Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor <>art. 11 alin. (4) din Hotarârea Guvernului nr. 742/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si Cultelor, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale <>art. 17 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul culturii si cultelor emite urmatorul ordin:
ART. 1
Se aproba Normele metodologice de semnalizare a monumentelor istorice, prevazute în anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 2
Se instituie însemnul distinctiv care atesta regimul juridic de monument istoric al unui bun imobil, în vederea protejarii sale în timp de pace sau de conflict armat, prevazut în anexa nr. 2 care face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 3
Sigla monumentelor istorice este prevazuta în anexa nr. 3 care face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 4
Se instituie însemnul distinctiv care atesta regimul juridic de monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial, în vederea protejarii sale în timp de pace sau de conflict armat, prevazut în anexa nr. 4 care face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 5
Modalitatea de inscriptionare a monumentelor istorice este prevazuta în anexa nr. 5 care face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 6
Directia monumente istorice si muzee, Directia patrimoniul public, investitii, servicii deconcentrate, administrativ si directiile judetene pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national, respectiv a municipiului Bucuresti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul culturii si cultelor,
Razvan Theodorescu
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
de semnalizare a monumentelor istorice
Marcarea monumentelor istorice
1. Însemnul distinctiv care atesta regimul juridic de monument istoric al unui bun imobil, în vederea protejarii sale în timp de pace sau de conflict armat, este înscrisul în limba româna si în doua limbi de circulatie internationala al textului "monument istoric", prevazut în anexa nr. 2 la ordin.
2. Sigla monumentelor istorice este simbolul grafic aprobat de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, protejat în conditiile Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, si prevazut în anexa nr. 3 la ordin.
3. Însemnul distinctiv care atesta regimul juridic de monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial, în vederea protejarii sale în timp de pace sau de conflict armat, este simbolul grafic aprobat de Conventia Internationala UNESCO în anul 1978, protejat conform legislatiei internationale si asociat cu înscrisul în limba româna si în doua limbi de circulatie internationala, prevazut în anexa nr. 4 la ordin.
Inscriptionarea monumentelor istorice
4. Inscriptionarea monumentelor istorice va cuprinde succint principalele date din evolutia monumentului istoric, conform anexei nr. 5 la ordin.
5. Inscriptionarea monumentelor istorice având la baza texte avizate de organisme sau institutii stiintifice de specialitate se avizeaza de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, prin comisiile regionale ale monumentelor istorice în a caror raza teritoriala se afla monumentele istorice respective.
Amplasare si executie
6. Însemnele distinctive, sigla si inscriptionarea se asociaza independent sau pe acelasi suport ori panou de marcare a monumentului istoric, dupa caz, conform exemplelor din anexele nr. 6, 7 si 8 la ordin.
7. În cazul monumentelor istorice situate în localitatile rurale sau urbane, marcarea se realizeaza la loc vizibil, lânga numerele postale, pe suporturi modulate în functie de proportiile numerelor postale.
8. În cazul monumentelor istorice situate în localitati sau în extravilan, în functie de amplasament, de existenta unei incinte ori a unei suprafete de teren aferente, de contextul urbanistic sau de amplasarea într-un peisaj natural, inscriptionarea si marcarea monumentelor istorice se pot face pe împrejmuire, la limita proprietatii, în incinta sau în zona de protectie, în zona caii de acces spre monumentul istoric, urmarindu-se realizarea marcajului la o scara favorabila si amplasarea sa într-o zona care sa nu obtureze culoarul de percepere a constructiilor-monument istoric.
9. Însemnele distinctive, siglele si inscriptionarea se executa din tabla emailata în culori alb 100% si maron pantone 291 C 100% sau, dupa caz, din alte materiale durabile, rezistente la intemperii: piatra, marmura, metal, prelucrat, plexiglas si altele asemenea.
10. Însemnele distinctive, siglele si inscriptionarea se amplaseaza cu avizul si cu asistenta de specialitate a Serviciului de monumente istorice din cadrul directiei judetene pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national, respectiv a municipiului Bucuresti, în a carei raza teritoriala se afla monumentele istorice respective.
Atributii si control
11. Primarii asigura prin aparatul propriu de specialitate si în colaborare cu directia pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, aplicarea însemnelor distinctive si a siglelor de monumente istorice si controleaza întretinerea lor de catre proprietar.
12. Serviciul de monumente istorice din cadrul directiei judetene pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national, respectiv a municipiului Bucuresti, colaboreaza cu autoritatile administratiei publice locale si asigura asistenta de specialitate pentru marcarea si inscriptionarea monumentelor istorice.
13. Ministerul Culturii si Cultelor controleaza amplasarea însemnului distinctiv care atesta regimul de monument istoric, în vederea protejarii sale în timp de pace sau de conflict armat.
14. Proprietarii monumentelor istorice au obligatia sa permita montarea si sa întretina însemnul si sigla de monument istoric.
ANEXA 2
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociatã).
ANEXA 3
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociatã).
ANEXA 4
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociatã).
ANEXA 5
Continutul placii explicative de inscriptionare pentru monumente istorice arheologice:
- tipul monumentului arheologic (cetate, necropola, asezare, teii, tumul etc.);
- numele antic al sitului/coordonatele geografice actuale;
- codul în Lista monumentelor istorice/codul RAN;
- încadrarea cronologica;
- scurta descriere (circa 20 de cuvinte).
Continutul placii explicative de inscriptionare pentru monumente istorice de alte tipuri:
- tipul monumentului (casa, biserica, cetate etc.);
- denumirea actuala/denumirea anterioara (daca este cazul);
- codul în Lista monumentelor istorice;
- datare;
- scurta descriere (circa 20 de cuvinte).
ANEXA 6
NOTĂ(CTCE)
Imaginile se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).
ANEXA 7
NOTĂ(CTCE)
Imaginile se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociatã).
ANEXA 8
NOTĂ(CTCE)
Imaginile se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 martie 2005 la pagina 15 (a se vedea imaginea asociatã).
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: