Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, numit în baza Deciziei Guvernului României nr. 3/1993, având în vedere prevederile art. 5 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, potrivit cărora Agenţia Naţionala pentru Privatizare a fost abilitată să distribuie 30% din capitalul social al societăţilor comerciale între cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private, în temeiul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 4/1993 emite prezentul ordin: ART. 1 Societăţile comerciale cu capital de stat se arondează, în vederea distribuirii a 30% din capitalul social al acestora, între cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private, conform anexelor nr. 1-5. Societăţile comerciale cuprinse în programul pilot, conform anexei nr. 6, nu sunt arondate între cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private. ART. 2 Cota de 30% din capitalul social al societăţilor comerciale cu capital de stat din domeniul financiar-bancar-asigurări se alocă în mod egal fiecărui Fond al Proprietăţii Private, respectiv 6%. ART. 3 Societăţile comerciale cu capital de stat constituie potrivit Legii nr. 15/1990, după intrarea în vigoare a prezentului ordin, se arondează pe criterii teritoriale între cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private. ART. 4 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 5 Agenţia Naţională pentru Privatizare va urmări aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, Aurelian Dochia Bucureşti, 13 aprilie 1993. Nr. 187. ANEXA 1 FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE I - BANAT-CRIŞANA cu sediul în Arad
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de înmatriculare Societatea Localitatea Sediul (str., nr.)
în Registrul comercială
comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE I
J03/24/91 PANOF Curtea de Argeş Ţepeş Vodă nr. 2
J03/25/91 MOV Cîmpulung Muscel Valea Barbuşii nr. 1
J03/31/91 ALPROM Piteşti Dobrogeanu Gherea nr. 1
J04/10/91 LETEA Bacău Letea nr. 17
J04/138/91 COMPREL Comăneşti Crinului nr. 15
J04/150/91 ELBAC Bacău Calea Moineşti nr. 34
J07/179/91 MADEXIN Botoşani Mobilei nr. 1
J08/164/91 CELOHART Zărneşti 13 Decembrie nr. 18
J08/2035/91 AMCO Ghimbav Făgăraşului nr. 46
J08/55/91 PRODLEMN Braşov Zizinului nr. 109 bis
J09/6/90 CELHART DONARIS Brăila Sos. Vizirului km 10
J09/8/90 PAL Brăila Fabricilor nr. 10
J10/275/91 MOBINEH Nehoiu Principală
J10/394/91 MORSA Râmnicu Sărat Sos. Puieşti
J13/513/91 MOBITOM Constanţa Ion Roată nr. 3
J13/514/91 TAPIMOB Constanţa Industrială nr. 9
J13/536/91 FURNIMOB Constanţa Industrială nr. 6
J13/570/91 PALAS Constanţa Celulozei nr. 6
J14/2/91 COMPAL Covasna Gării nr. 1
J14/6/91 CONFOLUX Sfântu Gheorghe Constructorilor nr. 5
J15/354/91 MOBIP Pucioasa Morilor nr. 4
J16/1396/91 METAL LEMN Craiova Calea Bucureşti nr. 269
J17/430/91 MOBIMOD Tecuci Ana Ipătescu nr. 2
J17/725/91 GAMA Galaţi Ştefan cel Mare nr. 13
J18/59/91 ROSTRAMO Târgu Jiu B-dul 1 Mai nr. 354
J19/12/91 COLEMN GĂLĂUŢAŞ Gălăuţaş Gării nr. 46
J19/16/91 MOBIHAR Miercurea-Ciuc Harghita nr. 97
J19/35/91 MOBITOP Topliţa Gării nr. 24-26
J19/5/91 GHEMOB Gheorgheni Bucinului nr. 226
J19/66/91 HODOSANA Sărmaş, satul Gării nr. 189
Hodoşa
J22/502/91 MOLDOMOBILA Iaşi Bucium nr. 34
J25/4/90 CELROM Drobeta-Turnu Traian nr. 297
Severin
J25/65/91 DROBETA CILDRO Drobeta-Turnu Traian nr. 295
Severin
J26/12/91 PROLEMN Reghin Ierbuş nr. 37
J26/13/91 AMIS Reghin Salcîmilor nr. 3
J26/23/91 ILEFOR Târgu Mureş Recoltei nr. 2
J26/27/91 HORA Reghin Salcîmilor nr. 3
J26/8/91 MOBEX Târgu Mureş Căprioarei nr. 2
J27/10/91 PETROCART Piatra-Neamţ Decebal nr. 171
J27/11/91 PERGODUR Piatra-Neamţ D. Leonida nr. 2
J27/4/91 PAMEX Piatra-Neamţ Dumbravei nr. 1
J28/11/91 ALPROM Slatina Milcov nr. 1
J28/12/91 ELCARO Slatina Sos. Dragăneşti nr. 4
J28/20/91 CEPRAL Slatina Piteşti nr. 165
J28/730/91 CARMO Caracal Negru Vodă nr. 7
J28/2/91 ALRO Slatina Piteştilor nr. 116
J29/185/91 CAHIRO Scăeni Ploieşti - Văleni km 9
J29/207/91 HIRTIA Buşteni Libertăţii nr. 90
J29/5/91 RELAXA Mizil Mihai Bravu nr. 189
J29/96/91 ANTECO Ploieşti Gh. Doja nr. 42
J32/124/91 SOMETRA Copsa Mica Fabricilor nr. 1
J32/125/91 MEDIMOB Mediaş Gării nr. 7
J32/67/91 SPECIAL Sibiu Râului nr. 30
J33/11/91 MOBILA Rădăuţi Volovatului nr. 82
J33/120/91 DUMVRAVA Fălticeni Armatei nr. 2
J33/46/91 MOBILEXTRA Cîmpulung Transilvaniei nr. 180
Moldovenesc
J33/6/91 AMBRO Suceava Calea Unirii nr. 24
J33/8/91 MOBSTRAT Suceava Calea Unirii nr. 27
J36/29/91 ALUM Tulcea Isaccei nr. 82
J37/1/91 MOVAS Vaslui Fabricii nr. 4
J38/469/91 CARPATINA Rîmnicu Vîlcea Spiru Haret nr. 10
J39/239/91 VRANCART Adjud Ecaterina Teodoroiu
nr. 17
J39/247/91 INPRELG Gugeşti 1 Mai nr. 1199
J39/383/91 MOPAF VRANCEA Focşani Independenţei nr. 27
J40/16/90 PIPERA Bucureşti Sos. Pipera nr. 48
J40/172/91 MOBILUX Bucureşti Sos. Pantelimon nr. 161
J40/20/90 MOBINS Bucureşti Valea Cascadelor nr. 26
J40/239/91 SILVAROM Bucureşti Rozelor nr. 12-16
J40/377/91 CONEF Bucureşti Medeleev nr. 21-25
J40/4031/91 METAV Bucureşti Zăpada Mieilor nr. 16-18
J40/558/91 LAROMET Bucureşti Bucureştii Noi nr. 166
J40/594/91 ICOA Bucureşti B-dul Th. Pallady nr. 252
J40/597/91 NEFERAL Bucureşti Biruinţei nr. 100
J40/695/91 ARMOB Bucureşti 7 Noiembrie nr. 203
J40/889/91 IMNR Bucureşti B-dul Biruinţei nr. 102
J40/894/91 CHIBRO Bucureşti Fabrica de Chibrituri
J51/3/91 COMCEH Călăraşi Prelungirea Bucureşti
nr. 1
J52/15/91 PRIMA Giurgiu Gloriei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pe lângă societăţile comerciale cu capital de stat menţionate, se arondează la F.P.P. I societăţile comerciale cu capital de stat care au sediul în judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caras-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Timiş, cu excepţia celor care sunt prevăzute în anexele nr. 2-5. SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR-ASIGURĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J40/304/91 ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - S.A.
J40/305/91 ASTRA - S.A., SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE
J40/306/91 CAROM - S.A.
J40/334/91 BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR - S.A.
J40/44/91 BANCA AGRICOLĂ - S.A.
J40/608/91 BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - S.A.
J40/8799/92 BANCA ROMÂNĂ DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI - S.A.
J40/90/91 BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ- S.A.
J40/9052/91 BANC-POST - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 2 FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE II - MOLDOVA cu sediul în Bacău
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de înmatriculare Societatea Localitatea Sediul (str., nr.)
în Registrul comercială
comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE II
J01/181/91 ARIEŞUL CONF Baia de Arieş Arieşului nr. 2
J01/306/91 CISEROM Sebeş Poştei nr. 78
J01/47/91 INCOV Alba Iulia V. Alecsandri nr. 70
J01/935/91 FILATURA DE Abrud Avram Iancu nr. 2
BUMBAC
J02/162/91 U.T.A. Arad Poetului nr. 1 c
J02/17/91 TRICOUL ROŞU Arad Peneş Curcanul nr. 7
J02/329/91 CARIN Iratoşu Sos. Variaşului nr. 14
J02/4/91 MODA Arad O. Terezia nr. 86
J02/62/91 TRICOTAJE INEU Ineu Calea Aradului nr. 1/A
J02/64/91 TEBA Arad Piaţa Olimp nr. 14
J03/135/91 CONFARG Curtea de Argeş Victoriei nr. 5
J03/1474/91 TEXTILA Cetăţeni Principală nr. 1
MUSCELEANCA
J03/73/91 DIVERTEX Piteşti T. Vladimirescu nr. 113
J03/83/91 ARGEŞANA Piteşti N. Bălcescu nr. 164
J05/159/91 ORADINUM Oradea Independenţei nr. 7
J05/174/91 MIORIŢA Oradea Bacăului nr. 10
J05/192/91 AURA Oradea D. Cantemir nr. 11
J05/200/91 CRIORTEX Oradea B-dul Ştefan cel Mare
nr. 82
J05/203/91 CONFECŢII Marghita Liliacului nr. 22
MARGHITA
J05/273/91 SALTEX Salonta Ghestului nr. 4
J06/252/91 SĂMUŞ Sângeorz-Băi Republicii nr. 2
J06/257/91 COVOARE Beclean Valea Viilor nr. 1
J06/28/91 NETEX Bistriţa Narciselor nr. 2
J06/48/91 TEXTILA Năsăud G. Coşbuc nr. 234
J06/619/91 MEFIL Bistriţa Castanilor nr. 1
J06/67/91 SINMATEX Bistriţa Industriei nr. 3
J08/15/91 TRANSILANA Ghimbav Fabricii nr. 44
J08/18/91 IASON Braşov Avram Iancu nr. 40-42
J08/29/91 PANTEX Braşov Calea Bucureşti nr. 318
J08/353/91 EL - TEX Prejmer, satul Fabricii nr. 1
Lunca Cilnicului
J08/9/91 CARPATEX Braşov Nicolae Titulescu nr. 2
J10/393/91 CARLIN Pătârlagele Principală nr. 1
J10/405/91 FILVATEX Buzău Aleea Industriilor
J10/482/91 DURAS Nehoiu Bisericii
J10/569/91 CELOMELTEX Buzău Stadionului
J10/597/91 TRICOSTAR Buzău Stadion
J10/708/91 ROMCIS Buzău Primăverii
J11/535/91 CONFECŢII Reşiţa Republicii
J12/152/91 SOMEŞUL Cluj-Napoca 22 Decembrie nr. 77
TRICOTAJE
J12/154/91 ARGOS Cluj-Napoca Galaţi nr. 18
J12/263/91 FLACĂRA Cluj-Napoca Someşului nr. 14
J12/36/91 TEXTILA ROMAT Cluj-Napoca Salcâmului nr. 37
J13/519/91 TOMISTEX Constanţa B-dul Aurel Vlaicu
nr. 125
J14/35/91 TEXTILA OLTUL Sfântu Gheorghe Kos Karoly nr. 19
J15/282/91 TESATORIA DE Pucioasa Principală nr. 135
BUMBAC
J15/326/91 TRAINICA Pucioasa Zorilor nr. 2
J15/327/91 FILATURA BUMBAC Pucioasa Principală nr. 135
J15/386/91 COMO Moreni Locotenent Pantea nr. 11
J16/1042/91 TEXIND Craiova General Drăgălina nr.
102
J16/22/91 DUNATEX Calafat Traian nr. 2
J16/3/91 CRAIMODEX Craiova B-dul Mareşal Antonescu
nr. 100
J16/4/91 MODEXIM Craiova B-dul Mareşal Antonescu
nr. 100
J18/241/91 CONFECŢIA Târgu Jiu T. Vladimirescu nr. 129
J19/2/91 FILATEX Miercurea-Ciuc Leliceni nr. 68
J19/24/91 TRICOTOP Topliţa Ştefan cel Mare nr. 80
J19/4/91 DECORATEX Gheorgheni Kossuth Lajos nr. 224
J19/47/91 CONFECŢIA Odorheiu Secuiesc Rakoczi nr. 4
J19/592/91 IKOS-CONF Odorheiu Secuiesc Rakoczi nr. 40
J19/75/91 ATA ODORHEIU Odorheiu Secuiesc N. Bălcescu nr. 2
SECUIESC
J19/81/91 CONFECŢIA Miercurea-Ciuc Leliceni nr. 39
MIERCUREA-CIUC
J19/9/91 TRICOHAR Miercurea-Ciuc Leliceni nr. 66
J19/90/91 ROMTEX Gheorgheni Kossuth Lajos nr. 222
J20/29/91 MEROPA Hunedoara Traian nr. 9
J20/46/91 TRICOTAJE Petroşani Lunca nr. 117
J20/49/91 MATEX Deva Dorobanţi nr. 34
J20/677/91 TESMA Lupeni Păcii nr. 2
J21/31/91 TRICOTAJE Feteşti Călăraşi nr. 505
J21/32/91 FILATURA DE Slobozia D.N. 1 A
BUMBAC
J21/404/91 CAMPING Urziceni Bucureşti-Buzău
J24/1296/91 FILBAC Târgu Lăpuş Tibleşului nr. 101
J24/1431/91 UNITATEA SIGHE- Sighetu Marmaţiei D. Vodă nr. 59
TU MARMAŢIEI
J24/15/91 MARATEX Baia Mare B-dul Bucureşti nr. 44
J24/39/91 CONFSTAR Baia Mare B-dul Republicii nr. 2
J25/410/91 CAZANELE Orşova Porţile de Fier nr. 26
J25/60/91 SEVERCONF Drobeta-Turnu Topolniţei nr. 114
Severin
J26/105/91 SIBAC Sighişoara Tîrnavei nr. 2
J26/17/91 TÎRNAVA Sighişoara Mihai Eminescu nr. 69
J26/19/91 TEXTOR Târgu Mureş 8 Martie nr. 36
J26/53/91 ŢESĂTORIA DE Târgu Mureş 8 Martie nr. 34
BUMBAC
J26/6/91 MUREŞUL Târgu Mureş Zagazului nr. 14
J26/60/91 SIMAT Sighişoara Nicolae Titulescu nr. 8
J26/73/91 SILTEX Sighişoara Gheorghe Laza nr. 6
J28/14/91 SLATEX Slatina Prelungirea Crişan nr. 2
J28/441/91 ROMANIŢA Caracal V. Ureche nr. 2
J28/61/91 GAMA Slatina B-dul Muncii nr. 2
J28/7/91 OLTCOTTON Drăgăneşti Progresului nr. 1
J29/159/91 INTEX Păuleşti Principală nr. 1
J29/27/91 DOROBANŢUL Ploieşti Mircea cel Bătrân nr. 119
J29/33/91 POSTAV AZUGA Azuga Victoriei nr. 36
J29/498/91 VALDEN Vălenii de Munte Cuza Vodă nr. 47
J29/63/91 FILATURA DE Mizil Tohani nr. 6
LÂNA
J29/69/91 CITRICIM Câmpina Pictor Grigorescu nr. 9
J29/74/91 FILATURA DE Urlaţi 30 Decembrie nr. 1
BUMBAC
J30/104/91 DANTEX Satu Mare Botizului nr. 9
J30/157/91 TRICOTEX Satu Mare Haşdeu nr. 22
J30/16/91 TRICOTAJE Negreşti-Oaş Victoriei nr. 2-4
NEGREŞTI
J30/21/91 POLITEX Negreşti-Oaş Victoriei nr. 1
J30/4/91 MONDIALĂ Satu Mare Petofi nr. 23
J30/547/91 FILATURA DE Carei Mihai Viteazul nr. 88
BUMBAC
J30/94/91 TEXTILA Satu Mare Uzinei nr. 6-8
ARDELEANA
J31/151/91 ARTIN Zalău B-dul Mihai Viteazul
nr. 97
J31/254/91 SAMTEX Jibou Stadionului nr. 15
J31/276/91 FILATURA Zalău B-dul Mihai Viteazul
nr. 165
J31/42/91 CONFECŢII Jibou Stadionului nr. 15
J31/475/91 FILATURA DE Şimleu Silvaniei Cehei
BUMBAC
J32/156/91 BUMBACUL Cisnădie Transilvaniei nr. 5
J32/157/91 ROMANOFIR Talmaciu Textiliştilor nr. 17
J32/172/91 TEXROMED Mediaş George Topîrceanu nr. 16
J32/2/91 CONFECŢIA SIB 1 Sibiu B-dul Victoriei nr. 43
J32/21/91 COVTEX Cisnădie Transilvaniei nr. 1
J32/234/91 MONDEX Sibiu Râului nr. 34
J32/240/91 ORLATEX Orlat Avram Iancu nr. 714
J32/249/91 SITEX Sibiu Pădurea Dumbrăvii nr. 20
J32/33/91 COCHET Sibiu N. Teclu nr. 39
J32/38/91 MATASEA ROMANA Cisnădie Cetăţii nr. 20
J32/4/91 EUROCONF Sibiu B-dul Victoriei nr. 42
J32/9/91 AGNITEX Agnita 1 Decembrie nr. 3
J32/90/91 FLARO Sibiu Râului nr. 33
J34/102/91 IMPERIALA Turnu Măgurele Dunării nr. 10
J34/109/91 ZIMTEX Zimnicea B-dul Republicii nr.
91-95
J34/126/91 ROTRICO Roşiori de Vede Oltului nr. 59
J34/16/91 TEXTILA Roşiori de Vede Oltului nr. 59
TELEORMAN
J34/6/91 ALTEX Alexandria Dunării nr. 227
J35/1221/91 TEXTILA Lugoj Calea Buziasului nr. 39
J35/159/91 AR-TEX Timişoara Calea Şagului nr. 23
J35/160/91 CIORAPI Timişoara Kogălniceanu nr. 11
J35/1866/91 U.T.T. Timişoara Calea Aradului nr. 48
J35/194/91 MODATIM Timişoara Brediceanu nr. 10
J35/2457/91 PALTIM Timişoara Nicolae Titulescu nr. 5
J35/352/91 BUMBACUL Timişoara Mangalia nr. 39
J35/353/91 FIMOTEX Sînnicolau Mare Cenadului nr. 22
J35/457/91 BANATEX Sînnicolau Mare Cenadului nr. 24
J35/538/91 1 IUNIE Timişoara Peneş Curcanul nr. 6
J35/619/91 GAROFIŢA Timişoara Pestalozzi nr. 20
J35/66/91 PASMATEX Timişoara Jiul nr. 2
J35/804/91 INDUSTRIA LÂNII Timişoara Take Ionescu nr. 46
J38/1081/91 FAVIL Rîmnicu Vîlcea Calea lui Traian nr. 5
J38/1135/91 MOBITEX Horezu Tudor Vladimirescu
nr. 101
J38/516/91 MINET Rîmnicu Vîlcea Calea lui Traian nr. 3
J39/216/91 TRICOTTON Panciu Gheorghe Doja nr. 4
J39/228/91 MILCOFIL Focşani Independenţei nr. 17
J39/233/91 EFECTOFIL Focşani Independenţei nr. 1
J39/282/91 TESINTEX Adjud 30 Decembrie nr. 17
J40/1055/91 TEXTILA DACIA Bucureşti Bucureştii Noi nr. 43
J40/12352/91 CERTEX Bucureşti Lucreţiu Pătrăşcanu
nr. 16
J40/13432/91 BUMBĂCĂRIA Bucureşti Gării nr. 112
ROMÂNEASCĂ
J40/1382/91 STOMOBI Bucureşti Ghencea nr. 132
J40/1388/91 FI BA BALOTEŞTI Bucureşti Principală nr. 30
J40/139/91 ŢESĂTORIA DE Bucureşti Colentina nr. 16
BUMBAC SUVEICA
J40/156/91 SINATEX Bucureşti Popa Nan nr. 82
J40/1562/91 RELONTEX Bucureşti B-dul Ghencea nr. 134
J40/1707/91 FILROM Bucureşti Dudeşti-Pantelimon
nr. 42
J40/1718/91 FILAN Bucureşti Vergului nr. 59
J40/2/90 COMPPIL Bucureşti Dr. Marcovici nr. 2
J40/201/91 CRINUL Bucureşti Logofăt Tautu nr. 66
J40/21/91 FROTTIERTEX Bucureşti Lacul Tei nr. 17
J40/237/91 SELECT Bucureşti Dudeşti nr. 186
J40/251/91 PRODIN Bucureşti Calea Titan nr. 289
J40/254/91 TRIMOND Bucureşti Sos. Viilor nr. 42
J40/257/91 SANBUFTEX Bucureşti Mareşal I. Antonescu
nr. 75
J40/278/91 POSTĂVĂRIA Bucureşti Sos. Pantelimon nr. 300
ROMÂNĂ
J40/3159/91 TEXTILA GRIVIŢA Bucureşti Siret nr. 95
J40/361/91 INDUSTRIA IUTEI Bucureşti Veseliei nr. 10
J40/366/91 ROMFELT Bucureşti Ziduri între Vii nr. 19
J40/385/91 SAMRIC Bucureşti B-dul Armata Poporului
nr. 7
J40/47/91 TRICORELON Bucureşti Tudor Vladimirescu nr. 41
J40/536/91 FLAMURA Bucureşti Lânăriei nr. 90
J40/553/91 FILATURA Bucureşti Sos. Morarilor nr. 2
ROMÂNEASCĂ DE
BUMBAC
J40/5892/91 ADESGO Bucureşti Şerban Vodă nr. 220
J40/610/91 ZEFIR Bucureşti Sos. Iancului nr. 90
J40/620/91 PRESTSERVCONF Bucureşti B-dul Armata Poporului
nr. 7
J40/621/91 TRICONF Bucureşti B-dul Armata Poporului
nr. 7
J40/680/91 TRICODAVA Bucureşti Braşov nr. 25
J40/689/91 UZITEX Bucureşti Calea Dudeşti nr. 188
J40/724/91 MODCOTTON Bucureşti Calea Rahovei nr. 240
AURORA
J40/773/91 INDUSTRIA Bucureşti Splaiul Unirii nr. 160
BUMBACULUI
J40/916/91 TEXTILA UNIRE Bucureşti Dristor nr. 91
J40/984/91 APOLLO Bucureşti Într. Ovidiu nr. 6
J40/998/91 BORANGICUL Bucureşti Calea Vitan nr. 238
J51/447/91 ORFIL Olteniţa 22 Decembrie 1989 nr. 1
J51/498/91 CATEX Călăraşi Eroilor nr. 1-3
J52/128/91 DUNAREANA Giurgiu Sos. Bucureşti nr. 351
------------------------------------------------------------------------------
Pe lângă societăţile comerciale cu capital de stat menţionate, se arondează la F.P.P. II societăţile comerciale cu capital de stat care au sediul în judeţele Bacău, Brăila, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vaslui, cu excepţia celor care sunt prevăzute în anexele nr. 1, 3-5. SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR-ASIGURĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J40/304/91 ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - S.A.
J40/305/91 ASTRA - S.A., SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE
J40/306/91 CAROM - S.A.
J40/334/91 BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR - S.A.
J40/44/91 BANCA AGRICOLĂ - S.A.
J40/608/91 BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - S.A.
J40/8799/92 BANCA ROMÂNĂ DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI - S.A.
J40/90/91 BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ- S.A.
J40/9052/91 BANC-POST - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 3 FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE III - TRANSILVANIA cu sediul în Braşov
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de înmatriculare Societatea Localitatea Sediul (str., nr.)
în Registrul comercială
comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE III
J 01/18/91 CETATEA Alba Iulia Piaţa Iuliu Maniu nr. 23
J 02/10/91 MONEASA Moneasa Moneasa
J 02/2/91 ASTORIA Arad 1 Decembrie 1918 nr. 10-12
J 03/69/91 POSADA Curtea de Argeş B-dul Basarabilor nr. 27
J 03/74/91 MUNTENIA Piteşti Piaţa Muntenia nr. 1
J 04/203/91 PERLA MOLDOVEI Slănic Moldova Nicolae Bălcescu nr. 2
J 04/27/91 DECEBAL Bacău Nicolae Bălcescu nr. 12
J 05/132/91 FELIX Sînmartin Băile Felix
J 05/137/91 CRIŞUL Oradea Libertăţii nr. 8
J 05/149/91 PRO-ACVA Cefa Cefa nr. 420
J 06/19/91 COROANA Bistriţa Petru Rareş nr. 7 A
J 06/391/91 HEBE Sîngeorz-Băi Izvoarelor nr. 94
J 07/94/91 SITNA Botoşani D. Gherea nr. 105
J 09/2/90 TRAIAN Brăila Calea Călăraşilor, bloc
2 bis
J 09/87/91 BRĂILA NAV Brăila Faţa Portului nr. 1
J 09/89/91 HERCULES Brăila Incinta Docului nr. 1
J 11/122/91 POIANA MĂRULUI Caransebeş Mihai Viteazul
J 11/237/91 TURIST SEMENIC Reşita I.L. Caragiale
J 11/29/91 HERCULES Băile Herculane Piaţa Hercules
J 12/162/91 TRANSILVANIA Cluj-Napoca Constanţa nr. 3
TURISM
J 12/814/91 PISCICOLA CLUJ Cluj-Napoca Calea Baciului nr. 81-83
J 15/307/91 VALAHIA Târgovişte B-dul Castanilor nr. 37
J 16/19/91 JIUL Craiova Calea Bucureşti nr. 2
J 17/103/91 ROMPORTMET Galaţi Siret nr. 1
J 17/11/91 DUNÂREA Galaţi Nicolae Bălcescu nr. 1
J 17/270/91 PORT BAZINUL NOU Galaţi Prutului nr. 1
J 17/37/91 NAVEXIM Galaţi Domnească nr. 105
J 17/44/91 COMPANIA DE Galaţi Portului nr. 34
NAVIGAŢIE
FLUVIALĂ ROMÂNĂ
J 17/71/91 DOCURI Galaţi Portului nr. 56
J 20/105/91 SARMIS Deva 1 Decembrie nr. 11
J 20/17/91 GERMISARA Geoagiu-Băi Vilelor nr. 7
J 22/269/91 TURISM MOLDOVA Iaşi A. Panu nr. 29
J 24/78/91 MARA Baia Mare Culturii nr. 1
J 25/115/91 NAVIGAŢIA Drobeta-Turnu Portului nr. 1
FLUVIALĂ ROMÂNĂ Severin
DROBETA
J 25/150/91 ŞANTIERUL NAVAL Orşova Gării nr. 4
ORŞOVA
J 25/62/91 DROBETA Drobeta-Turnu Decebal nr. 41
Severin
J 25/98/91 EXPLOATARE Drobeta-Turnu Portului nr. 1
PORTUARĂ Severin
DROBETA
J 27/12/91 PETROTUR Piatra-Neamţ Decebal nr. 15
J 27/31/91 DURĂU Durău Ceahlău
J 28/17/91 PARC Slatina Independenţei nr. 3
J 29/162/91 CARAIMAN Buşteni B-dul Libertăţii nr. 135
J 29/163/91 PALACE Sinaia Octavian Goga nr. 11
J 29/191/91 CIOCÎRLIA Ploieşti Basarabilor nr. 18
J 29/216/91 MONTANĂ Sinaia Carpaţi nr. 22
J 29/37/91 CUMPĂTUL-FURNICA Sinaia Cumpatu nr. 24
J 29/379/91 ALPIN Sinaia B-dul Carpaţi nr. 12
J 29/380/91 INTERNAŢIONAL Sinaia Avram Iancu nr. 1
J 29/483/91 CERBUL Sinaia Carpaţi nr. 19
J 29/715/91 TURISM HOTELURI Sinaia Republicii nr. 12
ŞI RESTAURANTE
J 29/81/91 SINAIA Sinaia B-dul Carpaţi nr. 19
J 30/6/91 AURORA Satu Mare Libertăţii nr. 11
J 33/159/91 DORNA TURISM Vatra Dornei Republicii nr. 5
J 33/216/91 BUCOVINA TURISM Suceava N. Bălcescu nr. 2
J 34/83/91 DANUBIUS Zimnicea Solidarităţii nr. 1
J 35/342/91 TRATAMENT Buziaş Florilor nr. 1
BALNEAR
J 35/61/91 BANATUL Timişoara Republicii nr. 8
J 36/100/91 PISCICOLĂ Murighiol Satul Independenţa
MURIGHIOL
J 36/106/91 PISCICOLĂ Sulina 1 Decembrie nr. 280
SULINA
J 36/135/91 PISCICOLĂ Jurilovca Portului nr. 10
JURILOVCA
J 36/426/91 FRIGORIFER Tulcea Portului nr. 14
J 36/613/92 NAVITUR Tulcea Isaccei nr. 2
J 36/65/91 DELTANAV Tulcea Portului nr. 8
J 36/8/91 DELTAROM TULCEA Tulcea Isaccei nr. 2
J 36/86/91 ECODELTA Tulcea Piaţa Republicii nr. 2
J 36/87/91 PISCICOLĂ TULCEA Tulcea Piaţa Republicii nr. 2
J 36/94/91 PISCICOLĂ MACIN Macin Florilor nr. 28
J/38/1043/91 ALUTUS Rîmnicu Vîlcea Tudor Vladimirescu nr. 10
J 38/1311/91 OLĂNEŞTI Olăneşti Bailor nr. 2
J 38/344/91 CĂLIMĂNEŞTI Călimăneşti Calea lui Traian nr. 413
CACIULATA
J 38/632/91 BĂILE GOVORA Govora Tudor Vladimirescu nr. 119
J 40/1088/91 ALCAZ Bucureşti Remus nr. 6
J 40/119/91 AMBASADOR Bucureşti Sagetii nr. 2
J 40/1471/91 PAJURA GRUP Bucureşti Parcului nr. 20
J 40/167/91 BUCUREŞTI TURISM Bucureşti Calea Victoriei nr. 63-81
J 40/1754/91 CONTINENTAL Bucureşti Calea Victoriei nr. 56
J 40/179/91 ROMTUR Bucureşti Expoziţiei nr. 2
J 40/18/90 O.N.T. CARPAŢI Bucureşti B-dul Magheru nr. 7
J 40/188/91 INTERCONTINENTAL Bucureşti B-dul N. Bălcescu nr. 4
J 40/2008/91 COMPANIA DE TURISM Bucureşti Onesti nr. 4-6
PENTRU TINERET
J 40/224/91 LIDO Bucureşti C.A. Rosetti nr. 11
J 40/261/91 SNAGOV Snagov
J 40/335/91 ROMPESCO Bucureşti Dr. Marcovici nr. 2
J 40/612/91 ATHENEE PALACE Bucureşti Episcopiei nr. 1-3
J 40/619/91 CAPITOL Bucureşti Academiei nr. 17
J 40/693/91 NORD Bucureşti Calea Griviţei nr. 130
J 51/7/91 BORCEA Călăraşi 1 Decembrie 1918 nr. 2
J 52/32/91 GIURGIU NAV Giurgiu Portului nr. 1
J 52/41/91 SOCIETATEA DE Giurgiu Platforma Industrială Sud
SERVICII
INFORMATICE
J 52/7/91 DANUBIUS GIURGIU Giurgiu Vlad Ţepeş
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pe lângă societăţile comerciale cu capital de stat menţionate, se arondează la F.P.P. III societăţile comerciale de stat care au sediul în judeţele Braşov, Buzău, Constanta, Covasna, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Sibiu, Vrancea, cu excepţia celor care sunt prevăzute în anexele 1, 2, 4 şi 5. SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR-ASIGURĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J40/304/91 ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - S.A.
J40/305/91 ASTRA - S.A., SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE
J40/306/91 CAROM - S.A.
J40/334/91 BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR - S.A.
J40/44/91 BANCA AGRICOLĂ - S.A.
J40/608/91 BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - S.A.
J40/8799/92 BANCA ROMÂNĂ DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI - S.A.
J40/90/91 BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ- S.A.
J40/9052/91 BANC-POST - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 4 FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE IV - MUNTENIA cu sediul în Bucureşti
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de înmatriculare Societatea Localitatea Sediul (str., nr.)
în Registrul comercială
comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE IV
J 01/77/91 RESIAL Alba Iulia Clujului nr. 25
J 03/150/91 INDCOMPLEX CF Piteşti Tudor Vladimirescu nr. 115
J 03/241/91 ARPO Curtea de Argeş Rîmnicu Vîlcea nr. 79
J 03/97/91 CIMUS Cîmpulung Braşovului nr. 1
J 05/169/91 SIMBAC Oradea Borşului nr. 7/B
J 05/195/91 MARMOCALM Vaşcău Argeşului nr. 15
J 05/272/91 SIMCOR Oradea Uzinelor nr. 12
J 06/10/91 MATCON Bistriţa Româna nr. 17 A
J 06/30/91 CRISTIRO Bistriţa Industriei nr. 5
J 06/9/91 TEREPLAST Bistriţa Romană nr. 17 A
J 07/95/91 STIPO Dorohoi Livezilor nr. 45
J 08/1265/91 PREFA Braşov Carpaţilor nr. 93
J 08/1471/91 ROMACO Braşov Traian Grozăvescu nr. 7
J 08/296/91 NORVEA Braşov Iuliu Maniu nr. 49
J 08/765/91 TEMELIA Braşov Carpaţi nr. 24
J 08/79/91 SOREC Cristian Brazilor nr. 10
J 08/80/91 FAREB Braşov Carierei nr. 127
J 10/228/91 METAPLAST Buzău Industriilor nr. 5
J 10/3/90 STIFIN Buzău Bazalt nr. 15
J 10/601/91 GEROM Buzău Aleea Industriilor
J 12/163/91 CASIROM Turda 22 Decembrie nr. 35
J 12/19/91 TERAPIA Cluj-Napoca Fabricii nr. 124
J 12/2/91 CIMENTUL Turda Ştefan cel Mare nr. 4
J 12/2631/91 REFRABAZ Dej 1 Mai nr. 134
J 12/3/91 STICLA Turda Fabricii nr. 71
J 12/316/91 CERCOM-ARIESUL Cîmpia Turzii Ialomiţei nr. 1
J 12/365/91 GRANDEMAR Cluj-Napoca Migdalului nr. 20
J 12/4/91 SANEX Cluj-Napoca Beiuşului nr. 1
J 12/48/91 SOMVETRA Gherla Clujului nr. 18 A
J 12/49/91 IRIS Cluj-Napoca Oaşului nr. 86-90
J 12/544/91 CEROC Cluj-Napoca Treboniu Laurean nr. 1
J 12/76/91 IZOMAC Turda Armata Roşie nr. 29
J 13/532/91 SICIM Constanţa Incinta Port, Dana nr. 68
J 13/758/91 CELCO Constanţa Industrială nr. 5
J 13/801/91 HELIOFARM Constanţa B-dul Aurel Vlaicu nr. 84
J 15/355/91 ROMCIF Fieni Industriei nr. 34
J 16/103/91 ELPRECO Craiova N. Titulescu nr. 170
J 17/428/91 APOLLO Galaţi Domnească nr. 191
J 18/80/91 MACOFIL Târgu Jiu Tismana nr. 2
J 20/14/91 CASIAL Deva Chiscadaga
J 20/18/91 MACON Deva Sintuhalm nr. 1
J 20/4/91 MARMOSIM Şimeria Cuza Vodă nr. 24
J 20/51/91 REFRACTARA Baru Mare Principală nr. 314
J 22/285/91 ANTIBIOTICE Iaşi Valea Lupului nr, 1
J 24/34/91 MEDUMAN Vişeu de Sus Eroilor nr. 28
J 24/35/91 FAIMAR Baia Mare B-dul Bucureşti nr. 104
J 26/10/91 GECSAT Târnăveni Armatei nr. 82
J 26/15/91 ARMEDICA Târgu Mureş Cuza Vodă nr. 99-105
J 26/169/91 SICERAM Sighişoara Viilor nr. 123
J 26/3/91 STIMET Sighişoara Mihai Viteazul nr. 96
J 26/4/91 ARTFIL Sighişoara Mihai Viteazul nr. 96
J 26/5/91 CESIRO Sighişoara Mihai Viteazul nr. 96
J 26/51/91 PREMUR Ungheni Principală nr. 1 A
J 27/1/91 ROMANCERAM Roman Plopilor nr. 1
J 27/3/90 MOLDOCIM Bicaz Piatra Corbului nr. 80
J 27/32/91 COMRE Piatra-Neamţ Locotenent Drăghescu nr. 4
J 27/79/91 MOLDAGREMIN Roman Soldat Porojan nr. 10
J 30/633/91 STISOM Poiana Codrului Comuna Crucişor nr. 106
J 31/2/91 CEMACOM Zalău Fabricii nr. 1
J 31/284/91 IZOMAT Şimleu Cehei nr. 100
Silvaniei
J 32/101/91 CEMA Sibiu Podului nr. 127
J 32/72/91 GEROMED Mediaş Sos. Sibiului nr. 38
J 32/8/91 VITROMETAN Mediaş Sos. Sibiului nr. 31-33
J 33/5/91 STIMAS Suceava Traian Vuia nr. 11
J 34/242/91 SOMACO Alexandria Agricultori nr. 2 bis
J 35/115/91 MONDIAL Lugoj Calea Timisorii nr. 149-151
J 35/254/91 STITOM Tomeşti Principală nr. 1
J 35/472/91 EXTRACERAM Timişoara Calea Şagului nr. 104
J 36/24/91 AMIC Tulcea Isaccei nr. 36
J 37/3/91 PREMI Vaslui Metalurgiei nr. 1
J 38/1012/91 AGREG Drăgăşani Gib Mihăiescu nr. 56
J 39/214/91 ROMANGREMIN Focşani Anghel Saligny nr. 5
J 52/73/91 DUNAPREF Giurgiu Portului nr. 2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pe lângă societăţile comerciale cu capital de stat menţionate, se arondează la F.P.P. IV societăţile comerciale cu capital de stat care au sediul în judeţele Călăraşi, Prahova şi municipiul Bucureşti, cu excepţia celor care sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3 şi 5. SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR-ASIGURĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J40/304/91 ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - S.A.
J40/305/91 ASTRA - S.A., SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE
J40/306/91 CAROM - S.A.
J40/334/91 BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR - S.A.
J40/44/91 BANCA AGRICOLĂ - S.A.
J40/608/91 BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - S.A.
J40/8799/92 BANCA ROMÂNĂ DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI - S.A.
J40/90/91 BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ- S.A.
J40/9052/91 BANC-POST - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 5 FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE V - OLTENIA cu sediul în Craiova
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de înmatriculare Societatea Localitatea Sediul (str., nr.)
în Registrul comercială
comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
FONDUL PROPRIETĂŢII PRIVATE V
J 01/13/91 ARDELEANA Alba Iulia Morii nr. 8
J 02/15/91 OPTIUM Arad Aurel Vlaicu nr. 139-151
J 02/16/91 OROLOGERIE Arad Cocorilor nr. 24/A
INDUSTRIALA
J 02/2/90 VICTORIA Arad Mărăşeşti nr. 44-46
J 02/45/91 LIBERTATEA Arad Flacăra nr. 17
J 02/6/91 ARĂDEANCA Arad Pădurii nr. 2-4
J 05/128/91 METALICA Oradea Sovata nr. 4
J 05/138/91 OLIMPIA Oradea Simion Bărnuţiu nr. 15
J 05/172/91 CRIŞUL FAVORIT Oradea Independenţei nr. 5
J 05/180/91 ROVEX Oradea Clujului nr. 161
J 05/190/91 CLASICOR Oradea Republicii nr. 18-22
J 05/199/91 BIHOREANA Marghita Viseului nr. 19
J 06/195/91 CONFPEL Bistriţa Drumul Cetăţii nr. 35
J 06/340/91 ROMBAT Bistriţa Drumul Cetăţii nr. 6
J 06/55/91 IPROEB Bistriţa Drumul Cetăţii nr. 19
J 07/88/91 ELECTROCONTACT Botoşani Manoleşti-Deal nr. 46 bis
J 07/97/91 ALCOR Botoşani Manoleşti-Deal nr. 46
J 08/47/91 TINO Braşov Avram Iancu nr. 66
J 08/56/91 ELECTROPRECIZIA Săcele Parcului nr. 18
J 10/124/91 ELARS Rîmnicu Sărat Industriilor
J 10/594/91 CONTACTOARE Buzău Mesteacănului nr. 18
J 12/1345/92 SOMEG Gherla Hasdaţii nr. 1
J 12/18/91 CLUJANA Cluj-Napoca Piaţa 1 Mai nr. 4-5
J 12/25/91 ELECTROCERAMICA Turda Ştefan cel Mare nr. 19
J 12/26/91 IZOCER Turda Armata Roşie nr. 39
J 12/2750/91 SINTEROM Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 12
J 12/35/91 ELECTROSIGMA Cluj-Napoca Republicii nr. 109
J 12/3821/91 ELECTROMONTAJ Cluj-Napoca Memorandumului nr. 27
J 14/16/91 EL-CO Târgu Secuiesc Fabricii nr. 9
J 14/38/91 IAME Sfîntu Gheorghe Constructorilor nr. 2
J 20/21/91 FAVIOR Orăştie Gheorghe Lazăr nr. 2
J 20/740/91 CORVIN Hunedoara Traian nr. 11
J 22/265/91 RETROM Paşcani Moldovei nr. 17 bis
J 22/329/91 AURORA Târgu Frumos Unirii nr. 6
J 26/138/91 MANPEL Târgu Mureş Gheorghe Doja nr. 231
J 26/309/91 ELECTROMURES Târgu Mureş Călăraşilor nr. 114
J 26/336/91 ALPINA Reghin Ierbuş nr. 10
J 31/113/91 ELCOND Zalău B-dul Mihai Viteazul
nr. 111
J 32/103/91 PIM Sibiu Pulberăriei nr. 2-4
J 32/15/91 RELEE Mediaş Gloria nr. 5
J 32/158/91 HIDROSIB Sibiu Ştefan cel Mare nr. 193
J 32/183/91 MAROCHINARIE Salişte Bucureşti nr. 945
J 32/186/91 BALANŢA Sibiu Calea Guşteriţei nr. 21
J 32/233/91 MEDIMPACT Mediaş Cojocarilor nr. 20
J 32/24/91 INCSTAR Agnita 1 Decembrie nr. 30 D
J 33/52/91 MONTANĂ Cîmpulung Transilvaniei nr. 141 B
Moldovenesc
J 35/1/91 A.E.M. Timişoara Calea Buziaşului nr. 26
J 35/104/91 ELECTROMETAL Timişoara Circumvalaţiunii nr. 1
J 35/131/91 ARPILUX Timişoara 1 Decembrie nr. 118
J 35/26/91 GUBAN Timişoara B-dul Eroilor nr. 30-40
J 35/267/91 FILTY Timişoara Dorobanţilor nr. 42
J 35/3/91 ELBA Timişoara Gării nr. 1
J 35/335/91 ROSADA Lugoj Muranului nr. 2
J 35/339/91 PIELE SI
BLĂNURI Timişoara I. Grozescu nr. 16
J 35/4/91 ACOTIM Timişoara Gării nr. 1
J 35/40/91 ELECTROMOTOR Timişoara Republicii nr. 21
J 35/438/91 DATATIM Timişoara Gheorghe Lazăr nr. 9
J 35/5/91 DURA Timişoara Pestalozzi nr. 22
J 35/634/92 OPTICA Timişoara Calea Buziaşului nr.
131-139
J 35/68/91 ELECTROTIMIS Timişoara Calea Buziaşului
J 35/83/91 BANATIM Timişoara Ştefan cel Mare nr. 58
J 37/11/91 AMC Vaslui Metalurgiei nr. 2
J 37/162/91 HUSANA Huşi Huşi - Drînceni nr. 3
J 37/32/91 FEPA Bârlad Republicii nr. 316
J 39/217/91 INSTAELECTRIC Focşani B-dul Bucureşti nr. 161
J 40/101/91 PIONIERUL Bucureşti Tabacari nr. 7
J 40/102/91 UMEB Bucureşti Vasile Milea nr. 4
J 40/1092/91 FEPER Bucureşti B-dul Dimitrie Pompei nr. 8
J 40/12242/91 SIAT Bucureşti Calea Floreasca nr. 167
J 40/1291/91 AUTOMATICA Bucureşti Calea Floreasca nr. 159
J 40/14957/91 MATPUR Bucureşti Sos. Gării Căţelu nr. 5
J 40/173/91 FLAROS Bucureşti Bella Brainer nr. 67-73
J 40/177/91 PIELOREX Bucureşti Prelungirea sos. Giurgiului
nr. 33 A
J 40/19/91 ELECTROMAGNETICA Bucureşti Calea Rahovei nr. 266-268
J 40/2046/91 ELECTRONICA Bucureşti B-dul Dimitrie Pompei
SERVICE nr. 3-5
J 40/2065/91 I.C.E. FELIX Bucureşti Ing. G. Constantinescu
COMPUTER
J 40/220/91 AMCO OTOPENI Bucureşti Sos. Bucureşti-Ploieşti
km 13,2
J 40/2388/91 ELCOMP Bucureşti Baicului nr. 82
J 40/2391/91 PROMEC Bucureşti Baicului nr. 82
J 40/2393/91 ELPROF Bucureşti Baicului nr. 82
J 40/263/91 ELECTRONICA Bucureşti B-dul Dimitrie Pompei
nr. 5-7
J 40/2800/91 ROCIN Bucureşti B-dul Dimitrie Pompei nr. 9
J 40/282/91 BĂNEASA Bucureşti Erou Iancu Nicolae nr. 32
J 40/309/91 ELECTROAPARATAJ Bucureşti B-dul Marelui Stadion
J 40/350/91 MICROELECTRONICA Bucureşti Erou Iancu Nicolae nr. 34 B
J 40/3543/91 ROMES Bucureşti Erou Iancu Nicolae
J 40/369/91 SIDERMA Bucureşti Compozitorilor nr. 49
J 40/309/91 ACUMULATORUL Bucureşti B-dul Biruinţei nr. 98
J 40/393/91 I.E.M.I. Bucureşti Fabrica de Glucoza nr. 9-11
J 40/4461/91 I.C.E. Bucureşti Calea Floreasca nr. 169
J 40/463/91 ELECTROTEHNICA Bucureşti Lujerului nr. 42
J 40/474/91 DÎMBOVIŢA Bucureşti Splaiul Unirii nr. 96
J 40/4949/91 I.C.M.E. Bucureşti Sos. Gării Căţelu nr. 4
J 40/6202/91 I.P.A. Bucureşti B-dul Mircea Eliade nr. 18
J 40/858/91 F.E.A Bucureşti Calea Floreasca nr. 242
J 40/88/91 ANTILOPA Bucureşti Dudeşti-Pantelimon nr. 44
J 40/902/91 SECOM-SISTEME Bucureşti Orhideelor nr. 39
ŞI ECHIPAMENTE
DE COMUNICAŢIE
J 40/996/91 CONECT Bucureşti B-dul Dimitrie Pompei
nr. 10
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pe lângă societăţile comerciale cu capital de stat menţionate, se arondeaza la F.P.P. V societăţile comerciale cu capital de stat care au sediul în judeţele Argeş, Dolj, Dîmboviţa, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Vîlcea, cu excepţia celor care sunt prevăzute în anexele nr. 1-4. SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR-ASIGURĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J40/304/91 ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - S.A.
J40/305/91 ASTRA - S.A., SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE
J40/306/91 CAROM - S.A.
J40/334/91 BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR - S.A.
J40/44/91 BANCA AGRICOLĂ - S.A.
J40/608/91 BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - S.A.
J40/8799/92 BANCA ROMÂNĂ DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI - S.A.
J40/90/91 BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ- S.A.
J40/9052/91 BANC-POST - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 6 SITUAŢIA PRIVATIZĂRILOR PILOT I. Privatizări finalizate cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumirea societăţii Localitatea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VRANCO - S.A. Focşani
URSUS - S.A. Cluj
FRULEG - S.A. Alexandria
EUROVITIS - S.A. Urecheşti (Vrancea)
MĂGURA CODLEA - S.A. Codlea
ARTĂ GRAFICĂ - S.A. Bucureşti
INDUSTRIA CĂRNII - S.A. Paşcani
AGROIND - S.A. Focşani
IPCT - S.A. Bucureşti
ITELS - S.A. Iaşi
ELECTRIC GRUP - S.A. Iaşi
UNICOM - S.A. Galaţi
ALFA - S.A. Brăila
UNICON - S.A. Bucureşti
CONIMPULS - S.A. Bacău
CONFECTIA - S.A. Târgu Secuiesc
COMREPI - S.A. Borzeşti
TERRA - S.A. Bucureşti
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Privatizări în curs:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumirea societăţii Localitatea Nr. de înmatriculare
în Registrul comerţului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
MILCOV - S.A. Focşani J39/215/91
FAMOS- S.A. Odorheiu Secuiesc J19/1/91
EXPO-ART - S.A. Focşani J39/204/91
RUDBIN - S.A. Bucureşti (Chitila) J40/564/91
APSA - S.A. Baia Mare J24/79/91
APULUM - S.A. Alba Iulia J01/19/91
BUCUR - S.A. Bucureşti J40/392/91
ELECTROFAR - S.A. Bucureşti J40/16/91
ELECTROMONTAJ - S.A. Bucureşti J40/1099/91
PANTERA - S.A. Jimbolia J35/112/91
PORTO FRANCO - S.A. Galaţi (MEBO) J17/342/91
SOMPLAST - S.A. Năsăud J06/5/91
STARCOM - S.A. Braşov J08/73/91
VERITAS - S.A. Panciu J39/380/91
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.