Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.180 din 6 iunie 2018 privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unei serii de obligaţiuni denominate în dolari, scadentă în data de 7 februarie 2022, şi de preschimbare a acesteia sau a unei părţi din aceasta cu obligaţiuni noi, prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes", în sumă totală de până la 1,5 miliarde dolari, cu maturitatea de 30 de ani, şi desemnarea administratorilor tranzacţiei
EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 469 din 7 iunie 2018
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1.a), b) 2 subpct. 10 şi 11 şi pct. 4.1.a), b) 2^1 subpct. 5.7, 5.10, 5.11 şi 5.12 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului 1.264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, cu modificările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se aprobă operaţiunea de răscumpărare anticipată a seriei de obligaţiuni denominate în dolari, scadentă în data de 7 februarie 2022, cupon 6,75%, şi de preschimbare a acesteia sau a unei părţi din aceasta cu titluri de stat noi, prin contractarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, în sumă totală de până la 1,5 miliarde dolari, cu maturitatea de 30 de ani, împrumutul fiind denumit în continuare emisiune.
(2) Suma finală aferentă atât operaţiunii de răscumpărare anticipată şi preschimbare, cât şi cea aferentă emisiunii noi, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării tranzacţiei, în funcţie de condiţiile de piaţă.
ART. 2
Emisiunea este administrată de către HSBC Bank PLC, JP Morgan Securities PLC, Citigroup Global Markets Limited, Deutsche Bank AG London Branch şi UniCredit Bank AG.
ART. 3
Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 4
Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 6 iunie 2018.
Nr. 2.180.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: