Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.345/C din 7 octombrie 2024 privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, poliţiştilor de penitenciare cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri
EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1165 din 22 noiembrie 2024
Având în vedere prevederile art. 115 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în temeiul prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi ale art. 6 din Legea nr. 574/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.980/C/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile în care se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei funcţionarilor publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri din Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia,
văzând Nota nr. 42.454 din 26.08.2024 privind conferirea decoraţiei Semnul onorific În Serviciul Patriei unor poliţişti de penitenciare din Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, cu grade profesionale de agenţi,
în temeiul dispoziţiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei,
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
ART. 1
La data de 1 decembrie 2024 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, poliţiştilor de penitenciare cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, prevăzuţi în anexa nr. 1.
ART. 2
La data de 1 decembrie 2024 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, poliţiştilor de penitenciare cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, prevăzuţi în anexa nr. 2.
ART. 3
La data de 1 decembrie 2024 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională poliţiştilor de penitenciare cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, prevăzuţi în anexa nr. 3.
ART. 4
Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile penitenciare subordonate vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 6
Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-3 se comunică instituţiilor interesate.
p. Ministrul justiţiei,
George Cătălin Şerban,
secretar de stat
Bucureşti, 7 octombrie 2024.
Nr. 2.345/C.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: