Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 190 din 12 august 2021 pentru stabilirea criteriilor şi modalităţilor potrivit cărora membrii cooperatori şi cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) şi e^1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004
EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1039 din 1 noiembrie 2021
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 253.822 din 9.08.2021, întocmit de Direcţia generală politici agricole din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
în temeiul:
- art. 76 alin. (4) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul finanţelor şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emit prezentul ordin.
CAP. I
Criterii şi modalităţi de aplicare a scutirii de la plata impozitului pe profit, conform art. 76 alin. (1) lit. b) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare
ART. 1
(1) Cooperativele agricole care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 6 lit. b)-e^1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea cooperaţiei agricole, beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit, cu respectarea următoarelor reguli de aplicare:
a) cooperativa agricolă nou-înfiinţată în cursul unui an calendaristic începe să aplice scutirea cu prima lună în care înregistrează cheltuieli aferente activităţilor specifice înscrise în actul constitutiv;
b) cooperativa agricolă deja înfiinţată, pentru calculul plafonului de scutire, stabileşte cifra de afaceri anuală netă pe baza datelor înregistrate în contabilitate până la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
c) cooperativele agricole calculează şi declară impozitul pe profit scutit, trimestrial sau anual, după caz, luând în considerare rezultatul fiscal determinat potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; cooperativele agricole evidenţiază scutirea de impozit pe profit în cuprinsul formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat“ şi/sau al formularului 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit“, după caz.
(2) Pentru stabilirea perioadei de scutire de la plata impozitului pe profit, prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. b) din Legea cooperaţiei agricole, se au în vedere următoarele:
a) „primii 5 ani“, în cazul cooperativei nou-înfiinţate, reprezintă perioada de 5 ani consecutivi, incluzând şi anul în care cooperativa începe să aplice scutirea potrivit alin. (1) lit. a);
b) „o perioadă de 5 ani“, în cazul cooperativei deja înfiinţate, reprezintă intervalul de 5 ani consecutivi începând cu anul în care cooperativa a aplicat pentru prima dată scutirea ca urmare a îndeplinirii condiţiei privind încadrarea în plafonul de până la 3.000.000 euro şi, respectiv, 10.000.000 euro, pentru cifra de afaceri anuală netă înregistrată la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, indiferent de valoarea plafonului luată în calcul ulterior pentru verificarea îndeplinirii condiţiei de încadrare în limita stabilită pentru acesta de 3.000.000 euro sau 10.000.000 euro. În cuprinsul intervalului de 5 ani se include/includ şi anul/anii în care cooperativa nu a beneficiat de scutire, ca urmare a înregistrării unei cifre de afaceri anuale nete de peste 3.000.000 euro/10.000.000 euro.
(3) Cooperativele nou-înfiinţate care au beneficiat în primii 5 ani de scutirea de la plata impozitului pe profit nu mai pot aplica ulterior şi pentru scutirea privind cooperativele deja înfiinţate. De asemenea, nu mai pot aplica pentru încă o perioadă de 5 ani de scutire nici cooperativele deja înfiinţate, care sunt implicate în operaţiuni de reorganizare, şi care au beneficiat anterior de scutire pentru o perioadă de 5 ani.
(4) Nu se consideră cooperativă nou-înfiinţată cooperativa care se înfiinţează prin fuziunea sau divizarea altor cooperative agricole care au beneficiat/beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit.
(5) Cooperativele agricole care beneficiază de scutire au obligaţia să informeze organul fiscal competent, prin transmiterea Înştiinţării privind aplicarea/suspendarea/încetarea aplicării regimului de scutire de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele agricole, al cărei model se regăseşte în anexa ce face parte integrantă din prezentul ordin, după cum urmează:
a) până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se aplică scutirea/în care este suspendată scutirea ca urmare a depăşirii plafonului/următor celui de-al cincilea an din perioada de scutire, în funcţie de natura informaţiilor ce fac obiectul comunicării, în cazul cooperativelor agricole existente;
b) în termen de 90 de zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerţului atunci când se comunică aplicarea scutirii/până la data de 31 martie inclusiv a anului următor celui de-al cincilea an atunci când se comunică încetarea aplicării scutirii, în cazul cooperativelor agricole nou-înfiinţate.
CAP. II
Criterii şi modalităţi privind scutirea membrilor cooperatori şi a cooperativelor agricole de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren conform art. 76 alin. (1) lit. e), e^1) şi alin. (2) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare
ART. 2
Membrii cooperatori, definiţi conform art. 9 lit. a) şi b) din Legea cooperaţiei agricole, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă potrivit prevederilor art. 76 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din aceeaşi lege, pentru:
a) clădirile/terenurile utilizate în activitatea agricolă de către membrii cooperatori;
b) clădirile/terenurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
c) clădirile/terenurile aflate în coproprietate şi utilizate în scopul desfăşurării activităţii agricole, corespunzător cotei-părţi din dreptul de proprietate, deţinute de membrul cooperator, care respectă condiţia de valorificare prin cooperativă.
ART. 3
Cooperativele agricole, prevăzute la art. 6 lit. b)-e^1) din Legea cooperaţiei agricole, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori potrivit art. 76 alin. (1) lit. e^1) din aceeaşi lege, pentru:
a) clădirile/terenurile care au fost utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, potrivit Legii cooperaţiei agricole;
b) clădirile/terenurile aflate în coproprietatea cooperativelor agricole şi utilizate în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, corespunzător cotei-părţi din dreptul de proprietate deţinut de cooperativa agricolă.
ART. 4
Clădirile utilizate de către membrii cooperatori pentru desfăşurarea activităţii agricole şi de către cooperativele agricole în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, pentru care se acordă scutirea, sunt:
a) magazii, pătule, silozuri utilizate pentru depozitarea, prelucrarea şi conservarea produselor agricole şi a furajelor, împreună cu anexele aferente acestora;
b) construcţii agricole uşoare: barăci, magazii, şoproane şi cabane cu destinaţie agricolă;
c) clădiri destinate activităţii agrozootehnice deţinute pentru creşterea animalelor şi păsărilor, inclusiv anexele aferente acestora;
d) clădiri aferente amenajărilor piscicole şi anexele aferente acestora, definite conform art. 2 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
e) clădiri utilizate ca depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale, materii prime şi materiale auxiliare, construcţii de compostare, inclusiv anexele şi spaţiile administrative aferente acestora;
f) ateliere, hale de reparaţii şi stocare a utilajelor agricole;
g) sere, solare, răsadniţe, ciupercării şi altele asemenea;
h) clădiri aferente infrastructurii secundare de irigaţii care cuprinde: staţii de pompare, staţii de punere sub presiune şi construcţii hidrotehnice.
ART. 5
Terenurile utilizate de către membrii cooperatori pentru desfăşurarea activităţii agricole şi de către cooperativele agricole în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, pentru care se acordă scutirea, sunt:
a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume:
(i) terenuri agricole productive-arabile, vii, livezi, pepiniere viticole şi pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, plante ornamentale, pajişti permanente, sere, solare, răsadniţe şi altele asemenea pe care se obţin produse agricole;
(ii) terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice;
(iii) terenuri ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole;
b) orice alte terenuri, utilizate exclusiv pentru activităţi agricole şi, respectiv, pentru prestări de servicii către membrii cooperatori.
ART. 6
(1) Membrii cooperatori, definiţi conform art. 9 lit. a) şi b) din Legea cooperaţiei agricole, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri/teren în integralitate, potrivit art. 76 alin. (2) din Legea cooperaţiei agricole, în situaţia în care au valorificat în anul anterior celui pentru care se datorează impozitele cel puţin 50% din producţia obţinută prin/către cooperativele agricole.
(2) Pentru a beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădiri/teren, membrii cooperatori transmit organelor fiscale locale o cerere în acest sens, pentru clădirile şi terenurile enumerate la art. 4 şi, respectiv, la art. 5. Cererea va fi însoţită de documente justificative din care să rezulte că au îndeplinit cerinţele de la alin. (1), respectiv:
a) adeverinţa eliberată de către cooperativa agricolă care să ateste calitatea de membru, cantităţile de produse agricole valorificate de către membrul cooperator prin/către cooperativa agricolă în anul calendaristic anterior celui pentru care se acordă scutirea, precum şi inventarul bunurilor declarate de membrul cooperator care fac obiectul scutirilor;
b) declaraţia pe propria răspundere întocmită de către membrul cooperator din care să reiasă: totalul cantităţilor de produse agricole obţinute în anul calendaristic anterior celui pentru care se acordă scutirea, cantităţile valorificate de către acesta prin/către cooperativa agricolă în cadrul aceleiaşi perioade şi lista bunurilor cu destinaţie agricolă care fac obiectul scutirilor.
(3) Organele fiscale locale, în vederea acordării scutirii de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, vor solicita de la direcţia pentru agricultură judeţeană date referitoare la producţia medie obţinută pe judeţ din exploatarea terenurilor agricole, a animalelor sau din alte activităţi agricole, după caz.
(4) Datele cu privire la producţia medie obţinută pe judeţ, comunicate de către direcţiile pentru agricultură judeţene, trebuie să fie identice cu cele pe care acestea le folosesc la calcularea normei de venit, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 30/2019 privind aprobarea metodologiilor pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole, precum şi a Metodologiei de calcul al reducerii normei de venit pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004.
(5) Organele fiscale locale compară datele furnizate de direcţiile pentru agricultură judeţene cu cele din documentele justificative precizate la alin. (2) lit. a) şi b), astfel încât să se constate îndeplinirea condiţiei privind valorificarea a minimum 50% din producţia agricolă obţinută prin/către cooperativa agricolă respectivă.
ART. 7
Pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, cooperativele agricole, definite conform art. 6 lit. b)-e^1) din Legea cooperaţiei agricole, transmit organelor fiscale locale o cerere, la care se anexează documentele justificative menţionate mai jos, din care să rezulte prestarea de servicii către membrii cooperatori, respectiv:
a) lista membrilor cooperatori înscrişi în cooperativa agricolă;
b) declaraţia pe propria răspundere întocmită de către cooperativa agricolă din care să reiasă denumirea şi valoarea activităţilor de prestări servicii efectuate de cooperativa agricolă către membrii cooperatori, precum şi lista clădirilor şi terenurilor aflate în patrimoniu utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, pentru care solicită scutirea.
ART. 8
Cooperativele agricole şi membrii cooperatori au obligaţia să depună, anual, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie a anului curent, cererea privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, însoţită de documentele justificative prevăzute la art. 6 şi 7, valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior celui pentru care se acordă scutirea.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 9
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 203/2.287/1.809/2019 pentru stabilirea criteriilor potrivit cărora membrii cooperatori beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. e) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 18 iunie 2019, se abrogă.
ART. 10
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Aurel Simion,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Dan Vîlceanu
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Matuz Adrian-Zsolt,
secretar de stat
ANEXA 1
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
ÎNŞTIINŢARE
privind aplicarea/suspendarea/încetarea aplicării regimului de scutire
de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele agricole
(a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: