Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 144 din 27 august 2020 pentru modificarea Regulamentului privind eliberarea, pentru profesiile de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 175/2014
EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 818 din 4 septembrie 2020
Văzând Referatul de aprobare nr. 428 din 30.06.2020, elaborat de către Compartimentul afaceri europene şi relaţii internaţionale,
ţinând cont de prevederile Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,
în baza art. 1-5^1, 11, 26 şi 36 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale lit. A pct. 28 şi lit. B pct. 40 din anexa nr. 3 la lege,
având în vedere art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare,
în baza art. 6^6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART. I
Regulamentul privind eliberarea, pentru profesiile de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 175/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatele (2)-(5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Prezentul regulament prevede modalitatea de eliberare, pentru profesiile reglementate în România de asistent veterinar şi tehnician veterinar, a adeverinţei de conformitate a studiilor absolvite în România cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar.
(3) Prevederile prezentului regulament se aplică oricărui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene care doreşte să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, una dintre profesiile reglementate menţionate la alin. (2).
(4) Prevederile prezentului regulament se aplică pentru atestarea de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a titlurilor oficiale de calificare de tehnician veterinar şi asistent veterinar obţinute în România, eventual completate cu o experienţă profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului sau exercitării unei profesii reglementate în unul dintre statele menţionate la alin. (3).
(5) Prevederile prezentului regulament se aplică cetăţenilor prevăzuţi la alin. (3) şi în situaţia în care sunt titulari ai unui titlu de calificare obţinut pe teritoriul unui stat terţ, dacă titularul său are 3 ani de experienţă profesională în profesia în cauză pe teritoriul unuia din statele menţionate la alin. (3) unde a obţinut recunoaşterea calificărilor profesionale şi doreşte să exercite în România profesia reglementată de asistent veterinar sau tehnician veterinar."
2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
(1) În vederea obţinerii adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE şi/sau a adeverinţei privind exercitarea profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, persoanele prevăzute la art. 1 vor depune la registratura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în mod obligatoriu, un dosar cu următoarele documente:
a) cererea prin care se solicită eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE şi/sau a adeverinţei privind exercitarea profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, adresată Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în care se va menţiona, după caz, statul pentru care se solicită adeverinţa;
b) titlul de calificare, respectiv diplomă/certificat/alt titlu oficial de calificare, eliberat de universitatea/instituţia acreditată de învăţământ superior/alte unităţi de învăţământ/autorităţi competente care certifică formarea profesională obţinută pe teritoriul României sau pe teritoriul unuia din statele menţionate la art. 1 alin. (3), în copie;
c) documentele personale de identificare, valabile, din care rezultă cetăţenia română ori cetăţenia unuia dintre statele menţionate la art. 1 alin. (3), în copie, precum şi dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe titlul de calificare nu mai coincide cu cel din actul de identitate, în copie;
d) documentele care fac dovada experienţei profesionale în profesia de asistent veterinar sau de tehnician veterinar dobândite efectiv şi legal, în copie; în cazul experienţei profesionale dobândite în afara teritoriului României, dovada o reprezintă documentele oficiale, valabile, recunoscute pe teritoriul României conform legislaţiei în vigoare, în copie, precum şi în traducere legalizată;
e) documentele personale de identificare, valabile, din care rezultă cetăţenia română ori cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori unuia dintre statele aparţinând Spaţiului Economic European, în copie, precum şi dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe titlul de calificare român nu mai coincide cu cel din actul de identitate, în copie;
f) documentele care fac dovada experienţei profesionale în profesia de asistent veterinar sau de tehnician veterinar dobândite efectiv şi legal, în copie legalizată; în cazul experienţei profesionale dobândite în afara teritoriului României, dovada o reprezintă documentele oficiale, valabile, recunoscute pe teritoriul României conform legislaţiei în vigoare, în copie, precum şi în traducere legalizată.
(2) Pentru recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în unul din statele menţionate la art. 1 alin. (3), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor evaluează dacă:
a) formarea profesională pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite faţă de programele de studii din România, aşa cum sunt acestea definite la art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, cu modificările şi completările ulterioare;
b) profesiile reglementate de tehnician veterinar şi asistent veterinar din România cuprind una sau mai multe activităţi profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul de origine al solicitantului, iar formarea care este necesară în România include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în atestatul de competenţă sau de titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.
(3) Dacă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin comisia prevăzută la art. 3, constată unul dintre cazurile menţionate la alin. (2), poate cere solicitantului să opteze pentru a urma un stagiu de adaptare care să nu depăşească 3 ani sau pentru a susţine o probă de aptitudini.
(4) Solicitantul are posibilitatea de a susţine proba de aptitudini menţionată la alin. (3) în termen de cel mult 6 luni de la comunicarea deciziei Comisiei de examinare privind obligativitatea susţinerii unei probe de aptitudini.
(5) Proba de aptitudini se susţine la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi constă într-un test-grilă care conţine 50 de întrebări.
(6) Pentru recunoaşterea calificării obţinute în unul dintre statele menţionate la art. 1 alin. (3), solicitantul trebuie să obţină minimum 75% din punctaj la testul-grilă.
(7) Dosarul se transmite în ziua înregistrării secretarului Comisiei de examinare prevăzute la art. 3.
(8) Documentele menţionate la alin. (1), precum şi cel prevăzut la art. 5 alin. (3) se pot transmite şi online, prin platforma Punctul de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Autoritatea pentru Digitalizarea României."
3. Anexele nr. 1-3 la regulament se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Silviu Năstase
Bucureşti, 27 august 2020.
Nr. 144.
ANEXA 1
(Anexa nr. 1 la regulament)
Către
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
CERERE
privind eliberarea, pentru profesiile de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România 1. Solicitant
Datele personale
Numele şi prenumele: ....................................................................................
Cetăţenia: ......................................
Domiciliul: ..............................................................................
Telefon: ........................................
E-mail: ............................................
2. Solicitare
[ ] Solicit eliberarea unei adeverinţe de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, care să ateste faptul că titlul de calificare român nr. ....... seria ............, eliberat de .............. în data de .............., îndeplineşte condiţiile pentru a-mi permite accesul la exercitarea profesiei de .........(asistent veterinar/tehnician veterinar)........... în România.
[ ] Solicit eliberarea unei adeverinţe care să ateste faptul că am exercitat efectiv şi legal profesia reglementată în România de ...........(asistent veterinar sau tehnician veterinar)................... în perioada ........................... .
3. Certific includerea în dosar a următoarelor documente:
a) titlu de calificare, respectiv ..........(diplomă/certificat/alt titlu oficial de calificare)..............., nr. ..................... seria ........, eliberat de conducerea .............(universităţii/instituţiei de învăţământ superior/altei unităţi de învăţământ/autorităţii competente).................... în data de .........................................., pentru care solicit eliberarea adeverinţei de conformitate, în copie;
b) adeverinţa de autenticitate a titlului de calificare român nr. ............ seria ................, eliberată de ..............(unitatea de învăţământ/instituţia acreditată de învăţământ superior emitentă)................... în data de ...................................., în original sau în copie;
c) anexa la titlul de calificare român, respectiv .........(foaia matricolă/suplimentul la diplomă)............ nr. ..............., seria .............., eliberat/eliberată la data de ...................., în copie;
d) documentele personale de identificare, valabile, din care rezultă cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv ...........(cartea de identitate/alt document oficial)........, seria ............, nr. ................, eliberat/eliberată de .......................................... la data de ........................., în copie;
e) dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe titlul de calificare român nu mai coincide cu cel din actul de identitate, respectiv ..........................................................., în copie;
f) documentele care fac dovada experienţei profesionale în profesia de ..........(asistent veterinar/tehnician veterinar)............. respectiv .........................................., în copie;
g) documentele oficiale, valabile, recunoscute pe teritoriul României conform legislaţiei în vigoare, în cazul experienţei profesionale dobândite în afara teritoriului României, respectiv .................................................................., în copie, precum şi în traducere legalizată.
4. Doresc eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor reglementate în România de asistent veterinar şi tehnician veterinar:
a) prin ridicare de la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, personal sau prin împuternicit;
b) transmitere prin poştă, la următoarea adresă: .....................................................................................................................;
c) transmitere prin e-mail, la următoarea adresă: .................................................. .
5. Declar pe propria răspundere că informaţiile prezentate în această cerere şi documentele incluse în dosar corespund realităţii.
Data ....................
Semnătura ..............................
ANEXA 2
(Anexa nr. 2 la regulament)
Antetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Număr de înregistrare/data .....................................
ADEVERINŢĂ
Se atestă că domnul/doamna ........................................................................., naţionalitatea ................................., născut/născută la data de .......(anul/luna/ziua)........ în .........(locul naşterii)............, cu domiciliul în ...................................................., titular al .............(actul de studii)....... în profilul/domeniul ......................................., specializarea ........................................................................, seria ........, nr. ..............., eliberat/eliberată de către ............................................................. la data de ..........................., a exercitat efectiv şi legal profesia reglementată în România de ........(asistent veterinar/tehnician veterinar)............., în perioada ............................ .
Prezenta adeverinţă a fost eliberată pentru recunoaşterea experienţei profesionale în profesia de .........(asistent veterinar/tehnician veterinar).............., în ............(statul membru)......... .
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
.......................................................................................................
(numele, prenumele, semnătura şi ştampila unităţii)
ANEXA 3
(Anexa nr. 3 la regulament)
Antetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Număr de înregistrare/data .....................................
ADEVERINŢĂ
Se atestă că ............(actul de studii)........, în profilul/domeniul .............................................................., specializarea ........................................................................................, seria ........., nr. ........................, eliberat/eliberată de către ....................................................................., la data de ..........................., domnului/doamnei ............................................................................., naţionalitatea ................................., născut/născută la data de ......(anul/luna/ziua)......... în ........(locul naşterii).............., cu domiciliul în ......................................................................................................................................., îndeplineşte condiţiile prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pentru a-i permite accesul la exercitarea profesiei de .............(asistent veterinar/tehnician veterinar)........... în România.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
................................................................................................
(numele, prenumele, semnătura şi ştampila unităţii)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: