Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. C.A.Z. 1.901 din 13 octombrie 2021 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Ghidul de management al diabetului zaharat, prevăzut în anexă*).
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 bis, care se poate achiziţiona de la Biroul pentru relaţii cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, Bucureşti.
ART. 2
Pe baza ghidului prevăzut la art. 1 fiecare unitate sanitară are obligaţia de a elabora protocoalele terapeutice.
ART. 3
Direcţiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare publice şi private, precum şi personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale din specialităţile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 5
Anexa nr. 12 „Ghid medical pentru îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat“ la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.059/2009 pentru aprobarea ghidurilor de practică medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 şi 608 bis din 3 septembrie 2009, cu modificările ulterioare, se abrogă.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii, interimar,
Vass Levente,
secretar de stat
Bucureşti, 13 octombrie 2021.
Nr. 2.128.
ANEXA 1
GHID
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: