Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.269 din 19 decembrie 2016 pentru publicarea Acordului încheiat prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 6 decembrie 2016 şi la Chişinău la 15 decembrie 2016, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind completarea Programului de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în baza articolului 1 paragraful 3 al Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele cinci protocoale adiţionale, precum şi în baza articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional
EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.027 din 21 decembrie 2016
În baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,
în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
ARTICOL UNIC
Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Acordul încheiat prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 6 decembrie 2016 şi la Chişinău la 15 decembrie 2016, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind completarea Programului de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în baza articolului 1 paragraful 3 al Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele cinci protocoale adiţionale, precum şi în baza articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional.
p. Ministrul afacerilor externe,
Marius Cristian Bădescu,
secretar de stat
Bucureşti, 19 decembrie 2016.
Nr. 2.269.
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
MINISTRU
Nr. B2-3/2429
Bucureşti, 6 decembrie 2016
Domnule Viceprim-ministru,
Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord), astfel cum a fost modificat prin cele cinci protocoale adiţionale, şi la Scrisoarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) din Republica Moldova nr. 07-2262 din 12 octombrie 2016. Având în vedere prevederile articolului 1 paragraful 3 din Acord, precum şi ale articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional la Acord, vă propun ca prezenta scrisoare, cu anexa sa reprezentând solicitarea Guvernului Republicii Moldova pentru acordarea unei finanţări nerambursabile Guvernului Republicii Moldova pentru finanţarea lucrărilor de construcţie a Centrului de Automatizare şi Dirijare a sistemului de transport gaze la Ungheni în valoare de maximum 350.000 euro din valoarea de 100 milioane de euro acordată de România Republicii Moldova, să completeze Programul de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru implementarea Acordului.
Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova, această scrisoare împreună cu scrisoarea dumneavoastră de răspuns în numele Guvernului Republicii Moldova vor completa Programul de cooperare pe anul 2016, în sensul articolului 1 paragraful 3 al Acordului şi al articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional la Acord, care conţine în anexă solicitarea de acordare a unei finanţări nerambursabile pentru proiectul concret de cooperare, în limita contribuţiei maxime prevăzute în aceeaşi anexă.
Completarea Programului de cooperare pe anul 2016 va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dumneavoastră de răspuns.
Vă rog să primiţi, domnule viceprim-ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
Lazăr Comănescu
Domnului Andrei Galbur,
viceprim-ministru al Republicii Moldova,
ministru al afacerilor externe şi integrării europene
VICEPRIM-MINISTRU,
MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE AL REPUBLICII MOLDOVA
Domnului Lazăr Comănescu,
ministru al afacerilor externe al României
Chişinău, 15 decembrie 2016 Nr. 15496
Excelenţă,
Am onoarea să confirm primirea Scrisorii dumneavoastră nr. B2-3/2429 din 6 decembrie 2016 cu următorul conţinut:
"Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord), astfel cum a fost modificat prin cele cinci protocoale adiţionale, şi la Scrisoarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) din Republica Moldova nr. 07-2262 din 12 octombrie 2016. Având în vedere prevederile articolului 1 paragraful 3 din Acord, precum şi ale articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional la Acord, vă propun ca prezenta scrisoare, cu anexa sa reprezentând solicitarea Guvernului Republicii Moldova pentru acordarea unei finanţări nerambursabile Guvernului Republicii Moldova pentru finanţarea lucrărilor de construcţie a Centrului de Automatizare şi Dirijare a sistemului de transport gaze la Ungheni în valoare de maximum 350.000 euro din valoarea de 100 milioane de euro acordată de România Republicii Moldova, să completeze Programul de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru implementarea Acordului.
Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova, această scrisoare împreună cu scrisoarea dumneavoastră de răspuns în numele Guvernului Republicii Moldova vor completa Programul de cooperare pe anul 2016, în sensul articolului 1 paragraful 3 al Acordului şi al articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional la Acord, care conţine în anexă solicitarea de acordare a unei finanţări nerambursabile pentru proiectul concret de cooperare, în limita contribuţiei maxime prevăzute în aceeaşi anexă.
Completarea Programului de cooperare pe anul 2016 va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dumneavoastră de răspuns."
Am onoarea să vă confirm prin prezenta scrisoare că această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova şi că scrisoarea dumneavoastră împreună cu această scrisoare de răspuns vor completa Programul de cooperare pe anul 2016 pentru implementarea Acordului, în sensul articolului 1 paragraful 3 al Acordului şi ale articolelor 1, 2 şi 3 din cel de-al doilea Protocol adiţional la Acord, care conţine în anexă solicitarea de acordare a finanţării nerambursabile pentru proiectul concret de cooperare, în limita contribuţiei maxime prevăzute în aceeaşi anexă.
Completarea Programului de cooperare va intra în vigoare şi se va aplica de la data acestei scrisori de răspuns.
Vă rog să primiţi, domnule ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
Andrei Galbur
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: