Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.138 din 2 august 2019 privind contractele de stocare de date încheiate ca parte a unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun
EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 683 din 19 august 2019
Având în vedere:
- prevederile Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte producerea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE (1), în special art. 15 alin. (12);
– Regulamentul delegat (UE) 2018/573 al Comisiei din 15 decembrie 2017 privind elementele principale ale contractelor de stocare de date care urmează să fie încheiate ca parte a unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun,
ţinând cont de avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice comunicat prin Adresa nr. 782.825 din 16 aprilie 2019,
în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (15) din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care transpune la nivel naţional Directiva 2014/40/UE, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
Elementele principale ale contractelor de stocare de date prevăzute la art. 15 alin. (10) din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum durata, posibilitatea de reînnoire, cunoştinţele de specialitate necesare sau confidenţialitatea, inclusiv monitorizarea şi evaluarea periodică a contractelor respective, sunt stabilite prin Regulamentul delegat (UE) 2018/573 al Comisiei din 15 decembrie 2017 privind elementele principale ale contractelor de stocare de date care urmează să fie încheiate ca parte a unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun.
ART. 2
Producătorii şi importatorii au obligaţia de a transmite o informare la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la semnarea contractelor cu furnizorii de sisteme de stocare de date care asigură depozitul primar de date.
ART. 3
Furnizorii de servicii de stocare de date acordă acces fizic şi virtual, la nivel de server şi de bază de date, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în calitate de Administrator naţional.
ART. 4
Furnizorii de servicii de stocare de date, în măsura în care este necesar pentru a asigura organizarea eficace a bunei funcţionări a sistemului de depozite, cooperează şi cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate competentă.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Mirela Călugăreanu
Bucureşti, 2 august 2019.
Nr. 2.138.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: