Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. AR/16.506 din 20 septembrie 2022 al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. I Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 28 februarie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, preţurile prevăzute în anexa la prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Romică-Andrei Baciu, secretar de stat Bucureşti, 20 septembrie 2022. Nr. 2.783. ANEXA 1 MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative 1. După poziţia nr. 6874 se introduc 5 noi poziţii, poziţiile nr. 6875-6879, cu următorul cuprins: "
┌────┬────────┬─────┬─────────┬──────────────┬─────┬────────────┬──────────┬──────────────┬───────────────┬───────┬────────┬────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţ │Preţ │ │ │
│Nr. │ │ │ │Denumire │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţ │ridicata│amănuntul│ │Valabilitate│
│crt.│Semn_obs│Stare│Cod CIM │produs │Forma│Concentraţie│Firma/Ţara│DCI │Ambalaj │Gr_atc │Stat_frm│Stat_anm│prod. │maximal │maximal │Observaţii│preţ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │fără TVA│cu TVA │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │(lei) │ │ │
├────┼────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────┼────────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │PROTAMINSULFAT│ │ │ALLIANCE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │LEO PHARMA │SOL. │ │HEALTHCARE│ │Cutie cu 5 │ │ │ │ │ │ │Cant. │sunt │
│6875│ │N │W69119001│1400 │INJ. │10 mg/ml │ROMANIA - │PROTAMINI │fiole a câte 5 │V03AB14│MG │ │270,00 │297,00 │362,58 │20000 de │valabile │
│ │ │ │ │ANTI-HEPARIN │ŞI │ │S.R.L. - │SULFAS │ml sol. inj. şi│ │ │ │ │ │ │cutii │până la data│
│ │ │ │ │UI/ml │PERF.│ │ROMÂNIA │ │perf. (3 ani) │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │6.09.2023. │
├────┼────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────┼────────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │ │ROMASTRU │IMUNOGLOBULINĂ│Cutie cu 1 │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│6876│ │N │W69115001│FLEBOGAMMA DIF│SOL. │100 mg/ml │TRADING - │NORMALĂ PT. │flac. a 200 ml │J06BA02│MDS │ │8900,00│8929,99 │9771,85 │Cant. 129 │valabile │
│ │ │ │ │100 mg/ml │PERF.│ │S.R.L. - │ADM. │sol. inj. (20 │ │ │ │ │ │ │de cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA │INTRAVASCULARĂ│g) │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.09.2023. │
├────┼────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────┼────────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie cu 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │BESMAX │ │flac. a 100 ml │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │ │PHARMA │IMUNOGLOBULINĂ│sol. perf. 1 │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│6877│ │N │W68982003│IG VENA 50 g/l│SOL. │50 g/l │SOLUTIONS │NORMALĂ PT. │set de │J06BA02│MDS │ │2220,00│2250,00 │2490,65 │Cant. 2000│valabile │
│ │ │ │ │ │PERF.│ │- S.R.L. -│ADM. │administrare (3│ │ │ │ │ │ │de cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA │INTRAVASCULARĂ│ani după │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ambalarea pt. │ │ │ │ │ │ │ │29.08.2023. │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │comercializare)│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────┼────────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie cu 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │BESMAX │ │flac. a 200 ml │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │ │PHARMA │IMUNOGLOBULINĂ│sol. perf. 1 │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│6878│ │N │W68982001│IG VENA 50 g/l│SOL. │50 g/l │SOLUTIONS │NORMALĂ PT. │set de │J06BA02│MDS │ │4470,00│4499,99 │4943,15 │Cant. 1000│valabile │
│ │ │ │ │ │PERF.│ │- S.R.L. -│ADM. │administrare (3│ │ │ │ │ │ │de cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA │INTRAVASCULARĂ│ani după │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ambalarea pt. │ │ │ │ │ │ │ │29.08.2023. │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │comercializare)│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────┼────────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie cu 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │BESMAX │ │flac. a 50 ml │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │ │PHARMA │IMUNOGLOBULINĂ│sol. perf. 1 │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│6879│ │N │W68982002│IG VENA 50 g/l│SOL. │50 g/l │SOLUTIONS │NORMALĂ PT. │set de │J06BA02│MDS │ │1095,00│1125,00 │1264,40 │Cant. 1036│valabile │
│ │ │ │ │ │PERF.│ │- S.R.L. -│ADM. │administrare (3│ │ │ │ │ │ │de cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA │INTRAVASCULARĂ│ani după │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ambalarea pt. │ │ │ │ │ │ │ │29.08.2023. │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │comercializare)│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────┴─────────┴──────────────┴─────┴────────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴────────────┘
" 2. Poziţia nr. 1472 se modifică şi va avea următorul cuprins: "
┌────┬────────┬─────┬─────────┬────────┬─────┬────────────┬───────┬──────────────┬────────┬───────┬────────┬────────┬─────┬────────┬─────────┬──────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţ │Preţ │ │ │
│Nr. │ │ │ │Denumire│ │ │Firma/ │ │ │ │ │ │Preţ │ridicata│amănuntul│ │Valabilitate│
│crt.│Semn_obs│Stare│Cod CIM │produs │Forma│Concentraţie│Ţara │DCI │Ambalaj │Gr_atc │Stat_frm│Stat_anm│prod.│maximal │maximal │Observaţii│preţ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei)│fără TVA│cu TVA │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │(lei) │ │ │
├────┼────────┼─────┼─────────┼────────┼─────┼────────────┼───────┼──────────────┼────────┼───────┼────────┼────────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │CN │ │Cutie cu│ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │ │UNIFARM│ │3 │ │ │ │ │ │ │Cant. │sunt │
│1472│ │N │W61063002│CUPRIPEN│CAPS.│250 mg │- S.A. │PENICILLAMINUM│blistere│M01CC01│MI │ │62,36│69,84 │88,31 │37210 │valabile │
│ │ │ │ │250 mg │ │ │- │ │a câte │ │ │ │ │ │ │cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │10 caps.│ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │24.09.2023. │
└────┴────────┴─────┴─────────┴────────┴─────┴────────────┴───────┴──────────────┴────────┴───────┴────────┴────────┴─────┴────────┴─────────┴──────────┴────────────┘
" ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.