Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.614 din 27 septembrie 2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţii anexe la nivelul întreprinderilor în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020
EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 945 din 27 septembrie 2022
Având în vedere:
- dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.300/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.084/2006;
– prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C(2015) 4.823, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de Avizul favorabil al Consiliului Concurenţei nr. 12.810 din 21.09.2022 referitor la Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţii anexe la nivelul întreprinderilor în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.496 din 27.09.2022 al Direcţiei generale dezvoltare durabilă,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul investiţiilor şi proiectelor europene emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţii anexe la nivelul întreprinderilor în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 2
(1) Fondurile alocate în cadrul schemei de ajutor de stat prevăzute la art. 1 sunt asigurate prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020, din surse alocate în cadrul Fondului de coeziune.
(2) Acordarea finanţării se va realiza sub rezerva aprobării modificării de către Comisia Europeană a Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020 pentru asigurarea eligibilităţii activităţilor finanţate în baza prezentei scheme, precum şi a bugetului asociat acesteia.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Bucureşti, 27 septembrie 2022.
Nr. 2.614.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: