Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 20.971 din 28 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia I1 - Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, aprobat prin Ordinul ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 20.898/2022
EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 14 din 5 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor:
- art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere:
- Referatul nr. 9.309 din 19.12.2022, emis de Direcţia proiecte şi programe cu finanţare europeană;
– prevederile Regulamentului (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 şi ale Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
– prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
– prevederile Acordului de finanţare nr. 26.592 din 8.03.2022 privind implementarea reformei şi investiţiei finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, încheiat între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse,
ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse emite următorul ordin:
ART. I
Ghidul specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia I1 - Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, aprobat prin Ordinul ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 20.898/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1069 şi 1069 bis din 3 noiembrie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Secţiunea 2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2.2. Perioada de depunere a propunerilor de proiecte
- Dată deschidere apel de proiecte: 7 noiembrie 2022;
– Data şi ora de începere a depunerii de proiecte: 7 noiembrie 2022, ora 10.00;
– Data şi ora de închidere a depunerii de proiecte: 9 februarie 2023, ora 23.59;
– Termen estimat pentru finalizarea etapei de evaluare: 9 martie 2023;
– Termen estimat pentru finalizarea etapei de contractare: 9 martie 2023;
– Termen maxim de implementare a proiectelor: 31 decembrie 2024."
2. La secţiunea 6.1, după ultimul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins:
"Cererile de finanţare rămase după epuizarea fondurilor alocate apelului de proiecte vor fi incluse pe o listă de aşteptare, iar, în cazul suplimentării/disponibilizării fondurilor, acestea pot fi evaluate şi incluse la finanţare."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
Domnica-Doina Pârcălabu,
secretar de stat
Bucureşti, 28 decembrie 2022.
Nr. 20.971.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: