Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 168 din 16 octombrie 2014 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în care poate fi efectuată procesarea laptelui crud care nu îndeplineşte criteriile referitoare la numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 3 noiembrie 2014
Văzând Referatul de aprobare nr. 2.070 din 2 iunie 2014, întocmit de Direcţia siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare,
în temeiul prevederilor:
- Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, cu amendamentele ulterioare,
- Regulamentului (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman, cu amendamentele ulterioare;
în baza prevederilor:
- art. 10 alin. (8) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare,
- art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în care poate fi efectuată procesarea laptelui crud care nu îndeplineşte criteriile referitoare la numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută la art. 1 a fost elaborată în vederea stabilirii cerinţelor naţionale pentru laptele crud care nu respectă criteriile în ceea ce priveşte numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, cu amendamentele ulterioare.
ART. 3
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi operatorii cu activităţi în domeniul obţinerii laptelui şi produselor din lapte vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor controlează modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Vladimir Alexandru Mănăstireanu
Bucureşti, 16 octombrie 2014.
Nr. 168.
ANEXĂ
NORMĂ
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
privind condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor în care poate fi efectuată procesarea laptelui
crud care nu îndeplineşte criteriile referitoare la numărul
total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European
şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire
a unor norme specifice de igienă
care se aplică alimentelor de origine animală
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor stabileşte condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în care poate fi efectuată procesarea laptelui crud care nu îndeplineşte criteriile referitoare la numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală cu amendamentele ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
ART. 2
În sensul prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, următorii termeni se definesc astfel:
a) operator din sectorul alimentar - persoana fizică sau juridică care răspunde pentru îndeplinirea prevederilor legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în cadrul unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau valorifică produse de origine animală;
b) centru de colectare a laptelui materie primă - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate, în care se desfăşoară activităţi pentru colectarea laptelui crud de la diferite exploataţii, răcirea, depozitarea şi livrarea laptelui crud către unităţile de procesare;
c) unitate de procesare a laptelui materie primă - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate, în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia laptelui crud provenit de la centre de colectare lapte independente, centre de colectare aparţinând unităţilor de procesare a laptelui materie primă sau direct de la exploataţii de producţie a laptelui, depozitarea şi procesarea laptelui crud sub formă de produse lactate, depozitarea şi livrarea acestora;
d) centru de prelucrare lapte integrat în cadrul exploataţiei - unitate dotată cu spaţii şi echipamente adecvate desfăşurării activităţii de prelucrare a laptelui crud provenit de la animalele proprii în produse lactate, într-o gamă sortimentală restrânsă; în această categorie sunt incluse spaţiile şi facilităţile de la nivelul stânelor sau exploataţiilor agricole unde laptele crud, provenit de la animalele din exploataţia proprie, este prelucrat în brânzeturi şi comercializat direct către consumatorul final în spaţii special amenajate în pieţele agroalimentare, cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, manifestărilor organizate în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional, în conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
e) centru de prelucrare lapte independent - unitate dotată cu spaţii şi echipamente adecvate pentru recepţia laptelui crud de la producători locali, prelucrarea acestuia în produse lactate într-o gamă sortimentală restrânsă şi vânzarea cu amănuntul, în conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
f) lapte crud neconform - lapte crud de vacă ce nu respectă cerinţele în ceea ce priveşte numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
g) brânzeturi cu perioadă lungă de maturare - brânzeturi care nu sunt gata pentru consum la puţin timp după obţinerea lor şi care trebuie păstrate o perioadă de cel puţin 60 de zile, la o temperatură şi în anumite condiţii, pentru a permite modificările biochimice şi fizice necesare care sunt proprii acestor brânzeturi;
h) maturare - procesul complex prin care brânzeturile păstrate la o temperatură şi în anumite condiţii suferă modificări biochimice şi/sau fizice, ca urmare a acţiunii condiţiilor de păstrare şi/sau enzimelor secretate de microorganismele care se dezvoltă spontan în lapte sau care sunt introduse prin însămânţare.
