Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.396 din 18 iulie 2023  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.396 din 18 iulie 2023 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 665 din 19 iulie 2023
    Văzând Referatul de aprobare nr. A.R. 12.836/2023 al Direcţiei generale asistenţă medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii,
    având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) şi art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Se înfiinţează şi funcţionează ca organisme consultative ale Ministerului Sănătăţii:
    a) comisii de specialitate cu corespondent în nomenclatorul de specialităţi medicale;
    b) subcomisii;
    c) grupuri tehnice de lucru multidisciplinare.

    (2) Comisiile de specialitate, subcomisiile şi grupurile tehnice de lucru multidisciplinare sunt subordonate ministrului sănătăţii.
    (3) Denumirea comisiilor de specialitate şi subcomisiilor se regăseşte în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
    (4) Componenţa nominală a organismelor consultative prevăzute la art. 1 alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
    (5) Coordonarea comisiilor de specialitate este asigurată de structura cu atribuţii în domeniul asistenţei medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii prin:
    a) elaborarea proiectelor de ordin pentru constituirea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de specialitate, subcomisiilor şi grupurilor tehnice de lucru multidisciplinare ale Ministerului Sănătăţii;
    b) arhivarea documentelor care rezultă din procesul de numire a membrilor comisiilor de specialitate, subcomisiilor şi grupurilor tehnice de lucru multidisciplinare ale Ministerului Sănătăţii;
    c) elaborarea documentelor necesare decontării contravalorii cheltuielilor de deplasare în alte localităţi şi de cazare, ocazionate de participarea la întâlnirile comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, convocate de ministrul sănătăţii sau de reprezentanţii desemnaţi;
    d) arhivarea convocatoarelor şi a proceselor-verbale ale şedinţelor organizate de structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe domeniile de competenţă.


    ART. 2
    În înţelesul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii sunt organisme consultative cu corespondent în nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice, care furnizează expertiza necesară pe baza căreia Ministerul Sănătăţii coordonează din punct de vedere ştiinţific, profesional şi metodologic asistenţa medicală;
    b) subcomisiile sunt organisme consultative cu corespondent pentru un domeniu al unei specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice din reţeaua de asistenţă medicală;
    c) grupurile tehnice de lucru multidisciplinare sunt organisme consultative care au atribuţii de coordonare pentru patologii sau problematici comune mai multor specialităţi medicale;
    d) activitatea în cadrul organismelor consultative reprezintă succesiunea de activităţi sau participări la grupurile de lucru în urma cărora este întocmită documentaţia prin care sunt propuse reglementări pentru desfăşurarea activităţii medicale în domeniul de competenţă al acestora sau care fundamentează deciziile de politici de sănătate ale Ministerului Sănătăţii (protocoalele terapeutice, protocoalele naţionale de practică medicală, ghidurile de practică medicală, studiile de cercetare, curricula de pregătire, punctele de vedere de specialitate);
    e) propunerea organismelor consultative reprezintă expresia punctului de vedere profesional, formulat prin consultare, prin poşta electronică sau în cadrul şedinţelor, asumat de majoritatea membrilor fiecărui organism consultativ, comunicat numai cu semnătura preşedintelui sau preşedintelui desemnat, după caz;
    f) protocoalele terapeutice sunt documente care constituie baza de prescriere şi monitorizare a tratamentului cu medicamentele cuprinse în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
    g) protocoalele naţionale de practică medicală sunt documente elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii pe baza recomandărilor instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
    h) ghidurile de practică medicală sunt documente care transpun, la nivel naţional, recomandările dezvoltate în mod sistematic, bazate pe dovezi ştiinţifice privind îngrijirile medicale care trebuie acordate într-o anumită circumstanţă clinică, elaborate de Colegiul Medicilor din România, de societăţi medicale de profil sau de experţi în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Sănătăţii sau de unităţile din subordinea acestuia; ghidurile de practică medicală sunt avizate de Ministerul Sănătăţii.


    CAP. II
    Calitatea de membru al comisiilor de specialitate
    ART. 3
    (1) Membrii comisiilor de specialitate pot fi specialişti în domeniul medical respectiv, având activitate profesională, de cercetare medicală, didactică sau academică recunoscută în sistemul de sănătate.
    (2) În cadrul unei comisii de specialitate nu pot fi numiţi decât specialişti din domeniul medical cu corespondent în nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice.
    (3) Membrii comisiilor de specialitate sunt numiţi din dispoziţia ministrului sănătăţii, în urma propunerilor preşedinţilor comisiilor de specialitate sau în urma unui proces de consultare a Ministerului Sănătăţii cu universităţi de profil, societăţi profesionale şi Colegiul Medicilor din România.
    (4) Dobândirea calităţii de membru al comisiilor de specialitate este rezultatul unei asumări libere exprimate prin semnarea unui acord, prezentat ca model în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

    ART. 4
    (1) Membrii subcomisiilor sunt obligaţi, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească şi să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le-au desfăşurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin, precum şi angajamentul de confidenţialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.
    (2) Membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii se supun regimului conflictelor de interese şi incompatibilităţilor prevăzute de lege.
    (3) Membrii comisiilor de specialitate au obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor documentelor discutate în cadrul comisiei.
    (4) Declaraţia de interese se actualizează ori de câte ori intervin modificări ale datelor care fac obiectul acestei declaraţii, într-un interval de 30 de zile de la modificarea survenită.
    (5) Declaraţiile de interese şi de abţinere, precum şi angajamentul de confidenţialitate se depun şi se arhivează la structura cu atribuţii în domeniul asistenţei medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    ART. 5
    (1) Membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii sunt specialişti recunoscuţi în sistemul de sănătate şi care:
    a) nu deţin funcţii remunerate sau neremunerate în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente, dispozitive, aparatură sau echipamente medicale;
    b) nu deţin părţi sociale sau acţiuni în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente, dispozitive, aparatură sau echipamente medicale, la care declarantul, împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I, are mai mult de 5% din capitalul societăţii, indiferent de modul de dobândire a acţiunilor, medicale.

    (2) În situaţia în care membrii comisiilor de specialitate nu mai întrunesc condiţiile menţionate la alin. (1), aceştia au obligaţia de a informa Ministerul Sănătăţii.
    (3) Structura de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii formulează puncte de vedere şi prezintă conducerii ministerului rapoarte de evaluare pentru situaţiile identificate la alin. (1).
    (4) În situaţia în care un membru al unei comisii de specialitate a participat în ultimul an calendaristic la studii clinice care implică medicamente (DCI-uri) ale companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente care sunt propuse pentru includerea pe lista medicamentelor compensate şi sunt luate în discuţie în cadrul activităţii comisiei, acesta are obligaţia să completeze declaraţia de abţinere şi să se retragă de la vot.

    ART. 6
    (1) Conflictul de interese manifestat în activitatea unui membru al comisiilor de specialitate se supune prevederilor legale în vigoare.
    (2) Evaluarea conflictelor de interese în cursul activităţii comisiilor de specialitate se face de structura de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
    (3) Identificarea conflictelor de interese este notificată de structura de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
    (4) În situaţia identificării unui conflict de interese, membrul comisiei de specialitate are obligaţia să completeze declaraţia de abţinere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul ordin, şi să se retragă de la vot.
    (5) Conflictul de interese identificat în activitatea unui membru al comisiilor de specialitate ca urmare a omiterii declarării riscurilor în cadrul declaraţiei de interese actualizate conduce la pierderea calităţii de membru şi este sancţionat conform prevederilor legale în vigoare.

    CAP. III
    Comisiile de specialitate
    ART. 7
    Comisia de specialitate este constituită din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi minimum 5 membri.

    ART. 8
    Atribuţiile preşedintelui comisiei de specialitate sunt următoarele:
    a) propune convocarea comisiei de specialitate, prin intermediul secretarului comisiei;
    b) prezidează şedinţele comisiei de specialitate, iar în cazul în care în urma votului membrilor comisiei se înregistrează o situaţie de paritate, votul acestuia este decisiv;
    c) semnează documentele elaborate de comisia de specialitate sau subcomisie, reprezentând punctele de vedere profesionale formulate prin consultare cu membrii prin poşta electronică sau în cadrul şedinţelor;
    d) semnează centralizatorul de prezenţă pentru membrii comisiei de specialitate sau subcomisiei, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul ordin, în vederea obţinerii indemnizaţiei lunare;
    e) semnează protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor şi protocoalele naţionale de practică medicală asumate de majoritatea membrilor comisiei de specialitate şi le supune aprobării ministrului sănătăţii.


    ART. 9
    Atribuţiile vicepreşedintelui comisiei de specialitate sunt următoarele:
    a) preia atribuţiile preşedintelui comisiei de specialitate în situaţia în care, din motive obiective, acesta nu poate participa la lucrările comisiei;
    b) semnează şi comunică structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, care au solicitat punctul de vedere, răspunsul formulat prin consultarea membrilor comisiei de specialitate, în situaţia prevăzută la lit. a).


    ART. 10
    Atribuţiile secretarului comisiei de specialitate sunt următoarele:
    a) înregistrează în registrul comisiei de specialitate documentele transmise de structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se asigură că acestea au număr de înregistrare emis de Ministerul Sănătăţii;
    b) centralizează documentele înregistrate şi transmise de structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii;
    c) arhivează documentele primite de la reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, precum şi punctele de vedere profesionale formulate de comisia de specialitate şi le transmite structurii cu atribuţii în domeniul asistenţei medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii la încetarea mandatului;
    d) organizează şedinţele comisiei de specialitate;
    e) redactează procesul-verbal al şedinţei, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul ordin;
    f) asigură confidenţialitatea datelor cu caracter personal cuprinse în documentele primite sau elaborate în cadrul comisiei de specialitate;
    g) înaintează răspunsul formulat prin consultarea membrilor comisiei de specialitate, cu semnătura preşedintelui sau a vicepreşedintelui, după caz, structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii care au solicitat punctul de vedere;
    h) înaintează structurii cu atribuţii în domeniul asistenţei medicale foile de prezenţă lunare ale membrilor comisiei de specialitate, procesele-verbale ale şedinţelor şi centralizatorul participărilor la şedinţe, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi 7 la prezentul ordin.


    ART. 11
    (1) Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii:
    a) elaborează protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor, protocoale naţionale de practică medicală sau adaptează conţinutul acestora în baza protocoalelor internaţionale în domeniu, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării, pe care le supun aprobării ministrului sănătăţii;
    b) avizează ghidurile de practică medicală;
    c) fundamentează deciziile ministrului sănătăţii cu privire la politicile, strategiile şi programele de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei din sfera de competenţă, în acord cu politicile publice din domeniul sănătăţii;
    d) identifică şi propune ministrului sănătăţii priorităţile naţionale pe termen scurt, mediu şi lung, corespunzător domeniului de specialitate din sfera de competenţă;
    e) elaborează propuneri pentru pachetele de servicii medicale care se asigură în cadrul sistemului de asigurări de sănătate;
    f) elaborează propuneri pentru programe naţionale de sănătate care se asigură în cadrul sistemului de asigurări de sănătate sau de la bugetul de stat;
    g) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi cu cele din cadrul universităţilor de medicină şi farmacie pentru elaborarea programelor de pregătire profesională, organizarea şi desfăşurarea activităţii de învăţământ postuniversitar;
    h) colaborează cu societăţile profesionale în problemele majore ori de interes naţional din sfera de competenţă;
    i) propun preşedinţii comisiilor de specialitate teritoriale şi evaluează, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, recomandările formulate de acestea pentru trimiterea unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate;
    j) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării şi transmiterii răspunsurilor la întrebările/interpelările parlamentarilor, precum şi a punctelor de vedere profesionale asupra propunerilor legislative, cu impact în domeniul sănătăţii, cu respectarea termenelor legale în vigoare, în funcţie de obiectul de activitate specific al fiecărei comisii de specialitate;
    k) emit puncte de vedere profesionale în exercitarea atribuţiilor care le revin, la solicitarea structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii;
    l) propun abilităţile incluse în curricula de pregătire în rezidenţiat;
    m) avizează curricula propusă de instituţiile de învăţământ superior cu facultăţi de medicină, stomatologie şi farmacie acreditate;
    n) elaborează fişa postului rezidentului, cu caracter şi conţinut general obligatorii, care să cuprindă drepturile, obligaţiile şi limitele de competenţă ale acestuia, cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi, respectiv, Colegiului Farmaciştilor din România, după caz, pentru fiecare dintre specialităţile prevăzute de nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
    o) avizează recunoaşterea stagiilor de pregătire efectuate în afara României în vederea prezentării la examenul de specialist, pe baza următoarelor documente: fotocopii şi traduceri legalizate ale documentelor emise de autorităţile competente din ţările respective;
    p) propun tematicile examenului de medic specialist, medic primar şi cele pentru concursuri de ocupare de posturi, precum şi bibliografiile aferente;
    q) propun echivalarea studiilor în baza unui referat semnat de responsabilul naţional de program pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care au urmat într-un stat membru al Uniunii Europene, în Spaţiul Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Republica Moldova un program de pregătire similar ca tematică şi durată, pe baza documentelor doveditoare emise de autorităţile competente;
    r) propun preşedintele şi un membru pentru comisia mixtă cu atribuţii privind recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, echivalente specialităţilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
    s) emit recomandări privind oportunitatea utilizării ca tratament de ultimă instanţă a unui medicament, atunci când nu există avizul Comitetului pentru medicamente de uz uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului;
    t) eliberează un document justificativ privind încadrarea unui medicament în categoria celor pentru nevoi speciale care nu pot fi satisfăcute de medicamentele ce deţin autorizaţie de punere pe piaţă în România şi comunică necesarul pentru 12 luni de utilizare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, în condiţiile legii;
    u) emit avizul, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării, cu privire la alegerea comparatorului relevant pentru practica medicală din România - medicament aferent unei DCI care are aceeaşi indicaţie aprobată şi se adresează aceluiaşi segment populaţional sau aceluiaşi subgrup populaţional cu medicamentul evaluat;
    v) transmit, în cel mult 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării, numărul de pacienţi eligibili pentru fiecare indicaţie/arie terapeutică în parte aferentă medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiţionată, precum şi încadrarea medicamentelor în criteriile de prioritizare şi gradul de substituibilitate al acestora, după caz;
    w) îndeplinesc şi alte sarcini stabilite de ministrul sănătăţii, în acord cu specificul domeniului de activitate pe care îl coordonează, precum şi alte atribuţii prevăzute în alte acte normative;
    x) coordonează activitatea subcomisiilor pe care le au în structura lor.

    (2) În domeniul programelor naţionale de sănătate, comisiile de specialitate colaborează cu structura cu atribuţii în domeniul programelor naţionale de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru:
    a) identificarea şi rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate specifice domeniului de competenţă, în conformitate cu strategia naţională de sănătate;
    b) evaluarea nevoilor populaţiei în domeniul sănătăţii;
    c) asigurarea concordanţei programelor naţionale de sănătate cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu;
    d) definirea structurii, obiectivelor, activităţilor, precum şi a oricăror alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării programelor naţionale de sănătate;
    e) elaborarea criteriilor de selecţie a unităţilor de specialitate prin care se implementează programele naţionale de sănătate;
    f) elaborarea protocoalelor naţionale de practică medicală şi a ghidurilor de practică medicală necesare în fundamentarea modificării sau înfiinţării unui program sau subprogram;
    g) estimarea şi fundamentarea necesarului de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse în programele naţionale de sănătate, precum şi cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu;
    h) stabilirea măsurilor necesare în vederea îmbunătăţirii modului de derulare a programelor naţionale de sănătate;
    i) propunerea unităţilor de asistenţă tehnică şi management al programelor naţionale de sănătate;
    j) elaborarea de criterii, standarde şi metodologii pentru evaluarea impactului, oportunităţii şi eficienţei programelor naţionale de sănătate;
    k) analizarea modului de aplicare de personalul medical cu responsabilităţi în implementarea programelor naţionale de sănătate a ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală şi a protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobate în condiţiile legii;
    l) evaluarea privind implementarea şi desfăşurarea programelor naţionale pe domeniul de activitate specific.

    (3) Structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii pot solicita de la comisiile de specialitate, pe domeniile de competenţă, puncte de vedere profesionale şi alte informaţii necesare activităţii acestora.
    (4) Solicitările structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii se transmit prin poştă electronică tuturor membrilor comisiei de specialitate.
    (5) În situaţia în care se impune transmiterea documentelor în format fizic, acestea vor fi transmise preşedintelui comisiei de specialitate la adresa de corespondenţă declarată.

    ART. 12
    (1) Structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii colaborează cu comisiile de specialitate în domeniul de competenţă al acestora pentru fundamentarea deciziilor de politici de sănătate ale Ministerului Sănătăţii.
    (2) Pentru buna desfăşurare a activităţii comisiilor de specialitate, preşedinţii comisiilor sau reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pot invita în cadrul şedinţelor şi alţi specialişti în domeniu, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, în funcţie de temele supuse discuţiilor.
    (3) Persoanele invitate la şedinţele comisiilor de specialitate se vor supune aceloraşi reguli privind confidenţialitatea ca şi membrii comisiilor, prin semnarea angajamentului de confidenţialitate al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.

    ART. 13
    (1) Comisiile de specialitate îşi desfăşoară activitatea în cadrul şedinţelor organizate în urma unei convocări la propunerea preşedintelui sau a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii sau prin intermediul poştei electronice.
    (2) Convocatorul este elaborat de structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii specifice temei şedinţei.
    (3) Convocatorul este avizat de secretarul de stat care coordonează structura de specialitate solicitantă din cadrul Ministerului Sănătăţii şi semnat de ministrul sănătăţii.
    (4) Comisiile de specialitate se întrunesc la sediul Ministerului Sănătăţii sau într-o altă locaţie stabilită de preşedintele comisiei sau îşi pot desfăşura activitatea în şedinţe organizate în sistem online.
    (5) În situaţia în care, din motive obiective, preşedintele nu poate participa la lucrările comisiei de specialitate, atribuţiile sale sunt preluate de vicepreşedinte sau, în lipsa acestuia, de un preşedinte de şedinţă ales dintre membrii prezenţi.
    (6) Cvorumul necesar pentru întrunirea comisiei de specialitate este de cel puţin 2/3 din numărul membrilor cu drept de vot, iar propunerea se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor.
    (7) În situaţia în care numărul membrilor cu drept de vot este par şi există egalitate privind votul, votul preşedintelui este decisiv.
    (8) Preşedintele comisiei de specialitate are dreptul la un singur vot. Secretarul comisiei de specialitate şi persoanele care sunt invitate să participe la şedinţele acesteia nu au drept de vot.
    (9) La fiecare şedinţă a comisiilor de specialitate se întocmeşte un proces-verbal care este semnat de toţi participanţii.
    (10) În situaţia în care sunt convocate mai multe comisii de specialitate într-o şedinţă comună, se stabilesc un preşedinte de şedinţă şi un secretar, aleşi dintre membrii prezenţi. Şedinţele comune nu au procedură de vot, iar deciziile se adoptă prin consens.

    ART. 14
    (1) Membrii comisiilor de specialitate au obligaţia de a răspunde, în termen de 10 zile lucrătoare din momentul primirii solicitării, dacă nu au fost stabilite alte termene de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. În situaţia în care sunt necesare date suplimentare pentru a formula o propunere, termenul se prelungeşte numai cu acordul Ministerului Sănătăţii.
    (2) Punctele de vedere profesionale elaborate de comisiile de specialitate sunt documente de uz intern în baza cărora sunt fundamentate documentele elaborate de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii cu privire la politicile, strategiile şi programele de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei din sfera de competenţă, în acord cu politicile publice din domeniul sănătăţii, şi sunt comunicate cu semnătura preşedintelui sau a vicepreşedintelui, după caz.
    (3) În situaţia în care preşedintele şi vicepreşedintele se recuză, prin completarea anexei nr. 5 la prezentul ordin, documentele sunt semnate şi comunicate de membrul desemnat prin consens în cadrul comisiei de specialitate.
    (4) Documentele elaborate de membrii comisiilor de specialitate sunt arhivate de secretarul comisiei şi se depun la Ministerul Sănătăţii, în situaţia în care se modifică componenţa comisiei.

    CAP. IV
    Subcomisiile şi grupurile tehnice de lucru multidisciplinare
    ART. 15
    (1) Comisiile de specialitate pot avea în structura lor una sau mai multe subcomisii, a căror activitate o coordonează.
    (2) Subcomisia este constituită din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi minimum 3 membri.
    (3) Dobândirea calităţii de membru al subcomisiilor este rezultatul unei asumări libere, exprimate prin semnarea unui acord, prezentat ca model în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
    (4) Membrii subcomisiilor sunt obligaţi, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească şi să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le-au desfăşurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin, precum şi angajamentul de confidenţialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.
    (5) Membrii subcomisiei menţionate în anexa nr. 1 pct. 18 lit. b) sunt obligaţi, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească şi să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le-au desfăşurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8, precum şi angajamentul de confidenţialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9.
    (6) Deciziile subcomisiei se adoptă cu majoritate simplă a voturilor şi sunt transmise, spre avizare, preşedintelui comisiei de specialitate care coordonează activitatea subcomisiei, în termen de 5 zile de la adoptarea acestora.
    (7) Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile membrilor subcomisiilor sunt similare celor ale membrilor comisiilor de specialitate.
    (8) Membrii subcomisiilor Ministerului Sănătăţii se supun regimului conflictelor de interese şi incompatibilităţilor prevăzute de lege, similar celor ale comisiilor de specialitate.

    ART. 16
    (1) Grupurile tehnice de lucru multidisciplinare se constituie şi se dizolvă la solicitarea expresă a ministrului sănătăţii, fundamentată pe nevoile sistemului de sănătate.
    (2) Grupul tehnic de lucru multidisciplinar este constituit din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi minimum 5 membri, în funcţie de tipul de patologie.
    (3) Dobândirea calităţii de membru al grupurilor tehnice de lucru multidisciplinare este rezultatul unei asumări libere, exprimate prin semnarea unui acord, prezentat ca model în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
    (4) Grupurile tehnice de lucru multidisciplinare sunt constituite din membrii comisiilor de specialitate corespunzătoare patologiilor de interes comun mai multor specialităţi medicale.
    (5) În mod justificat, pot fi numiţi şi membri din alte profesii care sunt necesare pentru activitatea grupurilor tehnice de lucru multidisciplinare.
    (6) Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile membrilor grupurilor tehnice de lucru multidisciplinare sunt similare celor ale membrilor comisiilor de specialitate.
    (7) Membrii grupul tehnic de lucru multidisciplinar menţionaţi la alin. (5) au obligaţia de a completa anexele nr. 3 şi 4 la prezentul ordin.

    CAP. V
    Plata indemnizaţiei
    ART. 17
    (1) Membrii comisiilor de specialitate prevăzute la art. 1 pot beneficia de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat, care se acordă, la cerere, proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe.
    (2) Activitatea în cadrul comisiilor de specialitate este remunerată doar dacă este desfăşurată la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi doar dacă această activitate se finalizează într-un document care este aprobat de ministrul sănătăţii.
    (3) În vederea plăţii indemnizaţiei, pentru lunile în care se înregistrează activitate în cadrul comisiei de specialitate, secretarul comisiei centralizează participările membrilor comisiei, conform centralizatorului de prezenţă prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul ordin, în care este specificată proporţia participărilor pentru fiecare membru, pe care îl transmite structurii cu atribuţii în domeniul asistenţei medicale, împreună cu documentele elaborate în cursul lunii respective, în vederea elaborării referatului care va fi înaintat ministrului sănătăţii, spre aprobare. În situaţia în care comisia de specialitate nu şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul unei luni, membrii acesteia nu beneficiază de indemnizaţie în această perioadă.
    (4) Cheltuielile reprezentând plata indemnizaţiei lunare se suportă de la titlul 10 „Cheltuieli de personal“ (art. 10.01.12) din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza referatului lunar semnat de ministrul sănătăţii şi aprobat de ordonatorul principal de credite. În vederea efectuării plăţii, documentele vor fi înaintate către direcţia cu atribuţii în domeniul financiar-contabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, până pe data de 10 a lunii curente, pentru luna precedentă.
    (5) Cheltuielile de transport ocazionate de participarea în comisiile de specialitate sunt suportate de către Ministerul Sănătăţii, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, cu modificările ulterioare, de la titlul 20 „Bunuri şi servicii“ (art. 20.06.01). În vederea efectuării plăţii, documentele justificative vor fi înaintate către direcţia cu atribuţii în domeniul financiar-contabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, până pe data de 10 a lunii curente, pentru luna precedentă.
    (6) Alocaţia de cazare ocazionată de participarea în comisiile de specialitate este suportată de către Ministerul Sănătăţii, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 714/2018, cu modificările ulterioare, de la titlul 10 „Cheltuieli de personal“ (art. 10.01.13). În vederea efectuării plăţii, documentele justificative vor fi înaintate către direcţia cu atribuţii în domeniul financiar-contabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, până pe data de 10 a lunii curente, pentru luna precedentă.
    (7) În termen de 5 zile de la aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate, fiecare membru are obligaţia de a transmite Ministerului Sănătăţii următoarele date: codul IBAN al contului în care se achită indemnizaţia, denumirea băncii şi copie de pe cartea de identitate, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

    ART. 18
    Membrii organismelor consultative prevăzute la art. 1 alin. (1), precum şi structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 19
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.202/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor şi subcomisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2017, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 20
    Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 21
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila

    Bucureşti, 18 iulie 2023.
    Nr. 2.396.
    ANEXA 1

    DENUMIREA
    comisiilor de specialitate şi subcomisiilor Ministerului Sănătăţii
    1. Comisia de alergologie şi imunologie clinică
    2. Comisia de anatomie patologică
    3. Comisia de anestezie şi terapie intensivă
    4. Comisia de boli infecţioase
    5. Comisia de cardiologie
    6. Comisia de cardiologie pediatrică
    7. Comisia de chirurgie cardiovasculară
    8. Comisia de chirurgie generală
    9. Comisia de chirurgie orală şi maxilofacială
    10. Comisia de chirurgie pediatrică
    11. Comisia de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă
    12. Comisia de chirurgie toracică
    13. Comisia de chirurgie vasculară
    14. Comisia de dermatovenerologie
    15. Comisia de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
    16. Comisia de endocrinologie
    17. Comisia de epidemiologie
    18. Comisia de farmacologie clinică
    a) Subcomisia de toxicologie şi toxicodependenţă
    b) Subcomisia pentru produsele cărora li se aplică prevederile Legii nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun

    19. Comisia de gastroenterologie
    20. Comisia de gastroenterologie pediatrică
    21. Comisia de genetică medicală
    - Subcomisia de medicină personalizată

    22. Comisia de geriatrie şi gerontologie
    23. Comisia de hematologie
    a) Subcomisia de terapii celulare
    b) Subcomisia de transfuzii

    24. Comisia de igienă
    25. Comisia de medicină de familie
    a) Subcomisia de medicină şcolară
    b) Subcomisia de medicină alternativă

    26. Comisia de medicină fizică şi de reabilitare
    27. Comisia de medicină dentară
    28. Comisia de medicină internă
    29. Comisia de medicină de laborator
    30. Comisia de medicină legală
    31. Comisia de medicina muncii
    32. Comisia de medicină de urgenţă
    33. Comisia de microbiologie medicală
    34. Comisia de nefrologie
    35. Comisia de nefrologie pediatrică
    36. Comisia de neonatologie
    37. Comisia de neurochirurgie
    38. Comisia de neurologie
    39. Comisia de neurologie pediatrică
    40. Comisia de obstetrică-ginecologie
    41. Comisia de oftalmologie
    42. Comisia de oncologie şi hematologie pediatrică
    43. Comisia de oncologie medicală
    a) Subcomisia de chirurgie oncologică
    b) Subcomisia de îngrijiri paliative

    44. Comisia de ortopedie pediatrică
    45. Comisia de ortopedie şi traumatologie
    46. Comisia de otorinolaringologie
    47. Comisia de pediatrie
    48. Comisia de pneumologie
    - Subcomisia pentru asigurarea controlului tuberculozei

    49. Comisia de pneumologie pediatrică
    50. Comisia de psihiatrie
    51. Comisia de psihiatrie pediatrică
    52. Comisia de radiologie imagistică medicală
    - Subcomisia de medicină nucleară

    53. Comisia de radioterapie
    54. Comisia de reumatologie
    55. Comisia de sănătate publică şi management
    56. Comisia de urologie

    ANEXA 2

    ACORD^1)
    al membrilor comisiei de specialitate/subcomisiei
    Subsemnatul/Subsemnata, ..............................................., declar că sunt de acord cu numirea mea în comisia de specialitate/subcomisia ....................................... .
    Menţionez că datele^2) mele profesionale sunt următoarele:
    Grad universitar: …….....................................................
    Universitatea: .............................................................
    Profesia şi gradul profesional: ....................................................
    Funcţia: ...............................................................................
    Locul de muncă: ...................................................................
    Adresa profesională: ...................................................................
    Adresa de e-mail: .....................................................................
    Telefon de serviciu: ...................................................................
    Fax: .......................................................................................
    Telefon mobil: ............................................................................
    Data: .......... Semnătura:
    ^1) Prin semnarea prezentului acord reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pot utiliza datele profesionale doar în scopul comunicării pe teme referitoare la politicile, strategiile şi programele de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei din sfera de competenţă, în acord cu politicile publice din domeniul sănătăţii.
    ^2) Datele profesionale furnizate pot fi utilizate de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii doar în scopul mai sus menţionat, iar în cazul în care o terţă parte intenţionează să le folosească în alte scopuri, trebuie să respecte prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

    ANEXA 3

    DECLARAŢIE DE INTERESE
    a membrilor comisiei de specialitate/subcomisiei
    Subsemnatul/Subsemnata, ........................................................................, în calitate de membru al comisiei de specialitate/subcomisiei .............................................., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere^1):

    Partea I. Interese personale

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘



    Partea II. Interese ale soţului/soţiei

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘



    Partea III. Interese ale rudelor de gradul I^3)

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘


         Data: …….......…… Semnătura:
    ^ 1) Se vor declara:
    - funcţiile remunerate sau neremunerate în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente, dispozitive, aparatură sau echipamente medicale;
    – părţile sociale sau acţiunile la care declarantul, împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I, deţine mai mult de 5% din capitalul societăţii, indiferent de modul de dobândire a acţiunilor, în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de dispozitive, aparatură sau echipamente medicale, precum şi medicamente;
    – companiile producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare pentru care membrul comisiei de specialitate a participat la studii clinice în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii.

    ^2) Prin calitate deţinută se înţelege calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, calitatea de asociat sau acţionar, calitatea de beneficiar de contract sau expert în cadrul unui studiu clinic.
    ^3) Prin rude de gradul I se înţelege părinţi pe linie ascendentă şi copii pe linie descendentă.

    ANEXA 4

    ANGAJAMENT DE CONFIDENŢIALITATE^1)
    al membrilor comisiei de specialitate/subcomisiei
    Subsemnatul/Subsemnata, .................................................................., în calitate de membru al comisiei de specialitate/subcomisiei ........................................................, mă angajez prin prezenta să păstrez confidenţialitatea tuturor documentelor discutate în cadrul consultărilor prin poşta electronică sau în cadrul şedinţelor, cu excepţia celor care devin publice prin publicare sau prin ordin al ministrului sănătăţii.
    Data: ........... Semnătura:
    ^1) Persoanele invitate la şedinţele comisiei de specialitate/subcomisiei/grupului tehnic de lucru multidisciplinar au obligaţia de a completa prezentul angajament de confidenţialitate.

    ANEXA 5

                                                            AVIZAT
                       Preşedintele comisiei de specialitate/subcomisiei/grupului
                                            tehnic de lucru multidisciplinar
    DECLARAŢIE DE ABŢINERE
    a membrilor comisiei de specialitate/subcomisiei/grupului tehnic de lucru multidisciplinar
    Subsemnatul/Subsemnata, ................................................................, în calitate de membru al comisiei de specialitate/subcomisiei ................................., notific existenţa unui conflict de interese potenţial personal/al soţului sau soţiei/al unei alte rude de gradul I, în cadrul întâlnirii nr. ........., având tema ................................................. .
    Cunoscând prevederile legale în vigoare, declar că mă retrag de la vot şi că nu voi încerca să influenţez decizia altor membri ai comisiei de specialitate/subcomisiei pe tema menţionată mai sus.
    Data: ......... Semnătura:

    ANEXA 6

    PROCES-VERBAL AL ŞEDINŢEI
    tema întâlnirii ........................................
    I. Participanţi:

┌─────┬──────────────┬───────┬─────────┐
│Nr. │Numele şi │Funcţia│Semnătura│
│crt. │prenumele │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │
└─────┴──────────────┴───────┴─────────┘



    II. Locaţie şi dată:
    - instituţia: ..................................
    – localitatea: ..............................
    – data: .......................................

    III. Obiectivele întâlnirii: ..................................................................
    IV. Discuţii, opinii, propuneri: .............................................................
    V. Concluzii: .............................................................................
    Data: ............ Semnătura:

    ANEXA 7

                                                            AVIZAT
                       Preşedintele comisiei de specialitate/subcomisiei/grupului
                                            tehnic de lucru multidisciplinar
    CENTRALIZATOR DE PREZENŢĂ
    pentru membrii comisiei de specialitate/subcomisiei/grupului tehnic de lucru multidisciplinar

┌─────────────────────────────────────────────────┐
│Comisia de specialitate/Subcomisia: │
├─────┬─────────┬───────────┬─────────────────────┤
│Luna:│ │Anul: │ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┬─────────┤
│Nr. │Numele şi│Numărul de │Procentul │ │
│crt. │prenumele│participări│de │Semnătura│
│ │ │efective │participare│ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────┼─────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────┴─────────┴───────────┴───────────┼─────────┤
│Data: │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────┘



    ANEXA 8

    DECLARAŢIE DE INTERESE
    a membrilor/invitaţilor Subcomisiei pentru produsele care cad sub incidenţa Legii nr. 201/2016
    privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun
    şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea
    şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
    Subsemnatul/Subsemnata, ................................................., în calitate de membru/invitat al subcomisiei, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere^1):

    Partea I. Interese personale

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘



    Partea II. Interese ale soţului/soţiei

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘



    Partea III. Interese ale rudelor de gradul I^3)

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Denumirea │Calitatea deţinută^2) în │
│societăţii │cadrul societăţii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
└────────────┴─────────────────────────┘


    ^1) Se vor declara:
    - funcţii remunerate sau neremunerate în cadrul societăţilor comerciale producătoare, importatoare, distribuitoare sau cu activitate de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun sau produselor conexe, precum şi în cadrul organizaţiilor neguvernamentale ce au primit finanţare de la astfel de societăţi comerciale;
    – părţile sociale sau acţiunile la care declarantul, împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I, deţine mai mult de 5% din capitalul societăţii, indiferent de modul de dobândire a acţiunilor, în cadrul societăţilor comerciale producătoare, importatoare, distribuitoare sau cu activitate de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun sau produselor conexe, precum şi în cadrul organizaţiilor neguvernamentale ce au primit finanţare de la astfel de societăţi comerciale;
    – societăţile comerciale producătoare, importatoare, distribuitoare sau cu activitate de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun sau produselor conexe şi organizaţiile neguvernamentale ce au primit finanţare de la astfel de societăţi comerciale, de la care declarantul a primit beneficii materiale sau avantaje oferite personal sau prin soţ/soţie şi rude de gradul I.

    ^2) Prin calitate deţinută se înţelege calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, calitatea de asociat sau acţionar, calitatea de beneficiar de contract sau expert în cadrul unei societăţi comerciale producătoare, importatoare, distribuitoare sau cu activitate de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun sau produselor conexe sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale ce a primit finanţare de la astfel de societăţi comerciale.
    ^3) Prin rude de gradul I se înţelege părinţi pe linie ascendentă şi copii pe linie descendentă.

    ANEXA 9

    ANGAJAMENT DE CONFIDENŢIALITATE
    al membrilor/invitaţilor Subcomisiei pentru produsele care cad sub incidenţa Legii nr. 201/2016
    privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun
    şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea
    şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
    Subsemnatul/Subsemnata, ............................................................, în calitate de membru/ invitat al subcomisiei, mă angajez prin prezenta să păstrez confidenţialitatea tuturor documentelor discutate în cadrul subcomisiei, cu excepţia celor care devin publice prin publicare sau prin ordin al ministrului sănătăţii.
    Data: ....... Semnătura:

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016