Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: ART. 1 Cota obligatorie estimată de achiziţie de certificate verzi de către operatorii economici care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi, pentru perioada august-decembrie 2018, se stabileşte la valoarea de 0,425 certificate verzi/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 3042,6 GWh, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A., producătorii de energie electrică din surse regenerabile şi operatorii economici prevăzuţi la art. 1 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 110/2017 privind stabilirea cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi, aferentă anului 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 15 decembrie 2017, se abrogă. ART. 4 Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 august 2018. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Zoltán Nagy-Bege Bucureşti, 27 iulie 2018. Nr. 158. ANEXA 1
┌────┬────────────────┬────┬─────────────┬──────────────┐
│Nr. │Indicatori │U.M.│Mod de │Valoare │
│crt.│ │ │stabilire │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Conform art. │ │
│ │ │ │VII din │ │
│ │ │ │Ordonanţa de │ │
│ │Cantitatea │ │urgenţă a │ │
│ │statică de │ │Guvernului │ │
│1. │certificate │CV │nr. 24/2017, │14.910.140 │
│ │verzi pentru │ │aprobată cu │ │
│ │anul 2018 │ │modificări şi│ │
│ │ │ │completări │ │
│ │ │ │prin Legea │ │
│ │ │ │nr. 184/2018 │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Cantitatea │ │ │ │
│ │statică de │ │ │ │
│ │certificate │ │Rând 2 = Rând│ │
│2. │verzi pentru │CV │1*(7/12) │8.697.582 │
│ │perioada │ │ │ │
│ │ianuarie-iulie │ │ │ │
│ │2018 │ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Impactul mediu │ │ │ │
│ │anual al │euro│Conform art. │ │
│3. │certificatelor │/MWh│II din Legea │11,15 │
│ │verzi în anul │ │nr. 184/2018 │ │
│ │2018 │ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Conform art. │ │
│ │ │ │36 alin. (1) │ │
│ │ │ │din │ │
│ │ │ │Metodologia │ │
│ │ │ │de stabilire │ │
│ │ │ │a cotei │ │
│ │ │ │anuale │ │
│ │ │ │obligatorii │ │
│ │Consumul final │ │de achiziţie │ │
│ │estimat de │ │de │ │
│4. │energie │MWh │certificate │50.339.634,25 │
│ │electrică în │ │verzi, │ │
│ │anul 2018 │ │aprobată prin│ │
│ │ │ │Ordinul │ │
│ │ │ │preşedintelui│ │
│ │ │ │Autorităţii │ │
│ │ │ │Naţionale de │ │
│ │ │ │Reglementare │ │
│ │ │ │în Domeniul │ │
│ │ │ │Energiei nr. │ │
│ │ │ │157/2018 │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Conform art. │ │
│ │ │ │36 alin. (1) │ │
│ │ │ │din │ │
│ │ │ │Metodologia │ │
│ │ │ │de stabilire │ │
│ │ │ │a cotei │ │
│ │ │ │anuale │ │
│ │Consumul final │ │obligatorii │ │
│ │de energie │ │de achiziţie │ │
│ │electrică │ │de │ │
│5. │estimat a fi │MWh │certificate │7.302.267,026 │
│ │exceptat în anul│ │verzi, │ │
│ │2018 │ │aprobată prin│ │
│ │ │ │Ordinul │ │
│ │ │ │preşedintelui│ │
│ │ │ │Autorităţii │ │
│ │ │ │Naţionale de │ │
│ │ │ │Reglementare │ │
│ │ │ │în Domeniul │ │
│ │ │ │Energiei nr. │ │
│ │ │ │157/2018 │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Numărul de │ │ │ │
│ │certificate │ │ │ │
│ │verzi susţinute │ │ │ │
│ │în anul 2018 │ │ │ │
│ │prin sistemul de│ │ │ │
│ │promovare prin │ │Rând 6 = │ │
│ │certificate │ │[Rând 3* │ │
│6. │verzi, │CV │(Rând 4-Rând │16.321.832 │
│ │corespunzător │ │5)]/ │ │
│ │impactului mediu│ │Preţ min. CV │ │
│ │legal estimat al│ │ │ │
│ │certificatelor │ │ │ │
│ │verzi în anul │ │ │ │
│ │2018 de 11,15 │ │ │ │
│ │euro/MWh │ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Numărul de │ │ │ │
│ │certificate │ │ │ │
│ │verzi susţinute │ │ │ │
│ │în perioada │ │ │ │
│7. │august-decembrie│CV │Rând 7 = Rând│7.624.250 │
│ │2018 prin │ │6-Rând 2 │ │
│ │sistemul de │ │ │ │
│ │promovare prin │ │ │ │
│ │certificate │ │ │ │
│ │verzi │ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Consumul final │ │ │ │
│ │estimat de │ │ │ │
│8. │energie │MWh │Rând 8 = Rând│20.974.847,604│
│ │electrică în │ │4*(5/12) │ │
│ │perioada august │ │ │ │
│ │- decembrie 2018│ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Consumul final │ │ │ │
│ │de energie │ │ │ │
│ │electrică │ │ │ │
│9. │estimat a fi │MWh │Rând 9 = Rând│3.042.611,261 │
│ │exceptat în │ │5*(5/12) │ │
│ │perioada │ │ │ │
│ │august-decembrie│ │ │ │
│ │2018 │ │ │ │
├────┼────────────────┼────┼─────────────┼──────────────┤
│ │Cota obligatorie│ │ │ │
│ │de certificate │ │Rând 10 = │ │
│10. │verzi estimată │CV/ │Rând 7/ │0,425 │
│ │pentru perioada │MWh │(Rând 8-Rând │ │
│ │august-decembrie│ │9) │ │
│ │2018 │ │ │ │
└────┴────────────────┴────┴─────────────┴──────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.