Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.395 din 23 iulie 2015 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 832/3.157/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul axei prioritare "Asistenţă tehnică" a Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia
EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 august 2015
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui Instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA), ale Regulamentului (CE) nr. 718/2007 al Comisiei din 12 iunie 2007 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.085/2006 al Consiliului de instituire a unui Instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul fondurilor europene şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 832/ 3.157/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul axei prioritare "Asistenţă tehnică" a Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Achiziţia de autoturisme este eligibilă în următoarele condiţii:
a) este justificată de necesităţi derivate din implementarea Programului şi din pregătirea viitoarei perioade de programare 2014-2020 şi aprobată de Comitetul comun de monitorizare;
b) Autoritatea de management monitorizează utilizarea autoturismului achiziţionat pe tot parcursul implementării proiectului, pentru a se asigura că acesta este utilizat exclusiv în interesul proiectului;
c) suma totală eligibilă nu poate depăşi echivalentul în lei a 18.000 euro, pentru fiecare autoturism achiziţionat;
d) sunt respectate obligaţiile beneficiarului privind informarea şi publicitatea, cu respectarea prevederilor art. 62 şi 63 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007 al Comisiei din 12 iunie 2007 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.085/2006 al Consiliului de instituire a unui Instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA)."
2. La articolul 7, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Numărul maxim de autoturisme ce pot fi achiziţionate în cadrul Programului este de un autoturism pentru Autoritatea de management, un autoturism pentru Secretariatul tehnic comun şi un autoturism pentru Antena Secretariatului tehnic comun."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Sevil Shhaideh
Ministrul fondurilor europene,
Marius Nica
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: