Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 159 din 10 iulie 2019 privind modificarea şi completarea Regulamentului de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013
EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 603 din 23 iulie 2019
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 6 lit. b) şi i), art. 10 alin. (5^1) şi art. 25 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. I
Regulamentul de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 şi 820 bis din 21 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 18, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Prin excepţie de la data-limită prevăzută la alin. (1), producătorul de energie electrică şi termică în cogenerare beneficiar al schemei de sprijin are obligaţia de a transmite către ANRE documentaţia de calificare prevăzută la art. 21, astfel:
a) dacă instanţa dispune pentru un producător începerea procedurii falimentului, documentaţia va fi transmisă către ANRE în termen de 7 zile de la pronunţarea falimentului;
b) dacă producătorul de energie electrică şi termică în cogenerare solicită retragerea licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere, documentaţia de calificare se transmite concomitent cu această solicitare;
c) dacă ANRE iniţiază, în condiţiile reglementărilor în vigoare, procedura de retragere a licenţei producătorului care exploatează comercial capacităţi de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, documentaţia de calificare se transmite la termenul comunicat de ANRE."
2. La articolul 19 alineatul (1), litera c) se abrogă.
3. La articolul 19, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul producătorilor care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3), perioada pentru calculele de autoevaluare pentru calificare este cea pentru care nu a fost efectuată, pe baza unei decizii de calificare emise de ANRE, regularizarea diferenţei dintre cantitatea totală de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată din centrală care avea dreptul să beneficieze de schema de sprijin şi cantitatea totală de energie electrică livrată din respectiva centrală care a beneficiat efectiv de schema de sprijin."
4. La articolul 21 alineatul (2), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
"i) energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin repartizată pentru fiecare dintre perioadele: 1 ianuarie-30 iunie, 1 iulie-31 octombrie, 1 noiembrie-31 decembrie, pentru fiecare configuraţie, prezentate conform tabelului 7 din anexa nr. 3 la prezentul regulament."
5. La articolul 25, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Autoevaluarea pentru calificare a unei configuraţii de producţie în cogenerare poate fi invalidată temporar în cazul în care dosarul de autoevaluare pentru calificare al respectivei configuraţii nu este complet constituit în următoarele termene:
a) 40 de zile de la data-limită prevăzută la art. 18 alin. (1);
b) 13 zile de la pronunţarea falimentului în cazul producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3) lit. a);
c) 20 de zile de la data înregistrării la ANRE a cererii producătorului de energie electrică şi termică în cogenerare de retragere a licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere;
d) la termenul comunicat de ANRE în cazul producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3) lit. c)."
6. La articolul 27, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
"l) energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie - E^SS_prd.I, energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 iulie-31 octombrie - E^SS_prd.II şi, respectiv, energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 noiembrie-31 decembrie - E^SS_prd.III, pentru fiecare configuraţie, după caz."
7. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Dacă autoevaluarea pentru calificare a unei configuraţii de producţie în cogenerare este invalidată temporar conform prevederilor art. 25 alin. (3), în calculele de regularizare anuală cantitatea E^SS de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată din respectiva configuraţie se consideră 0 MWh, în conformitate cu decizia de invalidare temporară a autoevaluării emisă de ANRE. În această situaţie, ANRE comunică solicitantului motivele invalidării."
8. La anexa nr. 3 la regulament, după tabelul 6 se introduce un nou tabel, tabelul 7, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
(1) Operatorii economici care deţin sau exploatează comercial unităţi de cogenerare, furnizorii clienţilor casnici şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2) Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru Chiriţă
Bucureşti, 10 iulie 2019.
Nr. 159.
ANEXA 1
Tabelul 7. Energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin
(a se vedea imaginea asociată)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: