Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În considerarea prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.069/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul culturii emite următorul ordin: ART. I Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 2.668/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 20 octombrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, după alineatul(3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Institutul colaborează cu instituţii şi autorităţi din domeniul învăţământului de specialitate culturală la nivel naţional, cu instituţii al căror obiect de activitate este statistica la nivel naţional, precum şi cu alte autorităţi publice cărora le furnizează studii şi cercetări interdisciplinare." 2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5. - Pentru îndeplinirea obiectivelor, Institutul are următoarele atribuţii principale: 1. În domeniul cercetării sectorului cultural: a) efectuează studii, cercetări, studii de impact, analize pentru studiile de fundamentare pentru programele, politicile şi strategiile Ministerului Culturii; b) fundamentează politicile publice în domeniul culturii, la solicitarea Ministerului Culturii, şi elaborează strategii culturale, în corelare cu politicile culturale enunţate de Ministerul Culturii; c) propune actualizări şi corelări de politici şi strategii cu documente de referinţă europene pentru domeniul cultură; d) propune actualizări şi corelări de definiţii ale sectoarelor culturale şi creative de referinţă europene pentru domeniul cultură; e) efectuează studii despre infrastructura sectorului cultural, instituţiile publice de cultură din România, economia culturii, sociologia culturii, piaţa forţei de muncă în sectorul cultural, operatori culturali, precum şi despre orice alt subiect legat de sectorul cultural din România; f) identifică, evaluează şi prognozează nevoile culturale şi cercetează tendinţele de consum cultural; g) efectuează, la cerere, studii, cercetări, studii de impact, analize pentru studiile de fundamentare pentru proiectele şi programele operatorilor publici şi privaţi din sectorul cultural; h) efectuează studii privind monitorizarea inserţiei socioprofesionale pe piaţa muncii; i) efectuează studii de evaluare managerială a organizaţiilor pentru îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale; j) valorifică studiile, analizele, cercetările; k) realizează studii privind cultura antreprenorială şi propune strategii de promovare a antreprenoriatului în sectorul cultural; l) efectuează studii de evaluare a mediului intern organizaţional al operatorilor culturali pentru îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale; m) dezvoltă programe şi proiecte de cercetare fundamentală şi aplicativă privind conservarea, restaurarea, managementul, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural; n) realizează activităţi privind educarea la locul de muncă şi formare profesională continuă prin oferirea stagiilor de practică în cadrul instituţiei sau al instituţiilor partenere. 2. În domeniul cercetării statistice pentru cultură: a) colectează, gestionează şi analizează date statistice din toate sectoarele de activitate ale domeniului culturii din România; b) colectează şi gestionează baze de date din sectorul cultural de la toate instituţiile care deţin aceste date şi realizează rapoarte statistice conform metodologiilor solicitate şi acreditate de Institutul Naţional de Statistică; c) comunică date statistice solicitate de Ministerul Culturii, precum şi cele necesare raportărilor statistice europene (în calitate de cont satelit privind cultura); d) furnizează, la cerere, date şi analize solicitate Ministerului Culturii de către organismele internaţionale preocupate de sectorul cultural; e) dezvoltă reţele de colectare a datelor la nivel naţional şi colaborează cu autorităţi locale sau centrale pentru îmbunătăţirea colectării datelor. 3. În domeniul formării profesionale continue şi al educaţiei permanente: a) determină nevoile de formare profesională ale angajaţilor instituţiilor publice şi persoanelor juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural; b) elaborează, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Calificări, cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi cu alte autorităţi şi organisme în domeniu, standardele de pregătire profesională şi standardele ocupaţionale, tematici şi programe specifice domeniului culturii; c) organizează şi desfăşoară programe, cursuri şi alte activităţi de formare profesională a personalului instituţiilor publice de cultură, indiferent de subordonare, persoanelor juridice de drept privat, precum şi a persoanelor fizice; d) propune Ministerului Culturii proiecte de formare a specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice; e) oferă servicii de educaţie recurentă sau compensatorie, formare profesională şi educaţie civică, prin organizarea şi desfăşurarea de programe, cursuri şi alte activităţi specifice; f) organizează şi desfăşoară activităţi de evaluare şi atestare a competenţelor profesionale dobândite pe cale nonformală şi informală; g) organizează şi desfăşoară cursuri sau alte forme specifice de pregătire postliceală şi postuniversitară, potrivit obiectului său de activitate, în condiţiile legii; h) elaborează şi realizează aplicaţii practice pentru programele, cursurile şi celelalte activităţi organizate; i) organizează şi desfăşoară, în colaborare cu direcţiile de specialitate ale Ministerului Culturii şi cu alte instituţii ale acestuia, atestarea specialiştilor şi experţilor în domeniul patrimoniului cultural, respectiv a personalului din instituţiile de spectacole; j) sprijină activitatea şi colaborează cu instituţiile de învăţământ artistic şi cu persoanele juridice de drept privat fără scop lucrativ din acest domeniu; k) eliberează, în condiţiile legii, diplome educaţionale şi certificate de absolvire persoanelor care au urmat programele şi cursurile organizate; l) realizează activităţi privind educarea la locul de muncă şi formare profesională continuă prin oferirea stagiilor de practică în cadrul instituţiei sau al instituţiilor partenere; m) oferă servicii de orientare profesională în colaborare cu entităţile educaţionale din sistemul educaţional naţional; n) dezvoltă, perfecţionează şi pune la dispoziţia persoanelor interesate aplicaţii informatice necesare formării profesionale şi educaţiei permanente specifice domeniului culturii; o) participă la organizarea de programe şi activităţi de formare profesională a personalului din domeniul cultelor, în ceea ce priveşte conservarea, evidenţa şi punerea în valoare a patrimoniului cultural mobil şi imobil deţinut de unităţile de cult; p) asigură îndrumarea metodologică pentru activităţile de formare profesională desfăşurate de aşezămintele culturale. 4. În domeniul managementului cultural: a) elaborează şi pune la dispoziţia persoanelor juridice sau fizice interesate programe de management şi marketing cultural; b) asigură atestarea în domeniul managementului şi formarea profesională a managerilor şi a reprezentanţilor operatorilor culturali, conform legii; c) elaborează studii, lucrări şi metodologii cu aplicabilitate în domeniul culturii; d) asigură consultanţă de specialitate în domeniul managementului şi marketingului cultural instituţiilor publice de cultură, indiferent de subordonare, şi persoanelor juridice de drept privat; e) colaborează cu alte instituţii publice care au atribuţii şi dezvoltă programe în domeniul cultural; f) dezvoltă aplicaţii informatice specifice managementului cultural; g) elaborează şi propune, în vederea aprobării prin ordin al ministrului culturii, sistemul multianual de planificare şi management al pregătirii profesionale a personalului din instituţiile publice de cultură. 5. În domeniul dezvoltării instituţionale: a) acordă consultanţă la solicitarea persoanelor juridice de drept privat şi realizează examinări pentru evaluarea caracteristicilor profesionale şi de personalitate ale persoanelor fizice pentru identificarea disponibilităţilor pentru activitatea de conducere; b) pregăteşte şi perfecţionează specialişti în domenii care sunt solicitate de economia de piaţă, pentru sectorul culturii - legislaţie, managementul resurselor umane, managementul proiectelor, management financiar, marketing, informatică etc.; c) elaborează proiectele metodologiilor şi criteriilor de autorizare a persoanelor juridice cu activitate în domeniul culturii, precum şi modalităţile de examinare finală şi de certificare a pregătirii profesionale, pe care le supune aprobării Ministerului Culturii. 6. Institutul gestionează, actualizează şi certifică următoarele registre naţionale: a) Registrul instituţiilor de spectacole sau concerte, parte componentă a Registrului artelor spectacolului, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările ulterioare; b) Registrul impresarilor artistici, persoane fizice sau juridice, parte componentă a Registrului artelor spectacolului, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările ulterioare; c) baza de date - Registrul managerilor culturali; d) Registrul specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici, precum şi procedurile de atestare şi înscriere în acesta, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii; e) Registrul evaluatorilor de specialitate pentru evaluarea managerilor culturali. 7. Alte atribuţii: a) editează şi comercializează publicaţii de specialitate, potrivit obiectului său de activitate; b) propune Ministerului Culturii, în vederea aprobării prin ordin, tarife pentru serviciile oferite; c) organizează şi întreţine o bază de date, precum şi un centru de documentare specifice obiectului său de activitate; d) organizează manifestări ştiinţifice - mese rotunde, colocvii, ateliere, simpozioane, schimburi de experienţă şi de informare documentară - în domeniile sale de competenţă; e) desfăşoară activităţi de cazare şi masă în spaţiile pe care le are în administrare." 3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7. - Funcţionarea Institutului se asigură prin activitatea personalului angajat în baza contractului individual de muncă şi prin colaborarea cu formatori şi specialişti în domeniile de activitate ale instituţiei." 4. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 8. - (1) Numărul de posturi ale Institutului este 41." 5. La articolul 10, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins: "(2) Institutul stabileşte şi realizează programul de activitate, programele de cercetare, proiectele şi programele educaţionale şi de formare profesională proprii, cu respectarea prevederilor legale. (3) Institutul colaborează cu universităţile de profil artistic şi cultural din România, precum şi cu centrele sau institutele de cercetare statistică şi/sau culturală. (4) Institutul este organism responsabil pentru realizarea contului satelit privind cultura (Satellite account on culture)." 6. La articolul 12 alineatul (2), literele b) şi aa) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "b) propune spre aprobare ministrului culturii bugetul, statele de funcţii şi statele de funcţii modificatoare ale Institutului, la termenele şi în condiţiile stabilite de autoritate; ...................................................................... aa) propune şi soluţionează contestaţiile în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi asemănătoare care se acordă în condiţiile legii;" 7. La articolul 12, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) În absenţa managerului, atribuţiile şi competenţele acestuia pot fi delegate, prin decizie scrisă, celorlalte persoane cu funcţii de conducere din cadrul Institutului, în condiţiile legii." 8. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 13. - (1) Consiliul administrativ al Institutului este organism colegial cu rol consultativ, alcătuit din 9 membri, după cum urmează: a) managerul, în calitate de preşedinte al Consiliului administrativ; b) directorul Direcţiei cercetare; c) directorul Direcţiei formare profesională; d) şeful Serviciului cercetare; e) şeful Serviciului formare profesională; f) contabilul-şef; g) un membru din cadrul Compartimentului ştiinţific cercetare-dezvoltare; h) directorul adjunct; i) şeful Serviciului marketing, comunicare, publicaţii şi IT." 9. La articolul 16, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Consiliul de specialitate îndeplineşte rolul consiliului ştiinţific pentru activitatea de cercetare." 10. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Consiliul de specialitate este alcătuit din maximum 9 membri, după cum urmează: a) managerul Institutului - preşedinte; b) reprezentanţi din domeniul cercetării; c) reprezentanţi din domeniul formării profesionale; d) reprezentanţi din învăţământul universitar; e) reprezentanţi ai Ministerului Culturii." 11. La articolul 17, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: "d) avizează planul de cercetare şi de formare profesională;" 12. La articolul 18, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins: "(8) Consiliul de specialitate se consideră legal întrunit în prezenţa a două treimi din numărul total al membrilor săi." 13. La articolul 19, literele a), g), o) şi t) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) pregăteşte şi avizează bugetele, planifică şi controlează toate operaţiunile financiare şi contabile legate de activitatea Institutului şi le supune aprobării managerului; ...................................................................... g) organizează şi conduce contabilitatea pe bază de angajamente, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor instituţiilor publice, conform legislaţiei aplicabile în materie; ...................................................................... o) avizează şi înaintează dările de seamă statistice cu caracter financiar la termenele prevăzute; ...................................................................... t) asigură fondurile necesare pentru deplasările salariaţilor Institutului în ţară, în interesul serviciului, la manifestări culturale etc., pe baza ordinelor de deplasare prezentate, organizează evidenţa operativă a acestora şi verifică deconturile, conform reglementărilor în vigoare, urmărind încadrarea corectă în cheltuielile aprobate;" 14. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu următorul cuprins: "Art. 19^1. - (1) Directorul adjunct este în subordinea directă a managerului şi asigură coordonarea Serviciului marketing, comunicare, publicaţii şi IT şi a Compartimentului administrativ, cu respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii pentru atingerea următoarelor obiective: a) promovarea Institutului şi utilizarea integrală a capacităţii de lucru a acestuia, prin identificarea de noi beneficiari şi contractarea de proiecte; b) coordonarea şi armonizarea obiectivelor Institutului cu resursele disponibile; c) asigurarea echilibrului dintre activităţile specifice Institutului: cercetarea în domeniul culturii, formarea profesională continuă, educaţia permanentă, managementul în domeniul culturii; d) elaborarea şi propunerea spre aprobare a măsurilor de îmbunătăţire a activităţii economico-financiar-contabile şi administrative a instituţiei. (2) Directorului adjunct îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) formulează propuneri de proiecte de acte normative care reglementează domeniile de activitate a Institutului; b) urmăreşte şi asigură respectarea legislaţiei, actelor normative, a ordinelor şi dispoziţiilor aplicabile activităţilor desfăşurate la nivelul Institutului; c) participă la implementarea strategiei de dezvoltare instituţională; d) dezvoltă relaţii de parteneriat în limita mandatului dat de manager; e) participă la elaborarea proiectului anual al bugetului instituţiei şi monitorizează executarea acestuia; f) avizează alocarea resurselor (umane, materiale, financiare, informaţionale etc.) în funcţie de programele de dezvoltare instituţională desfăşurate la nivelul Institutului; g) asigură evaluarea activităţilor specifice Institutului; h) menţine legăturile cu ordonatorul principal de credite şi alte instituţii din sfera de activitate a Institutului, în limita mandatului primit; i) participă la elaborarea planului operaţional anual privind activităţile specifice Institutului; j) monitorizează şi controlează elaborarea rapoartelor periodice aferente tuturor activităţilor desfăşurate la nivelul Institutului, în limita competenţelor date; k) repartizează pe compartimente lucrările primite de la ordonatorul principal de credite şi urmăreşte rezolvarea acestora în termen, potrivit dispoziţiilor legale şi în termenele stabilite; l) elaborează propunerile pentru planificarea activităţilor tematice ale Consiliului administrativ; m) urmăreşte ducerea la îndeplinire a sarcinilor rezultate din şedinţele Consiliului administrativ şi informează managerul asupra stadiului şi a modului de realizare a acestora; n) mediază, negociază, asigură rezolvarea stărilor conflictuale la nivelul instituţiei, în limita competenţelor şi mandatului primit; o) se îngrijeşte de accesarea de fonduri externe nerambursabile, de finanţări naţionale şi coordonează proiectele rezultate; p) participă la implementarea activităţilor rezultate din desemnarea Institutului ca organism responsabil pentru realizarea contului satelit privind cultura; q) îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniile de activitate ale Institutului, date de manager." 15. La articolul 23, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 23. - Compartimentul achiziţii publice este subordonat managerului şi are următoarele atribuţii principale:". 16. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 24. - (1) Compartimentul resurse umane este în subordinea managerului şi asigură respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii specifice sferei de activitate a compartimentului. (2) Compartimentul resurse umane îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) întocmeşte proiectul statului de funcţii al Institutului şi îl propune spre aprobare managerului; b) propune structura de personal pe baza căreia se determină fondurile destinate cheltuielilor cu salariile, conform legii; c) întocmeşte contractele individuale de muncă ale angajaţilor, actele adiţionale la acestea, documentele pentru promovarea personalului în urma concursurilor susţinute, conform legii, precum şi convenţiile pentru prestări de servicii; d) asigură întocmirea şi efectuarea corectă a înregistrărilor în documentele de evidenţă a muncii prevăzute de lege şi păstrarea acestora în condiţii corespunzătoare; e) asigură completarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor; f) asigură consultanţa de specialitate în scopul întocmirii fişelor de post ale angajaţilor Institutului; g) întocmeşte documentaţia necesară organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din structura instituţiei; h) asigură condiţiile necesare desfăşurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din structura instituţiei; i) întocmeşte documentele de angajare sau încetare a raporturilor de muncă ale angajaţilor instituţiei; j) gestionează fişele de evaluare profesională individuală anuală a angajaţilor; k) întocmeşte contractele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru persoanele care îndeplinesc atribuţii de instruire teoretică şi practică în cadrul programelor de formare profesională derulate de Institut; l) asigură documentaţia necesară pentru întocmirea dosarelor persoanelor care solicită încetarea activităţii şi o supune spre aprobare conducerii instituţiei; m) asigură întocmirea documentelor statistice, a evidenţelor de personal şi de salarizare, precum şi a altor documente solicitate în domeniul resurselor umane; n) asigură consultanţa de specialitate şi sprijinul necesar desfăşurării în condiţii de legalitate a procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale salariaţilor Institutului; o) înaintează conducerii Institutului propunerile nominale ale personalului ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea promovării în grade sau trepte profesionale; p) stabileşte în condiţii de legalitate drepturile salariale ale personalului Institutului; q) întocmeşte centralizatorul anual al concediilor de odihnă ale personalului şi îl supune aprobării managerului; r) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 17. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins: "Art. 24^1. - Compartimentul control managerial intern este în subordinea managerului şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) colaborează cu celelalte compartimente din instituţie la identificarea şi selectarea activităţilor procedurabile la nivelul Institutului; b) asigură secretariatul Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial la nivelul instituţiei; c) elaborează şi propune Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial reglementările metodologice, criteriile de evaluare necesare pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern; d) asigură evaluarea sistematică, în scopul menţinerii la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operaţiunilor; e) asigură cunoaşterea de către personalul de conducere şi de execuţie a importanţei şi rolului controlului intern; f) asigură înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi evenimentelor semnificative; g) verifică şi asigură realizarea de către instituţie a cerinţelor generale şi specifice în domeniul controlului intern managerial prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare; h) elaborează proiectul de raport anual asupra sistemului de control intern managerial, pe care îl prezintă spre avizare Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial cu atribuţii în acest sens; i) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 18. La articolul 27, partea introductivă şi literele b), f), i) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 27. - Compartimentul administrativ se află în subordinea directorului adjunct şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale: ...................................................................... b) asigură organizarea serviciului de pază al instituţiei; ..................................................................... f) face comenzi pentru realizarea ştampilelor şi tipăriturilor folosite în activitatea de secretariat, în bază documentelor justificative; ...................................................................... i) asigură curăţenia spaţiilor de lucru aflate în administrarea sau proprietatea Institutului; ...................................................................... n) oferă informaţii necesare întocmirii caietelor de sarcini pentru achiziţionarea de servicii şi echipamente, ce intră în sfera domeniului administrativ;" 19. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 28. - (1) Serviciul marketing, comunicare, publicaţii şi IT este subordonat directorului adjunct şi este compus din Compartimentul comunicare, Compartimentul publicaţii şi Compartimentul IT. (2) Serviciul marketing, comunicare, publicaţii şi IT este condus de un şef serviciu care coordonează activitatea compartimentelor prevăzute la alin. (1). (3) Serviciul marketing, comunicare, publicaţii şi IT urmăreşte atingerea următoarelor obiective: a) coordonarea activităţii de marketing, sub îndrumarea directă a managerului; b) elaborarea, implementarea şi dezvoltarea strategiilor şi politicilor de marketing ale Institutului; c) coordonarea tuturor activităţilor de creare, transmitere şi menţinere a unei imagini unitare a instituţiei, în raport cu strategia de marketing, sub îndrumarea directă a managerului; d) monitorizarea permanentă a pieţei şi a concurenţei; e) identificarea şi anticiparea nevoilor consumatorilor; f) plasarea şi distribuirea produselor şi serviciilor Institutului acolo unde sunt cumpărate sau consumate; g) promovarea produselor pe piaţă şi în conştiinţa potenţialilor consumatori prin comunicare cu aceştia; h) adaptarea continuă şi buna întreţinere a infrastructurii informatice a instituţiei - hardware şi software - la cerinţele programelor şi proiectelor Institutului; i) asigurarea pregătirii profesionale şi actualizarea cunoştinţelor prin măsuri de perfecţionare a pregătirii personalului din cadrul serviciului; j) gestionarea canalelor de comunicare ale Institutului. (4) Serviciul marketing, comunicare, publicaţii şi IT îndeplineşte următoarele atribuţii: a) asigură implementarea strategiilor şi politicilor de marketing ale Institutului; b) asigură monitorizarea permanentă a pieţei şi concurenţei în vederea actualizării şi/sau modificării strategiei şi politicilor de marketing ale Institutului; c) asigură activitatea de planificare şi organizare a sistemului informatic din Institut; d) realizează planuri şi reţele de comunicare internă şi externă şi asigură implementarea acestora la nivelul tuturor compartimentelor Institutului; e) asigură comunicarea cu celelalte compartimente în vederea prelucrării informaţiilor primite de la acestea; f) întreţine, completează şi updatează informaţiile pe reţeaua de internet; g) asigură omogenitatea sistemelor IT ale Institutului; h) contribuie la realizarea evenimentelor organizate de Institut (seminare, congrese, colocvii, mese rotunde, şcoli de vară, conferinţe şi dezbateri, naţionale şi internaţionale); i) asigură relaţia cu media; j) asigură valorificarea studiilor, analizelor, cercetărilor prin publicarea de lucrări ştiinţifice, reviste, broşuri şi colecţii de carte, a unor portaluri electronice, manuale, dar şi a altor lucrări în domeniu, în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională, difuzate în format tipărit şi/sau electronic; k) asigură editarea, publicarea şi diseminarea publicaţiilor de specialitate, potrivit obiectului său de activitate. (5) Compartimentul comunicare îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) realizează şi propune spre aprobare managerului strategia şi planul de marketing ale Institutului; b) realizează planul de comunicare internă şi externă a Institutului; c) efectuează segmentarea pe tipuri de produse şi servicii ale Institutului; d) se ocupă de plasarea adecvată a ofertei Institutului în raport cu beneficiarii; e) dezvoltă raporturile Institutului cu media; f) utilizează bazele de date din cadrul Institutului pentru diseminarea materialelor generate; g) organizează seminare, congrese, colocvii, mese rotunde, şcoli de vară, conferinţe şi dezbateri, naţionale şi internaţionale; h) supervizează realizarea elementelor de identitate vizuală ale Institutului şi le propune spre aprobare managerului Institutului; i) urmăreşte reflectarea în media a activităţilor Institutului şi propune acţiuni corective în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi în percepţia publică faţă de activitatea Institutului; j) sprijină activitatea celorlalte compartimente ale Institutului, în vederea asigurării identităţii de imagine a instituţiei; k) asigură accesul la informaţiile de interes public, din oficiu sau la cerere, în condiţiile legii; l) administrează solicitările de acces la informaţiile de interes public, conform prevederilor legale; m) furnizează către mass-media informaţiile de interes public cu referire la activitatea Institutului, în condiţiile legii; n) monitorizează presa, realizează analize de impact, monitorizează percepţia publicului asupra Institutului; o) gestionează crizele de imagine/disfuncţionalităţile de comunicare interinstituţională. (6) Compartimentul IT îndeplineşte următoarele atribuţii: a) asigură elaborarea şi aplicarea strategiei Institutului în domeniul informatic şi al tehnologiei informaţiei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; b) asigură valorificarea publicistică a rezultatelor activităţii Institutului; c) creează reţeaua informatică integrată a Institutului şi asigură securitatea informatică a bazelor de date; d) asigură mentenanţa reţelei hardware şi software şi răspunde de derularea contractelor de servicii aferente; e) realizează şi actualizează paginile de internet ale Institutului; f) asigură buna funcţionare a dotărilor electronice necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor specifice Institutului, precum şi buna funcţionare a acestora; g) răspunde de derularea contractelor de servicii internet cu respectarea cadrului de reglementare a relaţiilor dintre furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, pe de o parte, şi utilizatorii finali, pe de altă parte, în conformitate cu prevederile legale în domeniu; h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii. (7) Compartimentul publicaţii exercită următoarele atribuţii principale: a) valorifică studiile, analizele, cercetările prin publicarea de lucrări ştiinţifice, reviste, broşuri şi colecţii de carte, a unor portaluri electronice, manuale, dar şi a altor lucrări în domeniu, în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională, difuzate în format tipărit şi/sau electronic; b) asigură diseminarea publicaţiilor Institutului către grupurile-ţintă/beneficiari în funcţie de conţinutul şi adresabilitatea acestora; c) coordonează şi monitorizează editarea/publicarea şi diseminarea publicaţiilor de specialitate, potrivit obiectului său de activitate; d) propune legături cu publicaţii de profil din ţară şi din străinătate; e) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 20. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 30. - (1) Direcţia cercetare se află în subordinea managerului, este condusă de un director şi are următoarele atribuţii principale: a) coordonează activitatea de cercetare a Institutului şi supraveghează calitatea acesteia; b) favorizează, stimulează şi propune liniile de perspectivă pentru programele şi proiectele instituţiei în domeniul cercetării; c) prezintă propuneri de programe şi/sau proiecte pentru Institut; d) avizează raportul anual conţinând principalele rezultate ale cercetărilor Institutului, precum şi rapoartele şi informările comunicate managerului, întocmite pe baza informaţiilor din bazele de date; e) identifică şi face demersuri pentru dezvoltarea legăturilor Institutului cu unităţi sau departamente ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ale Ministerului Tineretului şi Sportului, ale Ministerului Culturii, Academiei Române, Arhivelor Naţionale, cu universităţi acreditate în România şi peste hotare, asociaţii profesionale, precum şi cu alte universităţi, institute şi centre de cercetare, locale, naţionale şi internaţionale, care au un obiect de studiu de interes comun, precum şi cu publicaţii de specialitate, din ţară sau din străinătate; f) prezintă propuneri pentru desemnarea echipei de realizare şi implementare a fiecărui program şi/sau proiect din domeniul cercetării derulat de Institut; g) stabileşte parteneriate cu instituţii şi organizaţii la nivel naţional şi internaţional care au interese comune cu cele ale Institutului; h) planifică priorităţile participării la manifestări ştiinţifice cu comunicări din rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare, în condiţiile legii, cu sprijinul compartimentelor Institutului, în limita resurselor financiare, şi le propune managerului pentru aprobare; i) stabileşte priorităţile de a publica lucrări ştiinţifice, în condiţiile legii, cu sprijinul compartimentelor Institutului, în limita resurselor financiare, şi le propune managerului pentru aprobare; j) propune brevetarea rezultatelor cercetării, în condiţiile legii, cu sprijinul compartimentelor Institutului, în limita resurselor financiare; k) identifică, împreună cu celelalte compartimente, posibilităţile de aderare a Institutului la organisme naţionale şi internaţionale şi reţele de interes pentru instituţie şi întreprinde demersurile necesare în acest scop; l) propune editarea de publicaţii şi tipărituri ale Institutului şi fundamentează aceste propuneri; m) coordonează şi urmăreşte activitatea colaboratorilor specializaţi pentru activităţile de cercetare; n) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii. (2) În subordinea Direcţiei cercetare se află Serviciul cercetare." 21. La articolul 31, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 31. - (1) Serviciul cercetare este subordonat Direcţiei cercetare şi este compus din Compartimentul studii, cercetare, analize, Compartimentul CONT SATELIT - baze de date în cultură şi Compartimentul documentare. ....................................................................... (4) Serviciul cercetare are următoarele atribuţii principale: a) asigură fundamentarea programelor şi politicilor culturale ale Ministerului Culturii, la solicitarea acestuia; b) avizează strategiile în domeniu, elaborate de compartimentele coordonate; c) asigură diseminarea rezultatelor cercetărilor şi studiilor despre sectoarele culturale şi creative pentru specialiştii din domeniu şi pentru publicul larg, prin intermediul instrumentelor specifice şi prin participarea la conferinţele naţionale şi internaţionale de profil; d) asigură realizarea studiilor, analizelor şi cercetărilor incluse în planul anual de cercetare; e) coordonează organizarea seminarelor, congreselor, colocviilor, meselor rotunde, a şcolilor de vară, conferinţelor şi dezbaterilor naţionale şi internaţionale; f) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 22. La articolul 32, partea introductivă şi literele a) şi o) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 32. - Compartimentul studii, cercetare, analize exercită următoarele atribuţii principale: a) furnizează studii de profunzime pentru fundamentarea programelor şi politicilor culturale ale Ministerului Culturii, la solicitarea acestuia; ......................................................................... o) elaborează şi monitorizează predicţii în ceea ce priveşte fluctuaţia cererii privind necesarul de formare, specializare şi perfecţionare a personalului din reţeaua instituţiilor publice de cultură;" 23. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 33. - Compartimentul CONT SATELIT - baze de date în cultură exercită următoarele atribuţii principale: a) colectează, gestionează, arhivează şi analizează date statistice despre sectoarele culturale şi creative din România; b) raportează datele statistice pe contul satelit privind cultura potrivit metodologiei dezvoltate împreună cu Institutul Naţional de Statistică; c) furnizează, la cerere, date şi analize solicitate Ministerului Culturii de către organismele internaţionale preocupate de sectorul cultural; d) contribuie la realizarea raportului anual conţinând principalele rezultate ale cercetărilor Institutului; e) actualizează informaţii despre beneficiari; f) actualizează informaţiile privind beneficiarii prezenţi şi potenţiali, precum şi concurenţii instituţiei; g) constituie şi administrează bazele de date digitale ale Institutului; h) furnizează, la cererea managerului şi a celorlalte compartimente, rapoarte şi informări pe baza informaţiilor din bazele de date; i) sesizează managerul asupra situaţiilor în care informaţiile necesare constituirii sau actualizării bazelor de date sunt furnizate cu întârziere sau în mod defectuos de către celelalte compartimente; j) dezvoltă şi consolidează metode statistice care să măsoare impactul şi contribuţia culturii în economia naţională; k) furnizează un sistem de informaţii economice legate de cultură, conceput ca satelitul Sistemului de conturi naţionale (SCN), pentru a permite estimarea impactului culturii asupra economiei în ansamblu; l) implementează contul satelit privind cultura, în conformitate cu ultimele dezvoltări la nivel european şi internaţional, în vederea obţinerii celui mai adecvat instrument pentru efectuarea unei evaluări cuprinzătoare a dimensiunii economice a sectorului şi a evoluţiei acesteia; m) colaborează cu Institutul Naţional de Statistică pentru armonizarea metodologiilor specifice; n) realizează maparea/cartografierea sectorului cultural pe baza datelor obţinute; o) participă la conferinţe/seminare interne şi internaţionale privind contul satelit privind cultura; p) gestionează platforma de colectare on-line a datelor din teritoriu privind activitatea culturală, infrastructura şi personalul de specialitate din sectorul operaţional cultură; q) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 24. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 34. - Compartimentul documentare exercită următoarele atribuţii principale: a) susţine demersurile ştiinţifice de cercetare a tuturor surselor edite şi inedite, cărţi, ziare, manuscrise, jurnale, documente de arhivă şi altele, legate de sectoarele culturale şi creative; b) contribuie la realizarea raportului anual conţinând principalele rezultate ale cercetărilor Institutului; c) efectuează documentări pentru domeniul cultural şi domeniile adiacente acestuia şi valorifică rezultatele acestor cercetări; d) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 25. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 35. - (1) Direcţia formare profesională se află în subordinea managerului, este condusă de un director şi are următoarele atribuţii principale: a) coordonează activitatea de formare profesională a Institutului şi supraveghează calitatea acesteia; b) favorizează, stimulează şi propune liniile de perspectivă pentru programele şi proiectele instituţiei în domeniul formării profesionale; c) prezintă propuneri de programe şi/sau proiecte pentru Institut; d) iniţiază, stabileşte, dezvoltă şi susţine raporturi de colaborare şi cooperare cu alte unităţi sau departamente ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ale Ministerului Tineretului şi Sportului, ale Ministerului Culturii, Academiei Române, Arhivelor Naţionale, cu universităţi acreditate în România şi peste hotare, asociaţii profesionale, precum şi cu alte universităţi, institute şi centre de cercetare, locale, naţionale şi internaţionale, care au un obiect de studiu sau activităţi de formare de interes comun; e) prezintă propuneri pentru desemnarea echipei de realizare şi implementare a fiecărui program şi/sau proiect din domeniul formării profesionale derulat de Institut; f) stabileşte parteneriate cu instituţii şi organizaţii care au interese comune cu cele ale Institutului; g) planifică priorităţile de participare la conferinţe, grupuri de lucru sau comunicări din domeniul formării profesionale; h) planifică şi organizează, pe baza propunerilor şefului Serviciului formare profesională, editarea materialelor de curs sau a suporturilor de curs pentru activităţile de formare ale Institutului; i) identifică, împreună cu celelalte compartimente, posibilităţile de aderare a Institutului la organisme naţionale şi internaţionale şi reţele de interes pentru instituţie şi întreprinde demersurile necesare în acest scop; j) propune editarea de publicaţii şi tipărituri ale Institutului şi fundamentează aceste propuneri; k) coordonează şi urmăreşte activitatea colaboratorilor specializaţi pentru activităţile de formare profesională; l) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii. (2) În subordinea Direcţiei formare profesională se află Serviciul formare profesională. (3) Serviciul formare profesională este condus de un şef serviciu şi coordonează activitatea următoarelor compartimente: Compartimentul planificare şi administrare cursuri, Compartimentul diplome, atestate, certificate şi Compartimentul evidenţe/registre. (4) Serviciul formare profesională urmăreşte atingerea următoarelor obiective: a) diversificarea şi adaptarea continuă a ofertei de programe de formare profesională a Institutului, la cerinţele beneficiarilor specifici Institutului; b) creşterea veniturilor Institutului din activităţile de formare profesională; c) buna informare a instituţiilor de profil, a profesioniştilor din sectorul culturii, precum şi a publicului larg asupra caracteristicilor şi avantajelor formării profesionale; d) îmbunătăţirea modului de eliberare a diplomelor, certificatelor, avizelor şi atestatelor emise de Institut. (5) Serviciul formare profesională are următoarele atribuţii principale: a) coordonează activitatea de identificare şi planificare a programelor profesionale pentru ocupaţiile specifice domeniului culturii; b) avizează planurile pentru programele de pregătire; c) avizează propunerile de colaborare a Institutului cu formatori cu experienţă în competenţe profesionale specifice; d) coordonează demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de eliberare a certificatelor de competenţe profesionale cu recunoaştere naţională pentru ocupaţii din domeniul culturii din partea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor; e) asigură existenţa cadrului necesar care să permită efectuarea evaluărilor de competenţe profesionale; f) avizează propunerile de tarife pentru activităţile desfăşurate în cadrul programelor de formare profesională şi pentru activitatea de evaluare; g) coordonează activităţile de selecţie şi pregătire a specialiştilor din domeniul culturii în vederea certificării ca evaluatori de competenţe profesionale; h) identifică şi face demersuri pentru dezvoltarea legăturilor Institutului cu alte instituţii şi organizaţii cu activitate în domeniul formării profesionale şi educaţiei permanente; i) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii." 26. La articolul 36, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 36. - Compartimentul planificare şi administrare cursuri îndeplineşte următoarele atribuţii principale:" 27. La articolul 38, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 38. - Compartimentul evidenţe/registre îndeplineşte următoarele atribuţii principale:". 28. La articolul 38, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins: "d^1) gestionează Registrul evaluatorilor de specialitate pentru evaluarea managerilor culturali;" 29. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul culturii, Vlad Tudor Alexandrescu Bucureşti, 14 aprilie 2016. Nr. 2.258. ANEXĂ (Anexa la regulament) INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU CERCETARE ŞI FORMARE CULTURALĂ - organigramă -
Număr maxim de posturi: 41
┌────────────────┐ ┌────────────────────────┐
│ Consiliul de │ ┌────┤ Compartimentul juridic │
│ specialitate ├──---┐ ┌─────────────┐ │ └────────────────────────┘
└────────────────┘ | │ │ │ ┌────────────────────────┐
┌────────────────┐ ├────────┤ Manager ├─────────────┼────┤ Compartimentul audit │
│ Consiliul ├─────┘ │ │ │ └────────────────────────┘
│ administrativ │ └──────┬──────┘ │ ┌────────────────────────┐
└────────────────┘ │ ├────┤ Compartimentul control │
│ │ │ managerial intern │
│ │ └────────────────────────┘
│ │ ┌────────────────────────┐
│ │ │ Compartimentul │
│ ├────┤ resurse umane │
│ │ └────────────────────────┘
│ │ ┌────────────────────────┐
│ │ │ Compartimentul │
│ ├────┤ achiziţii publice │
│ │ └────────────────────────┘
│ │ ┌─────────────────────────┐
│ │ │Compartimentul ştiinţific│
│ └────┤ cercetare-dezvoltare │
│ └─────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────────────────┐
│ │ │ │
│ ┌───────────┴─────────┐ ┌─────────┴────────┐ ┌──────────┴─────────┐
│ │ Direcţia cercetare │ │ Direcţia formare │ │ Contabil-şef │
┌─────┴──────┐ │ │ │ profesională │ │ │
│ Director │ └───────────┬─────────┘ └────────┬─────────┘ └──────────┬─────────┘
│ adjunct │ ┌───────────┴─────────┐ ┌────────┴─────────┐ ┌──────────┴─────────┐
└─────┬──────┘ │ Serviciul cercetare │ │ Serviciul formare│ │ Compartimentul │
│ │ │ │ profesională │ │ financiar- │
│ │ │ │ │ │ contabilitate │
├───────────────────┐ └─────────┬───────────┘ └─────────────┬────┘ └────────────────────┘
│ │ │ │
┌───────┴────────┐ ┌────────┴───────────┐ │ │
│ Compartimentul │ │Serviciul marketing,│ │ │
│ administrativ │ │ comunicare, │ │ │
│ │ │ publicaţii şi IT │ │ │
└────────────────┘ └────────┬───────────┘ │ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐
│ │ │Compartimentul studii,│ ├──┤ Compartimentul │
┌───────────────────┐ │ ├──┤ cercetare, analize │ │ │ planificare şi │
│ Compartiment ├──────┤ │ └──────────────────────┘ │ │ administrare cursuri │
│ comunicare │ │ │ ┌──────────────────────┐ │ └──────────────────────┘
└───────────────────┘ │ │ │ Compartimentul │ │ ┌──────────────────────┐
┌───────────────────┐ │ ├──┤ CONT SATELIT - baze │ ├──┤ Compartimentul │
│ Compartimentul ├──────┤ │ │ de date în cultură │ │ │ evidenţe / registre │
│ publicaţii │ │ │ └──────────────────────┘ │ └──────────────────────┘
└───────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐
┌───────────────────┐ │ └──┤ Compartimentul │ │ │Compartimentul diplome│
│ Compartimentul IT ├──────┘ │ documente │ └──┤atestate, certificate │
└───────────────────┘ └──────────────────────┘ └──────────────────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Liana disse:Boa tarde,Por favor, você pode dar alguma informação a respeito do hotel abaixo, estarei sozinha, irei dia 22 dez e ret 01 jan 13.Hôtel de Lille40 Rue de Lille, Torre Eiffel – Invalides, 75007 Pagiaobrirads,
Felt so hopeless looking for answers to my quo.tiens.s.until now.