Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.654 din 10 august 2020 privind prorogarea termenului prevăzut la pct. 6 subpct. 6.8 alin. (5) din Schema de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului Start-up Nation, aprobată prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr 1.854/2018
EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 721 din 11 august 2020
Având în vedere:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2020;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020;
– Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
– procedura de implementare a Schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului Start-up Nation, aprobată prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr 1.854/2018, cu modificările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 440.425/DAPIMM din 5.08.2020 întocmit de către Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM,
ţinând cont de prevederile art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri emite următorul ordin:
ART. 1
Prin derogare de la prevederile pct. 6 subpct. 6.8 alin. (5) din Schema de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului Start-up Nation, aprobată prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr 1.854/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 şi 1.080 bis din 20 decembrie 2018, cu modificările ulterioare, toate cererile de plată/rambursare aferente acordurilor de finanţare se pot depune până la data de 31.12.2020.
ART. 2
Prezentul ordin poate fi contestat în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Bucureşti, 10 august 2020.
Nr. 2.654.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: