Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - art. 2 alin. (3) lit. d^1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 4 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; – Decizia Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. nr. 462 din 3.06.2024 de aprobare a devizului general, actualizat, al obiectivului de investiţii „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, LEA 400 kV Timişoara-Arad, etapa III“; – Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.947 din 2.11.2022 de aprobare a Planului de dezvoltare a reţelei electrice de transport pentru perioada 2022-2031, în care este prevăzut şi proiectul „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, LEA 400 kV Timişoara-Arad, etapa III“, luând în considerare Referatul nr. 280.762 din 10.02.2025, aprobat de către conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, în temeiul dispoziţiilor: - art. 38^1 alin. (5) - (7) şi art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale; – art. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, LEA 400 kV Timişoara-Arad, etapa III“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Responsabilitatea pentru realitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor transmise care au stat la baza emiterii prezentului ordin revine Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului, Terente Ciui, secretar de stat Bucureşti, 11 februarie 2025. Nr. 166. ANEXA 1 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, LEA 400 kV Timişoara-Arad, etapa III“ Titular: statul român, prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului Beneficiar: Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. Amplasament: unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţelor Arad şi Timiş Indicatorii tehnico-economici
┌───────────────────┬──────────┬──────────┐
│Valoarea totală a │fără TVA │cu TVA │
│investiţiei: │ │ │
├───────────────────┼──────────┼──────────┤
│ │293.755,42│349.021,66│
│ │mii lei │mii lei │
├───────────────────┴──────────┴──────────┤
│(în preţuri valabile la data de │
│15.04.2024, 1 euro = 4,9737 lei), din │
│care: │
├───────────────────┬──────────┬──────────┤
│ │fără TVA │cu TVA │
├───────────────────┼──────────┼──────────┤
│- │180.560,57│214.867,08│
│construcţii-montaj:│mii lei │mii lei │
├───────────────────┴──────────┴──────────┤
│Valoarea aferentă despăgubirilor pentru │
│imobilele proprietate privată care │
│constituie coridorul de expropriere: │
│528.364,89 lei │
└─────────────────────────────────────────┘
Eşalonarea investiţiei (INV/C + M)
┌─────┬────────────────┬────────────────┐
│ │fără TVA │cu TVA │
├─────┼────────────────┼────────────────┤
│ │44.973,95 mii │53.519,01 mii │
│Anul │lei/ │lei/ │
│1 │27.643,82 mii │32.896,15 mii │
│ │lei │lei │
├─────┼────────────────┼────────────────┤
│ │92.973,60 mii │110.638,57 mii │
│Anul │lei/ │lei/ │
│2 │57.147,42 mii │68.005,43 mii │
│ │lei │lei │
├─────┼────────────────┼────────────────┤
│ │155.807,87 mii │184.864,08 mii │
│Anul │lei/ │lei/ │
│3 │95.769,33 mii │113.965,50 mii │
│ │lei │lei │
└─────┴────────────────┴────────────────┘
Capacităţi
┌────────────────┬─────────────────────┐
│Lungime linie │67,2 km │
│electrică: │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│ │- 42,5 km linie │
│ │electrică aeriană │
│din care: │dublu circuit │
│ │- 24,7 km linie │
│ │electrică aeriană │
│ │simplu circuit │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Tensiune linie │400 kV │
│electrică: │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Tip linie │dublu circuit/simplu │
│electrică: │circuit │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Număr stâlpi │209 buc. │
│linie electrică │- 128 buc. stâlpi │
│aeriană: │dublu circuit │
│din care: │- 81 buc. stâlpi │
│ │simplu circuit │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Durata de │ │
│realizare a │36 de luni │
│investiţiei: │ │
└────────────────┴─────────────────────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează în baza Contractului de finanţare nr. 4 din 10.10.2022/C950 din 11.10.2022 (Proiect MF 2022-1 RO 0-011), încheiat între Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., în calitate de beneficiar, şi Ministerul Energiei, în calitate de autoritate naţională de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României din Fondul de modernizare, din surse proprii ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., precum şi din alte surse legal constituite, iar de la bugetul de stat se alocă, prin bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, suma de 528.364,89 lei aferentă despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.