ART. 3
(1) Operatorii din sectorul alimentar care deţin centre de colectare a laptelui pot să recepţioneze lapte crud neconform, pe care să-l livreze către o unitate de procesare a laptelui în vederea obţinerii brânzeturilor cu perioadă de maturare de cel puţin 60 de zile, numai în cazul în care unitatea de destinaţie deţine autorizare sanitară veterinară pentru desfăşurarea acestei activităţi.
(2) Operatorii din sectorul alimentar care deţin unităţi de procesare/centre de prelucrare a laptelui şi care recepţionează lapte crud neconform, pentru obţinerea brânzeturilor cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, trebuie să fie autorizaţi/înregistraţi pentru această activitate.
(3) Operatorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) trebuie să elaboreze şi să implementeze proceduri adecvate privind asigurarea trasabilităţii, începând de la materia primă şi până la obţinerea produselor finite.
CAP. II
Condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în care se poate efectua procesarea laptelui crud care nu îndeplineşte criteriile referitoare la numărul total de germeni prevăzute în secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004
ART. 4
Operatorii din sectorul alimentar care produc, colectează sau procesează laptele crud neconform trebuie să elaboreze şi să implementeze proceduri pentru a se asigura că laptele crud neconform, destinat obţinerii brânzeturilor cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, îndeplineşte următoarele cerinţe:
a) La nivelul fermelor/exploataţiilor de vaci producătoare de lapte:
1. numărul de germeni/ml la 30°C ≤ 500.000*);
--------
*) Media geometrică variabilă calculată pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două prelevări pe lună.
2. numărul de celule somatice/ml ≤ 400.000**);
--------
**) Media geometrică variabilă calculată pe o perioadă de 3 luni, cu cel puţin o prelevare pe lună.
b)La nivelul unităţii de procesare:
- numărul total de germeni/ml la 30°C, înainte de intrarea la procesare cu o valoare de ≤ 700.000.
ART. 5
Operatorii din sectorul alimentar cu activităţi în domeniul laptelui şi produselor din lapte care produc, depozitează, transportă, colectează, recepţionează şi procesează lapte crud neconform, în vederea obţinerii brânzeturilor cu o perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, trebuie să elaboreze şi să implementeze proceduri pentru a se asigura că:
a) la nivelul fermelor/exploataţiilor de vaci producătoare de lapte, centrelor de colectare a laptelui:
1. laptele crud neconform este depozitat la nivelul exploataţiei de vaci producătoare de lapte sau la nivelul centrului de colectare a laptelui materie primă, separat de laptele crud care respectă criteriile prevăzute de secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
2. se efectuează teste de laborator cu frecvenţa stabilită, în baza cărora se garantează că laptele crud neconform se încadrează în parametrii de calitate stabiliţi la art. 4;
3. personalul lucrător din aceste unităţi este instruit cu privire la necesitatea respectării condiţiilor generale de igienă şi necesitatea separării laptelui conform de cel neconform;
b) la nivelul unităţilor de procesare/centrelor de prelucrare a laptelui crud neconform în produse cu o perioadă lungă de maturare de peste 60 de zile:
1. laptele crud neconform este recepţionat, stocat şi prelucrat în unitatea de procesare/centrul de prelucrare separat de laptele crud care respectă criteriile prevăzute de secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
2. operaţiunile de procesare a laptelui crud neconform şi a laptelui crud care respectă criteriile prevăzute de secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 se efectuează separat în timp sau spaţiu;
3. după prelucrarea laptelui crud neconform sunt efectuate operaţiunile de spălare şi dezinfectare a instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice;
4. maturarea produselor lactate obţinute din laptele crud neconform se realizează astfel încât să fie evitat orice contact cu produsele din lapte obţinute din laptele crud care respectă criteriile prevăzute de secţiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
5. trasabilitatea laptelui şi a produselor lactate obţinute este documentată şi asigurată în toate etapele procesului de fabricaţie, începând cu obţinerea şi stocarea laptelui crud la nivelul exploataţiei/fermei de animale producătoare de lapte/centrului de colectare a laptelui materie primă şi până la finalizarea perioadei de maturare pentru fiecare categorie de produse cu perioadă lungă de maturare;
6. brânzeturile cu o perioadă lungă de maturare obţinute din lapte crud neconform îndeplinesc criteriile microbiologice aplicabile alimentelor, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;
7. personalul care desfăşoară activităţi în cadrul unităţilor de procesare/centrelor de prelucrare lapte este instruit corespunzător cu privire la măsurile care sunt dispuse pentru asigurarea separării între diferitele etape de procesare a diferitelor categorii de lapte crud.
ART. 6
Operatorii din sectorul alimentar care deţin unităţi de procesare/centre de prelucrare lapte materie primă autorizate/ înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care intenţionează să recepţioneze lapte crud neconform, pentru obţinerea brânzeturilor cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, înaintează la direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, o cerere scrisă, în baza căreia personalul de specialitate din cadrul acesteia va verifica respectarea condiţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în vederea autorizării/înregistrării acestei activităţi.
ART. 7
(1) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin personalul de specialitate, verifică respectarea tuturor condiţiilor de trasabilitate de la exploataţia/ferma de vaci, centru de colectare lapte, ruta de transport, recepţia laptelui crud în unitatea de procesare/centrul de prelucrare, procesul tehnologic şi până la livrarea produselor finite.
(2) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, pentru procesarea laptelui crud neconform în brânzeturi cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, emite autorizaţia/documentul de înregistrare sanitară veterinară, conform legislaţiei în vigoare, fără a se percepe tariful de autorizare şi retrage autorizaţia/înregistrarea sanitară veterinară a unităţii de procesare/centrului de prelucrare a laptelui materie primă, emisă anterior efectuării evaluării în conformitate cu alin. (1) şi (2).
(3) În rubrica "Observaţii" din autorizaţia sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare prevăzută în anexa nr. 4 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010, cu modificările ulterioare, respectiv la pct. I din documentul de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzut în anexa nr. 3 la Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se va înscrie menţiunea "Brânzeturi cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile din lapte neconform" sau codul "RC-NM".
(4) În situaţia în care personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, constată neîndeplinirea condiţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru procesarea laptelui crud neconform, înscrie în nota de constatare deficienţele constatate şi dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(5) Pentru unităţile de procesare a laptelui autorizate sanitar- veterinar în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2), direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, va transmite la Direcţiei siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor copia autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare eliberate în condiţiile alin. (2) şi (3), în vederea actualizării site-ului unde sunt publicate listele unităţilor autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 8
(1) Autorizaţia/Înregistrarea sanitar-veterinară pentru unităţile de procesare/centrele de prelucrare lapte materie primă care obţin brânzeturi cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile din lapte neconform, emisă în conformitate cu prevederile de la art. 7, îşi păstrează valabilitatea atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru procesarea laptelui crud neconform.
(2) În cazul în care, cu ocazia controalelor oficiale, se constată că unităţile de procesare/centrele de prelucrare lapte materie primă autorizate/înregistrate sanitar-veterinar să proceseze lapte crud neconform nu mai îndeplinesc condiţiile pentru desfăşurarea acestei activităţi, se emite ordonanţa de suspendare/interzicere a activităţii de procesare a laptelui neconform, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.
ART. 9
(1) Brânzeturile cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, obţinute la nivelul unităţilor de procesare autorizate sanitar-veterinar din lapte crud neconform, astfel cum este definit la art. 2 lit. f), trebuie identificate cu marca de identificare de formă ovală, în conformitate cu dispoziţiile stabilite la secţiunea I din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, şi pot face obiectul schimburilor intracomunitare şi exportului în ţări terţe.
(2) Brânzeturile cu perioadă lungă de maturare de cel puţin 60 de zile, obţinute la nivelul centrelor de prelucrare înregistrate sanitar-veterinar din lapte crud neconform, astfel cum este definit la art. 2 lit. f), vor fi identificate în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: