Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.263 din 8 decembrie 2016 privind procedura de transmitere a datelor în registrul public
EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 8 decembrie 2016
Având în vedere:
- prevederile art. 7^1 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 877/2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor şi pentru aplicarea unitară a unor dispoziţii legale;
- prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
- Referatul de aprobare nr. 720/DGJ din 6 decembrie 2016,
în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, instituţiile/autorităţile publice transmit datele cu privire la toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, potrivit prevederilor art. III alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 877/2016, prin intermediul formularului M500.
(2) Transmiterea datelor se realizează lunar, până la data de 25 (inclusiv) a lunii următoare pentru luna anterioară, în conformitate cu procedura de transmitere a datelor în registrul public, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru luna noiembrie 2016, termenul pentru transmiterea datelor menţionate la alin. (1) este de 10 zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 2
(1) Prevederile prezentului ordin se aplică instituţiilor/autorităţilor publice care au personal plătit din fonduri publice, personal care exercită o funcţie în baza unui contract individual de muncă şi/sau de serviciu, a unui act administrativ de numire ori a unui altfel de act emis în condiţiile legii.
(2) Instituţiilor/Autorităţilor publice prevăzute la alin. (1) le revine obligaţia de a depune formularul M500 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin utilizarea serviciului de depunere a declaraţiilor online, existent pe portalul e-guvernare.ro, la secţiunea "Acces rapid", subsecţiunea "Depunere declaraţii".
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), instituţiile/autorităţile de învăţământ preuniversitar nu au obligaţia completării şi depunerii formularului M500, datele referitoare la personalul aferent fiind preluate din aplicaţia EduSal.edu.ro. Sunt excluse de la obligaţia completării datelor şi depunerii formularului M500, conform prevederilor prezentului ordin, exclusiv acele instituţii/autorităţi publice de învăţământ preuniversitar, care completează în prezent informaţiile de salarizare în baza de date EDUSAL.
ART. 3
(1) Instituţiile/Autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) au obligaţia de a accesa pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (https://www.anaf.ro/), la secţiunea ANAF>Servicii online>Declaraţii electronice>Descărcare declaraţii (https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/descarcare_declaratii), de unde vor descărca formularul M500 în format electronic (fişier PDF).
(2) Instituţiile/Autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) pot obţine informaţiile necesare pentru completarea formularului M500 consultând fişierul în format electronic numit "Ghidul_cu_instrucţiunile_de_completare_a_formularului_M500_06122016.PDF", în format PDF, existent pe pagina de internet www.anaf.ro la secţiunea "Descărcare declaraţii": https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/descarcare_declaratii.
(3) După ce formularul a fost completat, se va trece la autentificarea pe portalul e-guvernare.ro, secţiunea "Depunere declaraţii", prin utilizarea tokenului deţinut, urmând a se încărca şi a se transmite fişierul pdf cu xml ataşat obţinut în urma validării şi semnării cu certificat digital calificat, similar cu procedura de depunere a declaraţiei ANAF 112.
(4) În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va transmite datele colectate la Inspecţia Muncii.
ART. 4
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru angajatorii persoane fizice sau juridice de drept privat, cât şi pentru instituţiile/autorităţile publice se aplică în continuare prevederile legale cu privire la obligaţia de completare şi transmitere către inspectoratele teritoriale de muncă a datelor în Revisal, conform Ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.918/2011 pentru aprobarea procedurii şi actelor pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei, precum şi a procedurii privind transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, cu modificările ulterioare.
ART. 5
(1) În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, sunt exceptate de la completarea formularului M500.
(2) Instituţiile menţionate la alin. (1) au obligaţia de a ţine evidenţa datelor prevăzute la art. 7^1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la personalul militar şi la funcţionarii publici cu statut special, prin registre proprii de evidenţă a personalului militar şi a funcţionarilor publici cu statut special.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii, familiei, protecţiei
sociale şi persoanelor vârstnice,
Dragoş-Nicolae Pîslaru
Bucureşti, 8 decembrie 2016.
Nr. 2.263.
ANEXĂ
Procedura de transmitere a
datelor în registrul public
Formularul M500 se completează de către instituţiile/ autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin.
I. Depunerea M500
Formularul M500 se completează şi se depune de instituţiile/autorităţile publice, potrivit legislaţiei în vigoare.
II. Termenul de depunere a declaraţiei:
- pentru luna noiembrie 2016, în termen de 10 zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituţiile/autorităţile publice au obligaţia de a transmite datele cu privire la toate categoriile de personal plătit din fonduri publice;
- lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru luna anterioară.
III. Detalii cu privire la depunerea formularului M500
1. Prima depunere
Rectificarea informaţiilor deja transmise se face la nivel de persoană, prin retransmiterea tuturor informaţiilor referitoare la aceasta. În situaţia în care se realizează o rectificare, organul competent să colecteze datele (Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală) va lua în considerare ultimele informaţii primite cu privire la persoana respectivă.
2. Depunerile lunare
Pentru depunerile lunare se vor raporta în cuprinsul formularului M500 numai modificările care au intervenit pe parcursul lunii calendaristice aferente depunerii formularului, în cadrul raportului de muncă şi/sau de serviciu al personalului plătit din fonduri publice aferent, respectiv încetării rapoartelor de muncă şi/sau de serviciu, acordarea sau modificarea de sporuri, modificări ale salariului, ale încadrării sau orice alte asemenea situaţii.
Tot în cadrul depunerilor lunare ale formularului M500 se vor raporta situaţiile referitoare la încheierea unor noi raporturi de muncă şi/sau de serviciu.
Rectificarea datelor deja transmise se face la nivel de persoană, prin retransmiterea tuturor informaţiilor referitoare la aceasta. În situaţia în care se realizează o rectificare, organul competent să colecteze datele (Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală) va lua în considerare ultimele informaţii primite cu privire la persoana respectivă.
IV. Modul de depunere
Formularul M500 se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Pentru depunerea formularului M500, instituţia/autoritatea publică trebuie să deţină un certificat digital calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.
Formularul M500 se completează cu ajutorul programului de asistenţă disponibil gratuit pe portalul www.anaf.ro, secţiunea "Descărcare declaraţii".
V. Depunerea la sediul unităţilor fiscale
În situaţia în care nu se poate realiza depunerea în mediul electronic, în mod excepţional, formularul M500 se depune la sediul organului fiscal, atât pe suport hârtie, semnat de reprezentantul legal al instituţiei/autorităţii publice, cât şi pe suport CD sau USB.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: