Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii - Direcţia monitorizare inspecţii, verificare şi control nr. 244.237 din 20.04.2017, în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare, ale art. 53, alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 512/2016, precum şi ale art. 8-18 din Regulamentul (CE) nr. 436/2009 al Comisiei din 26 mai 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea ce priveşte registrul viticol, declaraţiile obligatorii şi colectarea de informaţii pentru monitorizarea pieţei, documentele de însoţire a transporturilor de produse şi registrele care trebuie păstrate în sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 9 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă documentele-tip pentru evidenţa producţiei vitivinicole, respectiv declaraţia de stocuri, declaraţia de recoltă şi declaraţia de producţie, situaţia operatorilor la care s-au vinificat, s-au vândut struguri şi/sau musturi şi situaţia provenienţei strugurilor şi/sau musturilor pentru obţinerea vinurilor, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2, 2a), 3 şi 3a), care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 (1) Persoanele fizice şi persoanele juridice care produc, depozitează, achiziţionează şi comercializează produse vitivinicole au obligaţia, după caz, de a întocmi şi de a depune în termen documentele prevăzute la art. 1. (2) Documentele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 2a), 3 şi 3a) se depun şi se înregistrează la direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti în trei exemplare, după cum urmează: a) un exemplar se transmite către consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol în vederea verificării şi centralizării datelor înscrise; b) un exemplar, în cazul producerii vinurilor cu denumire de origine controlată, denumite în continuare vinuri cu D.O.C., vinurilor cu indicaţie geografică, denumite în continuare vinuri cu I.G., a vinurilor varietale, aşa cum sunt definite în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 164/2015, se transmite la inspectoratul teritorial al Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.); c) un exemplar se păstrează la declarant. ART. 3 (1) Declaraţia de stocuri de vinuri şi musturi, prevăzută în anexa nr. 1, se întocmeşte şi se depune de către producătorii, depozitarii şi comercianţii de vinuri şi alte produse vinicole, alţii decât comercianţii cu amănuntul, până la data de 15 august a fiecărui an, pentru producţia aflată în stoc la data de 31 iulie a anului în curs. (2) Declaraţia de stocuri nu include produsele vitivinicole obţinute din strugurii recoltaţi în acelaşi an calendaristic. (3) Sunt scutiţi de întocmirea şi depunerea declaraţiei de stocuri comercianţii a căror activitate economică constă în vânzarea produselor vinicole în cantităţi mici, direct către consumatori, cu excepţia celor care utilizează depozite specializate sau comercializează într-un an o cantitate mai mare de 2.000 l de produse vinicole. ART. 4 (1) Producătorii de struguri, persoane fizice sau juridice, întocmesc şi depun la sfârşitul campaniei de recoltare a strugurilor, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie a anului în curs, la direcţiile pentru agricultură din judeţul pe raza căruia se găsesc plantaţiile de viţă-de-vie, declaraţia de recoltă a strugurilor şi situaţia operatorilor la care s-au vinificat, s-au vândut struguri şi/sau musturi, cuprinse în anexele nr. 2 şi 2a). (2) Sunt scutiţi să completeze şi să depună această declaraţie următorii producători de struguri persoane fizice sau juridice: a) producătorii de struguri a căror producţie totală este destinată consumului în stare neprelucrată sau este destinată uscării sau transformării directe în suc de struguri; b) producătorii care deţin până la 0,1 ha suprafaţă de plantaţie de viţă-de-vie, iar întreaga producţie de struguri obţinută o procesează în propria cramă sau la terţi, în nume propriu, iar întreaga producţie de vin obţinută nu face obiectul comercializării; c) viticultorii care deţin până la 0,1 ha şi care livrează întreaga recoltă. ART. 5 (1) Producătorii de vin şi/sau alte produse vitivinicole completează şi depun la sfârşitul campaniei de vinificare, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie a anului în curs, la direcţiile pentru agricultură din judeţul în care se găsesc centrele de vinificaţie, declaraţia de producţie şi situaţia provenienţei strugurilor şi/sau musturilor pentru obţinerea vinurilor, conform anexelor nr. 3 şi 3a). (2) Sunt scutite de întocmirea şi depunerea declaraţiei de producţie persoanele fizice sau juridice care obţin prin vinificare proprie sau încredinţată altui procesator până la 10 hl vin, care este destinat consumului familial. (3) Producătorii de vin şi/sau alte produse vitivinicole care procesează strugurii prin contracte de prestări servicii înregistrează în propria declaraţie de producţie datele legate de produsele şi cantităţile obţinute în urma procesării. (4) Cantităţile de vin sau alte produse vitivinicole, valorificate până la data întocmirii declaraţiei de producţie, se vor include în totalul produselor rezultate în urma campaniei de vinificaţie. (5) Cantitatea de vin ce se include în declaraţia de producţie este cantitatea totală obţinută la încheierea fermentaţiei alcoolice, inclusiv drojdia de vin. ART. 6 (1) Consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din judeţele în care se depun şi se înregistrează declaraţiile prevăzute la art. 1 verifică corectitudinea datelor înscrise în declaraţii şi respectarea termenelor de depunere şi înregistrare a acestora. (2) Pentru nedepunerea în termen sau înscrierea eronată ori incompletă a datelor în conţinutul declaraţiilor, consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol vor aplica sancţiunile prevăzute în art. 66 lit. a) pentru contravenţia prevăzută în art. 65 alin. (1) lit. s) din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare. ART. 7 (1) Informaţiile prevăzute în declaraţiile menţionate la art. 1 vor fi centralizate de către consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din judeţele în care se depun şi se înregistrează acestea şi vor fi transmise structurii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 60 de zile de la data expirării termenelor de depunere. (2) După verificare şi centralizare, declaraţiile prevăzute la art. 1 vor fi înaintate consilierului cu atribuţii de operare în Registrul plantaţiilor viticole din judeţul respectiv, în vederea operării lor în Sistemul informatic naţional al viei şi vinului, în termen de 90 de zile de la depunerea acestora. ART. 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 9 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 75/2004 privind aprobarea documentelor de evidenţă a producţiei vitivinicole: declaraţii de stocuri, declaraţii de recoltă şi declaraţii de producţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2004. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Bucureşti, 11 mai 2017. Nr. 144. ANEXA NR. 1
Nr. ......./..........
DECLARAŢIE DE STOCURI DE VINURI ŞI MUSTURI
A. Datele declarantului B. Datele cramei sau depozitului
ce deţine produsele
CNP/CUI .........................
Numele şi prenumele/Denumirea Numele şi prenumele/Denumirea
................................. ................................
Localitatea ..................... Localitatea .....................
Judeţul ......................... Judeţul .........................
Tel./Fax ........................ Tel./Fax ........................
┌────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────┐
│Produsul│ Categoria de produse │Stocuri totale│din care roşu şi roze│din care alb│Obser-│
│ │ │ - hl - │ - hl - │ - hl - │vaţii │
├────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ Vinuri │A. Stocuri de vinuri vrac: │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri cu D.O.C. Total ............, din care pe soiuri: │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │

│ │- Vinuri cu I.G. Total ............, din care pe soiuri: │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... ├──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri varietale. Total ..........., din care pe soiuri │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │Total .................................. │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │- Alte vinuri. Total ....................................., │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │din care pe tipuri de vin │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │

│ │Total A - vinuri vrac │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │B. Stocuri de vinuri îmbuteliate: │ │ │ │ │
│ │- Vinuri cu D.O.C. Total ............, din care pe soiuri: │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri cu I.G. Total .............., din care pe soiuri: │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri varietale. Total ............., din care pe soiuri: │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Vinuri │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │Total ................. │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- Alte vinuri. Total ....................................., │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │din care pe tipuri de vin │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ │ │ │ │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │........................................................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │Total B - vinuri îmbuteliate │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │Total VINURI (A + B) │ │ │ │ │
├────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│Must │Stoc de musturi: │ │ │ │ │
│ │- must de struguri ............. │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- must de struguri concentrat ................. │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │- must de struguri concentrat rectificat ............ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ ├──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │Total .................... │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ │ .......... │ ............... │ ...... │ .... │
│ │ ├──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────┘
Data Semnătura şi ştampila declarantului
...... .....................................
ANEXA NR. 2
Nr. ....... din ........
DECLARAŢIE DE RECOLTĂ A STRUGURILOR - Campania viticolă ..........
┌────────────────────┬──────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Declarant │ Suprafaţa│Cantitatea │ Destinaţia strugurilor (q sau hl) │
│CNP(CUI) .......... │ pe rod │de struguri├─────────────┬──────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────────┤
│................... │exploatată│recoltată │Vinificaţi la│ Vinificaţi la alt │ Vânduţi unui │ Alte destinaţii (1) │
│Numele şi prenumele/│ (2) │ (q) │declarant (q)│ operator (1) │ vinificator (1) │ │
│Denumirea ..........├──────────┼─────┬─────┼──────┬──────┼────────────┬─────────┼────────────┬─────────┼────────────┬─────────┤
│....................│ Ha │Roşii│Albi │Roşii │ Albi │Struguri (q)│Must (hl)│Struguri (q)│Must (hl)│Struguri (q)│Must (hl)│
│Adresa (Sediul).....│ │ │ │ │ ├─────┬──────┼────┬────┼─────┬──────┼────┬────┼────────────┼─────────┤
│....................│ │ │ │ │ │Roşii│Albi │Roşu│Alb │Roşii│Albi │Roşu│Alb │ │ │
│....................│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│Tel./Fax............│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│TOTAL GENERAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│I. Plantaţii pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vinuri cu D.O.C. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care soiuri: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│5. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│6. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│7. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│8. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│9. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│10. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│II. Plantaţii pentru│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vinuri cu I.G. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│III. Plantaţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ pentru vinuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ varietale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care soiuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│5. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│6. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│7. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│8. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│9. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│10. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│IV. Plantaţii pentru│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vinuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼────────────┼─────────┤
│V. Plantaţii pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ alte vinuri (3) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────────────────┴──────────┴─────┴─────┴──────┴──────┴─────┴──────┴────┴────┴─────┴──────┴────┴────┴────────────┴─────────┘
Data Semnătura şi ştampila declarantului
...... .....................................
────────── (1) Se precizează cantităţile de struguri livrate sau vândute de către declarant ca volum total. Detaliile acestor livrări sau vânzări figurează în anexa nr. 3. (2) Se menţionează suprafaţa plantaţiilor aflate în producţie în unitatea administrativ-teritorială pentru care se face declaraţia. (3) Se consideră ca făcând parte din categoria „alte vinuri“ vinurile obţinute din soiurile de struguri care, în clasificarea soiurilor de viţă-de-vie, figurează simultan ca soiuri pentru vinificaţie şi, după caz, ca soiuri de struguri de masă, soiuri de struguri de stafide sau soiuri de struguri destinaţi producţiei de rachiu de vin.────────── ANEXA NR. 2A) (Se anexează declaraţiei de recoltă.)
Nr. ..... din .........
SITUAŢIA
operatorilor la care s-au vinificat, s-au vândut struguri şi/sau musturi
┌────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ BENEFICIARI │ Natura produselor │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Struguri pentru: (q) │ Must pentru: (hl) │
│ ├─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┼─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┤
│ │vinuri cu│vinuri cu│vinuri │ vinuri │ alte │vinuri cu│vinuri cu│vinuri │ vinuri │ alte │
│ │ D.O.C. │ I.G. │varietale│ │categorii│ D.O.C. │ I.G. │varietale│ │categorii│
│ │ │ │ │ │de vinuri│ │ │ │ │de vinuri│
│ ├───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┼───┬─────┤
│ │Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│Alb│Roşu/│
│ │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │ │Roze │
├────────────────────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┤
│I. Operatori la care│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│s-au vinificat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│struguri sau must │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┼───┼─────┤
│1. Societatea ......│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│....................│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│Din care soiuri: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│a) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│b) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│c) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│e) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│2. Societatea ......│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│5. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│II. Operatori la │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│care s-au vândut │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

└────────────────────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┴───┴─────┘
Data Semnătura şi ştampila declarantului
...... .....................................
ANEXA NR. 3
DECLARAŢIE DE PRODUCŢIE -
Campania de vinificaţie ..........
A. Datele declarantului B. Datele cramei ce deţine produsele
CNP/CUI ......................... CNP/CUI ........................
Numele şi prenumele/Denumirea Numele şi prenumele/Denumirea
................................. ................................
Localitatea ..................... Localitatea ....................
Judeţul ......................... Judeţul ........................
Tel./Fax ........................ Tel./Fax .......................
┌────────────────────┬──┬─────────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Categoria de produse│UM│Producţie│ Achiziţii │ Produse obţinute în campanie în hl │
│utilizate ca materie│ │proprie ├────────┬────────┼────────────────┬─────────────────┬────────────────┬────────────────┬────────────────┤
│ primă (2) │ │ │Persoane│Persoane│ Vin D.O.C. (1) │ Vin I.G. (1) │ Vin varietal │ Vin │Alte produse (3)│
│ │ │ │juridice│ fizice ├────────┬───────┼────────┬────────┼────────┬───────┼────────┬───────┼────────┬───────┤
│ │ │ │ │ │Must (4)│Vin (5)│Must (4)│Vin (5) │Must (4)│Vin (5)│Must (4)│Vin (5)│Must (4)│Vin (5)│
│ │ │ │ │ ├────┬───┼───┬───┼────┬───┼────┬───┼────┬───┼───┬───┼────┬───┼───┬───┼────┬───┼───┬───┤
│ │ │ │ │ │r/r │ a │r/r│ a │r/r │ a │r/r │ a │r/r │ a │r/r│ a │r/r │ a │r/r│ a │r/r │ a │r/r│ a │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│Struguri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(I+II+III+IV+V) │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│I. Struguri pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│vinuri cu D.O.C. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total, din care │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│soiuri: │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│1. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│2. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│II. Struguri pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vinuri cu I.G. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total, din care │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│soiuri: │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│1. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│2. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│III. Struguri pentru│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vin VARIETAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care soiuri: │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│1. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│2. │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│IV. Struguri pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ vin │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│V. Struguri pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ alte vinuri (3) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Total, din care: │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│1. Vin spumant │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│2. Vin spumant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ aromat │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│3. Vin spumos │ q│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│4. Must de struguri │hl│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│5. Must concentrat │hl│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│6. Must concentrat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ rectificat │hl│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼──┼─────────┼────────┼────────┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼────┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┼────┼───┼───┼───┤
│7. Must │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ suprasulfitat │hl│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────────────────┴──┴─────────┴────────┴────────┴────┴───┴───┴───┴────┴───┴────┴───┴────┴───┴───┴───┴────┴───┴───┴───┴────┴───┴───┴───┘
Data Semnătura şi ştampila declarantului
...... .....................................
────────── (1) D.O.C. - denumire de origine controlată; I.G. - indicaţie geografică; r/r - roşu/roze; a - alb. (2) Struguri, must de struguri (must concentrat, must concentrat rectificat, must fermentat parţial), vinuri aflate în fermentaţie. (3) În această rubrică se declară toate produsele obţinute pe parcursul anului viticol, altele decât cele declarare în coloanele precedente, precum şi mustul concentrat şi mustul concentrat rectificat deţinute la data întocmirii declaraţiei. (4) Inclusiv mustul fermentat parţial, dar fără mustul concentrat şi mustul concentrat rectificat. (5) Inclusiv vinuri noi aflate în fermentaţie.────────── ANEXA NR. 3A)
Nr. ... din ...........
SITUAŢIA
provenienţei strugurilor şi/sau mustului pentru obţinerea vinurilor
┌────────────────────┬────┬──────┬────────┬─────────┬────────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬────────────────────┐
│Categoria de produs │U.M.│Canti-│Prove- │Randament│ Vinuri cu D.O.C. │ Vinuri cu I.G. │ Vinuri varietale │ Vinuri │
│utilizat ca materie │ │tatea │nienţa*)│ % ├──────┬──────┬──────┼──────┬──────┬──────┼──────┬──────┬──────┼──────┬──────┬──────┤
│primă │ │ │ │ │ Alb │ Roze │ Roşu │ Alb │ Roze │ Roşu │ Alb │ Roze │ Roşu │ Roşu │ Alb │ Roze │
│ │ │ │ │ │- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│- hl -│
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Struguri total din │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│care soiuri: ├────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│1. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│2. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│3. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│4. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│5. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│6. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│7. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│8. │ q │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Musturi total │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│din care soiuri: ├────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│1. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│2. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│3. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│4. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│5. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│6. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│7. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────┼────┼──────┼────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│8. │ hl │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────────────────┴────┴──────┴────────┴─────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
Data Semnătura şi ştampila declarantului
...... .....................................
────────── *) Se va completa:producţia proprie şi/sau numele şi adresa persoanelor fizice sau juridice de unde au fost achiziţionaţi strugurii sau mustul.────────── ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.