Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în baza dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în baza avizului conform comunicat de Ministerul Finanţelor Publice prin Adresa nr. 805.401 din 11 iulie 2019, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: ART. I Anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor“, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 13 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu Bucureşti, 17 iulie 2019. Nr. 2.010. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3.494/2013)
┌────────────────────────────┬─────────┐
│AGENŢIA NAŢIONALĂ DE │Regim │
│ADMINISTRARE FISCALĂ │special │
├────────────────────────────┼─────────┤
│DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ│Ex. │
│FISCALĂ │.........│
├────────────────────────────┼─────────┤
│DIRECŢIA*) ............... │Pag. 1 │
└────────────────────────────┴─────────┘
*) Se va menţiona direcţia regională antifraudă fiscală din care face parte agentul constatator, după caz. PROCES-VERBAL seria ....... nr. .......... de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, încheiat astăzi ...... luna ....... anul ......., în localitatea ..................., judeţ/sector ................. Subsemnaţii, ....................................., cu funcţia de inspector antifraudă, în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 520/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în baza ordinelor de serviciu permanent şi a legitimaţiilor de control cu numerele ...................., eliberate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în urma controlului efectuat în ziua ...... luna ........... anul ......, ora ......, la ......................., cu domiciliul/sediul în .................., str. ................... nr. ......., sectorul/judeţul ..................., cod de identificare fiscală/CNP .................., am constatat: La data (datele) de mai jos au fost săvârşite următoarele fapte: [1] ........................................................................................... [2] ........................................................................................... [3] ........................................................................................... Faptele de mai sus constituie contravenţii prevăzute la: [1] art. ......... alin. ...... lit. ..... pct. ....... din ..........................., [2] art. ......... alin. ...... lit. ..... pct. ....... din ..........................., [3] art. ......... alin. ...... lit. ..... pct. ....... din ............................ De săvârşirea acestor fapte se face vinovat contravenientul**) ................................... ................................... **) Pentru contravenient persoană juridică se trec denumirea şi sediul social, codul de identificare fiscală (CIF), numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi datele de identificare ale persoanei care o reprezintă. Nume/Prenume ................................., născut(ă) la data de ............., ocupaţia ................., locul de muncă .................., domiciliat(ă) în ..............., str. .................... nr. ......., bl. ....., sc. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..............., legitimat(ă) cu ......., seria .... nr. ........, eliberat(ă) de ............... la data de ........, CNP ......................... . Pentru contravenient cetăţean străin sau cetăţean român cu domiciliul în străinătate se completează: paşaport seria ......... nr. ......................., statul emitent ......................., data eliberării ................ Pentru contravenient minor se înregistrează numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia: ..................................... Faţă de contravenţiile săvârşite se aplică următoarele sancţiuni: A. Contravenientul ............................................................... se amendează cu: [1] ..................... lei conform art. ....... alin. .... lit. .... pct. .... din ...................... [2] ..................... lei conform art. ....... alin. .... lit. .... pct. .... din ...................... [3] ..................... lei conform art. ....... alin. .... lit. .... pct. .... din ...................... în sumă totală de ...................... lei. Inspectori antifraudă, ............................................. ............................................. ............................................. Martori***), ***) Se vor înscrie datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. ............................................. ............................................. ............................................. Contravenient, ............................................. ............................................. ............................................. Amenda/Amenzile se va/vor achita în contul nr. ........................, deschis la .................. . În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita în condiţiile legii, în termen de 15 zile, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ prin care este/sunt sancţionată/sancţionate contravenţia/contravenţiile de la punctul/punctele ..............., respectiv suma de .................. lei, iar o copie de pe documentul de plată se va depune sau se va transmite prin poştă, recomandat, la sediul agentului constatator din ...................................... . În situaţia în care contravenientul nu va achita amenda (amenzile) în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, se va proceda, în condiţiile legii, la executarea silită. NOTĂ: În cazul în care, la unele rubrici, spaţiul alocat este insuficient, se continuă scrierea separat în trei exemplare semnate de toate părţile, pe fiecare pagină, aceasta constituind anexă, parte integrantă a prezentului proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. B. Sancţiuni complementare În conformitate cu art. ......... alin. ........ lit. ........ pct. ......... din .........................., se confiscă de la contravenient următoarele bunuri/sume destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea faptei prezentate la pct. [ ] .............................................................................................. C. Alte sancţiuni complementare În conformitate cu art. ....... alin. ...... lit. ...... pct. .... din ......................., se dispun următoarele: Pentru fapta de la pct. [ ] ....................................................................... Precizări cu privire la măsuri de conservare sau valorificare: ..................................................................... Bunurile/Sumele confiscate aparţin****): ****) Dacă bunurile nu aparţin contravenientului se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare ale proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. ............................................................................................ D. Alte menţiuni: Contravenientul a luat cunoştinţă că are dreptul la obiecţiuni şi nu a formulat/a formulat obiecţiuni: *****) *****) Se solicită contravenientului să scrie obiecţiunile sau să scrie că nu are obiecţiuni. În caz de refuz al contravenientului, inspectorii antifraudă vor menţiona în scris refuzul contravenientului de a se conforma acestei cerinţe. .............................................................................................. În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva prezentului proces-verbal care ţine loc şi de înştiinţare de plată se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Întocmit în 3 exemplare, din care un exemplar s-a înmânat astăzi ........................./sau se va comunica contravenientului în cel mult două luni de la data încheierii. Inspectori antifraudă, ............................................. ............................................. ............................................. Martori***), ***) Se vor înscrie datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. ............................................. ............................................. ............................................. Contravenient, (am primit un exemplar al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor) ............................................. ............................................. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (D.G.A.F.) în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale ce reglementează domeniul specific de activitate. Scopul prelucrării este constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. Datele pot fi divulgate destinatarilor sau terţilor numai în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau dreptul intern şi sunt stocate atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor legale şi atribuţiilor instituite în sarcina noastră în raport cu persoana dumneavoastră, după care vor fi arhivate potrivit legislaţiei aplicabile. Potrivit dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate de către D.G.A.F. beneficiază de dreptul de acces, de rectificare, de ştergere a datelor cu caracter personal, dreptul de restricţionare a prelucrării, dreptul de a se opune prelucrării, dreptul de a-şi retrage consimţământul în orice moment, precum şi dreptul de a depune plângere către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Exercitarea drepturilor se poate face printr-o cerere depusă personal sau trimisă prin poştă la sediul D.G.A.F. din municipiul Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp C3, et. 3-4, sector 1, cod poştal 013171, sau la adresa de e-mail: antifrauda.generala@anaf.ro Formular aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Cod: 14.13.22.99/7 -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.