Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 198 din 8 mai 2023 privind aprobarea transferului drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate stabilite prin Licenţa de concesiune pentru exploatare nr. 19.579/2016 privind exploatarea resurselor de gips din perimetrul Bertea, judeţul Prahova, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 183/2022
Având în vedere: - art. 24 alin. (1) şi (9) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 109-113 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare; – Referatul Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. Integrare europeană nr. 300.455 din 24.04.2023,
în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 19.579/2016 privind exploatarea resurselor de gips din perimetrul Bertea, judeţul Prahova, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 183/2022 privind aprobarea unei licenţe de concesiune pentru exploatare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 31 august 2022, de la ALABASTRU SERV - S.R.L., având număr de înregistrare la registrul comerţului J29/160/2005, cod unic de înregistrare 17159524, către BETACON - S.R.L., având număr de înregistrare la registrul comerţului J29/968/2015, cod unic de înregistrare 7134662.
ART. 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Sorin Călin Gal
Bucureşti, 8 mai 2023. Nr. 198.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email