Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - prevederile art. 175 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; - dispoziţiile art. II alin. (4) şi alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2015; - dispoziţiile art. 9 lit. t) şi art. 19 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 629/2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate; - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 972/2010 pentru aprobarea Procedurilor, standardelor şi metodologiei de acreditare a spitalelor; - Referatul comun al Unităţii de Standarde şi Proceduri de Acreditare şi al Direcţiei economice, achiziţii publice şi administrativ nr. 1.114/DEAPA din data de 21 august 2015, aprobat de către preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor cu nr. 2.817/CV din data de 21 august 2015, în temeiul art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008 privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emite prezentul ordin. ART. 1 (1) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, denumită în continuare Co.N.A.S., foloseşte experţi în domeniul de activitate al instituţiei, persoane selectate în condiţiile prezentului ordin şi în baza unei proceduri interne. (2) Calitatea de expert este atribuită de către Co.N.A.S. şi recunoscută doar în cadrul relaţiei bilaterale dintre instituţie şi expert, nefiind o calificare profesională şi, ca atare, nu poate fi utilizată în relaţii cu terţii. ART. 2 Activităţile sau proiectele pentru care se pot folosi experţi, selectaţi în condiţiile art. 3, sunt destinate următoarelor domenii: a) medicale, chirurgicale, de recuperare şi activităţilor conexe şi complementare asistenţei medicale; b) investigaţii clinice şi paraclinice; c) radioterapie; d) farmaceutic clinic; e) economico-financiar; f) logistic în domeniul sănătăţii; g) comunicării şi relaţionării externe; h) bioeticii şi drepturilor pacienţilor şi ale angajaţilor din domeniul medical; i) managementului sanitar; j) îngrijirilor la domiciliu şi paliative; k) managementul riscurilor, al situaţiilor de urgenţă şi al situaţiilor excepţionale. ART. 3 (1) Selecţia experţilor în domeniul de activitate al Co.N.A.S. se face pe baza unei proceduri interne, pe criterii profesionale, dintre specialiştii în domeniile prevăzute la art. 2, cetăţeni români şi străini. (2) Criteriile de selecţie au la bază indicatorii de evaluare personală prevăzuţi în anexa nr. 1. (3) Experţii cetăţeni ai altor state, recomandaţi de către organisme internaţionale similare Co.N.A.S. cu care există protocoale de colaborare, sunt exceptaţi de la procedura de selecţie. ART. 4 Se înfiinţează Registrul experţilor în domeniul de activitate al Co.N.A.S., prin înregistrarea specialiştilor selectaţi de către instituţie ca experţi, pentru a fi solicitaţi la nevoie, pentru realizarea unor activităţi şi proiecte specifice. ART. 5 Pentru activităţile sau proiectele stabilite prin ordin al preşedintelui Co.N.A.S., instituţia încheie cu experţii selectaţi contracte civile potrivit Codului civil. Contractele vor conţine prevederi privind cedarea drepturilor de autor către Co.N.A.S. şi clauze de confidenţialitate. ART. 6 (1) Onorariul experţilor se calculează, în sumă brută, în baza grilei prevăzute în anexa nr. 2. (2) Din contravaloarea serviciilor contractate şi prestate, Co.N.A.S. reţine şi virează sumele aferente impozitului pe venit şi contribuţiilor datorate de către experţi la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale. ART. 7 (1) Anexele nr. 1 şi 2 constituie parte integrantă din prezentul ordin. (2) Structurile organizatorice ale Co.N.A.S. vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. (3) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Co.N.A.S., www.conas.gov.ro. Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, Vasile Cepoi, secretar de stat Bucureşti, 21 august 2015. Nr. 172. ANEXA 1 Criteriile de selecţie şi departajare a candidaţilor şi punctajele aferente pentru recunoaşterea calităţii de expert în domeniul de activitate al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor
┌─────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐
│ │ Criteriu │ Punctaj │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C 1 │Pregătirea profesională │ │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C1.1 │Pregătirea în domeniul serviciilor │Fără experienţă - 0 puncte │
│ │sănătăţii publice şi a celor conexe │Peste 1 an - 10 puncte │
│ │medicale (de exemplu: biologie, │1-3 ani - 15 puncte │
│ │psihologie, IT-medical, juridic, │Peste 3 ani - 25 de puncte │
│ │economic, bioetica şi drepturile │ │
│ │pacienţilor şi ale angajaţilor din │ │
│ │domeniul medical, comunicării şi │ │
│ │relaţionării externe etc.) │ │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C1.2 │Pregătirea în domeniul evaluării- │Fără experienţă - 0 puncte │
│ │acreditării spitalelor │Cu experienţă teoretică - │
│ │ │15 puncte │
│ │ │Cu experienţă practică - 25 de │
│ │ │puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C1.3 │Pregătirea în domeniul standardizării │Fără experienţă - 0 puncte │
│ │ │Cu experienţă - 10 puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C1.4 │Pregătirea în domeniul auditului │Fără experienţă - 0 puncte │
│ │calităţii │Cu experienţă - 10 puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C1.5 │Studii postuniversitare sau calificări │Nu - 0 puncte │
│ │în domeniul managementului de sănătate │Da - 25 de puncte │
│ │sau al calităţii │ │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C 2 │Experienţa şi expertiza profesională │ │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C2.1 │Experienţa şi expertiza profesională │Fără practică medicală în │
│ │generală relevantă în domeniul larg al │ultimii 5 ani - 0 │
│ │sănătăţii - practica medicală │1 an practică în ultimii 5 ani -│
│ │ │10 puncte │
│ │ │Practică continuă neîntreruptă │
│ │ │mai mult de 5 ani - 20 de puncte│
│ │ │Practicant activ cu practică │
│ │ │continuă neîntreruptă mai mult │
│ │ │de 5 ani - 25 de puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C2.2 │Experienţa şi expertiza profesională │Fără practică în ultimii 5 ani │
│ │generală relevantă în domeniul larg al │- 0 │
│ │sănătăţii - activitate în domenii │1 an practică în ultimii 5 ani │
│ │conexe medicale (de exemplu: biologie, │- 10 puncte │
│ │psihologie, IT-medical, juridic, │Practică continuă neîntreruptă │
│ │economic, bioetica şi drepturile │mai mult de 5 ani - 20 de puncte│
│ │pacienţilor şi ale angajaţilor din │Practicant activ cu practică │
│ │domeniul medical, comunicării şi │continuă neîntreruptă mai mult │
│ │relaţionării externe etc.) │de 5 ani - 25 de puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C 3 │Activitate ştiinţifică │ │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C3.1 │Proiecte specifice în domeniu, │Nu - 0 puncte │
│ │finalizate sau în derulare │Da - 10 puncte │
│ │ │Da, cu tematică similară │
│ │ │domeniului de activitate al │
│ │ │Comisiei Naţionale de Acreditare│
│ │ │a Spitalelor - 25 de puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C3.2 │Publicaţii în domeniul de activitate al│Nu - 0 puncte │
│ │experţilor folosiţi de către Comisia │Da - 10 puncte │
│ │Naţională de Acreditare a Spitalelor │Da, cu tematică similară │
│ │ │domeniului de activitate al │
│ │ │Comisiei Naţionale de Acreditare│
│ │ │a Spitalelor - 25 de puncte │
├─────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│C3.3 │Publicaţii în domeniul de activitate al│Nu - 0 puncte │
│ │Comisiei Naţionale de Acreditare a │Da - 10 puncte │
│ │Spitalelor │Da, cu tematică similară │
│ │ │domeniului de activitate al │
│ │ │Comisiei Naţionale de Acreditare│
│ │ │a Spitalelor - 25 de puncte │
└─────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘
ANEXA 2 Onorariul experţilor în domeniul de activitate al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor Onorariul experţilor se stabileşte astfel: 1. Nivelul onorariului pentru expertiza naţională:
┌──────────────────────┬───────────────────────┐
│ 65-130 de puncte │ 131-205 puncte │
┌──────────────────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┤
│ Tarif orar*) │ 42 lei │ 72 lei │
└──────────────────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┘
2. Nivelul onorariului pentru expertiza internaţională:
┌──────────────────────────────┬──────────────────────┐
│ Tarif orar*) │ 83 lei │
└──────────────────────────────┴──────────────────────┘
────────── *) Numărul de ore necesare pentru realizarea activităţii de expertiză se estimează de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi se stabileşte prin contractul semnat între instituţie şi expert. Plafoanele prezentate mai sus reprezintă valori maxime ale onorariului plătibil de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, reprezentând suma netă care conţine şi contribuţiile/taxele aferente, calculate, reţinute şi virate de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.────────── -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.