Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 174 din 26 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul managementului resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne
EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 şi 702 bis din 9 septembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 3, la articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Anunţul pentru ocuparea prin concurs a postului vacant se afişează la sediul unităţii, inclusiv prin avizierele electronice, dacă acestea există, şi se postează prin grija secretarului comisiei de concurs, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării concursului, în portalul de servicii electronice al MAI, care poate fi accesat inclusiv de pe pagina de internet a unităţii sau a eşalonului superior, ori, dacă aceasta nu există ori nu este operaţională, în presa scrisă."
2. În anexa nr. 6, la articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 10
(1) Candidaţii la examenul pentru acordarea gradului profesional de chestor de poliţie sunt propuşi ierarhic de către şeful inspectoratului general/similar din care fac parte."
3. În anexa nr. 6, la articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Candidaţii la examenul pentru acordarea gradului profesional de chestor de poliţie din unităţile aparatului central al MAI şi subordonate acestuia sunt propuşi, potrivit competenţei de coordonare, de către ministrul afacerilor interne sau, după caz, secretarul de stat/secretarul general."
4. În anexa nr. 6, la articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) DGMRU centralizează propunerile înaintate potrivit prevederilor alin. (1) şi (1^1), certifică îndeplinirea condiţiilor legale şi prezintă ministrului afacerilor interne lista candidaţilor pentru participarea la examen, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2)."
ART. II
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 şi 931 bis din 18 noiembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 3, la articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Anunţul pentru ocuparea prin concurs a postului vacant se afişează la sediul unităţii, inclusiv prin avizierele electronice, dacă acestea există, şi se postează prin grija secretarului comisiei de concurs, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării concursului, în portalul de servicii electronice al MAI, care poate fi accesat inclusiv de pe pagina de internet a unităţii sau a eşalonului superior, ori, dacă aceasta nu există ori nu este operaţională, în presa scrisă."
2. În anexa nr. 6, la articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 8
(1) Candidaţii la examenul pentru acordarea gradului de general de brigadă cu o stea/general de flotilă aeriană sunt propuşi ierarhic de către şeful inspectoratului general/similar din care fac parte."
3. În anexa nr. 6, la articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Candidaţii la examenul pentru acordarea gradului de general de brigadă cu o stea/general de flotilă aeriană din unităţile aparatului central al MAI şi subordonate acestuia sunt propuşi, potrivit competenţei de coordonare, de către ministrul afacerilor interne sau, după caz, secretarul de stat/secretarul general."
4. În anexa nr. 6, la articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) DGMRU centralizează propunerile înaintate potrivit prevederilor alin. (1) şi (1^1), certifică îndeplinirea condiţiilor legale şi prezintă ministrului afacerilor interne lista candidaţilor pentru participarea la examen, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2)."
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Bucureşti, 26 octombrie 2023.
Nr. 174.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: