Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 38 alin. (4) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,
constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru ieşirea din vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
ART. 1
La data de 24 iulie 2017 a ieşit din vigoare Acordul dintre România şi Teritoriul de peste mări Montserrat al Regatului Unit privind impunerea veniturilor din economii, convenit prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 7 octombrie 2006 şi la Brades la 1 decembrie 2006, ratificat prin Legea nr. 134/2007 pentru ratificarea unor convenţii şi acorduri privind impunerea veniturilor din economii şi schimbul automat de informaţii referitoare la astfel de venituri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 7 iunie 2007.
ART. 2
La data de 24 iulie 2017 a ieşit din vigoare Acordul dintre România şi Insulele Turks şi Caicos privind impunerea veniturilor din economii, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 7 octombrie 2006 şi la Grand Turk la 7 decembrie 2006, ratificat prin Legea nr. 134/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 7 iunie 2007.
ART. 3
(1) La data de 19 august 2017 a ieşit din vigoare, prin acordul părţilor, cu efecte depline, Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi încheierea acestuia, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994, ratificat prin Legea nr. 7/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 17 ianuarie 1995.
(2) Textul Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind încetarea valabilităţii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994, acord prin schimb de note verbale semnat la Copenhaga la 17 ianuarie 2017 şi, respectiv, la 16 mai 2017, este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4
La data de 1 ianuarie 2018 va ieşi din vigoare pentru Antilele Olandeze, respectiv Insulele Bonaire, Sint Eustatius şi Saba, Convenţia dintre România şi Regatul Ţărilor de Jos pentru Antilele Olandeze privind schimbul automat de informaţii referitoare la veniturile din economii sub forma plăţilor de dobânzi, convenită prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 7 octombrie 2006 şi la Willemstad la 20 octombrie 2006, ratificată prin Legea nr. 134/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 7 iunie 2007.
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleşcanu
Bucureşti, 27 decembrie 2017.
Nr. 2.323.
ANEXA 1
Ministerul Afacerilor Externe
Document nr. 402.E.3
Notă verbală*)
──────────
*) Traducere.
──────────
Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei prezintă salutul său Ambasadei României la Copenhaga şi are onoarea să comunice următoarele:
Guvernul Regatului Danemarcei propune ca Acordul dintre Guvernul Regatului Danemarcei şi Guvernul României privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994, să îşi înceteze valabilitatea. De asemenea, Danemarca propune ca prevederile articolului 16 paragraful 2 al acordului menţionat să nu se mai aplice în continuare.
Cu condiţia ca Guvernul României să fie de acord cu această propunere, Danemarca propune ca această notă şi nota de răspuns din partea României să constituie Acordul dintre Guvernul Regatului Danemarcei şi Guvernul României privind amendarea Acordului dintre Guvernul României privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994, şi încetarea valabilităţii acestuia.
Prezentul acord face obiectul procedurilor interne din partea părţilor şi părţile se informează reciproc cu privire la finalizarea procedurii lor pentru intrarea în vigoare a prezentului acord. Prezentul acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei dintre cele două notificări.
Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei României la Copenhaga asigurările înaltei sale consideraţii.
Copenhaga, 17 ianuarie 2017
Ambasada României la Copenhaga
Ambasada României la Copenhaga
Nr. 756
Ambasada României la Copenhaga prezintă salutul său Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Departamentul legislaţia Uniunea Europeană, şi, cu referire la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994, are onoarea de a confirma primirea notei verbale nr. 402 E.3 din 17 ianuarie 2017 privind modificarea propusă a acordului.
Ambasada României la Copenhaga are onoarea de a informa că Guvernul României a fost de acord cu propunerea menţionată şi, în consecinţă, nota verbală daneză împreună cu prezenta nota verbală vor constitui un acord între Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei pentru încetarea valabilităţii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Copenhaga la 14 iunie 1994.
Având în vedere că România a îndeplinit procedura internă necesară, Acordul de încetare a valabilităţii va intra în vigoare în a 30-a zi după primirea notificării prin care partea daneză informează partea română în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurilor interne.
Ambasada României la Copenhaga foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Departamentul legislaţia Uniunea Europeană, asigurările înaltei sale consideraţii.
Copenhaga, 16 mai 2017
Departamentul legislaţia Uniunea Europeană
Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei
CC: Departamentul politici europene
Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei
Consiliul comercial
Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: