Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 198 din 27 februarie 2025 pentru publicarea Rezoluţiei MEPC.382(80) privind stabilirea datei de la care regula 6 din anexa V la MARPOL referitoare la Zona Specială a Mării Roşii va avea efect, adoptată de Comitetul pentru protecţia mediului marin al Organizaţiei Maritime Internaţionale la 7 iulie 2023
Având în vedere Referatul Direcţiei transport naval nr. 47.159/1994 din 20.01.2025 pentru publicarea Rezoluţiei MEPC.382(80) - Stabilirea datei de la care regula 6 din anexa V la MARPOL referitoare la Zona Specială a Mării Roşii va avea efect, adoptată de Comitetul pentru protecţia mediului marin al Organizaţiei Maritime Internaţionale la 7 iulie 2023, ţinând seama de prevederile art. 16 (2) (f) (iii) şi ale art. 16 (2) (g) (ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite prezentul ordin. ART. 1 Se publică Rezoluţia MEPC.382(80) privind stabilirea datei de la care regula 6 din anexa V la MARPOL referitoare la Zona Specială a Mării Roşii va avea efect, adoptată de Comitetul pentru protecţia mediului marin al Organizaţiei Maritime Internaţionale la 7 iulie 2023, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu
Bucureşti, 27 februarie 2025. Nr. 198. ANEXA REZOLUTIE MEPC.382(80) din 7 iulie 2023
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email