Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 18 din 7 ianuarie 2015  pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 18 din 7 ianuarie 2015 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare

EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2015


    Având în vedere dispoziţiile art. 50 şi 52 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, al art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Procedura de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (91) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută în anexa nr. 1.
    ART. 2
    Se aprobă modelul şi conţinutul formularelor:
    a) "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (099)", cod 14.13.01.10.11/9.1, prevăzută în anexa nr. 2;
    b) "Decizie privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", cod 14.13.02.60/î.c.a., prevăzută în anexa nr. 3;
    c) "Decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", cod 14.13.02.60/î.c.r., prevăzută în anexa nr. 4.
    ART. 3
    Instrucţiunile de completare a formularului menţionat la art. 2 lit. a) sunt prevăzute în anexa nr. 5.
    ART. 4
    Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de arhivare ale formularelor de la art. 2 sunt prevăzute în anexa nr. 6.
    ART. 5
    Referirile la codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la Codul de procedură fiscală reprezintă trimiteri la Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 6
    (1) Înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, în condiţiile art. 153 alin. (9^1) din Codul fiscal, se consideră valabilă începând cu data comunicării deciziei de aprobare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
    (2) În baza deciziei de aprobare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrisă data înregistrării, conform alin. (1).
    ART. 7
    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 8
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu data de 1 februarie 2015.
    ART. 9
    La data de 1 februarie 2015 se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.330/2013 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. b)-d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 30 octombrie 2013.
    ART. 10
    Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.


                Preşedintele Agenţiei Naţionale
                   de Administrare Fiscală,
                     Gelu-Ştefan Diaconu


    Bucureşti, 7 ianuarie 2015.
    Nr. 18.

    ANEXA 1

                                     PROCEDURĂ
         de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată
           potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003
            privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare


    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    1. Prezenta procedură se aplică pentru înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), de către organele fiscale competente, la solicitarea persoanelor impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât:
    a) au fost declarate inactive conform prevederilor art. 78^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), sau au fost în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
    b) asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au/a avut înscrise în cazierul fiscal fapte, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal;
    c) nu au depus niciun decont de taxă, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal;
    d) nu au evidenţiat, în deconturile de taxă depuse, nicio operaţiune realizată, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal;
    e) persoanele impozabile - societăţi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au justificat intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. h) din Codul fiscal.
    2. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuţii în domeniul înregistrării fiscale, denumit în continuare compartiment de specialitate, din cadrul organului fiscal competent.
    3. Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui evidenţă persoana impozabilă este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe sau organul fiscal stabilit potrivit art. 36 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, pentru persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 1251 alin. (2) din Codul fiscal, după caz.
    4. Persoanele impozabile, care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Codul fiscal, depun la organul fiscal competent formularul 099 "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", prevăzut în anexa nr. 2 la ordin şi denumit în continuare cerere de înregistrare în scopuri de TVA.
    5. Cererea de înregistrare se completează potrivit instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 5 la ordin şi se depune, însoţită de documentaţia prevăzută de prezenta procedură, la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, cu confirmare de primire. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de înregistrare se depune însoţită şi de declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088), potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    6. După primirea cererii de înregistrare, compartimentul de specialitate analizează informaţiile cuprinse în cerere şi, după caz, în documentaţia prezentată şi verifică caracterul complet şi corectitudinea acestora. De asemenea verifică dacă temeiul legal al solicitării de înregistrare în scopuri de TVA corespunde cu motivul pentru care a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA.
    7. Dacă cererea sau documentaţia anexată este incompletă ori incorectă, organul fiscal notifică solicitantul în vederea corectării, aplicându-se corespunzător dispoziţiile art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Notificarea, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură, va cuprinde şi erorile constatate. Notificarea se comunică potrivit prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală.
    8. În cazul în care persoana impozabilă nu se prezintă în termen de 15 zile de la primirea notificării, pentru corectarea şi/sau completarea cererii şi/sau a documentaţiei, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, menţionate la pct. 9. În cazul în care persoana impozabilă - societate înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu prezintă declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088), organul fiscal aplică în mod corespunzător procedura în vigoare referitoare la evaluarea intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA.
    9. În cazul în care cererea şi documentaţia prevăzută de lege sunt corecte şi complete, compartimentul de specialitate, după efectuarea verificărilor şi analizei prevăzute de procedură, întocmeşte următoarele documente:
    a) referatul prin care propune înregistrarea în scopuri de TVA sau respingerea cererii de înregistrare, după caz, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta procedură, denumit în continuare referat, şi, după caz,
    b) proiectul Deciziei privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Codul fiscal, având bifată căsuţa corespunzătoare temeiului legal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, denumită în continuare decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA, sau
    c) proiectul Deciziei privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Codul fiscal, având bifată căsuţa corespunzătoare motivului de respingere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, denumită în continuare decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    10.1. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă acestea îndeplinesc condiţiile pentru înregistrarea în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 alin. (9^1) lit. a)-d), deciziile prevăzute la pct. 9 lit. b) şi c) se întocmesc de compartimentul de specialitate pe baza referatului întocmit de compartimentul cu atribuţii în evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care cuprinde propunerea de aprobare/respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi motivele de fapt şi de drept care stau la baza acestei propuneri.
    10.2. În cazul în care persoanele impozabile - societăţi înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - nu îndeplinesc cel puţin una dintre condiţiile de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 alin. (9^1) lit. a)-d) din Codul fiscal, decizia prevăzută la pct. 9 lit. c) se întocmeşte de compartimentul de specialitate pe baza referatului întocmit de acesta potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2, prin care se propune respingerea cererii de înregistrare.
    11. Referatul şi decizia privind înregistrarea în scopuri de TVA sau decizia privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, după caz, se verifică şi se avizează de şeful compartimentului de specialitate şi de conducătorul adjunct al unităţii fiscale şi se înaintează, spre aprobare, conducătorului unităţii fiscale.
    12. În sensul prezentei proceduri, prin conducătorul unităţii fiscale se înţelege, după caz:
    a) directorul general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili;
    b) şeful administraţiei judeţene a finanţelor publice;
    c) şeful administraţiei sectorului a finanţelor publice, din municipiul Bucureşti;
    d) şeful serviciului fiscal municipal;
    e) şeful serviciului fiscal orăşenesc;
    f) şeful biroului fiscal comunal;
    g) şeful administraţiei fiscale pentru contribuabili mijlocii din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti;
    h) şeful administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti.
    13. În sensul prezentei proceduri, prin conducătorul adjunct al unităţii fiscale se înţelege, după caz:
    a) directorul general adjunct coordonator al activităţii de administrare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili;
    b) şeful administraţiei adjunct - colectare sau şeful administraţiei adjunct - colectare contribuabili mijlocii din cadrul administraţiei judeţene a finanţelor publice, după caz;
    c) şeful administraţiei adjunct - colectare din cadrul administraţiei sectorului a finanţelor publice, din municipiul Bucureşti;
    d) şeful administraţiei adjunct - colectare din cadrul administraţiei fiscale pentru contribuabili mijlocii de la Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti.
    14. Deciziile prevăzute la pct. 9 lit. b) şi c) se întocmesc în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
    15. Împotriva deciziilor prevăzute la pct. 9 lit. b) şi c) se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    16. După comunicarea deciziei privind înregistrarea în scopuri de TVA către persoana impozabilă, compartimentul de specialitate operează în Registrul contribuabililor înregistrarea în scopuri de TVA şi emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.
    17. Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrisă data înregistrării, se comunică persoanei impozabile în condiţiile prevăzute de art. 44 din Codul de procedură fiscală.
    18. După finalizarea procedurii, toate documentele primite de la persoana impozabilă, precum şi cele emise de compartimentul de specialitate se arhivează la dosarul fiscal al persoanei impozabile.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţii speciale privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. a) din Codul fiscal

    1. În situaţia persoanelor impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA pentru că au fost declarate în inactivitate sau au fost în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, înregistrarea în scopuri de TVA, la cerere, se face numai dacă a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării, potrivit art. 153 alin. (9^1) lit. a) din Codul fiscal.
    2. Cererea de înregistrare în scopuri de TVA se depune, în cazul societăţilor înmatriculate în registrul comerţului, însoţită de declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088) şi de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    3. După primirea cererii de înregistrare în scopuri de TVA (formular 099), compartimentul de specialitate verifică următoarele:
    a) dacă persoana impozabilă a fost reactivată prin decizie a organului fiscal competent, până la data primirii cererii de înregistrare;
    b) dacă persoana impozabilă şi-a reluat activitatea prin înscrierea acestei menţiuni în registrul comerţului, până la data primirii cererii de înregistrare;
    c) dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, dintre cele prevăzute la art. 153 alin. (9) lit. b)-e) din Codul fiscal.
    4. Compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, dacă, la data depunerii cererii de înregistrare, este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
    a) persoana impozabilă nu s-a reactivat;
    b) persoana impozabilă nu a înregistrat în registrul comerţului menţiunea de reluare a activităţii, potrivit legii;
    c) persoana impozabilă se încadrează într-o altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. b)-e) din Codul fiscal.
    5. Persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de înregistrare în scopuri de TVA, de îndată ce remediază situaţia care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    6.1. Compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante, dacă, la data depunerii cererii de înregistrare, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) persoana impozabilă s-a reactivat;
    b) persoana impozabilă a înregistrat în registrul comerţului menţiunea de reluare a activităţii, potrivit legii;
    c) persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
    6.2. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - compartimentul de specialitate aplică în mod corespunzător prevederile pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 1.
    7. Pct. 11-18 din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Dispoziţii speciale privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. b) din Codul fiscal

    1. În situaţia persoanelor impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA din cauza faptelor înscrise în cazier, înregistrarea în scopuri de TVA, la cerere, se face numai dacă a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării, potrivit art. 153 alin. (9^1) lit. b) din Codul fiscal.
    2. Cererea de înregistrare în scopuri de TVA se depune, în cazul societăţilor înmatriculate în registrul comerţului, însoţită de declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088) şi de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    3. După primirea cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (formular 099), compartimentul de specialitate verifică următoarele:
    a) dacă faptele sancţionate ca infracţiuni sau situaţia privind atragerea răspunderii solidare, care au fost înscrise în cazierul fiscal al persoanei impozabile şi care au condus la anularea înregistrării în scopuri de TVA, au fost scoase din evidenţa cazierului fiscal până la data primirii cererii de înregistrare;
    b) dacă actualii asociaţi/administratori ai persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au/are înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau situaţii de atragere a răspunderii solidare, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost scoase din evidenţa cazierului fiscal până la data primirii cererii de înregistrare. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se verifică dacă actualii asociaţi majoritari sau, după caz, asociatul unic au/are înscrise astfel de fapte/situaţii în cazierul fiscal;
    c) dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, dintre cele prevăzute la art. 153 alin. (9) lit. a)-b) sau d)-e) din Codul fiscal.
    4. Compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, dacă, la data depunerii cererii de înregistrare, este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
    a) faptele care au condus la anularea înregistrării nu au fost scoase din evidenţa cazierului fiscal al persoanei impozabile;
    b) actualii asociaţi/administratori ai persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au/are înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau situaţii de atragere a răspunderii solidare. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se verifică numai asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic dacă au/are înscrise astfel de fapte/situaţii;
    c) persoana impozabilă se încadrează într-o altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-b) sau d)-e) din Codul fiscal.
    5. Persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de înregistrare în scopuri de TVA, de îndată ce remediază situaţia care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    6.1. Compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante, dacă, la data depunerii cererii de înregistrare, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) faptele care au condus la anularea înregistrării nu mai figurează în evidenţa cazierului fiscal al persoanei impozabile;
    b) actualii asociaţi/administratori ai persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi nu au/are înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau situaţii de atragere a răspunderii solidare. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se verifică dacă actualii asociaţi majoritari sau, după caz, asociatul unic au/are înscrise astfel de fapte/situaţii;
    c) persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
    6.2. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - compartimentul de specialitate aplică în mod corespunzător prevederile pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 1.
    7. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ai căror asociaţi din cauza cărora s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării, compartimentul de specialitate întocmeşte documentele prevăzute la pct. 10.1 sau 10.2 din secţiunea 1 chiar dacă nu a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării conform art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, dacă societatea nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
    8. Pct. 11-18 din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Dispoziţii speciale privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. c) din Codul fiscal

    1. Persoanele impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA pentru nedepunerea niciunui decont de taxă, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal, depun cererea de înregistrare însoţită de:
    a) toate deconturile de TVA (formular 300) nedepuse la termen;
    b) o cerere motivată din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă;
    c) declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088), în cazul societăţilor înmatriculate în registrul comerţului;
    d) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul societăţilor comerciale înmatriculate în registrul comerţului.
    2. După primirea cererii de înregistrare şi a documentaţiei corecte şi complete, compartimentul de specialitate verifică dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-c) sau lit. e) din Codul fiscal.
    3. Dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-c) sau lit. e) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante.
    4. Persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de înregistrare în scopuri de TVA, de îndată ce remediază situaţia care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    5. Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-c) sau lit. e) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante.
    6. În situaţia în care persoana impozabilă îndeplineşte condiţiile pentru aprobarea înregistrării în scopuri de TVA, înregistrarea în scopuri de TVA se face cu data comunicării deciziei privind înregistrare în scopuri de TVA.
    7. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - compartimentul de specialitate aplică în mod corespunzător prevederile pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 1.
    8. Pct. 11-18 din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Dispoziţii speciale privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. d) din Codul fiscal

    1. Persoanele impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA pentru neevidenţierea, în deconturile de taxă depuse, a niciunei operaţiuni realizate, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal, depun cererea de înregistrare în scopuri de TVA în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9^1) lit. d) din Codul fiscal.
    2. În cazul societăţilor înmatriculate în registrul comerţului, cererea se depune însoţită de declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088) şi de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    3. Prin completarea casetei corespunzătoare din cererea de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (formular 099), persoana impozabilă declară pe propria răspundere că va desfăşura activităţi economice.
    4. După primirea cererii de înregistrare, corect completate, compartimentul de specialitate verifică dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-d) din Codul fiscal.
    5. Dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-d) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante.
    6. Persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de înregistrare în scopuri de TVA de îndată ce remediază situaţia care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    7. Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-d) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante.
    8. În cazul persoanelor impozabile - societăţi înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - compartimentul de specialitate aplică în mod corespunzător prevederile pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 1.
    9. Pct. 11-18 din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Dispoziţii speciale privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. e) din codul fiscal a societăţilor cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, supuse înmatriculării la registrul comerţului

    1. Persoanele impozabile, societăţi cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, supuse înmatriculării la registrul comerţului, cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA, în temeiul art. 153 alin. (9) lit. h) din Codul fiscal, întrucât nu justificau intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în temeiul art. 153 alin. (7^1) din Codul fiscal, depun cererea de înregistrare în scopuri de TVA însoţită de:
    - declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA (formular 088);
    - certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    2. După primirea cererii de înregistrare, corect completate şi însoţite de documentaţia prevăzută la pct. 1, compartimentul de specialitate verifică dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal.
    3. Dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmeşte referatul şi proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante.
    4. Persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de înregistrare în scopuri de TVA de îndată ce remediază situaţia care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
    5. Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate aplică în mod corespunzător prevederile pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 1.
    6. Pct. 11-18 din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.


    ANEXA 1
la procedură


    [Antet ANAF*)]


──────────
    *) Notă CTCE:
    Antetul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015 la pagina 10 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

                                  NOTIFICARE
         pentru soluţionarea Cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe
             valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din
          Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
                          completările ulterioare

    Către: Denumirea/Numele şi prenumele ............................
    Domiciliul fiscal:
    Localitatea ......., str. ........ nr. ...., bl. ...., ap. ...., etajul ...., judeţul/sectorul .........
    Cod de identificare fiscală ...........................................
    Din analiza datelor furnizate prin Cererea de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (formular 099), înregistrată la organul fiscal sub nr. ......../..........., a rezultat că este necesară corectarea/completarea acestei cereri/a documentaţiei prezentate, după cum urmează:
    .......................................................................
    .......................................................................
    (Se detaliază erorile constatate în cerere sau în documentaţia anexată.)
    În vederea soluţionării cererii de înregistrare, vă rugăm să vă prezentaţi la sediul nostru, în termen de 15 zile de la primirea prezentei notificări, pentru a depune următoarele documente:
    .......................................................................
    .......................................................................
    (Se înscriu informaţiile şi documentele care trebuie prezentate.)
    În cazul în care nu veţi da curs solicitării în termenul menţionat mai sus, cererea de înregistrare urmează a fi respinsă.

                Conducătorul unităţii fiscale

    Numele şi prenumele ............................
    Semnătura şi ştampila unităţii ...............

    Întocmit
    Numele şi prenumele .......................
    Funcţia ...................................
    Semnătura .................................

    Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ........................
    Cod 14.13.07.60/î.c.a.

    ┌───────────────────────────────────────────────────────┐
    │www.anaf.ro │
    └───────────────────────────────────────────────────────┘



    ANEXA 2
la procedură


    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
    Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ..................
    Unitatea fiscală ........................................
    Nr. ..............................

                                                       Aprobat
                                            Conducătorul unităţii fiscale,
                                            ..............................

                 Avizat
   Conducătorul adjunct al unităţii fiscale,
   ........................................
                Verificat
       Şef compartiment specialitate,
   ........................................



                                 REFERAT
       privind soluţionarea Cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe
         valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din
           Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
                          completările ulterioare

    A. Date de identificare a persoanei impozabile
    Denumire .........................................................
    Cod de identificare fiscală ......................................
    Codul de înregistrare în scopuri de TVA care a fost anulat ..............
    Domiciliul fiscal .......................................................
    Înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată începând cu data de ............, întrucât .........(Se detaliază motivele de fapt şi de drept pentru care a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA.).........
    B. Din analiza Cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), înregistrată sub nr. ............., precum şi a următoarelor informaţii şi documente:
    .........................................................................
    .........................................................................
    .........................................................................
    C. Propunem:
    [] Respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, depusă după anularea înregistrării în scopuri de TVA, pentru următoarele motive:
       [] informaţiile solicitate contribuabilului nu au fost prezentate în termenul înscris în notificare, respectiv 15 zile de la primirea acestei notificări. Prin Adresa nr. ......./........, au fost solicitate următoarele date sau documente ..........
       [] la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA:
          [] persoana impozabilă era declarată inactivă conform prevederilor art. 78^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          [] persoana impozabilă se afla în stare de inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
          [] persoana impozabilă avea fapte înscrise în cazierul fiscal, de natura:
             [] infracţiunilor;
             [] atragerii răspunderii solidare;
          [] actualii administratori/asociaţi (în cazul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai pentru asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic) .........(Se înscriu datele de identificare ale acestora.)........ aveau fapte înscrise în cazierul fiscal, de natura:
             [] infracţiunilor;
             [] atragerii răspunderii solidare;
          [] persoana impozabilă nu a depus deconturile de TVA, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal;
          [] persoana impozabilă nu a evidenţiat în deconturile de TVA depuse nicio operaţiune, în condiţiile art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal.
       [] alte motive legale de respingere ........(Se detaliază motivele de fapt şi de drept.)......
    [] Înregistrarea în scopuri de TVA, în temeiul:
       [] art. 153 alin. (9^1) lit. a) din Codul fiscal;
       [] art. 153 alin. (9^1) lit. b) din Codul fiscal;
       [] art. 153 alin. (9^1) lit. c) din Codul fiscal;
       [] art. 153 alin. (9^1) lit. d) din Codul fiscal.

                     Întocmit
                ....................

    ANEXA 2

──────────
    *) Notă CTCE:
    Anexa nr. 2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


    ANEXA 3


    [Antet ANAF*)]


──────────
    *) Notă CTCE:
    Antetul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015 la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


                                   DECIZIE
       privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit
         prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind
              Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

    Către: Denumirea/Numele şi prenumele .................................
    Domiciliul fiscal:
    Localitatea ....., str. ....... nr. ...., bl. ...., ap. ...., et. ....., judeţul/sectorul ..........
    Cod de identificare fiscală ..........................................

    În urma Cererii dvs. de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), înregistrată la organele fiscale sub nr. ................. din ................., şi a analizei informaţiilor existente în evidenţele fiscale, vă comunicăm că, în temeiul prevederilor:
    [] art. 153 alin. (9^1) lit. a) din Codul fiscal;
    [] art. 153 alin. (9^1) lit. b) din Codul fiscal;
    [] art. 153 alin. (9^1) lit. c) din Codul fiscal;
    [] art. 153 alin. (9^1) lit. d) din Codul fiscal;
    [] art. 153 alin. (9^1) lit. e) din Codul fiscal,
    a fost aprobată înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
    Data înregistrării în scopuri de TVA este data comunicării prezentei decizii de aprobare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.

                Conducătorul unităţii fiscale

    Numele şi prenumele ..........................
    Semnătura şi ştampila unităţii ...............

    Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ...........
    Cod 14.13.02.60/î.c.a.

    ┌───────────────────────────────────────────────────────┐
    │www.anaf.ro │
    └───────────────────────────────────────────────────────┘


    ANEXA 4


    [Antet ANAF*)]


──────────
    *) Notă CTCE:
    Antetul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


                                   DECIZIE
    privind respingerea Cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea
         adăugată, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din
          Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
                            completările ulterioare

    Către: Denumirea/Numele şi prenumele .................................... .
    Domiciliul fiscal:
    Localitatea ......., str. ...... nr. ...., bl. ...., ap. ...., et. ...., judeţul/sectorul ..........
    Cod de identificare fiscală ............................................

    În urma Cererii dumneavoastră de înregistrare în scopuri de TVA, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrată la organele fiscale cu nr. ........... din ............, şi a analizei informaţiilor existente în evidenţele fiscale, vă comunicăm că cererea dumneavoastră a fost respinsă, întrucât:
    [] nu aţi efectuat în termenul prevăzut de notificarea transmisă de organul fiscal corectarea/completarea cererii de înregistrare şi/sau a documentaţiei;
    [] la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA:
       [] persoana impozabilă era declarată inactivă conform prevederilor art. 78^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
       [] persoana impozabilă se afla în stare de inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
       [] persoana impozabilă avea fapte înscrise în cazierul fiscal, de natura:
          [] infracţiunilor;
          [] atragerii răspunderii solidare;
       [] actualii administratori/asociaţi (în cazul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai pentru asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic) ......(Se înscriu datele de identificare ale acestora.)........ aveau fapte înscrise în cazierul fiscal, de natura:
          [] infracţiunilor;
          [] atragerii răspunderii solidare;
       [] persoana impozabilă nu a depus deconturile de TVA, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
       [] persoana impozabilă nu a evidenţiat în deconturile de TVA depuse nicio operaţiune, în condiţiile art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    [] din constatările organului fiscal rezultă că persoana impozabilă - societate înfiinţată potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, - nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. h) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    [] alte motive legale de respingere ......(Se înscriu motivele de fapt şi de drept.).............

    După remedierea situaţiei care a condus la respingerea cererii, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoana impozabilă poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA, prin depunerea unei noi cereri de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (formular 099).
    Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.

                 Conducătorul unităţii fiscale

    Numele şi prenumele ................................
    Semnătura şi ştampila unităţii ...................

    Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ..........
    Cod 14.13.02.60/î.c.r.

    ┌───────────────────────────────────────────────────────┐
    │www.anaf.ro │
    └───────────────────────────────────────────────────────┘


    ANEXA 5

                              INSTRUCŢIUNI
       de completare a formularului "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă
         pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din
           Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
                        completările ulterioare" (099)

    Formularul "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare" (099) se completează şi se depune de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu dispoziţiile art. 153 alin. (9) lit. a)-e) şi care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal).
    Cererea se depune de către reprezentantul legal al persoanei impozabile pentru care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA sau de altă persoană împuternicită, potrivit legii, la registratura organului fiscal competent ori prin poştă cu confirmare de primire.
    Formularul se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute. Un exemplar se păstrează de contribuabil, iar celălalt exemplar se depune la organul fiscal competent.
    A. Date de identificare a persoanei impozabile
    Rândul 1. Denumirea/Numele, prenumele
    Se completează cu denumirea/numele, prenumele persoanei impozabile pentru care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA.
    Rândul 2. Domiciliul fiscal
    Se completează cu domiciliul fiscal al persoanei impozabile stabilit potrivit legii.
    B. Reprezentare prin împuternicit
    Se marchează cu "X" în situaţia în care cererea este completată de către împuternicitul desemnat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală) şi se înscriu numărul şi data cu care împuternicitul a înregistrat actul de împuternicire, în formă autentică şi în condiţiile prevăzute de lege, la organul fiscal.
    Date de identificare a împuternicitului - se completează cu datele privind numele şi prenumele sau denumirea împuternicitului, adresa acestuia şi codul de identificare fiscală.
    C. Prin prezenta, solicit înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată
    Rândul 1 se marchează cu "X" de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât au fost declarate inactive fiscal sau au fost în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii.
    Rândul 2 se marchează cu "X" de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au avut înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau fapte prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, datorită încetării situaţiei care a condus la anularea înregistrării în scopuri de TVA. În cazul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai pentru asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic care au/are înscrise astfel de fapte/situaţii.
    Rândul 3 se marchează cu "X" de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât nu au depus niciun decont de TVA, şi care solicită înregistrarea în scopuri de TVA.
    Rândul 4 se marchează cu "X" de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât nu au evidenţiat, în deconturile de TVA depuse, nicio operaţiune realizată, şi care solicită înregistrarea în scopuri de TVA.
    Rândul 5 se marchează cu "X" de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. h) din Codul fiscal.
    Rândul 6. Se înscrie cifra de afaceri pe care estimează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Cifra de afaceri se calculează potrivit dispoziţiilor art. 156^1 din Codul fiscal.
    Rândul 7. Perioada fiscală
    Se marchează cu "X" perioada fiscală care urmează a fi utilizată pentru taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile prevăzute de art. 156^1 din Codul fiscal.


    ANEXA 6

    Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de arhivare a formularelor

    1. Denumire: "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare" (099)
    1.1. Cod: 14.13.01.10.11/9.1
    1.2. Format: A4/t1
    1.3. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă;
                                     - se poate utiliza echipament informatic pentru editare.
    1.4. U.M.: set (2 file)
    1.5. Se difuzează gratuit.
    1.6. Se utilizează pentru înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, în temeiul art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, după anularea înregistrării în scopuri de TVA.
    1.7. Se întocmeşte în două exemplare de persoana impozabilă sau de împuternicitul/reprezentantul legal.
    1.8. Circulă: - originalul, la organul fiscal;
                  - copia, la contribuabil.
    1.9. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
    2. Denumire: "Decizie privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare"
    2.1. Cod: 14.13.02.60/î.c.a.
    2.2. Format: A4/t1
    2.3. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă;
                                     - se utilizează echipament informatic pentru editare.
    2.4. U/M: set (2 file)
    2.5. Se difuzează gratuit.
    2.6. Se utilizează pentru înregistrarea în scopuri de TVA depusă de persoanele impozabile, în temeiul art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după anularea înregistrării în scopuri de TVA.
    2.7. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal competent.
    2.8. Circulă: - originalul, la contribuabil;
                  - copia, la organul fiscal.
    2.9. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
    3. Denumire: "Decizie privind respingerea cererii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare"
    3.1. Cod: 14.13.02.60/î.c.r.
    3.2. Format: A4/t1
    3.3. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă;
                                     - se utilizează echipament informatic pentru editare.
    3.4. U/M: set (2 file)
    3.5. Se difuzează gratuit.
    3.6. Se utilizează pentru respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA depuse de persoanele impozabile, în temeiul art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după anularea înregistrării în scopuri de TVA.
    3.7. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal competent.
    3.8. Circulă: - originalul, la contribuabil;
                  - copia, la organul fiscal.
    3.9. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

                                 ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016