Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În baza <>art. 10 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor <>art. 4, 28 şi 37 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin: ART. 1 (1) Potrivit prevederilor <>art. 28 alin. (1) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, persoanele prevãzute la art. 1 din aceeaşi lege au obligaţia sã întocmeascã situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizãrii sau încetãrii activitãţii acestora, în condiţiile legii. (2) Potrivit <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991, republicatã, exerciţiul financiar reprezintã perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulã, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni. ART. 2 Prezentul ordin se aplicã de cãtre entitãţile care aplicã Reglementãrile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 3 Persoanele al cãror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligaţia sã întocmeascã şi sã depunã situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevãzute în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 4 (1) Pentru scopuri contabile, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic, în cazurile prevãzute la <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã. (2) Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, potrivit prevederilor <>art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicatã, se aprobã Sistemul de raportare anualã la 31 decembrie pentru entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã, prevãzut în anexa nr. 2, care face parte integrantã din prezentul ordin. (3) Sistemul de raportare anualã menţionat la alin. (2) se aplicã societãţilor comerciale şi sucursalelor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã. (4) Entitãţile prevãzute la alin. (3) întocmesc raportãri anuale la 31 decembrie distinct de situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasã pentru acestea. (5) Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entitãţile al cãror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic, conţinând formularistica necesarã şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentã, se obţine prin folosirea programului de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. (6) La întocmirea situaţiilor financiare anuale prevãzute la alin. (5) sunt avute în vedere atât prevederile Reglementãrilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cât şi prevederile <>Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.878/2010 privind întocmirea situaţiilor financiare anuale de cãtre entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã. ART. 5 Persoanele prevãzute la art. 3, precum şi sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice strãine, respectiv filialele unei societãţi-mamã strãine sau filialele filialelor unei societãţi-mamã strãine care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, sunt denumite în înţelesul prezentului ordin entitãţi. ART. 6 (1) Se aprobã machetele formularelor "Date informative" (cod 30) şi "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40), prevãzute în anexa nr. 3, care face parte integrantã din prezentul ordin. (2) Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie, întocmite de entitãţile prevãzute la art. 3 al cãror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, respectiv raportãrile anuale la 31 decembrie, întocmite de entitãţile prevãzute la art. 4 al cãror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic, conform <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã, vor fi însoţite de formularele prevãzute la alin. (1). ART. 7 (1) Entitãţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţionalã a României, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie, având în vedere, pe lângã reglementãrile aplicabile acestora, şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.3 şi la pct. I.1.4 din anexa nr. 1. (2) Persoanele juridice fãrã scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie, având în vedere, pe lângã reglementãrile aplicabile acestora, şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.2 din anexa nr. 1. ART. 8 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 23 decembrie 2010. Nr. 2.870. ANEXA 1 Principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie de cãtre entitãţile al cãror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic I. Prevederi generale 1.1. Entitãţile prevãzute la art. 3 din ordin întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie potrivit Reglementãrilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 1.2. Persoanele juridice fãrã scop patrimonial prevãzute la <>art. 1 alin. (2) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie în conformitate cu Reglementãrile contabile pentru persoanele juridice fãrã scop patrimonial, aprobate prin <>Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007, utilizând programul de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru acestea. 1.3. Instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entitãţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare, societãţile de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare şi entitãţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie în conformitate cu reglementãrile contabile aplicabile acestora, potrivit <>art. 4 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de formularul "Date informative" (cod 30) şi formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40), în formatul stabilit de aceste instituţii cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilitãţii. 1.4. La întocmirea situaţiilor financiare anuale de cãtre entitãţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţionalã a României sunt avute în vedere, pe lângã reglementãrile aplicabile acestora, şi prevederile cap. 5 "Aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate" şi cap. 6 "Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de cãtre sucursalele din România ale instituţiilor de credit sau instituţiilor financiare nebancare strãine" din Reglementãrile contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobate prin <>Ordinul Bãncii Naţionale a României nr. 13/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Pentru aceste entitãţi, termenul de depunere la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare anuale, a documentelor şi informaţiilor prevãzute de reglementãrile menţionate mai sus este cel prevãzut la pct. III. Formatul electronic, conţinând formularistica necesarã şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentã, se obţine prin folosirea programului de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul de asistenţã este pus la dispoziţie gratuit de unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descãrcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro 1.5. Entitãţile prevãzute la <>art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicatã, indiferent de forma de organizare, forma de proprietate şi de reglementãrile contabile aplicabile, au obligaţia sã depunã situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare. Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie depuse la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice vor fi însoţite de formularul "Date informative" (cod 30) şi de formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40), în formatul cuprins în anexa nr. 3 la ordin. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2.1. Entitãţile care la data bilanţului depãşesc limitele a douã dintre cele 3 criterii de mãrime prevãzute la <>art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi anume: - total active: 3.650.000 euro; - cifra de afaceri netã: 7.300.000 euro; - numãr mediu salariaţi: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: 1. bilanţ (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. situaţia modificãrilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de numerar; 5. note explicative la situaţiile financiare anuale. Acestea vor fi însoţite de formularul "Date informative" (cod 30) şi de formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40). 2.2 Societãţile comerciale ale cãror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţã reglementatã, astfel cum este definitã de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, întocmesc situaţii financiare anuale cuprinzând cele 5 componente prevãzute la pct. 2.1, indiferent de totalul activelor, cifra de afaceri netã sau de numãrul mediu de salariaţi. 2.3. Entitãţile care la data bilanţului nu depãşesc limitele a douã dintre criteriile de mãrime prevãzute la <>art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: 1. bilanţ prescurtat (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate. Opţional, acestea pot întocmi situaţia modificãrilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi însoţite de formularul "Date informative" (cod 30) şi de formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40). 2.4. În vederea raportãrii unitare a informaţiilor, bilanţul va purta simbolul cod 10, iar contul de profit şi pierdere - simbolul cod 20. 2.5. În cazul entitãţilor nou-înfiinţate, acestea pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de raportare situaţii financiare anuale simplificate sau situaţii financiare anuale cu 5 componente. Pentru al doilea exerciţiu financiar de raportare, aceste entitãţi analizeazã indicatorii determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent şi indicatorii determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar curent, întocmind situaţii financiare anuale în funcţie de criteriile de mãrime înregistrate. 2.6. Pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie, încadrarea în criteriile de mãrime prevãzute la <>art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se efectueazã la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate pentru sfârşitul exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionalã a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. 2.7. Prevederile de mai sus referitoare la componentele situaţiilor financiare anuale se aplicã şi subunitãţilor înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în strãinãtate şi al cãror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic. În cazul acestor subunitãţi, în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, soldul conturilor 481 "Decontãri între unitate şi subunitãţi" şi 482 "Decontãri între subunitãţi" se transferã în contul 461 "Debitori diverşi"/analitic distinct sau 462 "Creditori diverşi"/analitic distinct, dupã caz, urmând ca, la începutul exerciţiului financiar urmãtor, sã se repunã în conturile din care au provenit. 2.8. Notele explicative cuprinse în cap. II secţiunea 9 din Reglementãrile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu sunt limitative, acestea urmând sã conţinã cel puţin informaţiile cerute de aceastã secţiune. 2.9. Formularele din cadrul situaţiilor financiare anuale sunt prevãzute în cap. VI din Reglementãrile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.10. Situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie se semneazã de persoanele abilitate potrivit legii. 2.11. Entitãţile vor completa datele de identificare (denumirea entitãţii, adresa, telefonul şi numãrul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectã în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fãrã a se folosi prescurtãri sau iniţiale. În cãsuţe se vor trece codurile care delimiteazã încadrarea entitãţii. Entitãţile completeazã codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activitãţi), potrivit Clasificãrii activitãţilor din economia naţionalã - CAEN, aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificãrile ulterioare. Prevederile de la acest punct referitoare la completarea formei de proprietate se vor avea în vedere şi de subunitãţile înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în strãinãtate. Necompletarea corectã pe prima paginã a formularului "Bilanţ" a datelor prevãzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în situaţiile financiare anuale cu date eronate conduce la imposibilitatea identificãrii entitãţii ori a situaţiei economico-financiare şi, în consecinţã, se considerã cã lucrarea nu a fost depusã, entitatea fiind sancţionatã potrivit prevederilor <>art. 42 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã. 2.12. Persoanele juridice înscriu în formularul "Contul de profit şi pierdere", la rândul 19 "Salarii şi indemnizaţii", toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La acest rând se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice". La rândul 30 din formularul "Date informative" (cod 30) se cuprinde contravaloarea tichetelor de masã acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.13. Situaţiile financiare anuale se întocmesc în lei. Aceastã unitate de mãsurã se va trece pe fiecare formular în parte. 2.14. În formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluatã a imobilizãrilor, dupã caz. 2.15. În formularul "Date informative", la rândurile 01 şi 02, coloana 1, entitãţile care au în subordine subunitãţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numãrul acestora. La rândurile privind plãţile restante se înscriu sumele de la sfârşitul exerciţiului financiar care au depãşit termenele de platã prevãzute în contracte sau în acte normative. 2.16. Entitãţile prevãzute de prezentul ordin pot depune situaţiile financiare anuale la registratura unitãţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declaratã, potrivit prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunãtãţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de cãtre agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea situaţiilor financiare se vor avea în vedere şi prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale <>Legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional. 2.17. Entitãţile care nu au desfãşurat activitate de la data înfiinţãrii pânã la sfârşitul exerciţiului financiar nu întocmesc situaţii financiare anuale, urmând sã depunã o declaraţie în acest sens, pe propria rãspundere, la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, care sã cuprindã toate datele de identificare a entitãţii: - denumirea completã (conform certificatului de înmatriculare); - adresa şi numãrul de telefon; - numãrul de înregistrare la registrul comerţului; - codul fiscal/codul unic de înregistrare; - capitalul social. III. Termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt urmãtoarele: a) pentru societãţile comerciale, societãţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar; b) pentru celelalte persoane prevãzute la <>art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicatã, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Subunitãţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în strãinãtate depun situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. 3.2. Entitãţile vor depune, potrivit legii, la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie, întocmite cu ajutorul programului de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Situaţiile financiare anuale depuse la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice vor fi însoţite de formularul "Date informative" (cod 30) şi de formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40). 3.3. Entitãţile care de la constituire nu au desfãşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 3.4. Potrivit <>art. 29 şi 30 din Legea nr. 82/1991, republicatã, "Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupã caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisã a persoanelor prevãzute la art. 10 alin. (1) din lege prin care îşi asumã rãspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmã cã: a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementãrile contabile aplicabile; b) situaţiile financiare anuale oferã o imagine fidelã a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfãşuratã; c) persoana juridicã îşi desfãşoarã activitatea în condiţii de continuitate". IV. Completarea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie de cãtre entitãţi se efectueazã folosindu-se Planul de conturi general prevãzut la cap. IV din Reglementãrile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare V. Nomenclator - forme de proprietate
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Codul│ Denumirea │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10 │PROPRIETATE DE STAT │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │Regii autonome │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Societãţi comerciale cu capital integral de stat │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │Alte unitãţi economice de stat netransformate în │
│ │societãţi comerciale sau regii autonome │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │Companii şi societãţi naţionale │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20 │PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat şi privat) │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Societãţi comerciale cu capital de stat autohton şi de │
│ │stat strãin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat │
│ │autohton şi strãin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat │
│ │autohton │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat strãin │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% şi peste 50%) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │Societãţi comerciale cu capital de stat autohton şi de │
│ │stat strãin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat │
│ │autohton şi strãin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │Societãţi comerciale cu capital de stat şi privat strãin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│30 │PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ │
│ │(cu capital: privat autohton, privat autohton şi strãin, │
│ │ privat strãin, societãţi agricole) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │Societãţi comerciale în nume colectiv │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │Societãţi comerciale în comanditã simplã │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │Societãţi comerciale în comanditã pe acţiuni │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │Societãţi comerciale pe acţiuni │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │Societãţi comerciale cu rãspundere limitatã │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │Societãţi agricole │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │Societãţi comerciale cu capital de stat, privatizate în │
│ │cursul anului curent │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 40 │PROPRIETATE COOPERATISTĂ │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 41 │Cooperative de consum │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 42 │Cooperative meşteşugãreşti │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 43 │Cooperative şi asociaţii agricole netransformate │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 44 │Cooperative de credit │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│50 │PROPRIETATE OBŞTEASCĂ (societãţi comerciale │
│ │aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti) │
└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
