Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Procesul-verbal nr. 7 din 25 iulie 2013 al Comisiei de desemnare în vederea notificării la Comisia Europeană a organismelor de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii şi a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă desemnarea Societăţii Comerciale QUALITY - CERT - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Direcţia generală tehnică, standarde şi reglementări va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii: a) elementele de identificare a organismului; b) perioada de valabilitate a notificării; c) familiile de produse/produsele, utilizările preconizate, sistemele de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţiile organismului, precum şi specificaţiile tehnice aferente, pentru care organismul a fost acreditat de Asociaţia de Acreditare din România - RENAR şi evaluat. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Iulian Matache, secretar de stat Bucureşti, 6 august 2013. Nr. 2.441. ANEXĂ Denumirea organismului: Societatea Comercială QUALITY - CERT - S.A. Adresa: Şos. Panduri nr. 94, sectorul 5, Bucureşti Telefon: +40(31) 710.07.53 Fax: +40(21) 411.71.51; (31) 710.07.52 E-mail: quality_cert@yahoo.com Website: www.qualitycert.com Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial standardul: SR EN 45011: 2001. Valabilitatea notificării: nelimitată Domenii de competenţă:
┌─────────┬─────────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────────────────────┬─────────┐
│ │ │ Sistemul de │ │ │
│ Numărul │ Familiile de produse, produsele, │ evaluare şi │ Specificaţiile tehnice │ Funcţia │
│deciziei │ utilizările preconizate │verificare a │ armonizate │ organis-│
│ CE │ │ constanţei │ │ mului │
│ │ │performanţei │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│95/467/CE│Coşuri, burlane şi produse │ Sistem 2+ │EN 1457-1:2012 │ CPF │
│ │specifice (1/1): │ │EN 1457-2:2012 │ │
│ │Coşuri (module de înălţimea unui │ │EN 1856-1:2009 │ │
│ │etaj), căptuşeli pentru coşuri (din │ │EN 1856-2:2009 │ │
│ │module sau compacte), coşuri cu │ │EN 1857:2010 │ │
│ │pereţi multipli (din module sau │ │EN 1858:2008+A1:2011 │ │
│ │compacte), coşuri cu perete simplu │ │EN 12446:2011 │ │
│ │compacte, echipamente pentru coşuri │ │EN 13063-1:2005+A1:2007 │ │
│ │neataşate şi ataşate prefabricate │ │EN 13063-2:2005+A1:2007 │ │
│ │(coşuri) │ │EN 13069:2005 │ │
│ │ │ │EN 13084-5:2005 │ │
│ │ │ │EN 13084-5:2005/AC:2006 │ │
│ │ │ │EN 13084-7:2013 │ │
│ │ │ │EN 14471:2005 │ │
│ │ │ │EN 14989-1:2007 │ │
│ │ │ │EN 14989-2:2007 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│96/580/CE│ Pereţi cortină (1/1): │ Sistem 1 │EN 13830:2003 │ CP │
│ │- Ansambluri de pereţi cortină (ca │ │ │ │
│ │pereţi exteriori supuşi cerinţelor │ │ │ │
│ │privind reacţia la foc) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/176/CE│Produse din lemn pentru construcţii │ Sistem 2+ │EN 14081-1:2005+A1:2011 │ CPF │
│ │(1/3): │ │EN 14229:2010 │ │
│ │Produse masive din lemn pentru │ │EN 14250:2010 │ │
│ │construcţii: │ │ │ │
│ │- Elemente: elemente pentru poduri, │ │ │ │
│ │elemente pentru ferme de acoperişuri,│ │ │ │
│ │tălpi de grinzi, elemente pentru │ │ │ │
│ │podele, elemente pentru pereţi, │ │ │ │
│ │elemente pentru acoperişuri, ca │ │ │ │
│ │grinzi, bolte, grinzi transversale, │ │ │ │
│ │căpriori, coloane, stâlpi, piloţi │ │ │ │
│ │(poduri, căi ferate şi clădiri) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/176/CE│Produse din lemn pentru construcţii │ Sistem 2+ │EN 14250:2010 │ CPF │
│ │(1/3): │ │ │ │
│ │Produse masive din lemn pentru │ │ │ │
│ │construcţii: │ │ │ │
│ │- Ansambluri: Ferme de acoperişuri, │ │ │ │
│ │podele, pereţi, acoperişuri, cadre │ │ │ │
│ │(poduri, căi ferate şi clădiri) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/176/CE│Produse din lemn pentru construcţii │ Sistem 1 │EN 14374:2004 │ CP │
│ │(2/3): │ │EN 14080:2005 │ │
│ │Produse laminate încleiate şi alte │ │ │ │
│ │produse încleiate din lemn pentru │ │ │ │
│ │construcţii: │ │ │ │
│ │- Elemente: elemente pentru poduri, │ │ │ │
│ │elemente pentru ferme de acoperişuri,│ │ │ │
│ │elemente pentru podele, elemente │ │ │ │
│ │pentru pereţi, elemente pentru │ │ │ │
│ │acoperişuri, ca grinzi, bolte, grinzi│ │ │ │
│ │transversale, căpriori, coloane, │ │ │ │
│ │stâlpi, piloţi (poduri şi clădiri) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/462/CE│Panouri din lemn (1/2): │ Sistem 1 │EN 13986:2004 │ CP │
│ │- Panouri din lemn nefăţuite, vopsite│ │ │ │
│ │şi furniruite sau căptuşite (pentru │ │ │ │
│ │elemente structurale pentru utilizare│ │ │ │
│ │interioară sau exterioară) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/462/CE│Panouri din lemn (1/2): │ Sistem 2+ │EN 13986:2004 │ CPF │
│ │- Panouri din lemn nefăţuite, vopsite│ │ │ │
│ │şi furniruite sau căptuşite (pentru │ │ │ │
│ │elemente structurale pentru utilizare│ │ │ │
│ │interioară sau exterioară) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/462/CE│Panouri din lemn (2/2): │ Sistem 1 │EN 13986:2004 │ CP │
│ │- Panouri din lemn nefăţuite, vopsite│ │ │ │
│ │şi furniruite sau căptuşite (pentru │ │ │ │
│ │elemente nestructurale pentru │ │ │ │
│ │utilizare interioară sau exterioară) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/555/CE│Tipuri de ciment, var de construcţii │ Sistem 2+ │EN 459-1:2010 │ CPF │
│ │şi alţi lianţi hidraulici: │ │ │ │
│ │Var pentru construcţii, care include:│ │ │ │
│ │var stins, var dolomitic, var │ │ │ │
│ │hidraulic (prepararea betonului, │ │ │ │
│ │mortarului, pastei de ciment şi altor│ │ │ │
│ │amestecuri pentru construcţii şi la │ │ │ │
│ │fabricarea produselor pentru │ │ │ │
│ │construcţii) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/740/CE│Produse de bază şi auxiliare pentru │ Sistem 2+ │EN 998-2:2010 │ CPF │
│ │zidărie (1/3): │ │ │ │
│ │- Mortare industriale de zidărie cu │ │ │ │
│ │performanţe indicate │ │ │ │
│ │(ziduri, coloane şi pereţi interiori)│ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/740/CE│Produse de bază şi auxiliare pentru │ Sistem 2+ │EN 771-1:2011 │ CPF │
│ │zidărie (1/3): │ │EN 771-2:2011 │ │
│ │- Elemente de zidărie categoria I │ │EN 771-3:2011 │ │
│ │(ziduri, coloane şi pereţi interiori)│ │EN 771-4:2011 │ │
│ │ │ │EN 771-5:2011 │ │
│ │ │ │EN 771-6:2011 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/808/CE│Pardoseli (2/2): │ Sistem 1 │EN 13813:2002 │ CP │
│ │- Produse pentru şapă (pentru │ │ │ │
│ │utilizări la interior) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│97/808/CE│Pardoseli (2/2): │ Sistem 1 │EN 14904:2006 │ CP │
│ │- Pardoseli elastice şi textile │ │ │ │
│ │(acoperiri elastice omogene şi │ │ │ │
│ │eterogene, pardoseală sub formă de │ │ │ │
│ │dale, de foi sau rolă (îmbrăcăminţi │ │ │ │
│ │de pardoseală textile, mai ales dale;│ │ │ │
│ │din material plastic şi cauciuc foi │ │ │ │
│ │(pardoseli din termorigide amino- │ │ │ │
│ │plaste); linoleum şi plută, foaie │ │ │ │
│ │antistatică; dale de pardoseală │ │ │ │
│ │pozate liber, laminate elastice) │ │ │ │
│ │(pentru utilizări la interior) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/437/CE│Finisaje de pereţi interiori şi │ Sistem 1 │EN 13245-2:2009 │ CP │
│ │exteriori şi de plafoane (3/5) │ │EN 13245-2:2009/AC:2010 │ │
│ │Plăci de protecţie (ca finisaje │ │EN 14915:2007 │ │
│ │exterioare ale pereţilor sau ale │ │EN 14915:2007/AC:2007 │ │
│ │plafoanelor care sunt supuse regle- │ │ │ │
│ │mentărilor privind reacţia la foc) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/214/CE│Produse pentru construcţii metalice │ Sistem 2+ │EN 10025-1:2004 │ CPF │
│ │şi produse conexe (1/4): │ │EN 10210-1:2006 │ │
│ │- Profile metalice structurale: │ │EN 10219-1:2006 │ │
│ │Profile de diferite forme (T, L, H, │ │EN 10088-4:2009 │ │
│ │U, Z, I, profile cu şanţ, corniere, │ │EN 10088-5:2009 │ │
│ │profile scobite, tubulare), produse │ │EN 10340:2007 │ │
│ │plate (tole, foi, benzi), bare, piese│ │EN 10340:2007/AC:2008 │ │
│ │turnate, piese forjate din diferite │ │EN 10343:2009 │ │
│ │materiale metalice, laminate la cald,│ │EN 15048-1:2007 │ │
│ │modelate la rece sau produse în alt │ │EN 15088:2005 │ │
│ │mod, protejate sau nu împotriva │ │ │ │
│ │coroziunii printr-o îmbrăcăminte de │ │ │ │
│ │protecţie (pentru utilizare în │ │ │ │
│ │structuri metalice sau structuri │ │ │ │
│ │mixte metal-beton) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/214/CE│Produse de construcţie metalică şi │ Sistem 2+ │EN 14399-1:2005 │ CPF │
│ │produse conexe (4/4): │ │ │ │
│ │- Elemente de asamblare în construc- │ │ │ │
│ │ţii: nituri metalice, buloane │ │ │ │
│ │(piuliţe şi şaibe) şi buloane de mare│ │ │ │
│ │rezistenţă (pentru strângere prin │ │ │ │
│ │fricţiune), dibluri, şuruburi, │ │ │ │
│ │elemente de asamblare pentru căile │ │ │ │
│ │ferate (pentru utilizare în lucrările│ │ │ │
│ │cu structură metalică) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Blocuri de piatră pentru protecţie │ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │(pentru structuri şi alte lucrări de │ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │construcţii civile) │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Balast feroviar │ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │(pentru lucrări feroviare) │ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Agregate şi filere pentru mortar şi│ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │mortar subţire │ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │(la clădiri, drumuri şi alte lucrări │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │de construcţii civile) │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Agregate pentru mixturi inerte sau │ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │cu liant hidraulic (pentru drumuri şi│ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │alte lucrări de construcţii civile) │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Agregate pentru mixturi de bitum şi│ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │tratamente de suprafaţă │ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │(pentru drumuri şi alte lucrări de │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │construcţii civile) │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/598/CE│Agregate pentru utilizări ce necesită│ Sistem 2+ │EN 12620:2002+A1:2008 │ CPF │
│ │un grad înalt de securitate (2/2): │ │EN 13043:2002 │ │
│ │- Filer pentru mixturi de bitum şi │ │EN 13043:2002/AC:2004 │ │
│ │tratamente de suprafaţă │ │EN 13055-1:2002 │ │
│ │(pentru drumuri şi alte lucrări de │ │EN 13055-1:2002/AC:2004 │ │
│ │construcţii civile) │ │EN 13055-2:2004 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002 │ │
│ │ │ │EN 13139:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13242:2002+A1:2007 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002 │ │
│ │ │ │EN 13383-1:2002/AC:2004 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002 │ │
│ │ │ │EN 13450:2002/AC:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/601/CE│Produse pentru construcţia drumurilor│ Sistem 2+ │EN 13108-1:2006 │ CPF │
│ │(1/2): │ │EN 13108-1:2006/AC:2008 │ │
│ │- Amestecuri bituminoase │ │EN 13108-2:2006 │ │
│ │(utilizate la construcţia şi tratarea│ │EN 13108-2:2006/AC:2008 │ │
│ │la suprafaţă a drumurilor) │ │EN 13108-3:2006 │ │
│ │ │ │EN 13108-3:2006/AC:2008 │ │
│ │ │ │EN 13108-4:2006 │ │
│ │ │ │EN 13108-4:2006/AC:2008 │ │
│ │ │ │EN 13108-5:2006 │ │
│ │ │ │EN 13108-5:2006/AC:2008 │ │
│ │ │ │EN 13108-6:2006 │ │
│ │ │ │EN 13108-6:2006/AC:2008 │ │
│ │ │ │EN 13108-7:2006 │ │
│ │ │ │EN 13108-7:2006/AC:2008 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/601/CE│Produse pentru construcţia drumurilor│ Sistem 2+ │EN 12271:2006 │ CPF │
│ │(1/2): │ │EN 12273:2008 │ │
│ │- Tratamente de suprafaţă │ │ │ │
│ │(utilizate la tratamentul de │ │ │ │
│ │suprafaţă al drumurilor) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/601/CE│Produse pentru construcţia drumurilor│ Sistem 2+ │EN 14695:2010 │ CPF │
│ │(1/2): │ │ │ │
│ │- Produse şi ansambluri pentru │ │ │ │
│ │şapele de etanşare ale tablierelor │ │ │ │
│ │de poduri │ │ │ │
│ │(utilizate pentru tabliere de │ │ │ │
│ │poduri) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│98/601/CE│Produse pentru construcţia drumurilor│ Sistem 2+ │EN 12591:2009 │ CPF │
│ │(1/2): │ │EN 13808:2005 │ │
│ │- Bitumuri │ │EN 13924:2006 │ │
│ │(utilizate la construcţia şi tratarea│ │EN 13924:2006/AC:2006 │ │
│ │la suprafaţă a drumurilor) │ │EN 14023:2010 │ │
│ │ │ │EN 15322:2009 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│ 99/91/CE│Membrane (1/3): │ Sistem 2+ │EN 13707+A2:2009 │ CPF │
│ │- Membrane de etanşare a │ │EN 13956:2012 │ │
│ │acoperişurilor │ │ │ │
│ │(în clădiri) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│ 99/91/CE│Membrane (1/3): │ Sistem 2+ │EN 13967:2012 │ CPF │
│ │- Membrane de etanşare │ │EN 13969:2004 │ │
│ │(în clădiri) │ │EN 13969:2004/A1:2006 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│ 99/91/CE│Produse termoizolante (2/2): │ Sistem 1 │EN 13162:2008 │ CP │
│ │- Produse termoizolante (produse │ │EN 13162:2012 │ │
│ │realizate în fabrică şi produse care │ │EN 13163:2008 │ │
│ │urmează să fie preparate la faţa │ │EN 13163:2012 │ │
│ │locului) (pentru utilizări supuse │ │EN 13164:2008 │ │
│ │reglementărilor în materie de reacţie│ │EN 13164:2012 │ │
│ │la foc) │ │EN 13165:2008 │ │
│ │ │ │EN 13165:2012 │ │
│ │ │ │EN 13166:2008 │ │
│ │ │ │EN 13166:2012 │ │
│ │ │ │EN 13167:2008 │ │
│ │ │ │EN 13167:2012 │ │
│ │ │ │EN 13168:2008 │ │
│ │ │ │EN 13168:2012 │ │
│ │ │ │EN 13169:2008 │ │
│ │ │ │EN 13169:2012 │ │
│ │ │ │EN 13170:2008 │ │
│ │ │ │EN 13170:2012 │ │
│ │ │ │EN 13171:2008 │ │
│ │ │ │EN 13171:2012 │ │
│ │ │ │EN 14063-1:2004 │ │
│ │ │ │EN 14063-1:2004/AC:2006 │ │
│ │ │ │EN 14316-1:2004 │ │
│ │ │ │EN 14317-1:2004 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│ 99/93/CE│Uşi, ferestre, obloane, storuri, │ Sistem 1+ │EN 14351-1:2006+A1:2010 │ CP │
│ │portaluri şi feronerie aferentă(1/1):│ │ │ │
│ │- Uşi şi portaluri (cu sau fără │ │ │ │
│ │feronerie aferentă) │ │ │ │
│ │(izolare antifoc sau antifum şi pe │ │ │ │
│ │trasee de evacuare) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│ 99/94/CE│Produse prefabricate din beton normal│ Sistem 2+ │EN 1168:2005+A3:2011 │ CPF │
│ │din beton uşor sau din beton celular │ │EN 1520:2011 │ │
│ │autoclavizat (1/1): │ │EN 12737:2005+A1:2008 │ │
│ │- Produse prefabricate din beton │ │EN 12794:2005+A1:2007 │ │
│ │normal, din beton uşor sau din beton │ │EN 12794:2005+A1:2007/AC:2008 │ │
│ │celular autoclavizat │ │EN 12843:2004 │ │
│ │(cu rol structural) │ │EN 13224:2011 │ │
│ │ │ │EN 13225:2004 │ │
│ │ │ │EN 13225:2004/AC:2006 │ │
│ │ │ │EN 13693:2004+A1:2009 │ │
│ │ │ │EN 13747:2005+A2:2010 │ │
│ │ │ │EN 13978-1:2005 │ │
│ │ │ │EN 14844:2006+A2:2011 │ │
│ │ │ │EN 14991:2007 │ │
│ │ │ │EN 14992:2007+A1:2012 │ │
│ │ │ │EN 15037-1:2008 │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 2+ │EN 12878:2005 │ CPF │
│ │de ciment (1/2): │ │EN 12878:2005/AC:2006 │ │
│ │- Adaosuri tip I (pentru beton, │ │ │ │
│ │mortar şi pastă de ciment) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 2+ │EN 934-2:2009+A1:2012 │ CPF │
│ │de ciment (1/2): │ │EN 934-3:2009+A1:2012 │ │
│ │- Aditivi (pentru beton, mortar şi │ │EN 934-4:2009 │ │
│ │pastă de ciment) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 1+ │EN 15167-1:2007 │ CP │
│ │de ciment (1/2): │ │ │ │
│ │- Adaosuri tip II (pentru beton, │ │ │ │
│ │mortar şi pastă de ciment) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 1 │EN 14889-1:2006 │ CP │
│ │de ciment (1/2): │ │EN 14889-2:2006 │ │
│ │- Fibre (pentru utilizări structurale│ │ │ │
│ │în beton, mortar şi pastă de ciment) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 1 │EN 1504-2:2004 │ CP │
│ │de ciment (2/2): │ │EN 1504-3:2005 │ │
│ │- Produse de protecţie şi de reparare│ │EN 1504-4:2004 │ │
│ │a betonului │ │EN 1504-6:2006 │ │
│ │(pentru utilizări care se supun unei │ │ │ │
│ │reglementări în materie de reacţie │ │ │ │
│ │la foc) │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────────────────────┼─────────┤
│99/469/CE│Produse pentru beton, mortar şi pastă│ Sistem 2+ │EN 1504-2:2004 │ CPF │
│ │de ciment (1/2): │ │EN 1504-3:2005 │ │
│ │- Produse de protecţie şi de reparare│ │EN 1504-4:2004 │ │
│ │a betonului │ │EN 1504-5:2004 │ │
│ │(pentru alte utilizări în clădiri şi │ │EN 1504-6:2006 │ │
│ │în lucrări de inginerie civilă) │ │EN 1504-7:2006 │ │
└─────────┴─────────────────────────────────────┴─────────────┴───────────────────────────────┴─────────┘
NOTĂ CP = funcţia de certificare produs CPF = funcţia de certificare control producţie în fabrică --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.