Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 15 din 5 ianuarie 2023 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare ale localităţilor, indicativ NP 133-2022, volumul I - Sisteme de alimentare cu apă"
EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 43 din 16 ianuarie 2023
În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Regulamentul privind activitatea de reglementare în construcţii şi categoriile de cheltuieli aferente, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 pct. 31) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere procesele-verbale de avizare nr. 1 din 19.04.2022 şi nr. 2 din 10.05.2022 ale Comitetului tehnic de specialitate CTS B - Siguranţă în exploatare, Subcomitetul construcţii aferente reţelelor edilitare şi de gospodărie comunală, precum şi Procesul-verbal de avizare nr. 13 din 27.09.2022 al Comitetului tehnic de coordonare generală al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă reglementarea tehnică „Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare ale localităţilor, indicativ NP 133-2022, volumul I - Sisteme de alimentare cu apă“, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării.
ART. 3
Prezentul ordin nu se aplică obiectivelor/proiectelor de investiţii privind sistemele de alimentare cu apă ale localităţilor:
a) ale căror lucrări sunt în curs de execuţie la data intrării în vigoare a prezentului ordin;
b) pentru ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/ documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii au fost iniţiate procedurile de achiziţie publică până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, prin transmiterea spre publicare a anunţului de participare/emiterea invitaţiei de participare, respectiv ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii au fost recepţionate de investitor/beneficiar ori au fost depuse spre aprobare/avizare;
c) ale căror proiecte tehnice sunt elaborate în baza studiilor de fezabilitate/documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii menţionate la lit. b);
d) ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/ documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii necesită actualizare, în conformitate cu actele normative în vigoare, dacă au fost elaborate şi recepţionate de investitor/beneficiar până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, ori sunt depuse spre reaprobare/reavizare;
e) pentru care a fost aprobată finanţarea.
ART. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, anexa nr. 1 „Partea I-a: Sisteme de alimentare cu apă a localităţilor. Indicativ NP 133/1-2013“, la reglementarea tehnică „Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor. Indicativ NP 133-2013“, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.901/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 şi 660 bis din 28 octombrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
Bucureşti, 5 ianuarie 2023.
Nr. 15.
ANEXA 1
REGLEMENTARE TEHNICĂ
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: