Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.194 din 24 mai 2024 pentru modificarea Schemei de ajutor de minimis privind eficienţa energetică la nivelul IMM-urilor şi întreprinderilor mari în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.613/2022
EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 500 din 30 mai 2024
Având în vedere:
- dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Regulamentului (UE) 2024/795 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a platformei Tehnologii strategice pentru Europa (STEP) şi de modificare a Directivei 2003/87/CE şi a Regulamentelor (UE) 2021/1.058, (UE) 2021/1.056, (UE) 2021/1.057, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) 2021/1.060, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695, (UE) 2021/697 şi (UE) 2021/241;
– prevederile Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C (2015) 4.823, cu modificările şi completările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 68.318 din 14.05.2024 al Direcţiei generale Program Dezvoltare durabilă,
în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul investiţiilor şi proiectelor europene emite următorul ordin:
ART. I
Schema de ajutor de minimis privind eficienţa energetică la nivelul IMM-urilor şi întreprinderilor mari în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.613/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 şi 945 bis din 27 septembrie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La capitolul XI - Durata şi bugetul schemei, la articolul 13, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Plata ajutorului de minimis acordat în baza prezentei scheme de ajutor de minimis se face până la data de 31 mai 2025, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Adrian Câciu
Bucureşti, 24 mai 2024.
Nr. 2.194.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: