Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.231 din 17 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 231/2022 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor Interreg şi a contribuţiei publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2021-2027, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi al ministrului finanţelor nr. 455/1.267/2023
EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 671 din 12 iulie 2024
Ţinând cont de dispoziţiile Legii nr. 231/2022 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor Interreg şi a contribuţiei publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană“, în perioada 2021-2027,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi ministrul finanţelor emit următorul ordin:
ART. I
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 231/2022 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor Interreg şi a contribuţiei publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană“, în perioada 2021-2027, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi al ministrului finanţelor nr. 455/1.267/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 8 mai 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatele (10)-(13) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(10) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. d) din Lege, în cazul partenerilor principali/partenerilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. a) din Lege, se aplică următoarele prevederi privind cofinanţarea acordată de la bugetul de stat:
a) se poate acorda sprijin financiar de la bugetul de stat şi, în consecinţă, se pot semna contracte de cofinanţare numai cu partenerii principali/partenerii care, la momentul semnării contractului de cofinanţare, fac dovada că şi-au îndeplinit obligaţiile cu privire la plata contribuţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale sau cu privire la plata taxelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei româneşti şi a Uniunii Europene aplicabile; rambursarea cofinanţării acordate de la bugetul de stat se efectuează pentru programele la care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei îndeplineşte rol de Autoritate de management, în funcţie de contribuţia proprie la proiect şi de fondurile Interreg primite de către partenerii principali/partenerii din România pe baza documentului care atestă suma autorizată la plată de Autoritatea de management, din fonduri Interreg;
b) pentru programele la care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei îndeplineşte rol de Autoritate naţională, rambursarea cofinanţării acordate de la bugetul de stat se efectuează conform prevederilor contractelor de cofinanţare semnate cu fiecare partener principal/partener din România. Partenerii principali/Partenerii din România vor solicita semnarea contractului de cofinanţare în termen de maximum 18 luni de la semnarea contractului de finanţare.
(11) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)-c) din Lege, cofinanţarea publică asigurată de la bugetul de stat se acordă partenerilor principali/partenerilor din România pe baza unui contract de cofinanţare în vigoare, încheiat între aceştia şi autorităţile de management ulterior semnării unui contract de finanţare din care să rezulte că partenerii principali/partenerii din România beneficiază de finanţare din fonduri Interreg NDICI. Partenerul principal/Partenerul din România va transmite la Autoritatea de management, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii documentului de autorizare a plăţii finale, solicitarea de încheiere a unui contract de cofinanţare.
(12) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)-c) din Lege la care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei îndeplineşte rol de Autoritate de management, cuantumul cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat acordate partenerilor principali/partenerilor din România se calculează, în baza prevederilor contractului de cofinanţare, după autorizarea cererii de plată finală şi stabilirea sumei reprezentând cheltuielile totale autorizate în cadrul proiectului respectiv, după cum urmează:
a) în cazul în care suma reprezentând cheltuielile totale autorizate este egală cu suma prevăzută în bugetul contractului de finanţare, se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat ca fiind egală cu maximum 8% din fondurile Interreg de care beneficiază respectivii parteneri principali/parteneri, dar nu mai mult de 72% din contribuţia financiară eligibilă pe care o asigură în proiect conform contractului de finanţare;
b) în cazul în care suma reprezentând cheltuielile totale autorizate este mai mică decât suma prevăzută în bugetul contractului de finanţare, se diminuează proporţional fondurile Interreg şi contribuţia financiară pe care partenerii principali/partenerii o asigură în proiect, după care se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat conform lit. a).
(13) Pentru programul finanţat din NDICI prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. d) din Lege, la care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei îndeplineşte rol de Autoritate naţională, cuantumul cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat acordate partenerilor principali/partenerilor din România se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care suma autorizată este egală cu cea bugetată în contractul de finanţare, valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat se calculează ca fiind de maximum 5% din valoarea acţiunilor implementate de partenerii principali/parteneri;
b) în cazul în care suma autorizată este mai mică decât cea bugetată în contractul de finanţare, aceasta se diminuează proporţional cu fondurile Interreg şi contribuţia financiară pe care partenerii principali/partenerii respectivi o asigură în proiect, ulterior calculându-se valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat conform lit. a)."
2. După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:
"ART. 11^1
Pentru aplicarea prevederilor art. 15 alin. (3) din Lege, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administraţiei, în calitate de Autoritate de management, este autorizat să diminueze creditele de angajament angajate aferente anului curent ca urmare a diminuării angajamentelor legale încheiate în anii anteriori cu fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii şi/sau finalizării contractelor de achiziţie publică aferente contractelor/deciziilor/acordurilor de finanţare, precum şi cu fondurile rezultate din recuperarea sau disponibilizarea sumelor aferente proiectelor implementate necorespunzător, potrivit prevederilor contractelor în vigoare, în vederea efectuării de angajamente suplimentare conform necesităţilor programelor."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Marin Ţole,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor,
Alin Marius Andrieş,
secretar de stat
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: