILOR DE │ │
│ │DIMINUARE A RISCULUI DE │ │
│ │CREDIT ŞI ÎNAINTE DE │ │
│ │APLICAREA FACTORILOR DE │ │
│ │CONVERSIE │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │(-) TEHNICILE DE DIMINUARE A│A se vedea formularul CR SA. │
│ │RISCULUI DE CREDIT CU IMPACT│ │
│ │ASUPRA VALORII EXPUNERII: │ │
│ │VALOAREA AJUSTATĂ A │ │
│ │PROTECŢIEI FINANŢATE A │ │
│ │CREDITULUI, DETERMINATĂ PRIN│ │
│ │METODA EXTINSĂ A GARANŢIILOR│ │
│ │FINANCIARE (Cvam) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │VALOAREA EXPUNERII AJUSTATE │Poziţiile din securitizare potrivit prevederilor art. 37, art. 38 lit. (a) şi (b), art. 39, art. 40 │
│ │INTEGRAL (E*) │şi art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a aplica factorii de conversie prevăzuţi la│
│ │ │prevederilor art. 38 lit. (c) din acelaşi regulament. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13-16 │DESCOMPUNEREA VALORILOR │Art. 38 lit. (c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │EXPUNERILOR AJUSTATE │ │
│ │INTEGRAL (E*), AFERENTE │ │
│ │ELEMENTELOR DIN AFARA │ │
│ │BILANŢULUI, PE FACTORI DE │ │
│ │CONVERSIE │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │VALOAREA EXPUNERII │Poziţiile din securitizare potrivit prevederilor art. 37-41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010.│
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │(-) VALOAREA EXPUNERII │Art. 102 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. A se vedea, de asemenea, şi art. 102 │
│ │DEDUSĂ DIN FONDURILE PROPRII│alin. (2) din acelaşi regulament. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │VALOAREA EXPUNERII SUPUSĂ │= 17+18 │
│ │PONDERĂRII LA RISC │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21-27 │METODA BAZATĂ PE RATINGURI │Art. 77-81 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │EXPUNERI CARE BENEFICIAZĂ DE│Art. 2 alin. (7) lit. q) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010; │
│ │RATING │Întrucât art. 70 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 nu face o diferenţiere între tra-│
│ │ │tamentul poziţiilor care beneficiază de rating şi al poziţiilor care beneficiază de un rating dedus │
│ │ │în cadrul "Metodei Bazate pe Ratinguri", poziţiile din securitizare care beneficiază de un rating │
│ │ │dedus conform art. 70 alin. (1) din regulamentul menţionat se vor raporta ca poziţii care beneficiază│
│ │ │de rating. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │EXPUNERI CARE NU BENEFICIAZĂ│Art. 2 alin. (7) lit. p) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │DE RATING │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 30 │METODA FORMULEI REGLEMENTATE│Art. 82-84 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │PONDEREA DE RISC MEDIE │Pentru poziţiile care beneficiază de tehnici de diminuare a riscului de credit,instituţiile de credit│
│ │ │trebuie să indice 'ponderea de risc efectivă' a poziţiei respective, atunci când este atins nivelul │
│ │ │de acoperire integrală a expunerii, conform prevederilor art. 92 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/│
│ │ │2010. Atunci când poziţia beneficiază de protecţie parţială, instituţia de credit trebuie să aplice │
│ │ │metoda formulei reglementate, utilizând T ajustat conform prevederilor art. 95 alin. (2) din Regula- │
│ │ │mentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Trebuie furnizată ponderea de risc medie ponderată în funcţie de │
│ │ │expunere. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │EXPUNERI PENTRU CARE │Art. 87 şi art. 88 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. În cazul amortizărilor anticipate a se │
│ │PONDEREA DE RISC ESTE │vedea art. 96 şi art. 59 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │DETERMINATĂ PE BAZA │ │
│ │PORTOFOLIULUI DE EXPUNERI │ │
│ │SUPORT (LOOK-THROUGH) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │ABORDAREA BAZATĂ PE EVALUĂRI│Art. 74 şi art. 75 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │INTERNE │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │PONDEREA DE RISC MEDIE │Trebuie furnizată ponderea de risc medie ponderată în funcţie de valoarea expunerii. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │REDUCEREA VALORII PONDERATE │Art. 100 şi art. 101 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Prevederile art. 100 din regulamentul │
│ │LA RISC A EXPUNERII CA │menţionat sunt aplicabile numai iniţiatorilor şi numai în cazul în care expunerea nu a fost dedusă │
│ │URMARE A AJUSTĂRILOR DE │din fondurile proprii. │
│ │VALOARE ŞI A PROVIZIOANELOR │ │
│ │(-) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │VALOAREA PONDERATĂ LA RISC │Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, fără a ţine cont de prevederile art. 76 din │
│ │A EXPUNERII │acelaşi regulament cu privire la valoarea maximă ponderată la risc a expunerilor şi excluzând orice │
│ │ │valoare ponderată la risc a expunerii corespunzătoare expunerilor redistribuite via fluxuri de ieşire│
│ │ │către alte formulare. Pentru securitizările sintetice cu decalaje de scadenţă, valoarea care trebuie │
│ │ │raportată în această coloană nu trebuie să ţină cont de niciun decalaj de scadenţă. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│36tris│EFECTUL GLOBAL (AJUSTARE) │Art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │CA URMARE A ÎNCĂLCĂRII │ │
│ │PREVEDERILOR PRIVIND │ │
│ │OBLIGAŢIA DE DILIGENŢĂ │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│36bis │AJUSTAREA VALORII PONDERATE │Pentru securitizările sintetice, în cazul decalajelor de scadenţă, trebuie inclusă diferenţa │
│ │LA RISC A EXPUNERII PENTRU │"RW*'-RW(SP)", potrivit prevederilor art. 27 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, cu excepţia │
│ │DECALAJE DE SCADENŢĂ │cazului în care tranşele sunt ponderate cu 1250% şi valoarea care trebuie raportată este zero. │
│ │ │Trebuie avut în vedere faptul că RW(SP) include atât valorile ponderate la risc ale expunerilor │
│ │ │raportate în coloana 36, cât şi valorile ponderate la risc ale expunerilor corespunzătoare │
│ │ │expunerilor redistribuite via fluxuri de ieşire către alte formulare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │CERINŢE DE CAPITAL TOTALE │Cerinţele de capital corespunzătoare valorii ponderate la risc a expunerilor, fără a ţine cont de │
│ │ÎNAINTE DE APLICAREA │prevederile art. 76 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010, cu privire la valorile maxime ponderate│
│ │NIVELULUI MAXIM AL │la risc ale expunerilor. │
│ │CERINŢELOR DE CAPITAL │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 38 │ELEMENT MEMORANDUM: CERINŢE │Cerinţele de capital care provin din expunerile redistribuite către furnizorul de diminuare a ris- │
│ │DE CAPITAL CORESPUNZĂTOARE │cului de credit, calculate în formularul corespunzător şi care sunt luate în considerare la determi- │
│ │FLUXURILOR DE IEŞIRE DIN │narea nivelului maxim al cerinţelor de capital pentru poziţiile din securitizare. │
│ │CLASA POZIŢIILOR DIN │ │
│ │SECURITIZARE TRATATE │ │
│ │POTRIVIT ABORDĂRII BAZATE │ │
│ │PE MODELE INTERNE DE RATING,│ │
│ │CĂTRE ALTE CLASE DE EXPUNERI│ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 39 │CERINŢE DE CAPITAL TOTALE │Cerinţele de capital totale potrivit tratamentului aferent operaţiunii de securitizare,după aplicarea│
│ │DUPĂ APLICAREA NIVELULUI │nivelului maxim al cerinţelor de capital conform prevederilor art. 76 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │MAXIM AL CERINŢELOR DE │nr. 18/16/2010. │
│ │CAPITAL │ │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │INIŢIATOR │Art. 2 alin. (7) lit. f) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │INVESTITOR │Instituţia de credit care deţine poziţii din securitizare într-o tranzacţie de securitizare, pentru │
│ │ │care nu este nici iniţiator, nici sponsor. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │din care: iniţiate şi în │Art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
│ │raport cu care au calitatea │ │
│ │de sponsor entităţile care │ │
│ │nu fac obiectul art. 14-21 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │SPONSOR │Art. 2 alin. (7) lit. g) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Dacă un sponsor, de asemenea, │
│ │ │securitizează propriile active, acesta trebuie să completeze liniile corespunzătoare iniţiatorului, │
│ │ │cu informaţii referitoare la propriile active securitizate. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ELEMENTE BILANŢIERE │A se vedea formularul CR SA şi art. 38 lit. a) şi b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ELEMENTE DIN AFARA │Poziţii din securitizare din afara bilanţului care fac obiectul aplicării unui factor de conversie │
│ │BILANŢULUI ŞI INSTRUMENTE │potrivit art. 38 lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 şi poziţii din securitizare prove- │
│ │FINANCIARE DERIVATE │nind dintr-un instrument financiar derivat prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 │
│ │ │privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate,│
│ │ │al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al │
│ │ │tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. În cazul facilităţilor de lichiditate, al facilităţilor de credit, al │
│ │ │avansurilor în numerar furnizate de administratorul de credite, instituţiile de credit trebuie să │
│ │ │furnizeze valoarea sumei netrase. În cazul contractelor swap pe rata dobânzii şi pe valută, institu- │
│ │ │ţiile de credit trebuie să furnizeze valoarea expunerii conform art. 39 din Regulamentul BNR-CNVM │
│ │ │nr. 18/16/2010, aşa cum este specificat în formularul CR SA. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA DE CEL MAI ÎNALT RANG│Art. 78 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA MEZANIN │Toate tranşele care nu se încadrează în categoriile tranşa de cel mai înalt rang sau tranşa care │
│ │ │suportă prima pierdere, vor fi încadrate în această categorie. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │TRANŞA CARE SUPORTĂ PRIMA │Poziţiile din tranşele unei operaţiuni de securitizare (art. 2 alin. (7) lit. d) din Regulamentul │
│ │PIERDERE │BNR-CNVM nr. 18/16/2010) care suportă prima pierdere (de exemplu: reducerile rambursabile acordate │
│ │ │la achiziţionare,împrumuturile subordonate sau protecţia creditului furnizată unor astfel de tranşe).│
│ │ │Cu toate acestea, dacă această tranşă nu furnizează o îmbunătăţire semnificativă a calităţii credi- │
│ │ │tului (potrivit art. 48 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010) tranşei imediat superioare din ca- │
│ │ │drul securitizării, şi aceasta din urmă va fi considerată drept tranşă care suportă prima pierdere. │
│ │ │Această evaluare a îmbunătăţirii calităţii creditului furnizată de tranşe diferite va fi repetată │
│ │ │până când îmbunătăţirea calităţii creditului furnizată de tranşa sau tranşele care suportă prima │
│ │ │pierdere se dovedeşte a fi semnificativă. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │AMORTIZARE ANTICIPATĂ │Art. 12 alin. (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. Este relevant numai pentru iniţiatorii │
│ │ │operaţiunilor de securitizare a expunerilor reînnoibile cu clauze de amortizare anticipată. │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Tipul securitizării: │Descompunerea pe tipuri de securitizare: totală, tradiţională şi sintetică, aşa cum sunt definite mai│
│ │ │jos. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Securitizare tradiţională │Art. 2 alin. (7) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Securitizare sintetică │Art. 2 alin. (7) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010. │
└──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 8: MKR SA TDI RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL DE POZIŢIE AFERENT TITLURILOR DE CREANŢĂ TRANZACŢIONATE
┌──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe & Comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1,2 │Toate poziţiile │Art. 3 şi 21 din Regulamentul 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al │
│ │ │firmelor de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea sunt poziţii brute care │
│ │ │nu sunt compensate pe tipuri de instrumente dar se exclud poziţiile aferente angajamentelor de pre- │
│ │ │luare fermă subscrise sau sub-angajate de către terţe părţi (Anexa I, pct. 41, a doua propoziţie din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare). Referitor la distincţia între │
│ │ │poziţii Lungi şi Scurte, care se aplică de asemenea acestor poziţii brute, a se vedea Anexa I,pct. 4,│
│ │ │ultimul alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │(-) Efectul de reducere al │Anexa I, pct. 41, primul alineat, ultima propoziţie din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │poziţiilor aferente │completările ulterioare şi Anexa I, pct. 41, al treilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │angajamentelor de preluare │modificările şi completările ulterioare. │
│ │fermă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4,5 │Poziţii nete │Anexa I, pct. 1-5 şi 13 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Referitor la distincţia între poziţiile Lungi şi Scurte, a se vedea Anexa I, pct. 4, ultimul alineat │
│ │ │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6,7 │REDUCERI AFERENTE POZIŢIILOR│Anexa I, pct. 42-46 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │DIN PORTOFOLIUL DE │Reduceri ale poziţiilor nete care sunt supuse unei cerinţe de capital pentru riscul specific aferent │
│ │TRANZACŢIONARE ACOPERITE │derivatelor de credit. │
│ │PRIN DERIVATE DE CREDIT │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Poziţii nete supuse │Acele poziţii nete pentru care, conform diferitelor abordări avute în vedere în Anexa I la │
│ │cerinţelor de capital │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie deţinute cerinţe de │
│ │ │capital. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Cerinţă de capital (%) │Cerinţa de capital, exprimată procentual, pentru riscul de poziţie aferent poziţiilor nete relevante,│
│ │ │determinată potrivit diferitelor abordări avute în vedere în Anexa I la Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru orice poziţie relevantă, determinată potrivit Anexei I la Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Titluri de creanţă │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate care se află în Portofoliul de Tranzacţionare, pre- │
│ │tranzacţionate, din │cum şi cerinţele de capital aferente acestora pentru riscul de poziţie conform art. 9, alin. 1(a) din│
│ │portofoliul de │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Anexei I la Regulamentul │
│ │tranzacţionare │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2(b) din Regulamentul 13/18/2006 pri- │
│ │ │vind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investi- │
│ │ │ţii, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Risc general. Abordarea pe │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse abordării pe baza scadenţei conform │
│ │baza scadenţei │Anexei I, pct. 17-24 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, │
│ │ │precum şi cerinţele de capital aferente stabilite în Anexa I, pct. 25 din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │Zona 1 │Anexa I, pct. 20, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │Zona 2 │Anexa I, pct. 20, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.3 │Zona 3 │Anexa I, pct. 20, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.a │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă în toate │ │
│ │benzile de scadenţă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.b │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă din zona 1 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.c │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă din zona 2 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.d │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă din zona 3 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.e1 │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │1 şi 2 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.e2 │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │2 şi 3 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.f │Poziţie ponderată pusă în │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │1 şi 3 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.g │Poziţii ponderate reziduale │Anexa I, pct. 19-25 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │nepuse în corespondenţă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Risc general. Abordarea pe │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse abordării pe baza duratei conform Anexei │
│ │baza duratei │I, pct. 26-31 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi │
│ │ │cerinţele de capital aferente stabilite în Anexa I, pct. 32 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.1 │Zona 1 │Anexa I, pct. 29 Tabelul 3 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.2 │Zona 2 │Anexa I, pct. 29 Tabelul 3 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.3 │Zona 3 │Anexa I, pct. 29 Tabelul 3 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.a │Poziţia ponderată pe baza │Anexa I, pct. 28-32 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │duratei, pusă în │ │
│ │corespondenţă pentru fiecare│ │
│ │zonă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.b1 │Poziţia ponderată pe baza │Anexa I, pct. 28-32 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │duratei, pusă în │ │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │1 şi 2 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.b2 │Poziţia ponderată pe baza │Anexa I, pct. 28-32 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │duratei, pusă în │ │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │2 şi 3 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.c │Poziţia ponderată pe baza │Anexa I, pct. 28-32 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │duratei, pusă în │ │
│ │corespondenţă între zonele │ │
│ │1 şi 3 │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.d │Poziţii reziduale ponderate │Anexa I, pct. 28-32 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │pe baza duratei, nepuse în │ │
│ │corespondenţă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Risc specific │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse cerinţelor de capital pentru riscul specific,│
│ │ │precum şi cerinţele de capital aferente conform Anexei I, pct. 14-16 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. A se ţine cont de ultima propoziţie din Anexa I, pct. 1 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.1 │Titluri de creanţă conform │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse cerinţelor de capital pentru riscul specific,│
│ │primei categorii din Tabelul│precum şi cerinţele de capital aferente conform Anexei I, pct. 14-16 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │1 (Anexa I, pct. 14 din │modificările şi completările ulterioare. A se ţine cont de ultima propoziţie din Anexa I, pct. 1 din │
│ │Regulamentul 22/27/2006, cu │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │modificările şi completările│ │
│ │ulterioare) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.2 │Titluri de creanţă conform │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse cerinţelor de capital pentru riscul specific,│
│ │celei de-a doua categorii │precum şi cerinţele de capital aferente conform Anexei I, pct. 14-16 din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │din Tabelul 1 (Anexa I, pct.│cu modificările şi completările ulterioare. A se ţine cont de ultima propoziţie din Anexa I, pct. 1 │
│ │14 din Regulamentul │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │22/27/2006, cu modificările │ │
│ │şi completările ulterioare) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.3 │Titluri de creanţă conform │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse cerinţelor de capital pentru riscul specific,│
│ │celei de-a treia categorii │precum şi cerinţele de capital aferente conform Anexei I, pct. 14-16 din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │din Tabelul 1 (Anexa I, pct.│cu modificările şi completările ulterioare. A se ţine cont de ultima propoziţie din Anexa I, pct. 1 │
│ │14 din Regulamentul │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │22/27/2006, cu modificările │ │
│ │şi completările ulterioare) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.4 │Titluri de creanţă conform │Poziţii pe instrumente de creanţă tranzacţionate supuse cerinţelor de capital pentru riscul specific,│
│ │celei de-a patra categorii │precum şi cerinţele de capital aferente conform Anexei I, pct. 14-16 din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │din Tabelul 1 (Anexa I, pct.│cu modificările şi completările ulterioare. A se ţine cont de ultima propoziţie din Anexa I, pct. 1 │
│ │14 din Regulamentul │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │22/27/2006, cu modificările │ │
│ │şi completările ulterioare) │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.5 │Expuneri rezultate din │Anexa I, pct. 14 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │securitizare supuse unei │ │
│ │ponderări de 1250% sau │ │
│ │supuse unei deduceri şi │ │
│ │facilităţi de trezorerie │ │
│ │pentru care nu există rating│ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Abordare specială pentru │Anexa I, pct. 47-56 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Se apli-│
│ │riscul aferent poziţiilor pe│că când poziţiile pe OPC-uri sau când instrumentele suport nu sunt tratate potrivit metodelor stabi- │
│ │OPC │lite în Anexa V la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Se includ, │
│ │ │dacă este cazul, efectele plafonărilor aplicabile, în cadrul cerinţelor de capital. │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Abordare pe bază de marjă │Anexa I, pct. 4-5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │pentru futures şi opţiuni │ │
│ │tranzacţionate pe bursă │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Abordare pe bază de marjă │Anexa I, pct. 4-5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │pentru futures şi opţiuni │ │
│ │tranzacţionate pe OTC │ │
├──────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Riscuri aferente opţiunilor,│Anexa I, pct. 5, al doilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │altele decât riscul delta │ulterioare. │
├──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Moneda │Anexa I, pct. 13 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │A se ţine cont de faptul că cerinţa de capital pentru riscul general şi specific va fi calculată │
│ │ │separat pe fiecare valută dar va fi raportată agregat pentru toate valutele. │
└──────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 9: MKR SA EQU RISC DE PIAŢĂ: ABORDAREA STANDARD PENTRU RISCUL DE POZIŢIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL
┌──────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe & Comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1,2 │Toate poziţiile │Art. 3 şi 21 din Regulamentul 22/27/2006 privind adecvarea capitalului │
│ │ │instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. Acestea sunt poziţii brute care nu sunt │
│ │ │compensate pe tipuri de instrumente dar se exclud poziţiile pe │
│ │ │angajamente de preluare fermă subscrise sau subangajate de către terţe │
│ │ │părţi (Anexa I, pct. 41, a doua propoziţie din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare). Referitor la distincţia între│
│ │ │poziţiile Lungi şi Scurte, care se aplică de asemenea acestor poziţii │
│ │ │brute, a se vedea Anexa I, pct. 4, ultimul alineat din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │(-) Efectul de reducere al poziţiilor aferente│Anexa I, pct. 41, primul alineat, ultima propoziţie din Regulamentul │
│ │angajamentelor de preluare fermă │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4,5 │Poziţii nete │Anexa I, pct. 1-5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. Referitor la distincţia între poziţiile Lungi şi │
│ │ │Scurte, a se vedea Anexa I, pct. 4, ultimul alineat din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Poziţii nete supuse cerinţelor de capital │Acele poziţii nete care, potrivit diferitelor abordări avute în vedere în │
│ │ │Anexa I la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, sunt supuse unei cerinţe de capital. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Cerinţă de capital (%) │Cerinţa de capital, exprimată procentual, pentru riscul de poziţie aferent│
│ │ │poziţiilor nete relevante, determinată potrivit diferitelor abordări avute│
│ │ │în vedere în Anexa I la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru orice poziţie relevantă, determinată potrivit │
│ │ │Anexei I la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Titluri de capital din portofoliul de │Poziţiile pe titluri de capital din Portofoliul de Tranzacţionare şi │
│ │tranzacţionare │cerinţele de capital aferente acestora pentru riscul de poziţie potrivit │
│ │ │art. 9, alin. 1(a) din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare, Anexei I la Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare şi art. 2(b) din Regulamentul │
│ │ │13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru │
│ │ │instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Risc general │Poziţiile pe titluri de capital supuse riscului general şi cerinţele de │
│ │ │capital aferente acestora potrivit Anexei I, pct. 36 şi 39-40 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │Contracte futures pe indici bursieri cu o │Anexa I, pct. 39-40 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │largă diversificare, tranzacţionate pe bursă, │completările ulterioare. │
│ │supuse unei abordări speciale │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │Titluri de capital, altele decât contractele │Anexa I, pct. 36 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │futures pe indici bursieri cu o largă │completările ulterioare. │
│ │diversificare tranzacţionate pe bursă │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Risc specific │Poziţiile pe titluri de capital supuse riscului specific şi cerinţele de │
│ │ │capital aferente acestora potrivit Anexei I pct. 34-35 şi 39-40 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.1 │Portofolii diversificate, lichide şi de foarte│Anexa I, pct. 35 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │bună calitate, supuse unor cerinţe de capital │completările ulterioare. │
│ │reduse │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.2 │Titluri de capital, altele decât portofoliile │Anexa I, pct. 34 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │diversificate, lichide şi de foarte bună │completările ulterioare. │
│ │calitate │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Abordare specială pentru riscul de poziţie │Anexa I, pct. 47-56 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │aferent OPC-urilor │completările ulterioare. Se aplică când poziţiile pe OPC-uri sau când │
│ │ │instrumentele suport nu sunt tratate potrivit metodelor prevăzute în Anexa│
│ │ │V la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │ │Se includ, dacă este cazul, efectele plafonărilor aplicabile, în cadrul │
│ │ │cerinţelor de capital. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Abordare pe bază de marjă pentru futures şi │Anexa I, pct. 4-5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │opţiuni tranzacţionate pe bursă │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Abordare pe bază de marjă pentru futures şi │Anexa I, pct. 4-5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │opţiuni tranzacţionate pe OTC │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Riscuri aferente opţiunilor, altele decât │Anexa I, pct. 5, al doilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │riscul delta │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Piaţa naţională │Poziţia lungă sau scurtă în piaţă va fi calculată pentru toate pieţele │
│ │ │naţionale în care banca deţine titluri de capital. │
└──────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 10: MKR SA FX RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL VALUTAR
┌──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe & Comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Toate poziţiile: Lungi │Poziţii brute aferente activelor, sumelor de primit şi altor elemente │
│ │ │similare la care se face referire în Anexa III, pct. 2.1 din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al │
│ │ │firmelor de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Toate poziţiile: Scurte │Poziţii brute aferente pasivelor, sumelor de plătit şi altor elemente │
│ │ │similare la care se face referire în Anexa III, pct. 2.1 din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3-4 │Element memorandum: Poziţii de acoperire │Anexa III, pct. 2.1, antepenultimul alineat din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │pentru scopul indicatorului de capital │cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5-6 │Poziţii nete │Anexa III, pct. 2.1, ultimul alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. Poziţiile nete sunt calculate pe │
│ │ │fiecare valută, în consecinţă putând rezulta simultan poziţii lungi şi │
│ │ │scurte. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7,8,9 │Poziţii supuse cerinţelor de capital │Anexa III, pct. 2.2, 3.1 şi 3.2 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Cerinţă de capital (%) │Anexa III, pct. 1, 3.1 şi 3.2 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru orice poziţie relevantă potrivit Anexei III la │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │POZIŢII TOTALE îN VALUTE, ALTELE DECÂT CELE │Poziţiile pe valute, altele decât moneda de raportare şi cerinţele de │
│ │DE RAPORTARE │capital aferente acestora, potrivit art. 9, alin. 1(b) din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Anexei III, pct. │
│ │ │2.2 (pentru conversia în moneda de raportare) din Regulamentul 22/27/2006, │
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2(c) din Regulamentul │
│ │ │13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru │
│ │ │instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Valute în a 2-a etapă a UEM │Poziţiile şi cerinţele de capital aferente acestora pentru valutele la care│
│ │ │se face referire în Anexa III, pct. 3.2, ultimul alineat din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Valute supuse acordurilor interguvernamentale │Poziţiile şi cerinţele de capital aferente acestora pentru valutele la care│
│ │ │se face referire în Anexa III, pct. 3.2, primul alineat din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Valute strâns corelate │Poziţiile şi cerinţele de capital aferente acestora pentru valutele la care│
│ │ │se face referire în Anexa III, pct. 3.1 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Toate celelalte valute (inclusiv OPC-uri │Poziţiile şi cerinţele de capital aferente acestora pentru valutele supuse │
│ │tratate ca valute diferite) │procedurii generale la care se face referire în Anexa III, pct. 1 şi 2.2 │
│ │ │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. De│
│ │ │asemenea, este relevant să se ia în considerare poziţiile nepuse în │
│ │ │corespondenţă care rezultă din aplicarea tratamentelor speciale avute în │
│ │ │vedere în Anexa III, pct. 3.1 şi 3.2 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Aur │Poziţiile şi cerinţele de capital aferente acestora pentru valutele supuse │
│ │ │procedurii generale la care se face referire în Anexa III, pct. 1 şi 2.2 │
│ │ │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Riscuri aferente opţiunilor, altele decât │Anexa I, pct. 5, al doilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │riscul delta │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente memorandum: Poziţii pe valute │Potrivit codificării internaţionale. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Euro │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │monede ERM2 │Monede participante la Mecanismul Ratelor de Schimb 2. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │GBP │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │SEK │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │CHF │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Alte monede EEA │Alte monede ale ţărilor din Spaţiul Economic European. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │USD │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │CAD │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │AUD │ │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Alte monede decât cele ale EEA │Celelalte valute, altele decât moneda de raportare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │OPC-uri tratate ca valute distincte │Anexa III, pct. 2.1, penultimul alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
└──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 11: MKR SA COM RISC DE PIAŢĂ: ABORDĂRI STANDARD PENTRU RISCUL DE MARFĂ
┌──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe & Comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1,2 │Toate poziţiile: Lungi/Scurte │Poziţii brute lungi/scurte considerate a fi poziţii pe aceeaşi │
│ │ │marfă potrivit Anexei IV, pct. 1 şi 7 (vezi de asemenea pct. 13) │
│ │ │din Regulamentul 22/27/2006 privind adecvarea capitalului │
│ │ │instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3,4 │Elemente memorandum: Poziţii care sunt în │Anexa IV, pct. 3 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │adevăratul sens finanţări de stocuri │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5,6 │Poziţii nete │Anexa IV, pct. 6 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Poziţii supuse cerinţelor de capital │Acele poziţii nete care, potrivit diferitelor abordări avute în │
│ │ │vedere în Anexa IV la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare, sunt supuse cerinţelor de capital. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Cerinţă de capital (%) │Cerinţa de capital, exprimată procentual, pentru riscurile de piaţă │
│ │ │aferente poziţiilor nete, determinată potrivit diferitelor abordări avute │
│ │ │în vedere în Anexa IV la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru orice poziţie relevantă potrivit Anexei │
│ │ │IV la Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │POZIŢII TOTALE PE MĂRFURI │Poziţii pe mărfuri şi cerinţele de capital aferente pentru riscul de piaţă,│
│ │ │determinate potrivit art. 9, alin. 1(b) din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare, Anexei IV la Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2(c) din │
│ │ │Regulamentul 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital │
│ │ │pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Abordarea pe benzi de scadenţă │Poziţii pe mărfuri supuse abordării pe Benzi de Scadenţă, aşa │
│ │ │cum se face referire în Anexa IV, pct. 13-18 din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │Banda de scadenţă <= 1 an │Anexa IV pct. 13 Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │Banda de scadenţă > 1 an şi <= 3 ani │Anexa IV pct. 13 Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.3 │Banda de scadenţă > 3 ani │Anexa IV pct. 13 Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.a │Poziţii lungi şi scurte puse în corespondenţă │Anexa IV pct. 17(a) din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │pentru fiecare bandă de scadenţă │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.b │Poziţii puse în corespondenţă între două benzi│Anexa IV, pct. 17(b) din Anexa IV din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │de scadenţă │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.c │Poziţii reziduale nepuse în corespondenţă │Anexa IV, pct. 17(c) din Anexa IV din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Abordarea extinsă pe benzi de scadenţă │Poziţii pe mărfuri supuse abordării Extinse pe Benzi de Scadenţă, aşa cum │
│ │ │se face referire în Anexa IV, pct. 21 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.1 │Banda de scadenţă <= 1 an │Anexa IV, pct. 13, Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.2 │Banda de scadenţă > 1 an şi <= 3 ani │Anexa IV, pct. 13, Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.3 │Banda de scadenţă > 3 ani │Anexa IV, pct. 13, Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.a │Poziţii lungi şi scurte puse în corespondenţă │Anexa IV, pct. 17(a) şi 21, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │pentru fiecare bandă de scadenţă │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.b │Poziţii puse în corespondenţă între două benzi│Anexa IV, pct. 17(b) şi 21, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │de scadenţă │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.c │Poziţii reziduale nepuse în corespondenţă │Anexa IV, pct. 17(c) şi 21, Tabelul 2 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Abordarea simplificată: Toate poziţiile │Poziţii pe mărfuri supuse abordării Simplificate, aşa cum se face referire │
│ │ │în Anexa IV, pct. 19-20 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Abordarea pe bază de marjă pentru futures şi │Anexa IV, pct. 8, al doilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │opţiuni tranzacţionate pe bursă │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Abordarea pe bază de marjă pentru futures şi │Anexa IV, pct. 8, al treilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │opţiuni tranzacţionate pe OTC │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Riscuri aferente opţiunilor, altele decât │Anexa IV pct. 10, al doilea alineat din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │riscul delta │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Risc de criză de lichiditate │Anexa IV, pct. 5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Marfa │Anexa IV, pct. 17-20 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
│ │ │A se ţine cont de faptul că cerinţa de capital pentru riscul de marfă va │
│ │ │fi calculată separat pe fiecare marfă, dar va fi raportată agregat pentru │
│ │ │toate mărfurile. │
└──────┴──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 12: MKR IM Ref list RISC DE PIAŢĂ: MODELE INTERNE
┌──────┬─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe & Comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Factorul de multiplicare x media │Anexa V, pct. 9(b) din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │VAR-urilor zilnice din ultimele 60 de │ulterioare; se exclude cerinţa suplimentară pentru riscul de nerambursare adiţional. │
│ │zile lucrătoare │ulterioare; se exclude cerinţa suplimentară pentru riscul de nerambursare adiţional. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │VAR-ul aferent zilei precedente │Anexa V, pct. 9(a) din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare; se exclude cerinţa suplimentară pentru riscul de nerambursare adiţional. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Cerinţă suplimentară pentru riscul │Cerinţă inaplicabilă întrucât până la data de 1 ianuarie 2007 nicio instituţie de credit│
│ │specific │nu a primit, din partea Băncii Naţionale a României, recunoaşterea modelelor │
│ │ │interne pentru riscul specific. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Cerinţă suplimentară pentru riscul de │Dacă este cazul, se include cerinţa suplimentară pentru riscul de nerambursare │
│ │nerambursare adiţional │adiţional potrivit Anexei V, pct. 5 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Cerinţe de capital │Anexa V, pct. 9 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare: VaR-ul total pentru toţi factorii de risc luând în considerare, dacă este │
│ │ │cazul, efectele corelaţiilor. │
│ │ │În cazul în care instituţia de credit a primit recunoaşterea din partea Băncii │
│ │ │Naţionale a României a utilizării unor modele multiple pentru scopurile calculării │
│ │ │cerinţelor de capital pentru riscul de piaţă, fiecare dintre acestea având propriul │
│ │ │factor de multiplicare, în locul unui singur model integrat, regula de calcul │
│ │ │prevăzută pentru această coloană nu este, în mod necesar, valabilă. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Număr de depăşiri aferente ultimelor 250 │Anexa V, pct. 8 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │de zile lucrătoare │ulterioare. │
│ │ │În cazul descris la referinţele şi comentariile corespunzătoare coloanei 5 - "Cerinţe │
│ │ │de capital", numărul de depăşiri aferente ultimelor 250 de zile lucrătoare nu se │
│ │ │raportează. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Factor de multiplicare │Anexa V, pct. 7 şi 8 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
│ │ │În cazul descris la referinţele şi comentariile corespunzătoare coloanei 5 - "Cerinţe │
│ │ │de capital", factorul de multiplicare nu se raportează. │
├──────┴─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Poziţii totale │Corespunde părţii din riscul de poziţie, valutar şi de marfă la care se face referire în│
│ │ │Anexa V, pct. 1 din Regulamentul 22/27/2006,cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, aferentă factorilor de risc specificaţi în Anexa V, pct. 12 din Regulamentul│
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Titluri de creanţă tranzacţionate │Corespunde părţii din riscul de poziţie la care se face referire în Anexa V, pct. 1 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă │
│ │ │factorilor de risc de rată a dobânzii, specificaţi în Anexa V, pct. 12 din Regulamentul │
│ │ │22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │TCT - Risc general │Riscul general definit în Anexa I, pct. 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │TCT - Risc specific │Riscul specific definit în Anexa I, pct. 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Titluri de capital │Corespunde părţii din riscul de poziţie la care se face referire în Anexa V, pct. 1 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă │
│ │ │factorilor de risc legat de titluri de capital, specificaţi în Anexa V, pct. 12 din │
│ │ │Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.1 │Titluri de capital - Risc general │Riscul general definit în Anexa I, pct. 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.2 │Titluri de capital - Risc specific │Riscul specific definit în Anexa I, pct. 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Risc valutar │Anexa V, pct. 1 şi 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Risc de marfă │Anexa V, pct. 1 şi 12 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Totalul riscului general │Anexa V, pct. 9(a) sau (b) din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare: VaR pentru riscul general al tuturor factorilor de risc │
│ │ │(luându-se în considerare, dacă este cazul, efectele corelaţiilor). │
├──────┼─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Totalul riscului specific │VaR pentru riscul specific al titlurilor de capital şi al titlurilor de creanţă │
│ │ │tranzacţionate din portofoliul de tranzacţionare (luându-se în considerare, dacă este │
│ │ │cazul, efectele corelaţiilor). │
└──────┴─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 13: OPR Riscul Operaţional
┌──────┬───────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴───────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬───────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1,2,3 │Indicatorul relevant │Pentru definiţie şi orizont de timp vezi Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare - art. 6-8, art. 9 lit. a) - d) şi art. 12 lit. b). │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4,5,6 │Credite şi avansuri (în cazul │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 14 alin. │
│ │utilizării ASA) │(1) şi art. 15. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru riscul operaţional calculată conform Regulamentului BNR-CNVM nr. │
│ │ │24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Din care: datorită unui meca- │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 18. Se │
│ │nism de alocare │raportează numai de către acele instituţii care aplică mecanismul de alocare. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │Cerinţe de capital înainte de │Pentru tratamentul pierderii aşteptate vezi art. 20 alin. (1)-(2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │reducerea datorată pierderii │24/29/2006,cu modificările şi completările ulterioare. Mecanismele de transfer al riscului cuprind│
│ │aşteptate şi mecanismelor de │asigurările şi alte mecanisme de transfer al riscului în conformitate cu art. 25 din Regulamentul │
│ │transfer al riscului │BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │(-) Reducerea cerinţelor de │Pentru tratamentul pierderii aşteptate vezi art. 20 alin. (1)-(2) - Regulamentul BNR-CNVM │
│ │capital datorită pierderii │nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
│ │aşteptate reflectate în practi-│ │
│ │cile interne │ │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │(-) Reducerea cerinţelor de │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 25-28. │
│ │capital datorită mecanismelor │ │
│ │de transfer al riscului │ │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Din care: datorită asigurărilor│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 25-28. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │Excedent al mecanismelor de │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 28 alin. │
│ │transfer al riscului peste li- │(2). │
│ │mita de reducere a capitalului │ │
├──────┴───────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬───────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Total activităţi ce fac obiec- │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │tul Abordării de bază (BIA) │art. 5-8 şi art. 9 lit. a)-d). │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Total activităţi ce fac obiec- │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │tul Abordării standard (STA)/ │Capitolul II, Secţiunile 2 şi 3 şi Anexele nr. 1-2. │
│ │Abordării standard alternative│ │
│ │(ASA) │ │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Obiectul STA │Anexa nr. 1 la Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare - Detalierea liniilor de activitate. Anexa nr. 2 la Regulamentul BNR-CNVM nr. │
│ │ │24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Obiectul ASA │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │Capitolul II, Secţiunea a 3-a. │
├──────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Total activităţi ce fac obiec- │Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare - art. 138 │
│ │tul Abordării avansate de │alin. (1) şi art. 140; Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │evaluare (AMA) │ulterioare - Capitolul II, Secţiunea a 4-a. │
└──────┴───────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 14: OPR Details Riscul operaţional: Valori brute ale pierderilor pe linii de activitate şi categorii de evenimente în ultimul an
┌──────┬────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1-7 │Definiţia catego- │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │riilor de evenimente│ulterioare - Anexa nr. 3: Clasificarea evenimentelor de pierdere. │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Total categorii de │Pentru fiecare linie de activitate valorile se obţin prin însumare simplă │
│ │evenimente │(număr de evenimente şi valoare totală a pierderilor) sau reprezintă │
│ │ │maxima (pierdere singulară maximă) dintre datele pe categorii de │
│ │ │evenimente. Dar există un caz particular pentru datele privind numărul de │
│ │ │evenimente şi pierderea singulară maximă pentru "Total linii de activitate"│
│ │ │(vezi comentariile de mai jos). │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Elemente memorandum:│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │Praguri utilizate în│ulterioare - art. 21 alin. (6)-(7). │
│ │colectarea de date │ │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9,10 │Minim/Maxim │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare - art. 21 alin. (6)-(7). Dacă nu există decât un singur prag │
│ │ │pentru toate evenimentele din cadrul fiecărei linii de activitate, se va │
│ │ │completa numai coloana de "minim". În cazul în care se utilizează praguri │
│ │ │diferite în cadrul aceleiaşi linii de activitate reglementate, se │
│ │ │completează ambele coloane. │
├──────┴────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Definiţia liniilor │Vezi formularul OPR. │
│ │de activitate │ │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Alocarea pierderilor│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările │
│ │pe linii de │ulterioare - art. 21 alin. (2)-(7),(9) şi (11). Următoarele informaţii │
│ │activitate │solicitate pentru fiecare linie de activitate trebuie raportate în │
│ │ │conformitate cu pragurile utilizate (vezi mai sus). │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Număr de evenimente │Număr de evenimente înregistrate pe linie de activitate. Dacă un eveniment │
│ │ │are impact asupra mai multor linii de activitate, trebuie raportat în toate│
│ │ │liniile de activitate în care pierderea este peste pragul pertinent. De │
│ │ │asemenea, în acest caz, numărul total de evenimente pentru "Total linii de │
│ │ │activitate" şi "Total categorii de evenimente" va fi mai mic decât valoarea│
│ │ │obţinută prin însumarea numărului de evenimente pe linii de activitate │
│ │ │deoarece respectivele evenimente cu impact multiplu vor fi considerate ca │
│ │ │un singur eveniment. │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Valoare totală a │Însumarea pierderilor înregistrate în baza de date interne pentru fiecare │
│ │pierderilor │linie de activitate şi, dacă este cazul, descompusă pe categorii de │
│ │ │evenimente. │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Pierdere singulară │Pierdere singulară maximă înregistrată pe linie de activitate. În cazul │
│ │maximă │pierderii singulare maxime pentru "Total linii de activitate" şi "Total │
│ │ │categorii de evenimente" acele evenimente cu impact asupra mai multor │
│ │ │linii de activitate trebuie considerate ca evenimente singulare şi, în │
│ │ │consecinţă, pierderea singulară maximă din respectiva celulă poate fi │
│ │ │superioară celei mai mari dintre pierderile singulare maxime pe linii de │
│ │ │activitate. │
├──────┼────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Total linii de │Pentru fiecare categorie de evenimente valorile sunt: │
│ │activitate │- Numărul de evenimente superioare pragului, pe categoria de evenimente, │
│ │ │pentru toate liniile de activitate. Această valoare poate fi mai mică decât│
│ │ │cea obţinută prin însumarea numărului de evenimente pe linii de activitate │
│ │ │deoarece în acest caz acele evenimente cu impact multiplu vor fi │
│ │ │considerate ca evenimente singulare. │
│ │ │- Valoarea totală a pierderilor se obţine prin însumare simplă a valorilor │
│ │ │totale ale pierderilor pentru fiecare linie de activitate. │
│ │ │- Pierderea singulară maximă reprezintă pierderea maximă superioară │
│ │ │pragului pentru fiecare categorie de evenimente şi pentru toate liniile de │
│ │ │activitate. Această valoare poate fi superioară celei mai mari pierderi │
│ │ │singulare înregistrate pe fiecare linie de activitate când un eveniment are│
│ │ │impact asupra mai multor linii de activitate. │
└──────┴────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 15: OPR LOSS Details Pierderi majore din riscul operaţional înregistrate în ultimul an sau care sunt încă deschise
┌──────┬───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Număr referinţă internă │Codul intern folosit de instituţie în baza sa de date interne pentru identificarea │
│ │ │fiecărei pierderi. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Valoarea brută a pierderii │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (8). │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Din care: valoarea neînregistrată │Partea din valoarea brută a pierderii care nu a fost încă înregistrată contabil. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Status: finalizată? Da/Nu │Da, dacă valoarea pierderii este stabilită definitiv şi nu sunt aşteptate pierderi │
│ │ │suplimentare. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Pierderea recuperată deja în mod direct│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (8). Orice sumă recuperată de către instituţie în decursul activităţilor│
│ │ │sale de încercare a inversării impactului unui eveniment de pierdere. În │
│ │ │conformitate, nu se va include nicio sumă recuperată din asigurări. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Pierderea recuperată deja din mecanisme│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │de transfer al riscului │art. 21 alin. (8). │
│ │ │Plăţile încasate în compensaţie pentru pierderile din riscul operaţional care erau │
│ │ │acoperite prin mecanisme de transfer al riscului. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Pierderea posibil de recuperat în mod │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │direct sau din mecanisme de transfer │art. 21 alin. (8). Orice sumă ce se aşteaptă în continuare a fi recuperată fie de │
│ │al riscului │către instituţie în decursul activităţilor menite să inverseze impactul unui eveniment│
│ │ │de pierdere, fie drept compensaţie a pierderilor din riscul operaţional acoperite prin│
│ │ │mecanisme de transfer al riscului. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Relaţionată cu "RC" sau "RP" │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (4)-(5). │
│ │ │Prin "RC" se va înţelege risc de credit; prin "RP" se va înţelege risc de piaţă. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9-16a │Descompunerea valorii brute a pierderii│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │(%) pe linii de activitate │art. 21 alin. (2)-(3) şi (11). │
│ │ │Pentru semnificaţia codului fiecărei linii de activitate vezi formularul 14 13 OPR │
│ │ │Details. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │Categoria de evenimente (număr) │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (2)-(3). │
│ │ │Numărul este cel folosit pentru fiecare categorie de evenimente în formularul 14 │
│ │ │OPR Details. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │Dată producere │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (8). │
│ │ │Data la care evenimentul s-a produs sau la care a început. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │Dată recunoaştere │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │ │art. 21 alin. (8). │
│ │ │Data la care evenimentul a fost recunoscut. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │Data primei plăţi din mecanisme de │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │transfer al riscului │art. 21 alin. (8). │
│ │ │Data la care a fost încasată prima despăgubire de la o societate de asigurări. │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Data celei mai recente plăţi din │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare - │
│ │mecanisme de transfer al riscului │art. 21 alin. (8). │
│ │ │Data la care a fost încasată cea mai recentă despăgubire de la o societate de │
│ │ │asigurări. │
├──────┴───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ALTELE │
├──────┬───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Pierderi majore din riscul operaţional │Se vor raporta pierderile mai mari de 100.000 de euro. │
│ │înregistrate în ultimul an sau care │ │
│ │sunt încă deschise │ │
└──────┴───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabel referinţe formular 16: Riscul de decontare/livrare în portofoliul de tranzacţionare Riscul de decontare/livrare în portofoliul de tranzacţionare
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Denumire │ Referinţe şi comentarii │
│ crt. │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ COLOANE │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Tranzacţii rămase nedecontate, la preţul de decontare│Anexa II pct. 1 din Regulamentul 22/27/2006 privind │
│ │ │adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de │
│ │ │investiţii, cu modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Expunere din diferenţa de preţ, datorată │Anexa II pct. 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │tranzacţiilor rămase nedecontate │completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Cerinţe de capital │Cerinţa de capital pentru orice expunere potrivit pct. 1 din │
│ │ │Anexa 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi │
│ │ │completările ulterioare. │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ RÂNDURI │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Totalul tranzacţiilor rămase nedecontate în │Tranzacţii rămase nedecontate în portofoliul de tranzacţionare │
│ │portofoliul de tranzacţionare │precum şi cerinţele de capital aferente pentru riscul de │
│ │ │decontare, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) şi Anexei II pct. 1│
│ │ │din Regulamentul 22/27/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare, precum şi potrivit art. 2 lit. b) din Regulamentul │
│ │ │13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital │
│ │ │pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, cu │
│ │ │modificările şi completările ulterioare. Riscul de credit al │
│ │ │contrapartidei şi tranzacţiile incomplete sunt surprinse în │
│ │ │formularele "CR SA" sau "CR IRB". │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.1 │Tranzacţii rămase nedecontate până la 4 zile, │Anexa II pct. 1 Tabelul 1 din Regulamentul 22/27/2006, cu │
│ │inclusiv │modificările şi completările ulterioare. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.2 │Tranzacţii rămase nedecontate între 5 şi 15 zile │Idem. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.3 │Tranzacţii rămase nedecontate între 16 şi 30 zile │Idem. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.4 │Tranzacţii rămase nedecontate între 31 şi 45 zile │Idem. │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.5 │Tranzacţii rămase nedecontate timp de 46 de zile sau │Idem. │
│ │mai mult │ │
└──────┴─────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA III Frecvenţa raportărilor privind cerinţele minime de capital pentru instituţiile de credit
┌──────────────────────┬───────────────────────────┬───────────┬──────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Frecvenţa │Frecvenţa │ │
│ Domeniu │ Formulare de raportare │raportării │raportării│ Acte normative în baza cărora se completează │
│ │ (codificare) │ la nivel │ la nivel │ formularele de raportare │
│ │ │individual │consolidat│ │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Adecvarea │Formular CA (secţiunea 1 şi│trimestrial│semestrial│Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│capitalului la riscuri│secţiunea 2) │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/16/2010 privind │
│ │ │ │ │tratamentul riscului de credit aferent expunerilor│
│ │ │ │ │securitizate şi poziţiilor din securitizare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Fonduri proprii │Formular CA (secţiunea 1) │ lunar │semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Adecvarea │Formular CA (secţiunea 3 - │trimestrial│semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│capitalului la riscuri│rândurile 3.1, 3.1.a, 3.2, │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │3.2.a) │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Adecvarea │Formular CA (secţiunea 3 - │ anual │ anual │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│capitalului la riscuri│rândurile 3.3, 3.3.a) │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 23/28/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR nr. 18/2009, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Adecvarea │Formular CA (secţiunea 3 - │semestrial │semestrial│Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu │
│capitalului la riscuri│rândurile 3.4, 3.4.1, │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │3.4.2) │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 23/28/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR nr. 18/2009, cu modificările şi │
│ │ │ │ │completările ulterioare │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Detalii privind │Formular Group Solvency │ - │semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006, cu │
│solvabilitatea la │Details │ │ │modificările ulterioare │
│nivel de grup │ │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Cerinţe de capital │Formular CR SA │trimestrial│semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu │
│pentru riscul de │Formular CR IRB │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│credit │Formular CR EQU IRB │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu │
│ │Formular CR SEC SA │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │Formular CR SEC IRB │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu │
│ │Formular CR TB SETT │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/ /2010 │
│ │ │ │ │Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu │
│ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Cerinţe de capital │Formular MKR SA TDI │trimestrial│semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006, cu │
│pentru riscul de piaţă│Formular MKR SA EQU │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │Formular MKR SA FX │ │ │ │
│ │Formular MKR SA COM │ │ │ │
│ │Formular MKR IM │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Riscul operaţional │Formular OPR │trimestrial│semestrial│Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006, cu │
│ │Formularul OPR Details │ │ │modificările şi completările ulterioare │
│ │Formularul OPR LOSS Details│ │ │ │
└──────────────────────┴───────────────────────────┴───────────┴──────────┴──────────────────────────────────────────────────┘
--------