Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 181 din 31 octombrie 2024  privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei  de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 181 din 31 octombrie 2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor

EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1141 din 15 noiembrie 2024
    Având în vedere prevederile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
    în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
    CAP. I
    Procedura înmatriculării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Prin autoritate de înmatriculare se înţelege autoritatea care exercită atribuţii de eliberare a certificatelor de înmatriculare, autorizaţiilor de circulaţie provizorie şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale de paşapoarte, serviciilor publice comunitare de paşapoarte, Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    (1) Înmatricularea, autorizarea provizorie şi eliberarea unui certificat de înmatriculare se efectuează de autoritatea de înmatriculare în a cărei rază de competenţă proprietarii îşi au domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, reşedinţa, la solicitarea acestora.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), înmatricularea autovehiculului sau remorcii care face obiectul unui contract de leasing poate fi efectuată şi la solicitarea deţinătorului mandatat. În această situaţie, operaţiunea se efectuează pe o perioadă ce nu poate depăşi data finalizării contractului, de către autoritatea de înmatriculare în a cărei rază de competenţă deţinătorul mandatat îşi are domiciliul, sediul ori, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, reşedinţa, iar în certificatul de înmatriculare se menţionează şi datele de identificare a proprietarului vehiculului.
    (3) Înmatricularea temporară a unui vehicul dobândit de o persoană care nu are domiciliul, sediul ori reşedinţa în România, în vederea scoaterii acestuia din ţară şi înmatriculării în alt stat, se efectuează de către oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, denumit în continuare S.P.C.R.P.C.Î.V., la solicitarea proprietarului.
    (4) Autorizarea pentru probe a vehiculelor se efectuează de către S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază de competenţă solicitanţii au sediul.
    (5) Eliberarea unei/unor noi plăcuţe cu număr de înmatriculare, ca urmare a pierderii, deteriorării sau furtului, precum şi a unei plăcuţe suplimentare conform art. 28 alin. (2) se poate efectua la orice autoritate de înmatriculare.
    (6) În sensul prezentului ordin, prin sediu se înţelege sediul principal, sediile secundare ori unităţile subordonate aparţinând unei persoane juridice.

    ART. 3
    (1) Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi sunt obligaţi să solicite înmatricularea acestora înainte de a le pune în circulaţie şi să solicite radierea lor din evidenţă, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin.
    (2) În cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare, proprietarul vehiculului este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou astfel de document, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.
    (3) Proprietarul vehiculului este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau a unei/unor plăcuţe cu număr de înmatriculare în locul celor furate, pierdute sau deteriorate, în termenul prevăzut de lege.
    (4) Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ori a unei/unor plăcuţe cu număr de înmatriculare se poate efectua şi la solicitarea deţinătorului mandatat al vehiculului, cu acordul scris al proprietarului vehiculului.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, obligaţia de a solicita eliberarea unui nou certificat de înmatriculare incumbă deţinătorului mandatat, atunci când schimbarea datelor înscrise în document se referă la acesta. În această situaţie, eliberarea noului certificat de înmatriculare poate fi efectuată în condiţiile alin. (4), fără a fi necesar acordul scris al proprietarului.

    ART. 4
    (1) Proprietarul unui vehicul care face obiectul operaţiunilor prevăzute de art. 9 şi 10 are calitatea de titular al certificatului de înmatriculare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul vehiculelor utilizate în baza unui contract de leasing, deţinătorul mandatat are calitatea de titular al certificatului de înmatriculare.
    (3) La solicitarea proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate. În aceste situaţii se va depune documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original şi în copie, însoţit de actul de identitate al acesteia în original sau copie ori, după caz, de documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în original sau copie, precum şi acordul scris al acesteia cu privire la efectuarea operaţiunii.
    (4) În cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se înscriu în mod obligatoriu şi datele de identificare a deţinătorului mandatat, fără a fi necesară depunerea acordului scris al acestuia cu privire la efectuarea operaţiunii.
    (5) Calitatea de titular al certificatului de înmatriculare poate fi avută doar de o persoană fizică sau de o persoană juridică titulară a unui patrimoniu.

    ART. 5
    (1) Înmatricularea şi autorizarea provizorie sau pentru probe a vehiculelor se consideră efectuate de la înscrierea acestor operaţiuni în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
    (2) Odată cu înmatricularea ori autorizarea provizorie sau pentru probe, autoritatea competentă eliberează solicitantului certificatul de înmatriculare, autorizaţia de circulaţie provizorie ori pentru probe, împreună cu plăcuţele cu numărul de înmatriculare, provizoriu ori pentru probe aferent, după caz.
    (3) În cazul transmiterii certificatului de înmatriculare prin intermediul serviciilor de curierat, la cererea proprietarului sau deţinătorului mandatat al vehiculului, autoritatea competentă eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia, care atestă înmatricularea vehiculului, valabilă până la emiterea certificatului de înmatriculare, dar nu mai mult de 30 de zile.
    (4) Termenul în care se soluţionează cererile pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare, autorizaţiilor de circulaţie provizorie sau pentru probe, precum şi cele pentru radierea din circulaţie a vehiculelor nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare.
    (5) În situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (5)-(7), termenul prevăzut la alin. (4) se suspendă până la clarificarea situaţiei juridice a vehiculului sau până la obţinerea confirmării faptului că solicitantul este îndreptăţit să reînmatriculeze vehiculul în România, după caz.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul aplicării prevederilor art. 7 alin. (5), termenul de 20 de zile se suspendă de la data solicitării de către autoritatea de înmatriculare a copiilor sau extraselor documentelor emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, până la primirea acestora.

    ART. 6
    (1) Operaţiunile prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, respectiv a 6-a şi a 7-a ale prezentului capitol se efectuează la cererea solicitantului. Cererea se consideră formulată prin semnarea de către solicitant a formularului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin, completat electronic de către autoritatea competentă şi pus la dispoziţia acestuia în mod gratuit sau prin transmiterea formularului electronic corespunzător, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 11^2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare platforma informatică, disponibilă pe pagina de internet a Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, denumită în continuare D.G.P.C.Î., sau pe platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în cazul operaţiunilor online.
    (2) Operaţiunile prevăzute în cuprinsul prezentului ordin pot fi efectuate şi la solicitarea avocatului persoanei fizice sau juridice, cu condiţia depunerii împuternicirii avocaţiale emise în acest sens, sau, după caz, la solicitarea unui împuternicit al persoanei fizice, cu condiţia depunerii unei procuri autentificate de către notarul public, ori la solicitarea unui împuternicit al persoanei juridice, cu condiţia depunerii unei împuterniciri în formă scrisă, emisă de reprezentantul legal al persoanei juridice, în condiţiile legii.
    (3) Conţinutul procurii, respectiv al împuternicirii menţionate la alin. (2) trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului, precum şi datele de identificare ale vehiculului care face obiectul operaţiunii solicitate, iar conţinutul împuternicirii avocaţiale trebuie să respecte prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), înmatricularea unui vehicul nou poate fi solicitată în numele proprietarului de către operatorul economic care a comercializat vehiculul şi care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în baza depunerii contractului de mandat încheiat între aceştia. În această situaţie, documentele prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) vor fi depuse în original sau în copie, iar anual, cu ocazia depunerii primei solicitări, precum şi ori de câte ori intervin modificări, pe lângă documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) vor fi depuse şi documente care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul desemnat al mandatarului.

    ART. 7
    (1) Pot face obiectul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a şi a 3-a numai autovehiculele şi remorcile care îndeplinesc următoarele cerinţe, după caz:
    a) beneficiază de un certificat de autenticitate aflat în termenul de valabilitate, în cazul primei înmatriculări în România, cu excepţia vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
    b) beneficiază de inspecţie tehnică periodică aflată în termenul de valabilitate, în cazul înmatriculării în România, respectiv al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate;
    c) beneficiază de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, încheiată pe numele proprietarului sau, după caz, al deţinătorului mandatat şi aflată în termenul de valabilitate, în cazul înmatriculării în România, al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, al eliberării unui nou certificat de înmatriculare în situaţia modificării unor date înscrise în acesta, respectiv al autorizării provizorii pentru circulaţie;
    d) beneficiază de o carte de identitate a vehiculului valabilă în cazul înmatriculării în România, al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, al eliberării unui nou certificat de înmatriculare în situaţia modificării unor date înscrise în acesta, respectiv al emiterii unui duplicat al certificatului de înmatriculare;
    e) beneficiază de un certificat privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, emis de organul fiscal competent solicitantului operaţiunii de înmatriculare în România, în situaţia în care acesta este persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a autovehiculului şi nu este înregistrat în scopuri de TVA, conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Verificarea îndeplinirii cerinţelor menţionate la alin. (1) se realizează pe cale informatică, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), dovada îndeplinirii cerinţelor menţionate la alin. (1) se poate face şi prin depunerea documentelor justificative la autoritatea competentă.
    (4) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, a 6-a şi a 7-a, pentru efectuarea cărora este necesară copia unui document, autoritatea de înmatriculare are obligaţia de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestuia.
    (5) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, a 6-a şi a 7-a, pentru efectuarea cărora sunt necesare documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, autoritatea de înmatriculare solicită entităţilor care au emis aceste documente, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public. Actul de identitate, cardul de avocat şi cartea de identitate a vehiculului nu fac obiectul prezentului alineat, prezentarea acestora fiind necesară strict în vederea stabilirii datelor de identificare ale persoanei şi ale vehiculului.
    (6) În situaţia în care solicitantul depune copia prevăzută la alin. (4) sau un document dintre cele prevăzute la alin. (5), autoritatea de înmatriculare are obligaţia de a le primi.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Înmatricularea autovehiculelor şi remorcilor
    ART. 8
    (1) Înmatricularea se efectuează numai pentru autovehiculele şi remorcile omologate, potrivit legii.
    (2) Înmatricularea poate fi permanentă sau temporară.
    (3) Înmatricularea temporară se realizează în cazul:
    a) autovehiculelor şi remorcilor introduse în ţară în baza unor contracte de leasing încheiate între finanţatori/locatori persoane juridice străine şi utilizatori/locatari persoane fizice sau juridice române, situaţie în care operaţiunea se efectuează pe o perioadă ce nu poate depăşi data finalizării contractului;
    b) autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din ţară în vederea înmatriculării în alt stat, situaţie în care operaţiunea se efectuează pe o perioadă de maximum 30 de zile;
    c) autovehiculelor şi remorcilor aflate în situaţia prevăzută de art. 2 alin. (2).


    ART. 9
    (1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie, şi, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de dovada declarării fiscale la organul fiscal local de la domiciliul sau sediul deţinătorului mandatat. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii trebuie să fie înregistrat în evidenţele organului fiscal local de la domiciliul sau sediul dobânditorului, respectiv de la reşedinţa acestuia, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, cu excepţia situaţiei înmatriculării temporare a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din ţară în vederea înmatriculării în alt stat. Dovada declarării fiscale, precum şi cea a înregistrării în evidenţele organului fiscal local nu sunt necesare în cazul cererii formulate prin intermediul platformei informatice;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) cartea de identitate a vehiculului;
    d) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare şi, după caz, a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plăţile s-au realizat prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online, denumit în continuare SNEP.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. a), precum şi documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) prezentate în vederea identificării vehiculului şi a persoanei se restituie pe loc solicitantului.
    (3) În cazul vehiculului de provenienţă străină care a mai fost înmatriculat în alt stat şi care se înmatriculează în România, cu excepţia situaţiei vehiculelor intrate în proprietatea statului român şi valorificate prin intermediul instituţiilor abilitate, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), este necesară şi depunerea de către solicitant a documentelor de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
    (4) În scopul identificării actelor ilegale împotriva reglementărilor din domeniul înmatriculării vehiculelor sau cu privire la vehicule, la solicitarea înmatriculării în România a unui vehicul de provenienţă străină, autoritatea competentă să efectueze înmatricularea verifică datele furnizate de solicitant în Sistemul european de informaţii privind vehiculele şi permisele de conducere, denumit în continuare EUCARIS.
    (5) În cazul în care se constată că vehiculul a fost anterior înmatriculat pe teritoriul altui stat parte la Tratatul referitor la Sistemul european de informaţii privind vehiculele şi permisele de conducere, iar datele furnizate de către solicitant nu pot fi identificate în baza de date referitoare la vehiculele înmatriculate pe teritoriul acelui stat sau diferă de cele înscrise în EUCARIS, autoritatea competentă să efectueze înmatricularea va efectua verificări prin intermediul D.G.P.C.Î. pentru clarificarea situaţiei juridice a vehiculului.
    (6) În cazul existenţei unor indicii cu privire la falsificarea documentelor prevăzute la alin. (1) şi (3), precum şi a oricăror alte documente depuse în vederea efectuării operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, respectiv a 6-a şi a 7-a, autoritatea competentă să efectueze înmatricularea solicită efectuarea de verificări de către structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu competenţe în domeniu.
    (7) În cazul absenţei documentelor prevăzute la alin. (3), autoritatea competentă va efectua înmatricularea unui vehicul care a mai fost înmatriculat în alt stat:
    a) numai după obţinerea confirmării de la acest stat a faptului că solicitantul este îndreptăţit să reînmatriculeze vehiculul în România, în situaţia vehiculelor înmatriculate anterior în state membre ale Uniunii Europene;
    b) numai după clarificarea situaţiei juridice a vehiculelor înmatriculate anterior în alte state decât cele prevăzute la lit. a).

    (8) În cazul vehiculelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5)-(7), procedura administrativă de emitere a certificatului de înmatriculare se suspendă, urmând ca înmatricularea să se realizeze numai după clarificarea situaţiei juridice a vehiculului, respectiv obţinerea confirmării faptului că solicitantul este îndreptăţit să reînmatriculeze vehiculul în România.
    (9) Procedurile de efectuare a verificărilor şi de solicitare a acordului cu privire la reînmatricularea în România, pentru vehiculele aflate în situaţiile prevăzute la alin. (5)-(7), se stabilesc prin dispoziţie a directorului general al D.G.P.C.Î.
    (10) Până la clarificarea situaţiilor prevăzute la alin. (5)-(7), solicitantului i se pot atribui succesiv mai multe autorizaţii de circulaţie provizorie.
    (11) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6).

    ART. 10
    (1) Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie, şi, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de dovada declarării fiscale la organul fiscal local de la domiciliul sau sediul deţinătorului mandatat. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii trebuie să fie înregistrat în evidenţele organului fiscal local de la domiciliul sau sediul dobânditorului, respectiv de la reşedinţa acestuia, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, cu excepţia situaţiei înmatriculării temporare a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din ţară în vederea înmatriculării în alt stat. Dovada declarării fiscale, precum şi cea a înregistrării în evidenţele organului fiscal local nu sunt necesare în cazul cererii formulate prin intermediul platformei informatice;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) certificatul de înmatriculare anterior, declaraţia de pierdere ori dovada reţinerii în condiţiile art. 112 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau a declarării furtului acestuia, emisă de către autorităţi competente, cu excepţia situaţiei vehiculelor intrate în proprietatea statului român şi valorificate prin intermediul instituţiilor abilitate;
    d) plăcuţele cu numărul de înmatriculare emise anterior, declaraţia de pierdere ori dovada reţinerii sau declarării furtului acestora, emisă de către autorităţi competente, cu excepţia situaţiei vehiculelor intrate în proprietatea statului român şi valorificate prin intermediul instituţiilor abilitate;
    e) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare şi, după caz, a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plăţile s-au realizat prin SNEP;
    f) cartea de identitate a vehiculului.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), plata contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare nu este necesară în cazul în care acestea se transferă automat noului proprietar, în condiţiile art. 24 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar combinaţia numărului de înmatriculare nu a fost restricţionată conform legii.
    (3) Prin excepţie de la alin. (1) lit. d), depunerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare nu este necesară în cazul în care acestea se transferă automat noului proprietar, în condiţiile art. 24 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ori dacă fostul proprietar a optat pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare, iar combinaţia numărului de înmatriculare nu a fost restricţionată conform legii.
    (4) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. a), precum şi documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi f) prezentate în vederea identificării vehiculului şi a persoanei se restituie pe loc solicitantului.
    (5) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6).

    ART. 11
    (1) Autovehiculele şi remorcile aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic sau consular, care îşi desfăşoară activitatea în România, se înmatriculează cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, în condiţiile stabilite prin dispoziţie a directorului general al D.G.P.C.Î., ţinând cont de privilegiile şi imunităţile acordate de legislaţia în vigoare.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), înmatricularea se poate realiza şi la solicitarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“.

    ART. 12
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1) lit. a), respectiv art. 10 alin. (1) lit. a), în cazul operaţiunilor efectuate în condiţiile art. 2 alin. (2), nu este necesară depunerea documentului care atestă dreptul de proprietate asupra autovehiculului sau remorcii, fiind suficientă depunerea unui extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de copia documentului care atestă dreptul de proprietate al societăţii de leasing asupra vehiculului, de dovada înscrierii vehiculului în evidenţele organului fiscal competent şi de acordul scris al proprietarului vehiculului.
    (2) În vederea efectuării operaţiunilor prevăzute la art. 9 şi 10 în cazul vehiculelor aparţinând entităţilor menţionate la art. 11, precum şi al celor ale instituţiilor publice din România nu este necesară depunerea dovezii înregistrării documentelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor în evidenţele organului fiscal competent.

    ART. 13
    (1) Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare în locul celui furat, pierdut sau deteriorat se efectuează de către autoritatea care a realizat înmatricularea, la solicitarea proprietarului înscris în certificatul de înmatriculare sau, după caz, a deţinătorului mandatat, în baza următoarelor documente:
    a) certificatul de înmatriculare deteriorat sau, după caz, declaraţia de pierdere ori dovada declarării furtului acestuia emisă de către autorităţile competente;
    b) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP;
    c) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate.

    (2) Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare poate fi solicitată şi în cazul în care acesta a fost reţinut de către autorităţi străine, iar documentul nu a fost transmis autorităţii emitente, în baza depunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), a dovezii de reţinere şi a dovezii încetării motivelor care au stat la baza reţinerii documentului, însoţite de traducerea acestora în limba română, efectuată de către un traducător autorizat.
    (3) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. c) se restituie, pe loc, solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
    (4) Documentele de înmatriculare reţinute de autorităţi străine şi transmise autorităţii emitente ulterior emiterii unui nou certificat de înmatriculare se arhivează la nivelul acestor instituţii.
    (5) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6).

    ART. 14
    (1) Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare, ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta, se efectuează la solicitarea proprietarului înscris în certificatul de înmatriculare sau, după caz, a deţinătorului mandatat, în baza următoarelor documente:
    a) dovada înregistrării în evidenţele organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, care conţine noile date de identificare a autovehiculului sau remorcii ori a solicitantului, numai în cazul modificărilor care vizează datele tehnice în baza cărora se calculează impozitul pe mijloace de transport ori care se referă la schimbarea sediului, domiciliului solicitantului sau, după caz, a reşedinţei acestuia, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate. Dovada înregistrării în evidenţele organului fiscal local nu este necesară în cazul cererii formulate prin intermediul platformei informatice;
    b) vechiul certificat de înmatriculare sau, după caz, declaraţia de pierdere ori dovada declarării furtului acestuia emisă de către autorităţi competente;
    c) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare, a noilor plăcuţe cu numărul de înmatriculare în situaţia în care se atribuie un alt număr de înmatriculare şi, după caz, a tarifului legal de atribuire a unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare, cu excepţia cazului în care plăţile s-au realizat prin intermediul SNEP;
    d) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    e) plăcuţele cu numărul de înmatriculare, în cazul în care se atribuie un alt număr de înmatriculare.

    (2) Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta poate fi solicitată şi în cazul în care acesta a fost reţinut de către autorităţi străine, iar documentul nu a fost transmis autorităţii emitente, în baza depunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) şi, după caz, a celor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi e), a dovezii de reţinere şi a dovezii încetării motivelor care au stat la baza reţinerii documentului, însoţite de traducerea acestora în limba română, efectuată de către un traducător autorizat. Prevederile art. 13 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
    (3) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. d) se restituie, pe loc, solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), depunerea plăcuţelor cu număr de înmatriculare nu este necesară în cazul în care proprietarul a optat pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare, iar combinaţia numărului de înmatriculare nu a fost restricţionată conform legii.
    (5) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6).

    SECŢIUNEA a 3-a
    Autorizarea provizorie pentru circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor supuse înmatriculării
    ART. 15
    (1) Până la înmatriculare, autoritatea competentă autorizează provizoriu circulaţia autovehiculelor şi a remorcilor neînmatriculate.
    (2) Autorizaţia de circulaţie provizorie se emite pe numele proprietarului de vehicul, pentru o perioadă de maximum 90 de zile sau pentru perioade mai scurte, care, cumulat, nu pot depăşi 90 de zile.
    (3) Perioada de maximum 90 de zile prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul vehiculelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (5)-(7).
    (4) În baza autorizaţiei de circulaţie provizorie, vehiculul poate circula numai pe teritoriul României.

    ART. 16
    (1) Autorizaţia de circulaţie provizorie se eliberează în baza următoarelor documente:
    a) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original şi în copie;
    b) documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în cazul vehiculului de provenienţă străină care a mai fost înmatriculat în alt stat, în original şi în copie;
    c) dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie şi a plăcuţelor cu număr provizoriu, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP;
    d) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) se restituie, pe loc, solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi ale art. 15 alin. (2), în cazul absenţei documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b), autoritatea competentă va autoriza provizoriu circulaţia unui vehicul înmatriculat anterior în alt stat, pentru o perioadă de maximum 5 zile.
    (4) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6).

    ART. 17
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1), autorizarea pentru circulaţie provizorie poate fi efectuată la solicitarea societăţilor de leasing sau a societăţilor abilitate să comercializeze vehicule noi, în condiţiile art. 11 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază de competenţă acestea îşi au sediul.
    (2) Solicitările formulate în condiţiile alin. (1) se depun prin intermediul platformei informatice.
    (3) S.P.C.R.P.C.Î.V. competent potrivit alin. (1) va elibera societăţilor solicitante tipizate ale autorizaţiei provizorii pentru circulaţie şi plăcuţe cu număr provizoriu, în baza următoarelor documente:
    a) copia documentului prevăzut la art. 11 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) copii ale documentelor care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul, obiectul de activitate, reprezentantul legal, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite;
    c) dovada plăţii contravalorii autorizaţiilor de circulaţie provizorie şi a plăcuţelor cu număr provizoriu, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.

    (4) Documentele prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) se depun anual, cu ocazia primei solicitări, precum şi ori de câte ori intervin modificări. Actul de identitate prevăzut la alin. (3) lit. b) se restituie pe loc.
    (5) Societăţile solicitante vor completa autorizaţiile pentru circulaţie provizorie puse la dispoziţie în condiţiile alin. (3), până cel târziu la data de 31 decembrie a anului în care acestea au fost eliberate, pe numele deţinătorilor mandataţi, în cazul societăţilor de leasing, sau pe numele clienţilor, în cazul societăţilor abilitate să comercializeze vehicule noi, numai pentru vehiculele noi finanţate prin contracte de leasing ori comercializate de acestea, în baza următoarelor documente:
    a) documentul care atestă transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie, sau, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului şi semnăturile părţilor;
    b) actul de identitate al clientului sau, după caz, al deţinătorului mandatat, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite;
    c) mandatul scris acordat de către client sau, după caz, de către deţinătorul mandatat, cu excepţia situaţiei în care acesta se regăseşte în cuprinsul extrasului din contractul de leasing;
    d) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, încheiată de către proprietar şi aflată în termenul de valabilitate.

    (6) Societăţile prevăzute la alin. (1) au următoarele obligaţii:
    a) să introducă în platforma informatică datele necesare autorizării provizorii, la momentul completării autorizaţiei de circulaţie provizorie în condiţiile alin. (5);
    b) să nu completeze mai mult de o autorizaţie de circulaţie provizorie pentru un vehicul nou finanţat prin contract de leasing ori comercializat de acestea, cu datele aceleiaşi persoane fizice sau juridice, chiar dacă perioada de valabilitate a documentului este mai mică de 90 de zile;
    c) să depună la sediul S.P.C.R.P.C.Î.V. competent potrivit alin. (1) autorizaţiile necompletate în cursul anului calendaristic în care acestea au fost eliberate în condiţiile alin. (3), pe cele completate în mod eronat, plăcuţele cu număr provizoriu corespunzătoare, precum şi copii ale autorizaţiilor completate şi ale documentelor prevăzute la alin. (5), până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului următor sau simultan cu solicitarea unor noi autorizaţii.

    (7) Valabilitatea autorizaţiei pentru circulaţie provizorie, completată în condiţiile alin. (5), este condiţionată de îndeplinirea obligaţiei societăţii solicitante de a introduce datele necesare autorizării provizorii în platforma informatică.
    (8) Pentru verificarea situaţiei autorizării provizorii a unui vehicul, D.G.P.C.Î. realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu online, pe pagina de internet proprie.
    (9) În cazul documentelor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (3) lit. b) se restituie pe loc reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.

    ART. 18
    Completarea autorizaţiilor pentru circulaţie provizorie cu nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (5) sau (6) atrage pierderea dreptului societăţii de a primi autorizaţii pentru circulaţie provizorie în condiţiile alin. (2) pentru o perioadă de 6 luni de la data constatării.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Autorizarea pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor supuse înmatriculării
    ART. 19
    (1) S.P.C.R.P.C.Î.V. competent potrivit alin. (2) autorizează pentru probe vehiculele care:
    a) fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării, precum şi pe cele incomplete care efectuează deplasări de la producători la operatorii economici care le carosează, la solicitarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a persoanelor juridice abilitate să fabrice, să asambleze, să caroseze, să modifice ori să efectueze activităţi de testare a vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor, destinate vehiculelor respective;
    b) se supun înmatriculării şi se comercializează, în vederea efectuării probelor solicitate de clienţi, la solicitarea operatorilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere şi care fac dovada deţinerii, în condiţiile legii, a unui număr de cel puţin 5 vehicule, pentru fiecare autorizaţie solicitată.

    (2) Autorizaţia de circulaţie pentru probe este valabilă un an de la data emiterii şi se eliberează persoanei juridice prevăzute la alin. (1) lit. a) sau, după caz, persoanei juridice prevăzute la alin. (1) lit. b), proprietar al vehiculelor, la solicitarea acesteia, de către S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază de competenţă aceasta îşi are sediul.
    (3) Autorizaţia de circulaţie pentru probe este valabilă doar pe teritoriul României, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), şi doar pe teritoriul judeţului sau al municipiului Bucureşti, în raza căruia solicitantul îşi are sediul, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. b).
    (4) Formularul autorizaţiei de circulaţie pentru probe este identic cu cel al certificatului de înmatriculare, fiind însoţit de un borderou al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

    ART. 20
    (1) Autorizaţia de circulaţie pentru probe împreună cu borderoul prevăzut la art. 19 alin. (4) se eliberează în baza următoarelor documente:
    a) documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul, obiectul de activitate, persoana desemnată, în original sau copie, precum şi actul de identitate al acesteia;
    b) actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate fabricarea, asamblarea, carosarea, modificarea ori testarea vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor, destinate vehiculelor respective, în cazul vehiculelor aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. a);
    c) o adeverinţă de la Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ din care să rezulte că solicitantul este abilitat să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestor vehicule, în vederea omologării, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
    d) actul constitutiv al solicitantului sau o copie de pe acesta din care să rezulte ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere, pentru vehiculele aflate în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
    e) documentele care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra unui număr de cel puţin 5 vehicule, în original şi în copie, pentru fiecare autorizaţie de circulaţie pentru probe solicitată, precum şi dovada înscrierii acestora în evidenţele organului fiscal local, în situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. b);
    f) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia, pentru fiecare autorizaţie solicitată;
    g) documentul care atestă faptul că solicitantul autorizaţiei de circulaţie pentru probe este mandatat de către producător să efectueze activităţi de testare a vehiculelor sau sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor ori echipamentelor destinate acestora, în cazul vehiculelor care fac obiectul unor activităţi de testare în vederea omologării;
    h) dovada plăţii contravalorii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe şi a plăcuţelor cu număr de probe, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.

    (2) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. a), precum şi documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. e) se restituie pe loc reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.

    ART. 21
    (1) Titularii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe vor completa, la momentul punerii în circulaţie a unui vehicul cu plăcuţe cu număr pentru probă, borderoul emis de S.P.C.R.P.C.Î.V. competent, care va cuprinde următoarele date: categoria, marca, tipul, masa totală maxim autorizată, numărul de identificare şi culoarea vehiculului pe care se montează plăcuţele cu număr pentru probe, precum şi intervalul de timp în care acesta este pus în circulaţie în baza autorizaţiei pentru probe. Datele din borderou se înscriu şi într-un registru aflat la sediul societăţii.
    (2) În termen de 30 de zile de la încetarea valabilităţii autorizaţiei de circulaţie pentru probe eliberate în condiţiile art. 19 alin. (1) lit. b), titularul are obligaţia de a depune la sediul autorităţii emitente autorizaţia însoţită de plăcuţele cu număr pentru probe şi de borderoul în care au fost înscrise datele prevăzute la alin. (1), precum şi copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculelor puse în circulaţie în traficul rutier în baza autorizaţiei de circulaţie pentru probe, însoţite de dovada înscrierii acestora în evidenţele organului fiscal local.
    (3) Titularii autorizaţiilor de circulaţie pentru probe vor asigura permanent, la cererea organelor de poliţie competente, identificarea operativă a vehiculelor care circulă cu număr de probă.
    (4) Autovehiculele şi remorcile care circulă în baza autorizaţiei de circulaţie pentru probe nu pot efectua transport comercial de bunuri şi persoane.
    (5) Autorizaţia de circulaţie pentru probe poate fi folosită doar pentru vehicule aflate în proprietatea titularului acesteia, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a).

    ART. 22
    (1) Nerespectarea prevederilor art. 21 atrage pierderea dreptului de a primi şi de a utiliza autorizaţii de circulaţie pentru probe pentru o perioadă de 6 luni de la data constatării.
    (2) În termen de 5 zile de la constatarea situaţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de înmatriculare notifică în scris titularul autorizaţiei de circulaţie pentru probe cu privire la pierderea dreptului de a primi şi de a utiliza autorizaţii de circulaţie pentru probe, care are obligaţia de a depune în termen de 30 de zile documentele şi plăcuţele cu număr pentru probe prevăzute la art. 21 alin. (2) la sediul autorităţii de înmatriculare.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Servicii digitale
    ART. 23
    (1) În scopul soluţionării cererilor adresate S.P.C.R.P.C.Î.V. în conformitate cu prevederile prezentului ordin, D.G.P.C.Î. pune la dispoziţia publicului, pe pagina proprie de internet şi prin intermediul Platformei HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, o aplicaţie informatică care permite efectuarea programărilor în vederea depunerii documentelor necesare realizării acestor operaţiuni. Necesitatea efectuării programării, precum şi categoriile de cereri pentru care se impune efectuarea acesteia se stabilesc de către prefecţi în îndeplinirea atribuţiilor de conducere a S.P.C.R.P.C.Î.V.
    (2) Efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 9, art. 10, art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (3) şi (5) şi art. 27 alin. (1) şi (3) poate fi solicitată şi prin intermediul platformei informatice, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat a cărui identitate a fost stabilită cu ocazia accesării acesteia, cu condiţia ca plăţile necesare să fie efectuate prin intermediul SNEP.
    (3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) solicitate prin intermediul platformei informatice pot fi efectuate cu condiţia încărcării fotocopiilor documentelor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b), art. 10 alin. (1) lit. a) şi b), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14 alin. (1) lit. b) şi d), art. 25 alin. (1) lit. a) şi c) sau alin. (3), după caz. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.
    (4) Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing cu sediul în România pot solicita, pe cale informatică, în baza mandatului dobânditorului sau consimţământului deţinătorului mandatat, în formă scrisă, autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor sau, după caz, înmatricularea acestora, prin intermediul platformei informatice, în condiţii stabilite în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Actele translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor, respectiv contractele de leasing sau extrasele din acestea, întocmite într-o limbă străină, pot fi utilizate în vederea efectuării operaţiunilor prevăzute în cuprinsul prezentei secţiuni, cu condiţia ca acestea să fie însoţite de o traducere autorizată a acestora, în limba română.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Radierea din circulaţie a vehiculelor înmatriculate
    ART. 24
    (1) Proprietarii de vehicule înmatriculate pot solicita radierea din circulaţie dacă fac dovada depozitării acestora într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii.
    (2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data:
    a) la care vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
    b) scoaterii din România a vehiculului, în vederea înmatriculării în alt stat;
    c) declarării furtului vehiculului.

    (3) Vehiculul declarat, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân ori abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
    (4) Vehiculul pentru care poliţia rutieră a dispus radierea din circulaţie, potrivit legii, se radiază de la data comunicării măsurii.
    (5) Radierea din evidenţă a unui vehicul înmatriculat se efectuează din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, şi în următoarele situaţii:
    a) în baza notificării primite de la autorităţi competente sau operatori economici autorizaţi să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz sau în baza notificării primite de la autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat;
    b) la notificarea Ministerului Afacerilor Externe, în cazul autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic sau consular;
    c) în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă;
    d) în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului, prevăzută la art. 11 alin. (4^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 9 luni;
    e) în celelalte cazuri prevăzute de lege în care suspendarea înmatriculării vehiculului a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani, cu excepţia vehiculelor de interes istoric pentru care există menţiunea corespunzătoare în rubrica „Observaţii“ a certificatului de înmatriculare, caz în care perioada de operare a suspendării înmatriculării este de 10 ani.


    ART. 25
    (1) Radierea unui vehicul înmatriculat se efectuează de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, pe baza:
    a) certificatului de înmatriculare însoţit de plăcuţele cu număr de înmatriculare sau declaraţia de pierdere ori dovada reţinerii sau declarării furtului acestora, emisă de către autorităţi competente;
    b) actului de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (2).

    (2) În cazul vehiculelor care au o vechime de fabricaţie mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declaraţii pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moştenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulaţie şi nu mai circulă pe drumurile publice.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), radierea vehiculelor prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a) şi b) poate fi efectuată şi la solicitarea persoanei înscrise în calitate de proprietar în ultimul certificat de înmatriculare, în baza unui certificat de distrugere emis de un operator economic autorizat sau a dovezii emise de autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.
    (4) În cazul în care proprietarul care solicită radierea vehiculului înmatriculat nu este înscris în ultimul certificat de înmatriculare, acesta va depune, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), şi documentul care atestă dreptul de proprietate al acestuia asupra vehiculului care face obiectul radierii, înregistrat în evidenţele organului fiscal local competent.
    (5) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. b) se restituie pe loc solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Numerele de înmatriculare, provizorii şi pentru probe
    ART. 26
    (1) Indicativele judeţelor şi al municipiului Bucureşti, alcătuirea numerelor de ordine, formele, dimensiunile, culorile fondului plăcuţelor, precum şi condiţiile de calitate pentru plăcuţele cu număr de înmatriculare, provizoriu sau pentru probe, după caz, sunt stabilite prin standard de stat, potrivit legii.
    (2) Plăcuţele cu număr de înmatriculare, provizoriu sau pentru probe, se confecţionează de către Atelierele de Confecţionare a Plăcilor cu Numere de Înmatriculare din subordinea D.G.P.C.Î.
    (3) Rezervarea unei combinaţii disponibile a numărului de înmatriculare poate fi solicitată autorităţii de înmatriculare competente potrivit art. 2 alin. (1), cu plata tarifului aferent, în baza următoarelor documente:
    a) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    b) dovada achitării tarifului de rezervare a combinaţiei numărului de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.

    (4) În cazul documentelor prevăzute la alin. (3) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (3) lit. a) se restituie pe loc solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
    (5) Valabilitatea rezervării combinaţiei numărului de înmatriculare încetează la prima atribuire a acesteia sau la împlinirea termenului de 90 de zile de la data rezervării, dacă în acest termen combinaţia nu a fost atribuită.
    (6) Combinaţia numărului de înmatriculare nu poate face obiectul unei noi rezervări dacă în decursul ultimelor 12 luni aceasta a fost rezervată pentru o perioadă de peste 90 de zile. Noua rezervare poate fi solicitată doar după expirarea celei anterioare.
    (7) Prin efectuarea operaţiunii prevăzute la alin. (3), combinaţia numărului de înmatriculare devine indisponibilă în intervalul de timp prevăzut la alin. (5), putând fi utilizată numai în vederea atribuirii unui vehicul aflat în proprietatea solicitantului, la solicitarea acestuia.
    (8) Rezervarea combinaţiei numărului de înmatriculare poate fi anulată la cererea scrisă a persoanei în beneficiul căreia a fost efectuată operaţiunea. În acest caz, tariful achitat potrivit alin. (3) lit. b) nu se restituie.

    ART. 27
    (1) Păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare poate fi solicitată de către titularul certificatului de înmatriculare autorităţii care a efectuat înmatricularea, până la momentul radierii vehiculului, al expirării solicitării anterioare de păstrare sau al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, după caz, cu plata tarifului aferent. Solicitarea înscrierii acesteia în evidenţele autorităţii competente se face în baza următoarelor documente:
    a) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    b) dovada achitării tarifului de păstrare a combinaţiei numărului de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP.

    (2) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. a) se restituie pe loc solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.
    (3) Valabilitatea păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare este de un an de la data solicitării, cu posibilitatea de prelungire consecutivă pe perioade de un an, care cumulate nu depăşesc trei ani. Prelungirea valabilităţii păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare se consideră efectuată la data solicitării şi produce efecte la împlinirea termenului de un an de la data păstrării sau, după caz, de la data expirării prelungirii anterioare.
    (4) Responsabilitatea asigurării continuităţii păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare revine solicitantului operaţiunii respective.
    (5) Păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare poate fi anulată la cererea persoanei în beneficiul căreia a fost efectuată operaţiunea. În acest caz, tariful achitat potrivit alin. (1) lit. b) nu se restituie.
    (6) Solicitantul înmatriculării permanente, al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul sau al eliberării unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta poate opta pentru o combinaţie preferenţială a numărului de înmatriculare, dacă aceasta este disponibilă, cu plata contravalorii tarifului legal.
    (7) În cazul în care solicitantul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate are domiciliul, reşedinţa ori sediul în alt judeţ decât proprietarul înscris în certificatul de înmatriculare anterior, acesta poate primi o combinaţie la rând a numărului de înmatriculare sau poate opta pentru o combinaţie preferenţială, dacă aceasta este disponibilă, cu plata contravalorii tarifului legal.
    (8) Cu ocazia efectuării operaţiunilor prevăzute la art. 9, 10 şi 14, solicitantul poate opta pentru atribuirea unei combinaţii păstrate a numărului de înmatriculare care nu a fost restricţionată conform legii. În această situaţie, prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1) lit. d), art. 10 alin. (1) lit. e) şi art. 14 alin. (1) lit. c), nu este necesară achitarea contravalorii plăcuţelor cu număr de înmatriculare.

    ART. 28
    (1) Eliberarea unei/unor noi plăcuţe cu număr de înmatriculare, ca urmare a pierderii, deteriorării sau furtului, se face în baza următoarelor documente:
    a) dovada plăţii contravalorii plăcuţei/plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, cu excepţia situaţiei în care plata s-a realizat prin intermediul SNEP;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) plăcuţa/plăcuţele anterioară/anterioare sau, după caz, declaraţia de pierdere ori dovada declarării furtului acesteia/acestora emisă de către autorităţi competente.

    (2) Eliberarea unei plăcuţe suplimentare, în vederea fixării pe dispozitive omologate, montate în partea din spate a vehiculelor şi dotate cu un loc de amplasare a plăcuţei cu număr de înmatriculare, se face în baza depunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).
    (3) Eliberarea unor plăcuţe cu număr de înmatriculare poate fi solicitată şi în cazul în care acestea au fost reţinute de către autorităţi străine, iar plăcuţele nu au fost transmise autorităţii emitente, în baza depunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), a dovezii de reţinere şi a dovezii încetării motivelor care au stat la baza reţinerii, însoţite de traducerea acestora în limba română, efectuată de către un traducător autorizat.
    (4) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (4)-(6). Actul de identitate prevăzut la alin. (1) lit. b) se restituie pe loc solicitantului, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz.

    CAP. II
    Procedura înregistrării vehiculelor
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 29
    (1) Categoriile de vehicule supuse înregistrării la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti sunt următoarele:
    a) troleibuzele, potrivit Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020;
    b) mopedele din categoriile L1e-B şi L2e, precum şi cvadriciclurile uşoare din categoria L6, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri;
    c) tractoarele agricole sau forestiere din categoriile T şi C, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere;
    d) remorcile şi semiremorcile destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere din categoria R, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013;
    e) utilajele tractate interschimbabile agricole sau forestiere din categoria S, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013;
    f) vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate, precum şi vehiculele lente, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    g) vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) vehiculele cu tracţiune animală, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti numai dacă Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ a emis cartea de identitate a vehiculului pentru acestea.
    (3) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. f) pot fi înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti numai dacă Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ a emis atestatul tehnic pentru acestea.

    ART. 30
    (1) Înregistrarea vehiculelor prevăzute la art. 29 se realizează de către compartimentele de specialitate de la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul proprietarii vehiculelor respective.
    (2) Odată cu înregistrarea vehiculelor, autorităţile competente eliberează un certificat de înregistrare, precum şi plăcuţele cu număr de înregistrare. Indicativele judeţelor şi cel al municipiului Bucureşti, formele, dimensiunile, precum şi condiţiile de calitate pentru plăcuţele cu numărul de înregistrare sunt stabilite prin standard de stat, potrivit legii, cu respectarea prevederilor anexei nr. 6.
    (3) Autovehiculele, remorcile, tractoarele agricole sau forestiere şi maşinile autopropulsate din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a Serviciului de Protecţie şi Pază se înregistrează la aceste instituţii. Autovehiculele şi remorcile, cu excepţia remorcilor destinate a fi tractate de către tractoarele agricole sau forestiere, pot, după caz, să fie înmatriculate, în condiţiile legii.
    (4) Procedura de înregistrare şi radiere a vehiculelor din dotarea instituţiilor prevăzute la alin. (3) se stabileşte prin ordin al conducătorului instituţiei respective, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) structura din cadrul instituţiei care efectuează înregistrarea;
    b) documentele pe baza cărora se efectuează înregistrarea, respectiv radierea;
    c) situaţiile şi condiţiile în care se eliberează, pentru un vehicul înregistrat, un nou certificat de înregistrare, respectiv un nou set de plăcuţe cu numărul de înregistrare.

    (5) Indicativele localităţilor din componenţa numărului de înregistrare atribuit în condiţiile alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 7 care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 31
    (1) Înregistrarea vehiculelor se consideră efectuată de la înscrierea acestei operaţiuni în Registrul de evidenţă a vehiculelor înregistrate, pentru vehiculele înregistrate potrivit art. 30 alin. (1), sau în evidenţele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, în cazul vehiculelor înregistrate la nivelul acestor instituţii.
    (2) Pentru a fi înregistrate şi a circula pe drumurile publice, vehiculele supuse înregistrării, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 32
    (1) Proprietarii de vehicule supuse înregistrării sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să solicite înregistrarea acestora la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul, reşedinţa sau sediul înainte de a le pune în circulaţie, precum şi radierea lor din evidenţă, potrivit prezentei proceduri.
    (2) Proprietarul unui vehicul care face obiectul operaţiunilor prevăzute de art. 30 alin. (1) şi (3) are calitatea de titular al certificatului de înregistrare.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul vehiculelor utilizate în sistem leasing, deţinătorul mandatat are calitatea de titular al certificatului de înregistrare.
    (4) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul prezentului capitol, pentru efectuarea cărora este necesară copia unui document, autoritatea de înregistrare are obligaţia de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestuia.
    (5) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul prezentului capitol, pentru efectuarea cărora sunt necesare documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, autoritatea de înregistrare solicită entităţilor care au emis aceste documente, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public. Actul de identitate, cardul de avocat, atestatul tehnic şi cartea de identitate a vehiculului nu fac obiectul prezentului alineat, prezentarea acestora fiind necesară strict în vederea stabilirii datelor de identificare ale persoanei şi ale vehiculului.
    (6) În situaţia în care solicitantul depune copia prevăzută la alin. (4) sau un document dintre cele prevăzute la alin. (5), autoritatea de înregistrare are obligaţia de a le primi.

    ART. 33
    Proprietarii de vehicule înregistrate sau deţinătorii mandataţi ai acestora au obligaţia să monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuţe cu numărul de înregistrare.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Înregistrarea vehiculelor
    SUBSECŢIUNEA 1
    Înregistrarea mopedelor, cvadriciclurilor uşoare, tramvaielor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de acestea, a utilajelor tractate interschimbabile agricole sau forestiere, a maşinilor autopropulsate şi a vehiculelor lente
    ART. 34
    (1) Înregistrarea vehiculelor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a)-g) se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) cererea solicitantului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original şi în copie, şi, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de dovada declarării fiscale la organul fiscal local de la domiciliul, reşedinţa sau sediul deţinătorului mandatat. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului trebuie să fie înregistrat în evidenţele organului fiscal local de la domiciliul, sediul sau reşedinţa dobânditorului;
    d) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original, după caz;
    e) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală;
    f) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, cu excepţia vehiculelor cu tracţiune animală;
    g) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei/plăcuţelor cu numărul de înregistrare;
    h) dovada faptului că vehiculul este radiat din circulaţie, în cazul în care acesta a mai fost înregistrat;
    i) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se restituie pe loc solicitantului.
    (3) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (4)-(6).
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), în cazul operaţiunilor de înregistrare efectuate la solicitarea deţinătorilor mandataţi, nu este necesară depunerea documentului care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului, fiind suficientă depunerea unui extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de copia documentului care atestă dreptul de proprietate al societăţii de leasing asupra vehiculului, de dovada înscrierii vehiculului în evidenţele organului fiscal competent şi de acordul scris al proprietarului vehiculului.

    ART. 35
    Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare care respectă prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.454/2006 privind forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale celui de înregistrare, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 36
    La înregistrare, vehiculului i se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, care sunt conforme prevederilor art. 22 lit. a) şi art. 25 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale anexei nr. 6 la prezentul ordin.

    SUBSECŢIUNEA a 2-a
    Înregistrarea vehiculelor cu tracţiune animală
    ART. 37
    (1) Înregistrarea vehiculului cu tracţiune animală se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei cu numărul de înregistrare;
    d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original şi în copie, sau o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care se solicită înregistrarea;
    e) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d) se restituie pe loc solicitantului.
    (3) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (4)-(6).

    SUBSECŢIUNEA a 3-a
    Eliberarea unui nou certificat de înregistrare, respectiv a unui nou set de plăcuţe cu numărul de înregistrare
    ART. 38
    (1) În cazul modificării datelor înscrise în certificatul de înregistrare, proprietarul vehiculului sau deţinătorul mandatat al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou certificat de înregistrare în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea. Eliberarea unui nou certificat de înregistrare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) cererea solicitantului;
    b) cartea de identitate a vehiculului cu modificările tehnice operate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ sau, după caz, atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original;
    c) vechiul certificat de înregistrare;
    d) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, cu excepţia vehiculelor cu tracţiune animală;
    e) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei/plăcuţelor cu numărul de înregistrare, după caz;
    f) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, copii ale documentelor care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    g) certificatul de atestare fiscală emis de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, care conţine noile date tehnice sau de identificare a solicitantului, numai în cazul modificărilor care vizează datele tehnice în baza cărora se calculează impozitul pe mijloace de transport ori care se referă la schimbarea domiciliului sau, după caz, a reşedinţei ori a sediului;
    h) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b) şi f) se restituie pe loc solicitantului.
    (3) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (4)-(6).
    (4) În cazul în care solicitarea de eliberare a unui nou certificat de înregistrare, pentru un vehicul care face obiectul unui contract de leasing, este formulată de către deţinătorul mandatat, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) se va depune şi acordul scris al proprietarului cu privire la efectuarea operaţiunii.

    ART. 39
    (1) În cazul pierderii, furtului ori deteriorării certificatului de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înregistrare, proprietarul vehiculului sau deţinătorul mandatat al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui duplicat al acestui document sau, după caz, a unor noi plăcuţe cu numărul de înregistrare în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului ori de la data constatării deteriorării.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), eliberarea unui duplicat al certificatului de înregistrare sau a unor noi plăcuţe cu numărul de înregistrare se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) cererea solicitantului;
    b) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original, după caz;
    c) certificatul de înregistrare deteriorat ori plăcuţele deteriorate sau documentul care atestă pierderea sau furtul acestora, după caz;
    d) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei/plăcuţelor cu numărul de înregistrare, după caz;
    e) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    f) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.

    (3) Documentele originale prevăzute la alin. (2) lit. b) şi e) se restituie pe loc solicitantului.
    (4) În cazul documentelor prevăzute la alin. (2) lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (4)-(6).
    (5) În cazul în care solicitarea de eliberare a unui duplicat al certificatului de înregistrare sau a unor plăcuţe cu număr de înregistrare, pentru un vehicul care face obiectul unui contract de leasing, este formulată de către deţinătorul mandatat, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) se va depune şi acordul scris al proprietarului cu privire la efectuarea operaţiunii.

    ART. 40
    (1) Termenul în care se soluţionează cererile pentru eliberarea unui certificat de înregistrare nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul aplicării prevederilor art. 32 alin. (5), termenul de 20 de zile se suspendă de la data solicitării de către autoritatea de înregistrare a copiilor sau extraselor documentelor emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, până la primirea acestora.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Radierea din circulaţie a vehiculelor înregistrate
    ART. 41
    Radierea vehiculelor se efectuează de către autoritatea care a efectuat înregistrarea la cererea proprietarului vehiculului înregistrat, în următoarele cazuri:
    a) proprietarul doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
    b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;
    c) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, în condiţiile legii;
    d) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
    e) în cazul furtului, situaţie în care deţinătorul vehiculului este obligat să solicite radierea acestuia în 30 de zile de la data declarării furtului.


    ART. 42
    Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.

    ART. 43
    Se radiază din oficiu, în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei primarului, vehiculul abandonat sau fără stăpân, declarat ca atare, în condiţiile legii.

    ART. 44
    Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale.

    ART. 45
    (1) Radierea vehiculelor în condiţiile art. 41 se efectuează pe baza următoarelor documente:
    a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 4;
    b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate;
    c) cartea de identitate a vehiculului sau, după caz, atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original;
    d) certificatul de înregistrare al vehiculului, declaraţia de pierdere ori dovada reţinerii sau declarării furtului acestuia, emisă de către autorităţi competente;
    e) plăcuţa sau plăcuţele cu numărul de înregistrare;
    f) certificat de atestare fiscală emis de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale;
    g) documentul care atestă dezmembrarea - certificat de distrugere emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în original şi copie;
    h) documentul care atestă scoaterea din România a vehiculului, după caz, în original şi copie;
    i) documentul care atestă furtul vehiculului, după caz;
    j) actul de înstrăinare a vehiculului, după caz, în original şi copie;
    k) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.

    (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b), c), g) şi j) se restituie pe loc solicitantului.
    (3) În cazul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b), f), g), h) şi j) sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (4)-(6).

    ART. 46
    Radierea se face prin retragerea certificatului de înregistrare şi a plăcuţei sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare şi emiterea dovezii radierii, al cărei model este prezentat în anexa nr. 5.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Evidenţele privind vehiculele înregistrate, numerele de înregistrare atribuite şi certificatele de înregistrare
    ART. 47
    (1) Evidenţa vehiculelor înregistrate se ţine la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza cărora proprietarul sau deţinătorul mandatat îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.
    (2) Autoritatea competentă de înregistrare înscrie datele de identificare a proprietarului şi a vehiculului prevăzute la art. 11 alin. (11)-(13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în Registrul de evidenţă a vehiculelor înregistrate, constituit la nivelul D.G.P.C.Î.

    ART. 48
    Autoritatea competentă de înregistrare va asigura rezolvarea cu celeritate şi cu titlu gratuit a solicitărilor din partea organelor abilitate prin lege cu privire la identitatea deţinătorilor de vehicule înregistrate şi cu privire la evidenţa lor, respectând prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date.

    CAP. III
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 49
    (1) Până la data operaţionalizării măsurilor prevăzute la art. 7 alin. (2), dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) şi e) se va face, după caz, prin prezentarea copiei documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, respectiv prin aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 7 alin. (5) şi (6).
    (2) Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e) este necesară până la stabilirea, prin proceduri comune încheiate între autorităţile competente, a unui mecanism alternativ de verificare a respectării prevederilor art. 324 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Operaţiunile prevăzute la art. 9, 10, art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (3) şi (5) şi art. 27 alin. (1) şi (3) pot fi solicitate în condiţiile art. 23 alin. (2) şi (4), etapizat, în funcţie de capacitatea sistemelor informatice şi dezvoltarea conexiunilor de la nivelul autorităţii competente de înmatriculare şi de la nivelul organelor fiscale locale, în limitele stabilite de legislaţia în vigoare. Până la operaţionalizarea platformei informatice, societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing au obligaţia să depună la sediul S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază teritorială proprietarul îşi are domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate, reşedinţa documentele prevăzute la art. 9, respectiv art. 10, în termen de 5 zile de la solicitarea înmatriculării în condiţiile art. 23 alin. (4).
    (4) Prevederile art. 17 alin. (2) şi (6)-(8) produc efecte începând cu data operaţionalizării funcţionalităţii care asigură introducerea datelor în platforma informatică, precum şi a aplicaţiei prevăzute de art. 17 alin. (8) şi numai pentru documentele eliberate ulterior acestei date.
    (5) Prevederile art. 2 alin. (5) se aplică începând cu operaţionalizarea funcţionalităţilor informatice necesare, dată până la care eliberarea plăcuţelor cu număr de înmatriculare se realizează de către autoritatea de înmatriculare în a cărei rază de competenţă proprietarii sau, după caz, deţinătorii mandataţi îşi au domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, reşedinţa.

    ART. 50
    (1) Până la operaţionalizarea Registrului de evidenţă a vehiculelor înregistrate, de către D.G.P.C.Î., înregistrarea şi evidenţa vehiculelor prevăzute la art. 30 alin. (1) se realizează în evidenţele constituite la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit regulamentelor emise la nivelul fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale.
    (2) Înregistrarea vehiculelor, în condiţiile alin. (1), se consideră efectuată de la înscrierea acestei operaţiuni în evidenţele constituite la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti.
    (3) Data operaţionalizării Registrului de evidenţă a vehiculelor înregistrate de către D.G.P.C.Î. se constată prin dispoziţia directorului general al D.G.P.C.Î. şi se comunică autorităţilor de înregistrare.

    ART. 51
    (1) Operaţiunile prevăzute în cuprinsul cap. I şi II se efectuează în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile regulamentelor emise la nivelul fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale prin care se stabileşte procedura de înregistrare şi evidenţă a vehiculelor înregistrate, în cazul în care cererile au fost înregistrate la autoritatea competentă anterior intrării în vigoare a prezentului ordin.
    (2) Vehiculele înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, care poartă plăcuţe cu numărul de înregistrare având conţinutul prevăzut de legea în vigoare la data atribuirii, pot circula pe drumurile publice până la radierea acestora, în condiţiile legii.

    ART. 52
    Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.


    ART. 53
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.



                    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Marian-Cătălin Predoiu

    Bucureşti, 31 octombrie 2024.
    Nr. 181.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016