Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.941 din 22 octombrie 2009  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.941 din 22 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 724 din 27 octombrie 2009
    În baza prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi ale art. 84 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
    ART. I
    Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 şi 242 bis din 10 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La capitolul A "Situaţii financiare trimestriale", după punctul 12 se introduc două noi puncte, punctele 13 şi 14, cu următorul cuprins:
    13. În aplicarea prevederilor capitolului "Alte anexe la situaţiile financiare: politici contabile şi note explicative" din Normele metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componenţa şi modul de completare a situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2006, precum şi modelele acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006, ordonatorii de credite trebuie să prezinte informaţii despre "politicile contabile" adoptate de instituţia publică, politici care trebuie să aibă în vedere următoarele:
    - elaborarea de proceduri contabile pentru toate operaţiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la întocmirea situaţiei financiare (circuitul documentelor contabile, persoanele implicate în conducerea şi organizarea contabilităţii, sarcini, responsabilităţi, termen de realizare etc.);
    – principiile contabilităţii de angajamente, aplicate în instituţie;
    – metodele de evaluare/reevaluare a activelor fixe şi circulante, utilizate în instituţie;
    – dacă activele fixe au fost reevaluate sau nu;
    – metoda de amortizare a activelor fixe;
    – politica de împrumuturi, existenţa contractelor de leasing;
    – evaluarea disponibilităţilor, creanţelor şi datoriilor în valută;
    – înregistrarea câştigurilor şi pierderilor de curs valutar;
    – alte informaţii relevante.
    Deoarece informaţiile din bilanţul instituţiilor publice stau la baza unor raportări ale Băncii Naţionale a României şi Institutului Naţional de Statistică către Biroul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT), în afara notelor explicative prevăzute în Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006, ordonatorii de credite întocmesc, separat, următoarele note explicative:
    - o notă explicativă pentru creşterile semnificative ale sumelor raportate în bilanţ la indicatorii: "Creanţe comerciale şi avansuri" cod rând 22, "Avansuri acordate" cod rând 22.1, "Datorii comerciale şi avansuri" cod rând 61, "Avansuri primite" cod rând 61.1, "Datoriile instituţiilor publice către bugete" cod rând 63, "Contribuţii sociale" cod rând 63.1, "Salariile angajaţilor" cod rând 72, "Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii, indemnizaţii de şomaj, burse)" cod rând 73, "Pensii, indemnizaţii de şomaj, burse" cod rând 73.1.

    La completarea indicatorilor: "Creanţe comerciale şi avansuri" cod rând 22, "Datorii comerciale şi avansuri" cod rând 61 din bilanţ, din soldurile conturilor 461 "Debitori" şi 462 "Creditori" se vor raporta numai sumele reprezentând creanţe şi datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii;
    - o notă explicativă referitoare la plăţile restante raportate în anexa nr. 30 "Plăţi restante", în care se vor explica cauzele creşterilor semnificative ale sumelor raportate pe categorii de plăţi restante şi pe număr de zile de întârziere (peste 90 de zile, peste 120 de zile, peste un an), precum şi componenţa sumelor raportate la finele perioadei.

    Plăţile restante sunt acele sume datorate şi neachitate care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract/factură.
    La întocmirea anexei nr. 30 "Plăţi restante" se vor avea în vedere următoarele:
    - la raportările ce se vor întocmi la data de 30 septembrie şi 31 decembrie 2009 se vor păstra soldurile iniţiale raportate la 30 iunie 2009. În cazuri deosebite, cum ar fi reorganizarea instituţiei, identificarea unor erori majore, se va consulta Ministerul Finanţelor Publice asupra modalităţilor de corecţie potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
    – pentru plăţile restante către furnizori şi creditori din operaţiuni comerciale se vor prelua din soldurile conturilor 401, 403, 404, 405, 462 numai acele sume care au depăşit termenul de plată prevăzut de contract sau factură (nu se vor prelua sumele din soldul contului 462 care reprezintă alte operaţiuni decât cele comerciale);
    – pentru plăţile restante faţă de bugetul general consolidat se vor prelua din soldurile conturilor 4311, 4312, 4313, 4314, 4315, 4317, 4371, 4372, 4373, 4423, 444, 446, 4481 numai acele sume care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative;
    – pentru plăţile restante faţă de salariaţi şi alte categorii de persoane se vor prelua din soldurile conturilor 421, 422, 423, 424, 426, 4271, 4272, 4273, 4281, 429, 438 numai acele sume care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative (drepturile ultimei luni din perioada de raportare şi contribuţiile aferente acestora cu termen de plată în luna următoare nu reprezintă plăţi restante);
    – pentru plăţile restante reprezentând împrumuturi nerambursate la scadenţă şi dobânzi restante se vor prelua din soldurile conturilor 1611, 1621, 1631, 1641, 1651, 1671, 1681, 1682, 1683, 1684, 1685, 1687, 169, 5186, 5192, 5194, 5195, 5196, 5197, 5198 numai acele sume care au depăşit termenul de plată prevăzut în contractul de împrumut;
    – pentru plăţile restante reprezentând creditori bugetari se vor prelua din soldul contului 467 numai acele sume care au depăşit termenul prevăzut de actele normative pentru a fi restituite contribuabililor sau compensate.


    14. La depunerea situaţiilor financiare pentru trimestrul III 2009, autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice autonome, precum şi unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să prezinte lista instituţiilor subordonate cu precizarea surselor de finanţare ale acestora."

    2. Capitolul B "Raportări financiare lunare" se modifică şi se completează după cum urmează:
    a) După punctul 2 se introduc trei noi puncte, punctele 2^1, 2^2 şi 2^3, cu următorul cuprins:
    "2^1. Unităţile administrativ-teritoriale raportează lunar execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii, în formularele:
    - anexa nr. 8 "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii (de subordonare locală) - Venituri";
    – anexa nr. 9 "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii (de subordonare locală) - Venituri";
    – anexa nr. 10 "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli";
    – anexa nr. 11 "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii (de subordonare locală) - Cheltuieli";
    – anexa nr. 7 "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli
    La raportările lunare, în formularele "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii (de subordonare locală) - Venituri" (anexa nr. 8) şi "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii (de subordonare locală) - Venituri" (anexa nr. 9) se completează numai coloana 1 "Prevederi bugetare aprobate la finele perioadei de raportare", coloana 2 "Prevederi bugetare trimestriale cumulate" şi coloana 6 "Încasări realizate", iar în formularele "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa nr. 10), "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa nr. 11) şi "Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa nr. 7) se completează numai coloana 1 "Credite de angajament", coloana 2 "Credite bugetare anuale aprobate la finele perioadei de raportare", coloana 3 "Credite bugetare trimestriale cumulate" şi coloana 6 "Plăţi efectuate".
2^2. Începând cu luna octombrie 2009, toate instituţiile publice, indiferent de subordonare şi modul de finanţare a cheltuielilor, vor întocmi lunar anexa nr. 30 "Plăţi restante", care va fi însoţită de nota explicativă prevăzută la pct. 13 din prezentele norme metodologice.
2^3. Începând cu luna octombrie 2009, toate instituţiile publice, indiferent de subordonare şi modul de finanţare a cheltuielilor, vor raporta lunar următorii indicatori din bilanţ: "Creanţe comerciale şi avansuri" cod rând 22, "Avansuri acordate" cod rând 22.1, "Datorii comerciale şi avansuri" cod rând 61, "Avansuri primite" cod rând 61.1, "Contribuţii sociale" cod rând 63.1, "Salariile angajaţilor" cod rând 72, "Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii, indemnizaţii de şomaj, burse)" cod rând 73, "Pensii, indemnizaţii de şomaj, burse" cod rând 73.1.""

    b) Punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4. Termenul de depunere la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de metodologie contabilă instituţii publice a raportărilor financiare lunare precizate la cap. B pct. 1, 2 şi 2^1 este data de 15 a lunii următoare celei de raportare, iar termenul de depunere a raportărilor financiare lunare prevăzute la cap. B pct. 2^2 şi 2^3 este data de 20 a lunii următoare celei de raportare."

    c) La punctul 4, după primul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins:
    "Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice autonome, precum şi unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate acestora, indiferent de sursa de finanţare, care au obligaţia întocmirii raportărilor financiare lunare, vor transmite aceste raportări în format electronic, însoţite de o adresă de înaintare scanată şi semnată de conducătorul instituţiei publice şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie."

    d) După punctul 4, se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
    "5. Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice autonome, precum şi unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate acestora, care raportează lunar execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, vor urmări concordanţa datelor lunare transmise cu cele raportate prin situaţiile financiare trimestriale. În cazul unor diferenţe majore, se vor comunică cauzele acestor diferenţe, precum şi corecţia datelor raportate."



    ART. II
    Direcţia generală de metodologie contabilă instituţii publice va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.



                    p. Ministrul finanţelor publice,
                    Gheorghe Gherghina,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 22 octombrie 2009.
    Nr. 2.941.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016