Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 190 din 7 noiembrie 2018 privind completarea Metodologiei de determinare şi monitorizare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 117/2013
EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 948 din 9 noiembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 lit. f) şi art. 12 alin. (2^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Metodologiei de determinare şi monitorizare a supracompensării activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 84/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. I
Metodologia de determinare şi monitorizare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 117/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 23 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care se constată pentru anul t+1 o creştere semnificativă a contribuţiei, ANRE poate estima în determinarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă o supracompensare pentru anul t, pe baza datelor statistice privind supracompensarea, care nu poate depăşi 50% din valoarea ultimei supracompensări. Supracompensarea estimată pentru anul t se regularizează în cadrul evaluării efectuate de către ANRE în luna iunie a anului t+1 pentru ajustarea contribuţiei pentru semestrul II."
2. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins:
"ART. 23^1
(1) ANRE, până la data de 25 octombrie a fiecărui an, stabileşte contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă aplicabilă în perioada noiembrie-decembrie a anului curent.
(2) Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă se stabileşte pe baza contribuţiei în vigoare, la care se adaugă variaţia necesarului de venituri, rezultat în urma determinării bonusurilor de referinţă pentru perioada noiembrie-decembrie, raportat la energia electrică estimată pentru aceeaşi perioadă la care se aplică contribuţia.
(3) Pentru perioada prevăzută la alin. (1), cantităţile de energie electrică care beneficiază de bonus, respectiv cantitatea de energie electrică la care se aplică contribuţia se estimează pe baza datelor din anul anterior.
(4) Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă stabilită în conformitate cu prevederile alin. (2) se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE."
ART. II
Pentru anul 2018 prevederile art. 23^1 din Metodologia de determinare şi monitorizare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 117/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezentul ordin, se aplică pe perioada 20 noiembrie-31 decembrie.
ART. III
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., producătorii de energie electrică şi furnizorii de energie electrică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. IV
Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
ART. V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Henorel Florin Soreaţă
Bucureşti, 7 noiembrie 2018.
Nr. 190.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: