Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 177 din 30 martie 2023 privind aprobarea Programului naţional de utilitate publică "Dezvoltarea sportului şcolar şi universitar"
EMITENT: Ministerul Sportului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 319 din 13 aprilie 2023
În temeiul prevederilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001,
văzând Referatul Direcţiei generale pentru sport nr. 2.036 din 16.03.2023,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 25/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sportului emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Se aprobă organizarea şi desfăşurarea Programului naţional de utilitate publică „Dezvoltarea sportului şcolar şi universitar“.
(2) Programul „Dezvoltarea sportului şcolar şi universitar“ devine al şaselea program de utilitate publică (P6) al Ministerului Sportului, în continuarea programelor „Sportul de performanţă“ (P1), „Sportul pentru toţi“ (P2), „Întreţinerea, funcţionarea şi modernizarea bazei materiale sportive“ (P3), „Redescoperă Oina“ (P4) şi „România în mişcare“ (P5).
ART. 2
În înţelesul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) programul sportiv şcolar/universitar este un complex de acţiuni care are ca scop comun selecţia prin aplicarea criteriilor specifice de selecţie pe ramură de sport, îmbunătăţirea stării generale de sănătate a elevilor şi studenţilor, îndeplinirea unor obiective de performanţă cu caracter sportiv la nivel şcolar/universitar, pentru un eveniment sportiv secvenţial sau un sezon competiţional pe toată perioada unui an şcolar şi/sau a unui an universitar, pentru o competiţie şcolară sau universitară organizată pe o perioadă stabilită printr-un regulament, care va ţine cont de reglementările/programele specifice elaborate;
b) activitate sportivă, acţiunile/activităţile din cadrul unui program sportiv şcolar sau universitar sunt următoarele:
(i) acţiunile de selecţie;
(ii) activităţile de pregătire sportivă;
(iii) competiţiile sportive;
(iv) alte acţiuni sportive şcolare şi universitare, denumite împreună acţiuni sportive şcolare sau universitare.
ART. 3
Programul „Dezvoltarea sportului şcolar şi universitar“ promovează practicarea sportului în şcoli şi în universităţi şi reglementează cadrul general de desfăşurare a activităţilor în cadrul asociaţiilor sportive şcolare şi universitare, altor structuri sportive de drept public din subordinea Ministerului Educaţiei, precum şi modalitatea de finanţare a acestora.
ART. 4
Scopul programului îl reprezintă:
a) dezvoltarea educaţiei generale şi permanente a elevilor şi studenţilor prin practicarea exerciţiului fizic şi a activităţilor sportive;
b) corelarea activităţilor organismelor/organizaţiilor cu rol şi atribuţii în cadrul sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în vederea dezvoltării sportului şcolar şi universitar, recunoscând importanţa unui dialog constructiv, în spiritul respectului reciproc şi conform cu principiile şi standardele naţionale şi internaţionale.
ART. 5
(1) Obiectivele generale ale programului sunt:
a) îmbunătăţirea stării generale de sănătate a elevilor şi studenţilor şi creşterea potenţialului biopsihomotric al populaţiei şcolare şi universitare;
b) crearea unui cadru organizatoric favorizant pentru practicarea exerciţiului fizic şi a sportului de către elevi şi studenţi, în mod organizat, liber şi voluntar;
c) dezvoltarea vieţii asociative, a respectului pentru reguli, în vederea creşterii gradului de socializare a elevilor şi studenţilor;
d) combaterea discriminării şi a fenomenului de bullying în rândul elevilor şi studenţilor;
e) valorificarea aptitudinilor individuale ale elevilor şi studenţilor într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii;
f) autodepăşirea continuă, realizarea de performanţe sportive în competiţiile locale/judeţene şi regionale, naţionale şi internaţionale şcolare şi universitare;
g) creşterea prestigiului şcolilor şi universităţilor pe plan naţional şi internaţional.
(2) Obiectivele specifice ale programului sunt:
a) creşterea numărului de participanţi din rândul elevilor şi studenţilor din România în competiţiile sportive şcolare şi universitare de orice nivel;
b) dezvoltarea asociaţiilor sportive şcolare şi a asociaţiilor sportive universitare şi diversificarea surselor de finanţare ale acestora;
c) promovarea activităţii elevilor şi studenţilor din asociaţiile sportive şcolare şi universitare;
d) identificarea, promovarea şi implementarea măsurilor de creştere a practicării sportului de către elevi şi studenţi, atât ca oportunitate de combatere a diferitelor patologii sociale, cât şi ca mijloc de dezvoltare socială şi biologică;
e) asigurarea condiţiilor organizatorice de practicare a exerciţiului fizic şi sportului în şcoală şi în universitate, selecţia şi îndrumarea elevilor şi studenţilor cu aptitudini şi calităţi către structurile sportive de performanţă;
f) susţinerea şi dezvoltarea ramurilor sportive, în funcţie de infrastructura sportivă, tradiţia şi de gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel local/judeţean/zonal/regional şi naţional, în acord cu strategiile în domeniul sportului;
g) susţinerea şi dezvoltarea activităţii de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor, dezvoltarea sportului şcolar şi a sportului universitar ca parte integrantă a educaţiei generale a individului, îndrumarea tinerilor sportivi spre o carieră universitară şi asigurarea viitorilor specialişti-tehnicieni sportivi;
h) mărirea numărului de practicanţi ai unei ramuri de sport, sportivi legitimaţi, aplicarea criteriilor specifice de selecţie pe ramură de sport, identificarea de sportivi valoroşi care să obţină rezultate sportive notabile pentru comunitatea locală în competiţii de nivel judeţean, zonal, naţional şi internaţional;
i) încurajarea parteneriatelor dintre federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport şi structurile sportive şcolare şi universitare în scopul dezvoltării asociaţiilor sportive şcolare şi universitare, pentru susţinerea procesului de redresare a ramurilor de sport în România;
j) creşterea gradului de participare la activităţi sportive şcolare pentru elevii din mediul rural cu oportunităţi reduse din punct de vedere socioeconomic;
k) creşterea numărului de evenimente şi acţiuni cu caracter sportiv şcolar şi universitar de nivel local/judeţean/zonal, regional şi naţional, competiţionale şi necompetiţionale, crearea cadrului organizatoric necesar practicării sportului în mod continuu şi susţinut;
l) stimularea activităţilor de atragere, pregătire şi promovare a tinerilor din mediul preuniversitar şi universitar, voluntari în sport, dezvoltarea acestei pârghii ca instrument de susţinere şi promovare a structurilor sportive şcolare şi universitare de la nivel local;
m) informarea şi creşterea gradului de conştientizare a elevilor şi studenţilor cu privire la beneficiile şi oportunităţile de practicare a sportului în cadrul asociaţiilor sportive şcolare/asociaţiilor sportive universitare;
n) încurajarea parteneriatelor între structurile sportive locale şi asociaţiile sportive şcolare şi universitare, întărirea capacităţii structurilor sportive de a selecţiona pentru performanţă sportivi din rândul elevilor şi studenţilor;
o) combaterea abandonului şcolar şi universitar şi a abandonului practicării unei ramuri de sport.
ART. 6
(1) Activitatea sportivă şcolară şi universitară se desfăşoară în structuri sportive şcolare şi universitare.
(2) Asociaţiile sportive şcolare şi universitare sunt structuri sportive fără personalitate juridică organizate în baza contractului de societate civilă, pe ramuri de sport.
(3) Asociaţiile sportive şcolare şi asociaţiile sportive universitare se afiliază la asociaţiile judeţene pe ramură de sport/ asociaţiile municipiului Bucureşti pe ramură de sport, la Federaţia Sportului Şcolar şi Federaţia Sportului Universitar şi au dreptul de a participa doar la competiţii de nivel local/judeţean pe ramura de sport şi la competiţiile şcolare/universitare la nivel local, naţional şi/sau internaţional.
(4) Cluburile sportive şcolare şi cluburile sportive universitare, alte unităţi de învăţământ cu clase cu profil sportiv sau clase mozaic, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, sunt structuri de drept public înfiinţate conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi pot participa la întreceri sportive de orice nivel.
ART. 7
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu rol în dezvoltarea sportului şcolar şi universitar, structurile sportive, precum şi alte organisme/organizaţii cu atribuţii de dezvoltare a sportului şcolar şi universitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sportului,
Novák Carol-Eduard
Bucureşti, 30 martie 2023.
Nr. 177.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: