Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 161 din 3 octombrie 2023  pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 161 din 3 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne

EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 893 din 4 octombrie 2023
    În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 16 martie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "g) misiuni/activităţi cu caracter operativ: ansamblu de acţiuni în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale, efectuate în condiţii de solicitare psihică intensă şi cu un grad ridicat de periculozitate, de natură a aduce atingere vieţii şi integrităţii fizice şi/sau psihice a individului;"

    2. La articolul 12 alineatul (2), litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "i) executarea de misiuni/activităţi cu caracter operativ, altele decât cele menţionate la lit. h);"

    3. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Încadrarea în prevederile alin. (2) lit. i) se realizează de către inspectoratele generale/similare şi instituţiile de învăţământ ale MAI, potrivit atribuţiilor stabilite prin reglementări specifice de organizare şi funcţionare."

    4. La articolul 13 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) la 3 ani pentru personalul care execută activităţile prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. i);"

    5. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 20^1
    (1) În situaţii temeinic justificate, fără a aduce atingere prevederilor art. 20, pentru persoanele cărora li s-a menţinut avizul psihologic de inaptitudine după încheierea procedurilor prevăzute de acestea, ministrul afacerilor interne analizează şi poate dispune o reevaluare psihologică în mod excepţional, condiţionată de o solicitare motivată a persoanei evaluate, susţinută de indicii temeinice, care pun în mod vădit la îndoială integritatea procedurii de evaluare. În cadrul demersului de analiză a solicitării, ministrul afacerilor interne va consulta şi alte părţi implicate în acest proces, inclusiv Centrul şi psihologii angrenaţi în toate etapele de evaluare.
    (2) În eventualitatea în care se impune reevaluarea psihologică dispusă în mod excepţional, în condiţiile alin. (1), aceasta va fi realizată de către o comisie alcătuită din cinci psihologi din cadrul MAI, numiţi prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea directorului Centrului.
    (3) Comisia constituită în condiţiile alin. (2) emite un aviz psihologic, acesta producând efecte de la data înregistrării, iar cel anterior îşi încetează valabilitatea.
    (4) În situaţia în care nu se dispune o reevaluare psihologică în mod excepţional în condiţiile alin. (1), refuzul se motivează."

    6. La articolul 21, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Pe durata de valabilitate prevăzută la alin. (1), titularii nu pot participa la o nouă evaluare psihologică în acelaşi scop cu evaluarea iniţială, cu excepţia cazului în care a fost admisă contestaţia în condiţiile art. 20 sau a fost dispusă o reevaluare psihologică în mod excepţional potrivit art. 20^1.
    .............................................................................
(4) În situaţia în care, în urma unei evaluări psihologice realizate în condiţiile art. 13 alin. (2) lit. a) şi b), persoana evaluată a obţinut un aviz psihologic de inaptitudine, poate fi susţinută o nouă evaluare, în vederea avizării pentru desfăşurarea respectivelor activităţi, în condiţiile art. 12 alin. (2). Noua evaluare poate fi susţinută după minimum 6 luni de la emiterea documentului cuprinzând rezultatul evaluării, cu excepţia cazului în care a fost admisă contestaţia în condiţiile art. 20 sau a fost dispusă o reevaluare psihologică în mod excepţional potrivit art. 20^1."

    7. La articolul 36 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) elaborarea profilului psihocomportamental al autorului necunoscut - constând în analiza psihologică a comportamentului infracţional prin care se identifică trăsături şi caracteristici majore comportamentale şi de personalitate în cauze privind infracţiuni grave împotriva persoanelor sau patrimoniului;
c) elaborarea profilului personalităţii - constând în analiza psihocomportamentală a subiecţilor procesuali penali principali şi/sau a martorilor în cauze privind infracţiuni grave împotriva persoanelor sau patrimoniului, precum şi adaptarea de către organele judiciare a tacticilor şi metodelor de audiere, prin intermediul strategiilor psihojudiciare."

    8. La articolul 37, după alineatul (2) se introducdouă noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Evaluarea comportamentului simulat prevăzută la art. 36 alin. (2) se realizează de către psihologi din cadrul MAI, potrivit competenţelor.
(4) Rezultatul evaluării comportamentului simulat prin tehnica poligraf se consemnează într-un raport de evaluare a comportamentului simulat prin tehnica poligraf."

    9. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 38
    (1) Elaborarea profilului psihocomportamental al autorului necunoscut şi elaborarea profilului personalităţii sunt dispuse de către organele de urmărire penală şi vor fi realizate de către psihologii structurilor specializate ale Poliţiei Române împreună cu personalul cu atribuţii în desfăşurarea activităţii de urmărire penală privind infracţiuni grave împotriva persoanei sau patrimoniului.
    (2) Rezultatul activităţii prevăzute la alin. (1) se consemnează într-un raport de analiză comportamentală."

    10. Articolul 39 se abrogă.
    11. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 44
    La solicitarea şefilor/comandanţilor unităţilor, în situaţii temeinic justificate, psihologii asigură, potrivit competenţelor, suportul psihologic în desfăşurarea misiunilor operative cu grad ridicat de risc, prin măsuri specifice de asistenţă psihologică."

    12. La articolul 60 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) raportul de evaluare a comportamentului simulat prin tehnica poligraf;
b) raportul de analiză comportamentală."

    13. La articolul 60 alineatul (1), litera c) se abrogă.
    14. La articolul 68, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Susţinerea de către personalul MAI şi de către elevii şi studenţii din instituţiile de învăţământ ale MAI a evaluării psihologice periodice, în situaţii speciale, la reluarea activităţii, a evaluării psihologice clinice, potrivit prezentului ordin, precum şi participarea la activităţile de monitorizare psihologică sunt obligatorii. Nerespectarea acestei obligaţii angajează răspunderea personalului MAI, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ ale MAI, potrivit reglementărilor aplicabile."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Marian-Cătălin Predoiu

    Bucureşti, 3 octombrie 2023.
    Nr. 161.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016