Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.864/C din 11 decembrie 2024 pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 177/C/2024
EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 19 din 13 ianuarie 2025
Având în vedere Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 46/2024 privind completarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 177/C/2024,
în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. d) şi ale art. 67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările ulterioare,
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
ART. I
Normele privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 177/C/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 26 ianuarie 2024, se completează după cum urmează:
1. La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Sunt scutite de plata onorariilor persoanele care solicită reconstituirea actelor distruse de o calamitate sau eliberarea de copii legalizate, duplicate ori copii din arhivă ale unor astfel de acte. Dovada situaţiei menţionate anterior se face cu înscrisuri."
2. La anexa nr. 5 - Scutiri şi reduceri, după punctul I se introduce un nou punct, punctul I^1, cu următorul cuprins:
"I^1. Sunt scutite de plata onorariilor persoanele care solicită reconstituirea actelor distruse de o calamitate sau eliberarea de copii legalizate, duplicate ori copii din arhivă ale unor astfel de acte. Dovada situaţiei menţionate anterior se face cu înscrisuri."
ART. II
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Serviciul profesii juridice conexe vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiţiei,
George Cătălin Şerban,
secretar de stat
Bucureşti, 11 decembrie 2024.
Nr. 2.864/C.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: