Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 166 din 10 noiembrie 2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 4/2016 pentru aprobarea componenţei şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Ministerului Afacerilor Interne
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: ART. I Anexa la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 4/2016 pentru aprobarea componenţei şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 8 ianuarie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4 alineatul (1), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "c) director general/şef direcţie generală, director/şef direcţie al structurilor din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne; d) inspector general al inspectoratelor generale din Ministerul Afacerilor Interne, director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi director general al Direcţiei Generale Anticorupţie;"
2. La articolul 11, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Cu aprobarea ministrului afacerilor interne, membrii Colegiului pot participa la şedinţă prin intermediul platformelor de tehnologia informaţiei, gestionate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne."
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode
Bucureşti, 10 noiembrie 2022. Nr. 166. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email