Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 20.367 din 1 aprilie 2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea "Parteneriatelor pentru transfer de cunoştinţe" prin Programul operaţional Competitivitate (POC), axa prioritară nr. 1 "Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor" în cadrul acţiunii 1.2.3 "Parteneriate pentru transfer de cunoştinţe"
EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 350 din 8 aprilie 2022
Având în vedere Decizia de punere în aplicare a comisiei de aprobare a anumitor elemente din Programul operaţional „Competitivitate“ pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă în România CCI 2014RO16RFOP001, referinţa C(2014)10.233 din data de 19.12.2014, cu modificările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 4 lit. k) din Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Acordului de delegare a atribuţiilor privind implementarea Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor“ nr. 19.332 din 24.02.2017 (MDRAPFE), respectiv nr. 495 din 24.02.2017 (MCID), cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Avizul Consiliului Concurenţei nr. 9.663 din 6.10.2021, transmis Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, referitor la proiectul de ordin pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea parteneriatelor pentru transfer de cunoştinţe,
potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 371/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, cu modificările ulterioare,
ministrul cercetării, inovării şi digitalizării emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Schema de ajutor de minimis pentru sprijinirea „Parteneriatelor pentru transfer de cunoştinţe“ prin Programul operaţional Competitivitate (POC), axa prioritară nr. 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor“ în cadrul acţiunii 1.2.3 „Parteneriate pentru transfer de cunoştinţe“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 3
Personalul Autorităţii de management pentru Programul operaţional Competitivitate şi al Organismului intermediar pentru cercetare va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării,
Carmen Moraru,
subsecretar de stat
Bucureşti, 1 aprilie 2022.
Nr. 20.367.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: