Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 188 din 15 iunie 2023 privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 34/2014
EMITENT: Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 568 din 23 iunie 2023
În temeiul:
- art. 1 alin. (4) lit. b) şi art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 55 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Catalogul naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 34/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 12 mai 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Catalog, se actualizează cu versiunea iunie 2023.
(2) Catalogul prevăzut la alin. (1), versiunea iunie 2023, se publică pe site-ul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi se actualizează periodic.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 25/2023 privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 34/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 11 mai 2023, se abrogă.
ART. 4
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat,
Marius Petrescu
Bucureşti, 15 iunie 2023.
Nr. 188.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: