Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 177 din 16 noiembrie 2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne
EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 931 din 18 noiembrie 2016
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 41, art. 176 alin. (3) şi (5) şi art. 339 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administraţia publică centrală,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
ART. 1
Prezentul ordin conţine prevederi referitoare la:
a) activităţile de analiză a postului şi de întocmire a fişei postului, prevăzute în anexa nr. 1;
b) recrutarea cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 2;
c) selecţionarea cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 3;
d) formarea profesională a cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 4;
e) exercitarea tutelei profesionale a cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 5;
f) acordarea gradelor militare şi înaintarea în gradul militar următor, prevăzute în anexa nr. 6;
g) naşterea şi modificarea raporturilor de serviciu, suspendarea din funcţie şi trecerea în rezervă a cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 7;
h) aprecierea de serviciu a cadrelor militare, prevăzute în anexa nr. 8;
i) sistemul de gestiune a datelor de personal, prevăzute în anexa nr. 9;
j) condiţiile în care cadrele militare din Ministerul Afacerilor Interne pot desfăşura şi alte activităţi remunerate în afara programului de lucru, prevăzute în anexa nr. 10;
k) competenţele de gestiune a resurselor umane, prevăzute în anexa nr. 11.
ART. 2
Se aprobă modelele, conţinutul şi instrucţiunile de completare ale formularelor:
a) „Chestionar pentru analiza postului“, prevăzut în anexa nr. 12;
b) „Fişa de observaţie a sarcinilor postului“, prevăzută în anexa nr. 13;
c) „Structura fişei postului“ şi „Instrucţiuni de completare a fişei postului“, prevăzute în anexa nr. 14;
d) „Programul activităţilor de tutelă profesională“, prevăzut în anexa nr. 15;
e) „Referat“, prevăzut în anexa nr. 16;
f) „Raport de încheiere a tutelei profesionale“, prevăzut în anexa nr. 17;
g) „Raport de evaluare a perioadei de tutelă profesională“, prevăzut în anexa nr. 18;
h) „Apreciere de serviciu“, prevăzută în anexa nr. 19;
i) „Apreciere de serviciu - fişa sintetică cu aprecierile parţiale de serviciu şi calificativul final“, prevăzută în anexa nr. 20;
j) „Îndrumar de organizare şi desfăşurare a interviului de apreciere“, prevăzut în anexa nr. 21;
k) „Îndrumar de completare a formularului de apreciere de serviciu a cadrelor militare“, prevăzut în anexa nr. 22;
l) „Fişa matricolă“, prevăzută în anexa nr. 23;
m) „Situaţie centralizatoare privind modul de utilizare a cadrului militar care a frecventat programe de pregătire profesională în străinătate în anul …“, prevăzută în anexa nr. 24;
n) „Tabel cu rezultatele obţinute la concursul pentru ocuparea postului de …“, prevăzut în anexa nr. 25;
o) „Model de borderou“, prevăzut în anexa nr. 26.
ART. 3
Dispoziţiile prezentului ordin se aplică:
a) cadrelor militare în activitate din Ministerul Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI;
b) cadrelor militare în rezervă, în retragere, precum şi veteranilor de război care au avut calitatea de cadre militare în MAI;
c) soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, numai în părţile referitoare la analiza postului şi gestiunea datelor de personal;
d) funcţionarilor publici, numai cu privire la dispoziţiile privind gestiunea datelor de personal;
e) personalului contractual, numai cu privire la dispoziţiile privind analiza postului şi gestiunea datelor de personal;
f) elevilor şi studenţilor, numai cu privire la dispoziţiile privind tutela profesională.
ART. 4
În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile utilizate au următorul înţeles:
a) post (de muncă) - componenta de bază a unei structuri organizatorice căreia îi este asociat un set de sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi ce revin unei anumite persoane şi pentru care MAI stabileşte, potrivit legii, raporturi de serviciu/raporturi de muncă; în cadrul statului de organizare postul este unic;
b) funcţie - expresia sintetică şi generalizată a ansamblului de sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi de serviciu, desfăşurate permanent, corespunzătoare unei anumite categorii de activităţi din MAI, respectiv rolul, de conducere sau de execuţie, ce revine unei sau unor persoane în structura instituţiei; este elementul de generalizare a posturilor asemănătoare; mai multe posturi pot avea în statul de organizare al unităţii aceeaşi funcţie, cum ar fi, de exemplu: ofiţer psiholog, consilier juridic;
c) funcţie de specialitate - funcţia care implică, între cerinţele de ocupare prevăzute în fişa postului, existenţa unei specializări ori calificări profesionale pentru care MAI nu poate asigura formarea profesională iniţială sau continuă prin reţeaua proprie de instituţii de învăţământ;
d) competenţă de gestiune a resurselor umane - drept conferit de actele normative în vigoare prin care ministrul afacerilor interne, alte persoane care ocupă funcţii de demnitate publică în cadrul MAI sau, după caz, persoanele care ocupă funcţii de conducere realizează managementul resurselor umane;
e) numire în funcţie - manifestarea de voinţă cu caracter unilateral, exercitată în condiţiile legii prin emiterea unui act administrativ de către persoana cu competenţă de gestiune a resurselor umane, având ca finalitate stabilirea funcţiei exercitate de persoana numită;
f) specialitatea studiilor absolvite - specializarea şi, după caz, domeniul de studii universitare sau/şi, în cazul studiilor preuniversitare, profilul de studii obţinute ca efect al absolvirii unei forme de învăţământ;
g) vechime în specialitatea structurii - perioada desfăşurată într-un domeniu, prin raportare la natura activităţilor desfăşurate;
h) vechime în specialitatea studiilor - experienţa dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, al unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învăţământului în România;
i) instituţie de învăţământ - denumire generică ce include instituţii de învăţământ ale MAI şi alte instituţii de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI.
ART. 5
Directorul general al Direcţiei generale management resurse umane, denumită în continuare DGMRU, este abilitat să emită precizări referitoare la aplicarea prezentului ordin, precum şi proceduri şi formulare utilizate în activitatea de management resurse umane, al căror conţinut se postează pe site-ul oficial al MAI.
ART. 6
Anexele nr. 1-26*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
──────────
*) Anexele nr. 1-26 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────
ART. 7
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a) Instrucţiunile ministrului de interne nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne^1;
──────────
^1 Instrucţiunile ministrului de interne nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece au ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
──────────
b) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind unele activităţi specifice domeniului resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare^2;
──────────
^2 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind unele activităţi specifice domeniului resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
──────────
c) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 339/2004 privind participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la programe de pregătire profesională în străinătate şi utilizarea ulterioară a acestuia^3;
──────────
^3 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 339/2004 privind participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la programe de pregătire profesională în străinătate şi utilizarea ulterioară a acestuia nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
──────────
d) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare^4;
──────────
^4 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
──────────
e) Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 8
Procedurile de concurs nefinalizate la data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează potrivit reglementărilor aflate în vigoare la momentul iniţierii acestora.
ART. 9
Aprecierea de serviciu anuală pentru anul 2016 se realizează pentru perioada 1 decembrie 2015 - 31 decembrie 2016.
ART. 10
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 11
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 21 noiembrie 2016.
Ministrul afacerilor interne,
Ioan-Dragoş Tudorache
Bucureşti, 16 noiembrie 2016.
Nr. 177.
ANEXA 1-26
ANEXE
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: