Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 19 din 26 februarie 2020 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 162/2014 pentru aprobarea punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale
Având în vedere prevederile art. 18 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.775/2005, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: ART. I Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 162/2014 pentru aprobarea punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 şi 39 bis din 16 ianuarie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - Anexele nr. 2 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. II La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. are obligaţia de a publica anexele nr. 1 şi 2 la prezentul ordin pe pagina proprie de internet.
ART. III Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora.
ART. IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriţă
Bucureşti, 26 februarie 2020. Nr. 19. ANEXA 1-2 ANEXE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email