Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 188 din 2 martie 2012 pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare in anul 2012 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012, adaptate la specificul organizarii asistentei medicale in reteaua sanitara a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii
EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 20 aprilie 2012
În temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 7 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii şi ministrul sãnãtãţii emit urmãtorul ordin:
ART. 1
Se aprobã Normele proprii de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale în reţeaua sanitarã a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii şi al ministrului sãnãtãţii nr. 577/1.762/2011 pentru aprobarea Normelor proprii, pentru anul 2011, de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale în reţeaua sanitarã a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 30 decembrie 2011, se abrogã.
ART. 4
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor
şi infrastructurii,
Alexandru Nazare
Ministrul sãnãtãţii,
Ritli Ladislau
ANEXÃ
NORME PROPRII
de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii
asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri
sociale de sãnãtate pentru anii
2011-2012, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale
în reţeaua sanitarã a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezentele norme stabilesc reguli de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.389/2010, cu modificãrile ulterioare, denumit în continuare contract-cadru, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale în reţeaua sanitarã a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
(2) Prevederile prezentelor norme, în mãsura în care nu se dispune altfel, se completeazã cu dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.389/2010, aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 1.723/950/2011.
ART. 2
Furnizorii de servicii medicale din reţeaua sanitarã proprie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sunt cei prevãzuţi la art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 41/1998 privind organizarea activitãţii de asistenţã medicalã şi psihologicã a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei şi înfiinţarea Casei Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 773/2001.
CAP. II
Asistenţa medicalã primarã
ART. 3
Asistenţa medicalã primarã se asigurã de cãtre medicii care au dreptul sã desfãşoare activitate ca medici de familie potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în cabinete medicale organizate conform prevederilor legale în vigoare, ca furnizori de servicii medicale în asistenţa medicalã primarã, autorizaţi şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
ART. 4
Numãrul minim de persoane înscrise pe listele medicilor de familie care îşi desfãşoarã activitatea în cabinete medicale care funcţioneazã în structura sau în coordonarea unitãţilor sanitare din reţeaua sanitarã a Ministerului Transportului şi Infrastructurii este de 500.
CAP. III
Asistenţa medicalã ambulatorie de specialitate pentru specialitãţile clinice, paraclinice, asistenţa medicalã dentarã şi asistenţa medicalã ambulatorie de recuperare-reabilitare a sãnãtãţii
ART. 5
Medicii de specialitate din specialitãţile clinice care îşi desfãşoarã activitatea în ambulatoriile de specialitate din structura unitãţilor sanitare cu paturi aparţinând reţelei sanitare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pot efectua ecografii ca prestaţie independentã, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, ca o consecinţã a actului medical propriu, pentru asiguraţii pentru care este necesar a se efectua aceste investigaţii în vederea stabilirii diagnosticului sau pe bazã de bilet de trimitere de la un alt medic de specialitate, inclusiv de la medicul de familie, dacã la nivelul ambulatoriului de specialitate existã aparatura medicalã necesarã care deserveşte exclusiv uzul medicilor de specialitate din specialitãţile clinice, iar medicii de specialitate respectivi au competenţa necesarã, confirmatã prin documente emise de instituţiile abilitate în condiţiile legii.
ART. 6
(1) La stabilirea sumelor contractate cu furnizorii de investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, respectiv radiologie şi imagisticã medicalã - declaraţi eligibili, cu puncte de lucru situate în judeţe diferite, punctajul pentru criteriile privind repartizarea sumelor şi defalcarea numãrului de investigaţii paraclinice prevãzute de legislaţia în vigoare se acordã distinct, pentru fiecare punct de lucru.
(2) În situaţia în care un furnizor din asistenţa medicalã ambulatorie pentru specialitãţile paraclinice are mai multe puncte de lucru situate în judeţe diferite, suma contractatã se defalcã pe fiecare punct de lucru pe luni/trimestru/an în cadrul contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicalã de specialitate din ambulatoriu pentru specialitãţile paraclinice. Furnizorul este obligat sã se încadreze în limita valorii lunare de contract pentru fiecare punct de lucru.
(3) În situaţia în care un furnizor din asistenţa medicalã ambulatorie pentru specialitãţile paraclinice efectueazã printrun punct de lucru atât analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, cât şi investigaţii medicale paraclinice de radiologie şi imagisticã medicalã, suma contractatã se defalcã distinct pentru analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, respectiv pentru investigaţii medicale paraclinice de radiologie şi imagisticã medicalã, pe luni/trimestru/an, în cadrul contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicalã de specialitate din ambulatoriu pentru specialitãţile paraclinice. Furnizorul este obligat sã se încadreze în limita valorii lunare de contract pe fiecare tip de investigaţii medicale paraclinice: analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, respectiv radiologie şi imagisticã medicalã, dupã caz.
ART. 7
(1) În vederea decontãrii activitãţii realizate, furnizorii de investigaţii medicale paraclinice depun la Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pânã la data prevãzutã în contract, o singurã facturã pe fiecare tip de investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, respectiv radiologie şi imagisticã medicalã, detaliatã pe fiecare punct de lucru, dupã caz.
(2) Factura va fi însoţitã de desfãşurãtoarele/documentele justificative privind activitatea realizatã, în conformitate cu legislaţia în vigoare, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, întocmite distinct pentru fiecare punct de lucru şi pentru fiecare tip de investigaţii medicale paraclinice: analize medicale de laborator şi explorãri funcţionale, respectiv radiologie şi imagisticã medicalã, dupã caz.
CAP. IV
Servicii de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu
ART. 8
Termenul de valabilitate a recomandãrii pentru îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu în vederea depunerii acesteia la Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este de 5 zile lucrãtoare de la data emiterii recomandãrii.
CAP. V
Servicii medicale în unitãţi sanitare cu paturi
ART. 9
În relaţia contractualã cu Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, unitãţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitarã a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sunt obligate sã afişeze, pe pagina web a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în primele 5 zile lucrãtoare ale lunii curente, cheltuielile efectuate în luna precedentã, conform machetei prevãzute în anexa nr. 19 A la Normele metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.389/2010, aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 1.723/950/2011.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: