Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.224 din 18 august 2022  privind modificarea Metodologiei de investigare a siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 1.423/3.687/2020     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.224 din 18 august 2022 privind modificarea Metodologiei de investigare a siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 1.423/3.687/2020

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1036 din 25 octombrie 2022
    Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale deşeuri şi situri contaminate nr. 99.628/DGDSC din 14.07.2022,
    în temeiul art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul mediului, apelor şi pădurilor şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emit următorul ordin:
    ART. I
    Metodologia de investigare a siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 1.423/3.687/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 şi 823 bis din 8 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 4, punctul 8) va avea următorul cuprins:
    "8) Atestat pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate (IP, ID-ER, SF, PR, PM) - document doveditor al atestării în conformitate cu prevederile prezentului ordin, acordat de Comisia de atestare, cu valabilitate stabilită."

    2. La articolul 171, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) prin publicarea pe pagina de internet. Inventarul naţional este disponibil pe pagina proprie de internet a ANPM şi MMAP, într-o secţiune dedicată, la care accesul este public;"

    3. Articolul 176 va avea următorul cuprins:
    "ART. 176
    Atestarea competenţelor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi aferente gestionării siturilor contaminate se acordă pentru una sau mai multe din următoarele activităţi:
    a) investigare preliminară (IP);
    b) investigare detaliată şi evaluare a riscului (ID-ER);
    c) studiu de fezabilitate (SF);
    d) proiect de remediere (PR);
    e) program de monitorizare postremediere (PM)."

    4. La articolul 178, alineatele (6), (7) şi (8) se abrogă.
    5. La articolul 180, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 180
    (1) În urma derulării procedurii de atestare a candidaţilor şi luând în considerare îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor solicitate, Comisia de atestare decide eliberarea unui atestat pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate (IP, ID-ER, SF, PR şi PM), model prevăzut în tabelul 1 din anexa nr. 3."

    6. La articolul 182 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:
    "f) semnează atestatele pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate (IP, ID-ER, SF, PR şi PM);"

    7. La articolul 184, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 184
    (1) Studiile şi rapoartele elaborate de către experţii atestaţi sunt următoarele:
    a) Raport de investigare preliminară;
    b) Raport de investigare detaliată şi evaluare a riscului;
    c) Studiu de fezabilitate;
    d) Proiect de remediere;
    e) Program de monitorizare postremediere."

    8. Articolul 185 va avea următorul cuprins:
    "ART. 185
    Valabilitatea atestatelor pentru activităţile aferente gestionării siturilor contaminate este de 3 ani."

    9. Articolul 186 va avea următorul cuprins:
    "ART. 186
    (1) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru realizarea activităţilor de investigare preliminară trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii universitare de licenţă/master sau echivalent (studii de lungă durată de 4 sau 5 ani) în concordanţă cu domeniul pentru care solicită atestarea;
    b) să aibă experienţă dovedită la elaborarea a cel puţin trei studii privind investigarea preliminară, iar, în lipsa acestora, să aibă experienţă dovedită prin elaborarea a cel puţin trei studii în domeniul pregătirii profesionale conexe activităţilor pentru care se solicită atestarea.
    (2) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru realizarea activităţilor de investigare detaliată şi evaluare a riscului trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii universitare de licenţă/master sau echivalent (studii de lungă durată de 4 sau 5 ani) în concordanţă cu domeniul pentru care solicită atestarea;
    b) să aibă experienţă dovedită la elaborarea a cel puţin trei studii/rapoarte privind investigarea detaliată şi evaluarea riscului, iar, în lipsa acestora, să aibă experienţă dovedită prin elaborarea a cel puţin trei studii în domeniul pregătirii profesionale conexe activităţilor pentru care se solicită atestarea.
    (3) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru realizarea studiilor de fezabilitate aferente gestionării siturilor contaminate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii universitare de licenţă şi master sau echivalent (studii de lungă durată de 4 sau 5 ani);
    b) să aibă experienţă dovedită la elaborarea a cel puţin trei studii de fezabilitate.
    (4) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru elaborarea proiectelor de remediere trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii universitare de licenţă/master sau echivalent (studii de lungă durată de 4 sau 5 ani) în concordanţă cu domeniul pentru care solicită atestarea;
    b) să aibă experienţă dovedită la elaborarea a cel puţin trei studii privind proiecte de remediere, iar, în lipsa acestora, să aibă experienţă dovedită prin elaborarea a cel puţin trei studii în domeniul pregătirii profesionale conexe activităţilor pentru care se solicită atestarea.
    (5) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru realizarea programelor de monitorizare postremediere trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii universitare de licenţă/master sau echivalent (studii de lungă durată de 4 sau 5 ani) în concordanţă cu domeniul pentru care solicită atestarea;
    b) să aibă experienţă dovedită la elaborarea a cel puţin trei studii privind programe de monitorizare postremediere, iar, în lipsa acestora, să aibă experienţă dovedită prin elaborarea a cel puţin trei studii în domeniul pregătirii profesionale conexe activităţilor pentru care se solicită atestarea."

    10. Articolul 188 va avea următorul cuprins:
    "ART. 188
    (1) Atestarea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi aferente gestionării siturilor contaminate este condiţionată de angajarea unor experţi atestaţi sau colaborarea cu experţi atestaţi care deţin atestat emis în condiţiile prevederilor prezentului ordin.
    (2) Atestatul pentru persoana juridică se eliberează pentru tipurile de activităţi, conform art. 176, pentru care sunt atestaţi colaboratorii sau angajaţii permanenţi ai persoanei juridice."

    11. La articolul 189 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) să aibă angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau personal cu contract de colaborare, persoane fizice atestate conform prezentului ordin."

    12. La articolul 189 alineatul (1), litera c) se abrogă.
    13. Articolul 190 va avea următorul cuprins:
    "ART. 190
    Atestatul pentru tipurile de activităţi prevăzute la art. 176 este valabil doar pe durata în care persoana juridică are în structura de personal experţii atestaţi."

    14. La articolul 192 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) cerere de atestare, cu specificarea uneia sau mai multor activităţi pentru care se solicită atestare dintre cele prevăzute la art. 176 (IP; ID-ER, SF, PR, PM);"

    15. La articolul 192 alineatul (2), literele a), b) şi c) vor avea următorul cuprins:
    "a) cerere de atestare, cu specificarea uneia sau mai multor activităţi dintre cele prevăzute la art. 176 pentru care se solicită atestare;
b) copii conforme cu originalul ale atestatelor experţilor angajaţi sau colaboratori, care să dovedească respectarea prevederilor art. 188;
c) copii după contractele de muncă sau contractele de colaborare cu experţii atestaţi pentru activităţile pentru care se solicita atestarea."

    16. La articolul 194, alineatul (7) va avea următorul cuprins:
    "(7) Lista persoanelor fizice şi juridice atestate se actualizează periodic şi cuprinde informaţii referitoare la acestea (nume, prenume, adresă, cod fiscal, date de contact), tipul activităţii/activităţilor pentru care este emis atestatul şi valabilitatea atestatelor, precum şi orice informaţii relevante cu privire la activitatea desfăşurată pentru care au fost atestate."

    17. La articolul 195, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Cheltuielile privind funcţionarea Comisiei de atestare, editarea atestatelor eliberate pentru realizarea activităţilor din domeniul gestionării siturilor contaminate, remuneraţia membrilor Comisiei şi a secretariatului Comisiei sunt în responsabilitatea asociaţiei profesionale desemnate."

    18. La articolul 196, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Atestatul pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate aparţinând persoanei fizice sau juridice se suspendă în următoarele cazuri:"

    19. La articolul 196 alineatul (2), literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:
    "a) când persoana fizică sau juridică certifică/semnează, respectiv realizează IP, ID-ER, SF, PR şi PM fără să respecte metodologiile, reglementările şi normele tehnice în vigoare. Perioada suspendării este de 6 luni;
b) când persoana fizică sau juridică atestată pentru una dintre activităţile menţionate la art. 176 realizează altă activitate dintre cele menţionate la art. 176 fără a deţine un atestat valabil în acest sens. Perioada suspendării durează până când persoana fizică sau juridică face dovada îndeplinirii condiţiilor menţionate, prin transmiterea documentelor necesare la Comisia de atestare;"

    20. Partea introductivă a articolului 197 va avea următorul cuprins:
    "ART. 197
    Atestatul pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate al persoanei fizice sau juridice se anulează în următoarele cazuri:"

    21. La articolul 197, literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:
    "a) când autorităţile pentru protecţia mediului solicită de trei ori completări ale aceluiaşi studiu (IP, ID-ER, SF, PR şi PM) pentru nerespectarea cerinţelor legislaţiei specifice şi doar în situaţia în care cele trei solicitări vizează aceleaşi aspecte;
b) în cazurile în care au fost emise concluzii eronate de către expertul atestat, conducând la elaborarea unor studii (IP, ID-ER, SF, PR şi PM) care au condus la rezultate eronate, fapt constatat doar de Comisia de etică şi arbitraj în urma intervievării expertului şi analizării tuturor documentelor aferente;"

    22. Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Tánczos Barna
                    p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Marin Ţole,
                    secretar de stat

    ANEXA 1

    (Anexa nr. 3 la metodologie)

    Tabel 1 Model Atestat pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ANTET ASOCIAŢIE ................. Certificare ISO .................. │
│Comisia de atestare a persoanelor fizice şi juridice care realizează │
│activităţi aferente gestionării siturilor contaminate │
│ATESTAT │
│pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate │
│(IP, ID-ER, SF, PR şi PM) │
│Cod numeric: (Se va înscrie numărul de cod atribuit solicitantului, în baza de│
│date privind atestarea.) │
│În conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor│
│potenţial contaminate şi a celor contaminate şi ale Ordinului ministrului │
│mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului lucrărilor publice, │
│dezvoltării şi administraţiei nr. 1.423/3.687/2020 privind aprobarea │
│Metodologiei de investigare a siturilor potenţial contaminate şi a celor │
│contaminate, cu modificările ulterioare, │
│în baza Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. ....... │
│/........ privind desemnarea Asociaţiei profesionale în domeniul protecţiei │
│mediului │
│........................................................................., │
│emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor │
│(Se înscrie numele asociaţiei.) │
│Se atestă │
│..............................................................................│
│(Se va înscrie numele persoanei fizice/persoanei juridice.) │
│cu domiciliul în: ......................................................., CNP│
│.........................., cu sediul în: │
│.................................................................., │
│(Se înscriu coordonatele persoanei fizice.) (Se înscriu coordonatele persoanei│
│juridice.) │
│codul fiscal nr. ....., înregistrată în registrul comerţului la nr. ........, │
│pentru efectuarea următoarelor activităţi aferente gestionării siturilor │
│contaminate conform Procesului-verbal nr. ............ din data de │
│.............................., întocmit de Comisia de atestare │
│Investigare preliminară (IP) [] │
│Investigare detaliată şi evaluare a riscului (ID-ER) [] │
│Studiu de fezabilitate (SF) [] │
│Proiect de remediere (PR) [] │
│Program de monitorizare postremediere (PM) [] │
│Emis la data de: │
│Valabil până la data de: │
│cu respectarea condiţiilor înscrise pe verso │
│Preşedintele Comisiei de atestare │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│verso - Atestat - │
│- Prezentul atestat poate fi utilizat numai de către titular. │
│- Cu 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de │
│valabilitate, titularul are obligaţia de a solicita reînnoirea Atestatului │
│pentru realizarea activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate. │
│- Prezentul atestat pentru realizarea activităţilor aferente gestionării │
│siturilor contaminate este valabil pentru persoanele juridice numai în │
│condiţiile existenţei personalului declarat în formularul de cerere de │
│atestare pe întreaga perioadă a valabilităţii lui. În situaţia în care │
│intervin modificări în lista echipei de specialişti declarată, în termen de 30│
│de zile calendaristice, persoana juridică anunţă Secretariatul Comisiei de │
│atestare pentru o nouă evaluare. În caz contrar, Atestatul pentru realizarea │
│activităţilor aferente gestionării siturilor contaminate se suspendă (Prezenta│
│condiţie se înscrie numai pe Atestatul pentru realizarea activităţilor │
│aferente gestionării siturilor contaminate emise pentru persoana juridică.). │
│- Responsabilitatea pentru corectitudinea celor înscrise în IP, ID-ER, SF, PR │
│şi PM revine în exclusivitate expertului atestat. │
│- Prezentul îşi pierde valabilitatea în condiţiile prevăzute de actele │
│normative în vigoare. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016