VI. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale 6.1. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entitãţile al cãror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, conţinând formularistica necesarã şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentã, se obţine prin folosirea programului de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. 6.2. Programul de asistenţã este pus la dispoziţia entitãţilor gratuit de unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descãrcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro ANEXA 2 Sistemul de raportare anualã la 31 decembrie pentru entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din <>Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã I. Prevederi generale 1.1. Entitãţile prevãzute la art. 4 din ordin care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, au obligaţia sã întocmeascã şi sã depunã raportãri anuale la 31 decembrie la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 1.2. Entitãţile prevãzute la pct. 1.1 pot depune raportãrile anuale direct la registratura unitãţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declaratã, potrivit prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunãtãţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de cãtre agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea raportãrilor anuale la 31 decembrie se vor avea în vedere şi prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale <>Legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea raportãrilor anuale încheiate la 31 decembrie 2.1. Entitãţile prevãzute la pct. 1.1 întocmesc şi depun la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportãri anuale la 31 decembrie, care cuprind urmãtoarele formulare: a) Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevãzutã la pct. 4.2; b) Situaţia veniturilor şi cheltuielilor (cod 20), în structura prevãzutã la pct. 4.3; c) Date informative (cod 30), în structura prevãzutã în anexa nr. 3 la ordin; d) Situaţia activelor imobilizate (cod 40), în structura prevãzutã în anexa nr. 3 la ordin. 2.2. Formularele "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii", "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor", "Date informative" şi "Situaţia activelor imobilizate", cuprinse în raportarea anualã la 31 decembrie, sunt întocmite pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie. 2.3. Entitãţile completeazã datele de identificare (denumirea entitãţii, adresa, numãrul de telefon şi numãrul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectã în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fãrã a se folosi prescurtãri sau iniţiale. În cãsuţe se vor trece codurile care delimiteazã încadrarea entitãţii. 2.4. Entitãţile completeazã codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activitãţi), din Clasificarea activitãţilor din economia naţionalã - CAEN, aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificãrile ulterioare. Necompletarea corectã pe prima paginã a formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii", a datelor prevãzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în raportãrile anuale la 31 decembrie cu date eronate conduce la imposibilitatea identificãrii entitãţii sau a situaţiei economico-financiare şi, în consecinţã, se considerã cã lucrarea nu a fost depusã, entitatea fiind sancţionatã potrivit prevederilor <>art. 42 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã. 2.5. Raportãrile anuale la 31 decembrie se semneazã de persoanele abilitate potrivit legii sã semneze situaţiile financiare anuale. 2.6. Formatul electronic al raportãrilor anuale la 31 decembrie, conţinând formularistica necesarã şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentã, se obţine prin folosirea programului de asistenţã elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru întocmirea raportãrilor anuale la 31 decembrie, aplicabil entitãţilor prevãzute la pct. 1.1. Programul de asistenţã este pus la dispoziţia entitãţilor gratuit de unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descãrcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistenţã aplicabil pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale de cãtre entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã. 2.7. Entitãţile depun la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportãrile anuale la 31 decembrie, pe suport magnetic, însoţite de raportãrile anuale listate cu ajutorul programului de asistenţã, semnate şi ştampilate. 2.8. Formularele care compun raportãrile anuale la 31 decembrie se completeazã în lei. 2.9. La completarea formei de proprietate se va avea în vedere acelaşi nomenclator privind formele de proprietate, aplicabil entitãţilor pentru care exerciţiul financiar coincide cu anul calendaristic, prevãzut în anexa nr. 1 la ordin. III. Termenul de depunere a raportãrilor anuale la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Depunerea la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a raportãrilor anuale la 31 decembrie, întocmite de entitãţile prevãzute la pct. 1.1, se efectueazã în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic. 3.2. Entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic şi care nu au desfãşurat activitate de la data înfiinţãrii pânã la 31 decembrie, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportãri anuale la 31 decembrie, urmând sã depunã în acest sens la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria rãspundere a persoanei care are obligaţia gestionãrii entitãţii, care sã cuprindã toate datele de identificare a entitãţii: - denumirea completã (conform certificatului de înmatriculare); - adresa şi numãrul de telefon; - numãrul de înregistrare la registrul comerţului; - codul unic de înregistrare; - capitalul social. Depunerea la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a declaraţiilor entitãţilor care nu au desfãşurat activitate de la data înfiinţãrii pânã la data raportãrii, precum şi ale celor care se aflã în curs de lichidare, potrivit legii, se efectueazã în termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic. 3.3. Nedepunerea raportãrilor anuale la 31 decembrie sau a declaraţiilor menţionate la pct. 3.1 şi 3.2, dupã caz, se sancţioneazã conform prevederilor <>art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicatã. IV. Structura formularelor cuprinse în raportãrile anuale la 31 decembrie 4.1. Completarea raportãrilor anuale la 31 decembrie de cãtre entitãţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicatã, se efectueazã folosindu-se Planul de conturi general prevãzut la cap. IV din Reglementãrile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitãţilor Economice Europene, parte componentã a Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 4.2. Structura formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" (cod 10)*), prevãzut la pct. 2.1 lit. a), este urmãtoarea:
Judeţul ...........................|_|_| Forma de proprietate....................|_|_|
Entitatea ............................. Activitatea preponderentã
Adresa: localitatea ...., sectorul .... (denumire clasã CAEN) ..................
str. .......... nr. ......., bl. ...... Cod clasã CAEN .....................|_|_|_|_|
sc. .... ap. ............
Telefon ........ Fax .................. Cod unic de înregistrare
Numãr din registrul comerţului ........ ..........................|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
SITUAŢIA ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALURILOR PROPRII
la data de 31 decembrie.....
-lei-
┌───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────────────────┐
│ │ Denumirea elementului │Nr.│ Sold an curent la: │
│ │ │rd.├───────────┬────────────┤
│ │ │ │01 ianuarie│31 decembrie│
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ A.│ACTIVE IMOBILIZATE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Cheltuieli de constituire (ct 201 - 2801) │ 01│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Cheltuieli de dezvoltare (ct 203 -2803-2903) │ 02│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Concesiuni, brevete, licenţe, mãrci comerciale, │ 03│ │ │
│ │ drepturi şi active similare si alte imobilizãri │ │ │ │
│ │ necorporale │ │ │ │
│ │(ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2908) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Fond comercial (ct. 2071 - 2807 - 2907) │ 04│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Avansuri si imobilizãri necorporale în curs de │ 05│ │ │
│ │execuţie (ct. 233 + 234 - 2933) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 01 la 05) │06 │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. IMOBILIZĂRI CORPORALE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Terenuri şi construcţii (ct. 211 + 212 - 2811 - │ │ │ │
│ │2812 - 2911 - 2912) │ 07│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Instalaţii tehnice şi maşini (ct. 213 + 223 - │ │ │ │
│ │2813 - 2913) │ 08│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier (ct. 214 + │ │ │ │
│ │ 224 - 2814 - 2914) │ 09│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Avansuri si imobilizãri corporale în curs de │ 10│ │ │
│ │execuţie (ct. 231 +232-2931) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 07 la 10) │ 11│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Acţiuni deţinute la entitãţile afiliate │ │ │ │
│ │(ct. 261 - 2961) │ 12│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Împrumuturi acordate entitãţilor afiliate │ │ │ │
│ │(ct 2671 + 2672 - 2964) │ 13│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Interese de participare (ct. 263 - 2962) │ 14│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Împrumuturi acordate entitãţilor de care compania │ 15│ │ │
│ │este legatã în virtutea intereselor de participare │ │ │ │
│ │(ct. 2673 + 2674 - 2965) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Investiţii deţinute ca imobilizãri (ct. 265 - 2963)│ 16│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Alte împrumuturi │ 17│ │ │
│ │(ct. 2675* + 2676* + 2677+2678*+2679* - 2966* - 2968*)│ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 12 la 17) │ 18│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06+11+18) │ 19│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ B.│ACTIVE CIRCULANTE │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. STOCURI │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Materii prime si materiale consumabile │ 20│ │ │
│ │(Ct. 301 + 321 + 302 + 322 + 303 + 323 +/- 308 + 351+ │ │ │ │
│ │358 + 381 + 328 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958-398)│ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Producţia în curs de execuţie │ 21│ │ │
│ │(ct. 331 + 332 + 341 +/- 348* - 393 - 3941 - 3952) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Produse finite si mãrfuri (ct. 345 + 346 +/- 348* +│ 22│ │ │
│ │354 + 356 + 357 + 361 + 326 +/- 368 + 371 + 327 │ │ │ │
│ │+/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3956 - 3957 - │ │ │ │
│ │396 - 397 - 4428) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Avansuri pentru cumpãrãri de stocuri (ct. 4091) │ 23│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 20 la 23) │ 24│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. CREANŢE │ │ │ │
│ │(Sumele care urmeazã sã fie încasate dupã o perioadã │ │ │ │
│ │mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru │ │ │ │
│ │fiecare element) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Creanţe comerciale*1) (ct. 2675* + 2676* + 2678* + │ 25│ │ │
│ │2679* - 2966* - 2968* + 4092 + 411 +413 + 418-491) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Sume de încasat de la entitãţile afiliate │ │ │ │
│ │(ct. 451** - 495*) │ 26│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Sume de încasat de la entitãţile de care compania │ 27│ │ │
│ │este legatã în virtutea intereselor de participare │ │ │ │
│ │(ct. 453 - 495*) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Alte creanţe (Ct. 425 + 4282 + 431** + 437** + │ 28│ │ │
│ │4382 + 441 ** + 4424 + 4428** + 444** + 445 + │ │ │ │
│ │446** + 447** + 4482 + 4582 + 461 + 473**-496+ 5187) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Capital subscris şi nevãrsat (ct. 456 - 495*) │ 29│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 25 la 29) │ 30│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Acţiuni deţinute la entitãţile afiliate │ │ │ │
│ │(ct. 501 - 591) │ 31│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Alte investiţii pe termen scurt │ 32│ │ │
│ │(ct. 505 + 506 + 508 - 595 - 596 - 598 + 5113 + 5114) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 31+32) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI │ 34│ │ │
│ │(ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL │ 35│ │ │
│ │(rd. 24 + 30 + 33 + 34) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│C. │CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) │ 36│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│D. │DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O │ │ │ │
│ │PERIOADA DE PÂNĂ LA UN AN │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, │ 37│ │ │
│ │prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de │ │ │ │
│ │obligaţiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Sume datorate instituţiilor de credit │ 38│ │ │
│ │(ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + │ │ │ │
│ │5192 + 5198) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) │ 39│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Datorii comerciale - furnizori (ct.401 + 404 + 408)│ 40│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Efecte de comerţ de plãtit (ct. 403 + 405) │ 41│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Sume datorate entitãţilor afiliate │ 42│ │ │
│ │(ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Sume datorate entitãţilor de care compania este │ 43│ │ │
│ │legatã în virtutea intereselor de participare │ │ │ │
│ │(ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi │ 44│ │ │
│ │datoriile privind asigurãrile socisls │ │ │ │
│ │(ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 423 + │ │ │ │
│ │424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + │ │ │ │
│ │441*** + 4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + │ │ │ │
│ │4481 + 455 + 456*** + 457 + 4581 + 462 + 473*** + │ │ │ │
│ │509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 37 la 44) │ 45│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│E. │ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE │ 46│ │ │
│ │ (rd. 35 + 36 - 45 - 63) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│F. │TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE │ 47│ │ │
│ │ (rd. 19 + 46) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│G. │DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLATITE ÎNTR-O │ │ │ │
│ │PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, │ 48│ │ │
│ │prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea │ │ │ │
│ │de obligaţiuni convertibile │ │ │ │
│ │(Ct. 161 + 1681 - 169) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Sume datorate instituţiilor de credit │ 49│ │ │
│ │(ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + │ │ │ │
│ │5192 + 5198) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) │ 50│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Datorii comerciale - furnizori (ct.401 + 404 + 408)│ 51│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Efecte de comerţ de plãtit (ct. 403 + 405) │ 52│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Sume datorate entitãţilor afiliate │ │ │ │
│ │(ct. 1661 + 1685 + 2691+ 451***) │ 53│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Sume datorate entitãţilor de care compania este │ 54│ │ │
│ │legatã în virtutea intereselor de participare │ │ │ │
│ │ (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale si │ 55│ │ │
│ │datoriile privind asigurãrile sociale (ct. 1623 + │ │ │ │
│ │1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 423 + 424 + 426 + │ │ │ │
│ │427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441 *** + │ │ │ │
│ │4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + │ │ │ │
│ │455 + 456*** + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + │ │ │ │
│ │5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 48 la 55) │ 56│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│H. │PROVIZIOANE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare │ │ │ │
│ │(ct. 1515) │ 57│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516) │ 58│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + │ │ │ │
│ │1514 + 1518) │ 59│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 57 la 59) │ 60│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│I. │VENITURI ÎN AVANS │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475) │ 61│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) - total │ │ │ │
│ │(rd. 63 + 64), din care: │ 62│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadã de pânã la un an │ │ │ │
│ │ (ct. 472*) │ 63│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadã mai mare de un an │ │ │ │
│ │(ct. 472*) │ 64│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Fond comercial negativ (ct. 2075) │ 65│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 61 +62 + 65) │ 66│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│J. │CAPITAL ŞI REZERVE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. CAPITAL │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