Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Procesul-verbal nr. 2 din 23 martie 2017 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă extinderea desemnării organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială QUALITAS - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Direcţia tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii: a) elementele de identificare a organismului; b) perioada de valabilitate a notificării; c) familia de produse/produsele, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţia organismului, precum şi specificaţiile tehnice armonizate pentru care organismul a fost acreditat de Asociaţia de Acreditare din România - RENAR şi evaluat. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh Bucureşti, 10 aprilie 2017. Nr. 2.684. ANEXĂ Denumirea organismului: SOCIETATEA COMERCIALĂ QUALITAS - S.A. Adresa: str. Spătaru Preda nr. 20, bl. 97 A, sc. 1, et. 1, ap. 6, sectorul 5, Bucureşti Tel.: +40(21) 424.48.00, fax: +40(21) 424.48.01 E-mail: qualitassa@yahoo.com, website: http://www.qualitas.ro Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013. Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiţia îndeplinirii continue a cerinţelor care au stat la baza desemnării). Domenii de competenţă:
┌─────────┬────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬──────────────────────┬────────────┐
│ Numărul │ Familia de produse, produsele, │Sistemul de evaluare│Specificaţiile tehnice│ Funcţia │
│deciziei │ utilizarea preconizată │ şi verificare a │ armonizate │organismului│
│ CE │ │ constanţei │ │ │
│ │ │ performanţei │ │ │
├─────────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────────┼────────────┤
│97/740/EC│Produse de bază şi auxiliare pentru zidărie │Sistem 2 + │EN 771-1 + A1:2015 │ CPF │
│ │(1/3):. Elemente de zidărie categoria I (în │ │EN 771-3 + A1:2015 │ │
│ │stâlpi, pereţi şi compartimentări) │ │EN 771-4 + A1:2015 │ │
└─────────┴────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴──────────────────────┴────────────┘
────────── CPF - funcţia de certificare a controlului producţiei în fabrică.────────── ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.